Vârf de inimă

Despre iubire
pot să scriu
numai cu vârful inimii
cuvinte,

luminile şi umbrele
urmelor mele.

Când înmuguresc
zboară în soare,
se avântă pe mări zbuciumate
sau călătoresc în infinit.

Pentru cineva străin
sunt simple
înşiruiri fără sens.

Numai tu,
Le-ai putea înţelege.

poezie de Mariana Dobrin (21 aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea şi fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat şi blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost şi sens!
Dincolo de cuvinte sunt şi lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.

poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ca noaptea...

Când nopţile
nu au contur
te strig…
Aş vrea să fiu
primul fulg de zăpadă
topindu-se timid
şi emoţionat
pe buzele tale…

Când fluturii orbi,
în cădere liberă,
se lovesc de asfalt
Aş putea fi
cu o eternitate
mai aproape de tine.

Pentru că noaptea…
noaptea umbrele mele
pot să danseze,
Şi numai noaptea
ploile de meteori
îmi luminează drumul…

poezie de Felicia Mariana Oprea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe de tăcere

Azi, fără de cuvinte,
Mai scriu o poezie,
Tăcere scrijelită
Pe-un colţ alb de hârtie.

Reci pete de cerneală
Cu un diform contur.
Stropi cognitivi pictaţi
Pe liniştea din jur...

Un fâlfâit de aripi
Rupt zborului înalt,
Încremenind de-a-ntregul
Al timpului asalt.

Acum, numai o dungă
Stă-n ce-aş fi vrut să zic,
Iar punctul culminant
E infinit mai mic!

Şi, fără de cuvinte
Pot minim a spera
Să zgârii cu putere
În nerostirea mea

Versul deloc confuz,
Ba chiar exclamativ,
Acela-n care zac,
Făr-a vorbi tardiv.

Scriu. Înc-o poezie
Cu rime în cădere.
A inimii bătaie...
O strofă de tăcere.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vă vorbesc numai despre acea sculptură care posedă viaţa ei proprie; iar nu despre una care ar avea vreo formă asemă­nătoare vieţii. De altfel, întotdeauna: teoriile simple şi pure sunt eşantioane fără de valoare; numai acţiunea contează.

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoresc prin gerul inimii mele

Îţi mulţumesc pentru strânsa îmbrăţişare
Îţi mulţumesc pentru zâmbetul curat din fiecare zi
Mulţumesc divinităţii pentru darul primit
Cerul şi stelele mi-au luminat cărarea
Am fost departe de semeni?
Nu, niciodată. Doar am căutat ziua propice exprimării iubirii
Iubirea mea ţi-a ţinut loc de haină, de hrană
Acum sunt tot mai departe
Călătoresc prin gerul inimii mele
Departe de snobi şi inculţi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet gol

Ai apărut de nicăieri
Şi mi-ai luat versurile-n mână,
Le-ai frământat cu primăveri,
Cu tot ce-aveai la îndemână.

Te-ai bucurat că scriu cuvinte
Ce-ţi mai aduc o alinare,
Promit, de-acuma inainte,
Scriu pentru sufletele goale.

Goale de doruri ce nu vin
Sau de gene înlăcrimate,
Care trăiesc doar în suspin
Si din durere-şi fac calmante.

Căci au o boală făr' de leac,
Sunt ocolite de iubire,
Eu ce să fac, cât pot să tac
Cand poezia li se cuvine.

În versuri albe, versuri triste,
În orice fel, numai să fie,
Eu fac femeia să existe,
Orice femeie este-o poezie.

poezie de Mihail Coandă (18 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţie

Despre vin şi-a lui virtuţi,
Ce se trag din mama viţă,
Scrii cu har de ne laşi muţi
Numai dacă... te faci criţă!

epigramă de Mariana Dobrin din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă şi nu numai

Are doamna firmă, casă,
Cont în bancă, farmec, look,
Are neuroni de clasă
Şi bărbaţii... sub papuc.

epigramă de Mariana Dobrin din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Numai cât te gândesc,
si sângele danseaza în jurul inimii,
numai cât te aud,
si sângele se resfira ca o harfa.
Poate nu stii, poate n-ai sa stii,
dar mersul tau e-un alfabet copilaresc,
si numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
si dezleg alchimiile,
numai cât te gândesc,
si-aud în lacul nelinistit al inimii
un fosnet: se desprimavareaza

poezie clasică de Mihu Dragomir
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu folosi cuvinte mult prea mari pentru subiectul ales. Nu scrie "infinit" atunci când vrei să spui "foarte". Altmiteri, vei rămâne fără cuvinte pe care să le foloseşti atunci când vei vrea să discuţi despre ceva cu adevărat infinit.

citat clasic din C.S. Lewis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Cum frunzele pe uliţă foşnesc,
Când tu îmi ceri un gram de fericire
Eu reuşesc cu toamna să-ţi vorbesc.

Iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată
Că numai tu eşti dorul meu nebun,
Cea mai strălucitoare nestemată
Răspuns la toate câte nu se spun.

Ascunde-mă în ochi tăi o noapte
Vreau să renasc cu visele în zori,
Şi să ascult iubito printre şoapte
Cum spui că mă iubeşti şi mă adori.

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Pe frunzele ce-n dansul lor plutesc,
Tu să-mi citeşti iubito în privire
Că doar să-mi fii aproape îmi doresc...

poezie de Nicolae Panait
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dor

Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură şi univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet şi din gând.

Scriu despre biata, frumoasa mea ţară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Şi despre-a bunicilor casă,

Despre părinţi uitaţi de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi şi vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.

Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să ştie
Că sunt şi eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.

poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dintr-un gând...

Când dintr-un gând aş face două
Şi curg cuvinte ca un râu,
Când ploaia lunecă prin frunze
Şi un suspin e fără frâu,

Înşir cuvintele în noapte
Şi număr clipe fără tine,
Aştept din nou ziua cu soare
Şi vara care numai vine...

Când dintr-un gând aş face două
Poate m-ai auzi mai bine,
Ţi-aş povesti în miez de noapte
Cuvinte ce nu ţin de mine,

M-ai înţelege în tăcere
Şi printre razele de lună,
Ai căuta să faci din versuri
O dragoste ce ni-i comună.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţă de iubire

Atâta dezbinare nefirească,
Atâta zgomot pentru te miri ce,
Cuvinte care pot să otrăvească,
Mă-ntreb de omenia încă e.

Atâta zbucium care numai strică,
Priviri ce dor şi gânduri fără sens,
Iubire ce se zbate şi abdică,
Deşi ea este forţa-n univers.

Ne depărtăm de ceilalţi fără voie,
Pentru idei ce nu ne aparţin,
A devenit şi ura o nevoie,
Pe care însă eu nu o susţin.

Putem fi buni, dar ne alegem jalea,
Ne tăvălim fără de rost în ea,
Nu cred că doar aceasta ne e calea,
Sau dacă este, este una rea.

Atâtea aberaţii inutile,
Iubire unde eşti, de ce nu vii?
Mai sunt încă aici inimi fertile,
Ce te vor creşte pentru a iubi.

poezie de Adi Conţu (13 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să scriu o poezie

Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.

Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Aşa de repede trece!

Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingăşie
Când suntem în doi!

Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.

Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuţei mele.

poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una dintre marile dorinţe ale vieţii mele a fost întotdeauna să călătoresc. Să văd şi să păşesc prin ţări necunoscute, să înot în mări necunoscute, să străbat lumea, să văd, să privesc cu o sete nepotolită tărâmuri noi, mări, oameni, idei, privind totul ca pentru întâia şi pentru ultima oară, să mă uit lung la toate, apoi să închid ochii şi să simt comorile adunate în mine, calme sau tulburătoare, aşa cum mi-au apărut, până când timpul le va cerne şi va reţine esenţa bucuriilor şi tristeţilor - această alchimie a inimii este, cred eu, o imensă delectare demnă de om.

Nikos Kazantzakis în Raport catre El Greco
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce zboară...

Musai nu-i că tot ce zboară,
Este porumbel sau cioară...
Zboară prin văzduh rachete,
Zboară gânduri după fete,

Zboară câte-un angajat,
Când e şefu supărat,
Zboară banii de pe card,
Când călcâiele îţi ard,

Zboară ţoale în neştire,
Când se pune de-o iubire,
Baba-Cloanţa pe la noi,
Zboară pe un măturoi,

Şi merţane, sute-mii,
Zboară spre a se ciocni,
Iar ades se spune încă:
Tot ce zboară se mănâncă...

Deci, defel nu-i de mirare,
Că zburând la întâmplare,
Se mai scriu poezioare,
Cu diverse... zburătoare...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt

Se întâmplă ca oamenii să ştie
Să vorbească în peste şase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de ţări şi astfel
Se întâmplă ca oamenii să ştie să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Şi despre lumile din ei
Şi din alţii
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Şi iar pierdute
Oamenii ştiu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu aţă subţire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ţine şi când se răstoarnă
Ei
Oamenii ştiu să scrie chiar şi despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Şi nu va fi
Pentru că lor le place să caute
Ceva nou
Ceva ce nu s-a mai întâlnit şi nu se va mai întâlni
De fapt oamenii vor să fie unici cu ceva
Orice
Cât de mic
Doar
Să fie
Numai şi numai
Al lor
Iar dacă nu e să fie
Ei ştiu să îşi inventeze propriile lumi
Oamenii ştiu să contruiască
Munţi
Şi mări
Şi oraşe
Cu munţi înguşti
Cu sute de etaje
Străzi
Cu valuri şi valuri
De maşini
Ţări
Delimitate
Pentru că de fapt
Oamenilor
Le place să pună bariere
Între ei
Să fie
Ceva
Numai şi numai al lor
Iar cine vrea să intre
S-o facă numai cu permisiunea lor
Se întâmplă
Ca ştiinţele exacte
Să fie pietre de temelie
Ale omenirii
Ei
Oamenii
Ştiu că E=MC ^2
Ei ştiu că lumile lor
Şi ale altora
Sunt alcătuite din atomi
Protoni
Şi electroni
Neutroni
Şi spaţiu
Energie
Frecvenţe
Şi vibraţii
Pentru că
De fapt
Oamenii iubesc
Să despartă
Să disece
Să caute
Să găsească
Ceva nemaigăsit
Numai al lor
Unic
Astfel oamenii
Şi-au dat seama cum să călătorească
Prin univers
Să părăsească lumea lor
Lumile celorlalţi
În căutare de ceva
Nou
Se întâmplă ca oamenii
Să mai ştie şi să numere
De la 0
La infinit
Pentru că ei au nevoie
Să ţină socoteala
Zilelor
Cât mai au de trăit
Şi de murit
De fapt
Oamenii ştiu
Că le este teamă
Să nu se găsească
Ceva ca nimic altceva
Şi de-asta ei
Oamenii au învăţat cum să-şi făurească
Lame
Cuţite
Şi pistoale
Tunuri
Şi rachete
Şi Bombe
De fapt oamenii se pricep cel mai bine
Să dărâme
Să sufoce
Munţi
Şi case
Oraşe
Şi ţări
Lumi
Şi mări
Şi oceane
Iubire
Şi încredere
Virtute
Şi credinţă
Şi vechi
Şi nou
Pentru că de fapt
Se întâmplă ca oamenii
Să nu ştie nimic

poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem cu toţii însemnaţi de-o pribegie în infinit. Fără rai, şi fără lihnirea după el. Un dor lipsit de infinit, infinit totuşi prin nedesăvârşire. Atâta-i pozitiv în noi: am transformat nenorocul în farmec. Am dat sens de viaţă negaţiei. Ne complăcem în urgisire. În ea numai vom fi creatori. Răul este sensul nostru ascendent, înfrângerea înălţarea noastră. Făptură neînfăptuită e românul.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul sufletului

În adâncul inimii mele
Se-aude un cântec fără versuri –
Un cântec ce trăieşte
În sămânţa inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele.
Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt?
Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine,
Văd umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor
Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie,
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie
Şi adus la suprafaţă de către linişte,
Evitat de larmă,
Îmbrăţişat de adevăr,
Repetat de vise,
Înţeles de dragoste,
Ascuns de trezire
Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?
Este cu mult mai parfumat decât iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi?
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;
Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării
Cu ciripitul unei privighetori?
Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni
Cu suspinul unui copil?
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?
Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte
Cântecul lui Dumnezeu?

poezie celebră de Khalil Gibran
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!