Tot ce aparține minții și spiritului, fie că este bun sau rău, infectează ca un microb, transcede visceral ritmul gândirii; prin urmare, ideile au ajuns să aibă o putere atât de mare asupra maselor. Ideile sunt contagioase, iar acelea care se nasc dintr-un individ ca observații incontestabile, sau concentrări ale spiritului, pot duce la construcții explozive, cu efect de dinamită, ce pot fi lansate ca o avalanșă pornită de pașii unei păsări pe zăpada bătătorită.
citat clasic din Carl Ludwig Schleich
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Important este să gândești tu însuți, pentru că tot ce vine din afara ta, oricât de colosal și autentic, te poate tutela condamnându-te la heteronomia căderii din sarcina gândirii, la robia de a nu exista tu însuți în spațiul ideilor; trebuie să gandim pentru că nu suntem dicționare, recipiente de idei. Ideile sunt celulele roșii ale spiritului, intelectul este sistemul lui circulator, gândirea este viața spiritului. Sarcina gândirii este sarcina vieții. Noaptea timpului este menținerea spiritului în cripta tuturor alienărilor la care ne condamnă căderea din insomnia salvatoare a gândirii.
Vlad Mureșan în Criza antropologiei și sarcina ei originară (2005)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prezența geniilor în politică este contestabilă. Conducătorul politic aparține națiunii. Trebuie să aibă caracter. Geniul aparține umanității. Este o personalitate exemplară. Există politicieni de geniu, dar nu și genii în politică.
citat clasic din Carl Ludwig Schleich (1924)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideile marilor poeți sunt asemenea paravanelor, mereu îmbrăcate în stofă; doar ochiul profund al gândirii privește fără restricții deasupra stofei. Ideile poeților pe cât par, nu valorează atât, în medie, trebuie să plătești și stofa și propria-ți curiozitate.
citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce am reușit să creez fizic în această lume, prin luptă, efort și suferință, returnez înmiit prin celulele mele nemuritoare, tot așa cum această mică scânteie de viață care sunt eu se reîntoarce în proprietatea organică a pământului; eul meu spiritual aparține universului. Acolo va găsi noi forme și se va ridica încet până când va ajunge să fie egal cu sufletul colectiv al lumii, și va avea bucuria de a hrăni o stea cu o ființă care se bazează pe efigia mea purificată.
Carl Ludwig Schleich în eseuri (1924)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Geniile sunt recunoscute doar după moarte, mai ales în Germania.
citat clasic din Carl Ludwig Schleich (1924)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea spiritului, adică puterea intelectului, se măsoară prin capacitatea de a disocia ideile tradițional inseparabile.
Jose Ortega y Gasset în Revolta maselor
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât companiile cât și indivizii își amintesc din ce în ce mai des că motorul progresului îl constituie ideile noi - ideile noi, împreună cu planurile și proiectele noi care alcătuiesc inima unei afaceri - și, totodată, convingerile personale.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ideile, fie ele de orice ramură, sunt tot atâtea instrumente, prin care se afirmă puterea de viață. Ideile revoluționare ca și ideile conservatoare, sunt izvorâte din aceeași tendință, și rămân de aceeași natură, numai valoarea lor se colorează diferit după timpuri și după scopul cel servesc.
Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-mi plac ideile
Ideile sunt multe, cineva îmi spune două,
Ideile sunt oculte și ucid oameni nouă,
Laureații au idei, zei, ei,
Plâng și eu lângă ei.
Cum se amestecă sunetele
știe fiecare, pune-te-te
în situația mea, amestec
o tonă de vorbe, mestec,
adio, lozinci optimiste,
îndemnuri la extremisme,
astăzi vorbesc în șoaptă,
stai, clipa mea, mai așteaptă,
nu mă lua prin surprindere,
uită ideile, tinere.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideile bune sunt contagioase, dar nu toți se molipsesc.
aforism de Dorel Schor
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ideile inspirate, care fac dintr-un om obișnuit un milionar, vin în asemenea clipe de răgaz alocat gândirii receptive.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poți forța ideile. Ideile de succes sunt rezultatul creșterii lente. Ideile nu ating perfecțiunea într-o zi, indiferent cât de mult studiu au la bază.
citat clasic din Alexander Graham Bell
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu înțeleg de ce oamenii sunt atât de înspăimântați de ideile noi. Eu sunt înspăimântat de ideile vechi.
citat din John Cage
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice limbă este o înfățișare a spiritului omenesc; cu cât mai multe limbi învață cineva, cu atât mai multe laturi cunoaște mintea sa, și, prin urmare, cu atât mai multilateral devine el însuși.
Mihail Boiagi în Gramatica
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
I: X. mi-a spus că în preajma ta bebeul ei, foarte agitat de obicei, adoarme, e vreun secret? A. M: Adevăratul limbaj al copiilor ca și al tuturor ființelor nespurcate de duhoarea infectă a gândirii este liniștea infinită a Spiritului, este Conștiința fără forma pe care de fapt noi toți o suntem. Doar că o dată învățată separarea gândului cu ea vine și cea mai mare otravă, "frica", iar odată cu frica zgomotul de infern al gândirii, pare fără de început și fără de sfârșit. Alerge 10/100/1000 sau chiar 1.000.00 de oameni și întreabă-i dacă există viață, și dacă pot trăi, în afara gândirii, și toți îți vor răspunde că aceasta este doar o mare și imposibilă utopie. De fapt, cel cu adevărat înțelept nu face nimic altceva decât să acceseze SA FIE, ceea ce veșnic este în preajma unui prunc, liniștea non-duală și etern necreată, cea mai înainte de toți vecii, a Spiritului, astfel copilul își recunoaște adevărata lui natură și în sfârșit o accesează prin somn.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rețineți, ideile singure nu aduc succes. Ideile nu au valoare decât când se acționează asupra lor.
David Joseph Schwartz în Puterea magică a gândului
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ninge
nu ninge, nu mai ninge...
zăpada nu cade mai jos de noi...
ea se agață ca florile tristeții...
intră în pântecul meu,
se înnoadă cu inima mea plină de păsări oarbe
... care cântă... neiubirea...
întotdeauna și pretutindeni
căzând dintr-un cer foarte negru...
nu cade,
nu mai cade zăpada
ea doar ne șifonează gândurile, ideile...
noi suntem cei care intrăm în ea
cu lacrimile noastre de supărare infernală, prețioasele...
.. de acum a totdeauna...
pentru că nu mai suntem împreună...
acolo... unde grâul ieșea și nu ne murea câmpurile vrăjite...
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
- personalitate alfa
- Ce este o personalitate alfa? Un om în căutarea puterii. La început o putere mai mică, una materială, sexuală, fizică. Apoi, o putere din ce în ce mai mare. A minții, a emoțiilor, a sufletului. Apoi a iubirii, a spiritului și a divinității. Unde se oprește călătoria? Într-o zi, cu siguranță, vom afla.
definiție de Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scopul cetirii cărților trebuie să fie ca să ne facem cunoscute ideile și lucrurile ce ni le împărtășesc nouă alți oameni în scris; aceste căutăm noi să le cunoaștem atunci când încă puterile de a cugeta în sufletul nostru nu sunt dezvoltate, ca să ne putem singuri înmulți ideile și cunoștințele. De aceasta are trebuință fieșcare om; pentru că nimeni nu să naște învățat și înțelept. Ideile streine dau prilej și bold ca să plăsmuim și noi alte idei nouă. Însă, cât se coace tânăra noastră minte mai mult, încât să poată și de sine ceva cugeta, atunci învățătura, atât prin cetire cât și prin conversație câștigată, trebuie să fie supusă la tribunalul minții sale, adecă: acele citite sau auzite suntem datori să le și judecăm noi înșine.
citat din George Barițiu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat ideile vin asupra mea, direct de la Dumnezeu și nu numai că văd teme distincte cu ochii minții, dar ele sunt și îmbrăcate în formele, armoniile și orchestrațiile potrivite.
citat clasic din Johannes Brahms
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!