Omul de zapada

Omul de zapada nu stie de ce
Ratiunea isi gaseste propriul echilibru, perfect, doar cu ajutorul iubirii.

El a suportat furtuna de saptamana trecuta,
Doar pentru a numara fulgii de zapada care cad.

Omul de zapada se gandeste la faptul ca
Ar fi foarte fericit daca ar trai cu adevarat...

Acum picaturile de ploaie i se preling pe corp, topindu-i zapada,
Si el simte cum toata greutatea vietii lui cade pe pamant
Si intra in apartenenta pamantului...

El capata brusc o stralucire stranie, ca de portelan.
El stie ca nu poate evada din aceasta conditie, aparent umana...

El face un efort ca sa compare
Aceste doua notiuni diferite: natura si libertatea...

El examineaza masinile mortuare negre, ivite brusc, parca, din zapada alba,
Incercand sa inteleaga cum poate deveni albul
O prelungire a negrului, imbinandu-se.

El descopera zona crepusculara a cerului, evolutia soarelui pe cer
Si cat de mica si neinsemnata este lumea in comparatie cu el.

El intelege importanta inocentei si a simplitatii...

El intelege ca nu poate muri, dar are totusi o existenta efemera
Si face face un efort pentru a distinge aceste doua notiuni esentiale
Imortalitatea si existenta...

Fulgii de zapada incep sa cada din nou, adunadu-se parca in inima lui..
O pasare neagra agata parca intunericul noptii de seara...
Intreaga lume devine pentru el o mare de ambiguitati si confuzii...

El se inchide in sine tot mai profund si din ce in ce mai profund..

Intr-un mod semnificativ, noaptea incepe sa ucida secundele zilei..

El incerca sa diferentieze senzatiile primite din exterior
De cele care vin din interior...

Omul de zapada incepe sa inteleaga ca are propria constiinta...

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste petale, zăpadă

Mai cade cate-un fulg asa-ntr-o doara,
Sa nu pot eu sa uit ca viata-si face de cap.

Iar a venit iarna, si cu ea a venit... ziua ta.
Intr-un secol trecut, sau poate
Mai de curand, nu stiu exact, a rasarit un trandafir.
Undeva, probabil intr-o gradina, destul de banal.

Putini s-au bucurat de aceasta intamplare
Dar aia care s-au bucurat erau fericiti.

Acum peste petale cade iar zapada
Nu puteai sa te nasti vara, sa iesim amandoi
La o terasa, sa bem bere de ziua ta,
Sa mancam inghetata?

Asa, de ziua ta te astept zgribuluit in zapada,
Cu un ceai fierbinte intr-o mana
Si un trandafir in cealalta,
Si daca nu vii in cinci minute...
Am baut ceaiul, ca mi-e frig, si dau trandafirul alteia
Ca s-a cam ofilit de atata zapada

poezie de Dragoş Angelescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de zapada

ingheata-mi inima
dintr-o suflare
si pastreaz-o intr-un fulg de nea.

In ochii tai
se cerne iarna cu vapai albastre
si gheata rasare in odai
peste sufletele noastre.

Inchide palmele,
tine sufletul in ele
dar nu-l lasa,
cu zapada odata, sa adoarma.

Asterne-ti pleoape langa mine,
in visare...
dormi, lumina!

poezie de Emanuela Florea
Adăugat de Beatrice Coman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea tristă

Cazand din cer, lucefcrii-n cascada trecura peste trupul tau, iar tu curata ai ramas ca o zapada prin care umbra doar un cantec fu.
Atunci o stea de aur stralucea deasupra, pentru anotimpul care curand, curand avea sa ni se dea cu masti de zgurp si cu fruetc-amare.
Acum, ca mai demult, cu tac infrant.
Si ce-as putea, sub steaua asta, spune?
Din tot ce este, tot ce mi-i minune e fara de folos pe-acest pamant.
Chiar chipul tau sculptat in alabastru, cules cu spiciune din inalt, e numai val: un val usor, albastru venind spre tarm din tarmul celalalt.
Ah! totul este de prisos
Hoteste, o stea cumplita privegheaza sus.
Lumina ei de veacuri profeteste aceste destramari, acest apus.
Sarutul, neastampar sfant al carnii, s-a desfacut, si cade, si-l auzi, asa cum cade-n pragul nalt al iernii zapada cruda prin copacii uzi.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonata Lunii

Mirabila samanta nu poate fi distrusa definitiv de al iernii frig.
Ea germineaza ireversibil, inclvata in maternitatea terestra.
O lume noua incepe, un alt timp parca, imi vine din tot sufletul sa strig:
"Ce mister profund, ce magica fertilitate si ce primavara fiastra!"

Cand samanta germineaza, ea patrunde in pamant prin radacini adeseori,
Acele brate despicate ale radacinilor in sol ascunzandu-se,
Copacii inalti au nevoie de radacini adanci, de ramuri, de fructe si flori,
In timp ce pamantul se umple de verde viu, natura la viata trezindu-se.

Cand lumina in sine aluneca din mana divina in mana umana,
Radacina umana se-ascunde tot mai adanc pentru a razbi in furtuna,
Iar trupul uman cu trunchiul copacului si ramura verde se-aseamana,
Iar viata devine o sonata a lunii pentru copac si om impreuna.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cr[ciunul copiilor

Dragi copii din tara asta,
Va mirati voi cum se poate,
Mos Craciun, din cer de-acolo,
Sa le stie toate, toate.

Uite cum: Va spune Badea...
Iarna'n noapte, pe zapada,
El trimite cate-un inger
La fereastra ca sa vada...

Ingerii se uita'n casa
Vad si spun, iar mosul are
Colo'n cer, la el in tinda,
Pe genunchi o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie
Ce copil si ce purtare...
Si de-acolo stie Mosul,
Că-i siret el, lucru mare.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima sansa

Numar in gand, numar secunde,
Mi-e dor sau sunt bine?
As vrea sa ma duc, dar nu prea am unde,
S-o iau catre tine?

Stau si ma simt un fulg de zapada,
Curentii ma poarta,
Insa intr-un final este sortit sa cada,
Sa am asa soarta?

Prinde-ma iar, e ultima sansa,
Nu spune prea multe,
Vorbeste cu ea, cu inima mea,
Ea poate s-asculte.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu esti somnul

Intotdeauna toti m-au iubit,
Cei ce ma urau m-au iubit cel mai tare.
Am trecut printre oameni
Mereu acoperita de dragoste,
Cum trec prin iarna
Acoperita mereu de ninsoare.
Legea talionului e fara mila.
Iubirea cere iubire
Cum sangele cere sange,
Cand ninge
Si lascive, amenintatoare,
Funii lungi de argint
Scamosat ma incing,
Ninsoarea imi cere si mie sa ning.
Dar eu trec prin zapada dormind,
Tu esti somnul din care
Nu vreau sa mai ies,
Rar cate-o privire mai mare
Distrata, uituca visez,
Neaua moale ingheata pe mine,
Ma strange,
Mi-e cald in somn si bine
Si stiu ca o sa mor,
As fi iertata

Daca m-as trezi din tine,
Dar nu-mi doresc decat,
De sub pleoapele inchise izvorat,
Falfaitul acesta usor.
Trec dincolo a de zapada,
Spre inima celui din urma labirint,
Unde m-asteapta-o dreapta judecata
Care-o sa ma gaseasca vinovata
Poate
Si-o sa ma pedepseasca pentru toate
Iubirile pe care le-am netrait dormind

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În imersie

Ca nişte marinari sadea,
Sub val, dar afişând bravada,
Se jură unii din hazna
Că ei sunt Alba ca Zapada!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge la fereastra

Ninge iar iubito in absenta ta
Ca o despletire de ciresi in mai.
Din copilarie n-a mai nins asa
Daca-i fi cu mine am fugi pe cai

Parca tot pamantul e-nvelit de cer
Prins de Odiseea fulgilor de nea
Azi mi-e dor de tine ca un mesager
Urmarit de viscol si absenta ta.

Ninge cu argintul coamelor de cai
Ninge ca o nunta veche la fereastra
Daca-i fi cu mine astazi cu alai
Am porni iubito catre nunta noastra.

Ca si cum ar curge vremea inapoi
Sa impace iarasi doua vesnicii
Ninge cu duminici, ninge intre noi
Cei pierduti in lume singuri si copii.

Daca-s sti pe unde este umbra ta
Azi pe sub zapada ti-as sapa tunel
Si-am reface lumea cum a fost candva
Dintr-un vis de sanii si de clopotel

Azi sunt plin de viscol si absenta ta
Dorului zapezii mire ma ofer.
Din copilarie n-a mai nins asa
Parca tot pamantul e-nvelit de cer

cântec interpretat de Ştefan Hruşcă, muzica de Ştefan Hruşcă, versuri de Dan Verona
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste alba

Ninge crescand in ochii nostri ceruri
si iarna asta parca e batrana
de-atata alb in glasuri si in moarte,
nici cei trecuti nu se mai inspaimanta
de forma timpului de stele...

Sa-mi canti in frunza alba, inghetata,
ceva ce nu mai poarta sunet,
ci e de-un alb ce creste inspre sine,
ca un copac din frunze inspre seva,
cand ninge nerostit primavaratic...

sa fim din nou copii si oameni de zapada,
sa colindam in alb si cuiburi inghetate;
sa ne uitam de-a dreptul inspre stanga,
pe unde a trecut o inima-travesti,
purtand in straita grea covrigi si o poveste
despre un cer ce alb cernea spre sine...

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zapada e scheletul apei, fragil ca un sicriu de vioara.

Gheorghe Tomozei în Net
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarta unui artist (dedicata Madalinei Manole)

Daca ar fi murit
Simplu,
Rapusa doar
De durere,
Poate ca nimeni nu ar fi inteles.
Dar nu a murit deloc simplu,
A murit de tot
Pentru ca toata lumea sa inteleaga

Ca fara suflet
Nu existam

Si lumea nu are sens.

Lacrimi care nu cad,
Frunze care nu se vestejesc,
Flori care nu infloresc
Niciodata.
Simplu
Se usuca
Si dispar in sine.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadru

Singur
Calatoresti adesea
Prin vant si ploi
Mai des prin vremuri de furtuna

E noapte
E e frig si e tarziu
In camp deschis
Tresare luna

Stele,
De zapada se astern
In graba
Si prin ograda

Un iepure
In varf de deal
Priveste
Cam nedumerit, doar satul

In timp parca
A amortit
Dar nu,
Caci e doar umbra

Bunicul,
Apare pe prispa
Si se indreapta pe carare
Grabit si apasat de ani, sa inchida usa

Dupa un timp
Ultima lumina
Spune satului
Noapte buna

Iepurele,
Disparuse in culcusul lui
Lasand in urma lui
Simpaticele-i urme

Luna
Implineste cadrul mirific
Al noptii
Scaldata in lumina

Mai ramane
Un singur lucru
De spus!?...
A da!... somn usor si noapte buna

poezie de Florea Nicolae din Iarna (3 august 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paduri de ger

Ma plimb printre voi ca printr-o cetate
Unde frigul a pus lanturi si peceti
In dreapta si-n stinga stau drept marturie
Doar trunchiuri bolnave, trase prin sageti

E noapte si ninge, sint aici inchisa
Mi-e frig si mi-e ceata, parca as muri
Daca m-ar invinge frigurile noptii
Mi-as trage zapada si m-as inveli.

Ce uituc mi-e gindul, ce strain mi-e ochiul
De toate acestea: departe, neantul.
De ma trezesc miine din aceasta stare
Sint acelasi, omul sau poate sint altul?

S-a-ncarcat padurea de puieti de fag.
S-a cioplit orarul timpului in cuci.
Ah, copacii acestia cu privirea fixa
Cu tristete verde amintind de lunci

Si de primavara pe un cimp albastru
Peste care parca ieri, ma mai plimbam
Ca un cal maiastru ratacit prin spatii
Estompate-n plinsuri strinse amalgam.

Dar ma plimb prin spatii inrosite-n singe
Unde risul moare in scuipat de clown
Unde crima striga din pumnalul ranii
De unde incepe transplantul de pom.

Altoiti si rosii, pomiia acestia pling
Altfel decit ieri, cind mai erau oameni,
Ca niste pesti tac timpul unicorn
Si nasc moartea mortii fara funeralii.

Daca se deschide miine-acest palat
De clestar, in care sint mincat de-nghet
Voi putea eu oare lua cu mine rana
Ce zgindara pana rupta, de poet?

Ah, paduri uscate si cindva umane
Bintuite vesnic de blestem si lacrimi,
Ce farmec va tine intre uscaciune
Si rugi de calugar, chinuit de patimi?

Miine voi fi poate si eu un copac
Cu scorburi cochete pentru cuci hai-hui,
Dar pina atuncea dorm inca sub vreascuri
Si mi-e frig, mi-e foame si-s a nimanui.

Vreau sa-mi cint un cintec despre inorogi
Si despre sori tainici acum la culcare
Despre iubiri ample care s-au uscat
Lasind doar in mine o cerneala moale

Cu care scriu zilnic un jurnal de bord
Pentru pleoape grele si care n-au somn.

Vreau sa dorm sub frunze dara nu sint frunze,
Vreau sa dorm sub stele, dar sint inghetate.
Ma uit iara fix, aiurit spre tine
Ma veghezi, adorm. Mi-e bine, mi-e moarte.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comparatie

Prin munca, reeducare
Puscaria era tare...
Azi mai toate sunt pe tihna,
Ca la casa de odihna...
Detinutii in vigoare
Fac numai "specializare"...
Ca maine de e sa iasa,
Stiintific sparge-o casa...
O banca sau un seif,
Ca nu-i munca de sisif...
De e prins face rocada
Si fenteaza iar zapada...
Mai fenteaza caloria
Mancarica si chiria,
Ce sunt gratis la "bulau",
Ca traiul nu este rau
Si ii duce in ispita,
Dulcea viata parazita...

poligramă de Constantin Enescu (octombrie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde de albastru

Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la sapte -
de la sapte pân' la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza pân' la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamântul si cu luna,
noaptea când stau împreuna.
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcâiul la spinare
si cu ochiul în potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada...
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
înhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi în doi un numar,
tot din trei în trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci în cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad în fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi si a nu fi,
când îmi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
Si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic sâmburi,
si-am zis pom ca sa zic scânduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cântec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi cânta cu fior,
si din osul de la mâna
fluierând o saptamâna,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
Si-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de cei cu inima...

Ferice de cei ce nu au simtit,
colt de inima, sfasiata.
Sfasiata de dintii reci ai fiarei,
ce a venit sa-ti fure, o parte
din inima.
Ferice de cei ce nu au trait,
durerea atat mare, in trup.
In trup sa-ti apese un fierastrau
rece, impartind iubirea in doua.
O bucata din tine sa urce spre
cer, si tu sa privesti neputincios
la ea.
Sa o conduci pe ultimul drum,
cu lacrima si floare, si sa vorbesti
cu celalta ramasa, inecata in potop
de suspine.
In suspine far' de raspuns si intrebare,
doar cu lumina si puterea, lui Dumnezeu.
Ferice de cei ce nu au trecut prin
marea de gheata, sparta doar cu
sufletul ingenunchiat, si lacrimi cat roua
pe frunze.
Ferice de cei ce nu au vazut perdele negre
in ochii lor, cand soarele varsa cupe cu aur.
Ferice de cei ce nu au facut din marginea
patului, un leagan in fiecare dimineata si
seara, sa-si legene sufletul, frant.
Ferice de cei ce nu au primit un crivat
in fata, in mijloc de vara, cand bucata
din tine, era inghetata in bratele tale,
si tu plangeai pe ea.
Ferice de cei ce nu stiu cum este sa ai,
ochii vesteji, si tulburi, de parca o sabie
a trecut cu toata toamna, prin ei.
Ferice de cei ce nu au lasat mainile
in poala, grele cat pietrele de rau,
ce se frecau una de alta, din zori
si pana in seara, de atata dor.
Ferice de cei ce nu au avut palme reci
si fierbinti, cum sunt potcoavele de cal,
cu care sa se loveasca in cap, din prea
multa pierdere si intuneric, stapan in ei.
Ferice de cei ce nu stiu drumul spre
locul de veci, unde urmeaza sa-si ingroape
o parte din inima.
Ferice de talpile ce nu ating potecile,
pline cu floare, si-un pamant in care,
stau sufletele tuturor adormitilor,
sarutati si imbratisati, doar de radacinile
pomilor, tineri si batrani.
Ferice de picioarele celor care,
nu stiu cum este sa nu poti merge,
chiar daca ai un sange in vene,
chiar daca ai toate degetele,
tu cersesti, carje si mila lui Dumnezeu.
Cersesti putere sa poti indura frigul
din oase, umerii plini de zapada pribegiei,
ce te apasa.
Ferice de cei ce nu au simtit,
promoroaca si turturi de gheata,
in inima lor, zi de zi, noapte de
noapte, din prea multa singuratate.
Ferice de cei ce nu au vorbit singuri
pe strada, din prea multa durere si dor.
Ferice de cei ce nu si-au dorit sa moara
niciodata, din prea multa durere,
ori in locul celor condusi pe ultimul
drum, zambind ori cu un ochi deschis.
Ferice de cei ce traiesc si acum,
far'de o inima intreaga, doar cu
lumina iubirii, si Dumnezeu.
Ferice de cei ce iubesc!
Aceasta este forta ce ajuta inima,
sa supravietuiasca, in viata asta,
plina de durere, si mister.
Iubeste, si poti trece peste orice!
Iubirea, este Dumnezeu!
Fotografia postată de Noapte Argintie.

poezie de Adelina Cojocaru (27 septembrie 2016)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenta

Ma arde pielea de prea mult dor,
Atingerea ta m-a infierat pentru vecie
Caci prea fierbinte mana ai avut
Cand mangaierea ta mi-ai dat-o mie.
Am cicatrice pe toata pielea,
Pe peste tot pe unde m-ai atins,
Si nici zapada muntilor de la apus,
Nu m-a racorit de atata dor de tine.
Cu buzele cand m-ai atins,
M-ai ars pana la os, si atunci am plans.
Si poate n-ai stiut de unde vine,
Lacrima pe care ai vazut-o
Atunci, odata intr-un colt de ochi.
Ciudata e iubirea mea cu tine,
Si chiar si cand minciuna e un gaj
Surad cu fals desi stiu ca nu fac bine
Si plang desi ma chinui tot pe mine.

poezie de Sorana Topa
Adăugat de Nicoleta Denisescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saruta-mi durerea

Daca dimineata aceea ar pune capat tristetilor grele,
In acel loc parca uitat de lume, atat de dorit de noi doi,
Iubirea ta m-ar cuprinde, te-as imbratisa in visele mele,
Mi-ai saruta pleoapa stanga, am sta lipiti in pat amandoi.

Asteptand binecuvantarea divina a Domnului nostru Iisus,
Care ne-a eliberat prin sangele si trupul Lui de pacate,
Ne-am purifica sufletele doar prin lumina adevarului spus
Si ne-am binecuvanta sufletele daruindu-ne sarutari curate.

Ca o caprioara adapostita, asa as dormi, visand la un ideal,
Zona crepusculara ar ramane in rezilienta ei rosie si obscura
Intotdeauna osciland, compos mentis, intre virtual si real
Iubirea dintre noi si-ar forma, astfel, bine stiuta ei aura.

Sufletul tau mi-ar saruta durerea si as simti cum dispare,
Sentimentele tangibile s-ar transforma in fioruri rebele,
Ne-am trezi din lumea veche in noua lume de secunde sub soare,
Fiind innobilati de eternitatea noastra si existenta intre ele.

Fiorurile ar ramane in sufletele noastre pereche, ermetic inchise,
Si ne-ar transforma pe loc, dizolvand total toata tristetea noastra,
Si ne-am trezi cu adevarat, fiind constienti de ale noastre vise,
Si ne-am ruga pentru un viitor plin de fericire si speranta.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ah, despărţirile din trup
şi despartirile din carne
în adanc ghiara mai doarme
pe-nserat uşile deschise
în geamuri a nins
cu atâtea pasari moarte
în ultima zapada
căutatorul pune steag
ca nimeni să vada

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!