Nici un anotimp...

Nici un anotimp nu mai mi-e fast
Şi nici un parfum nu mă îmbie
În pustiu de lut gându-mi adast
Desfrunzit de o grea melancolie.

Nouri albi, zburând pe sub sineli,
Peregrin cu gândul nu mă cheamă…
Sufletu-mi, sleit de îndoieli,
Somn de veci, pe veci ar vrea să doarmă.

Chicoteli de clipe dragi şi calme
Am uitat, treptat, să izvodesc…
Doar sminteli neroade şi sudalme
Ţarinile minţii-mi mai rodesc.

Trecător stingher pe-al lumii şleau
N-am să las în urmă decât vanul
Sângele uitării îl tot beau
Şi pervers mă sapă – clipa, anul.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în primăvară

Nori albi aleargă vesel pe sineala
Bolţii cereşti în palid asfinţit,
Vânt cald răsuflă – şi-mi fac socoteala
Că, poate, primăvara a venit.

Din prag privesc cu albă plictiseală
Natura, ce-a schimbare, pare a sta...
Cu ochii grei, de-a iernii mahmureală,
În sânul ei, pe veci, aş adăsta.

Demult nu-mi pasă cum trec anotimpuri...
De-i iarnă sau de-i vară n-am habar,
Doar câte-un dor mă sapă în răstimpuri –
De ce mi-e dor - nici nu mai ştiu măcar.

Poate mi-e dor de alte vremi, mai calde,
Poate mi-e dor de alte înserări –
Şi sufletu-mi aş vrea ca să se scalde
În săpuneala-albastră-a-altor zări.

Se plâng de vânt uscat, în cor, castanii
Şi hornuri nu se află fumegând...
O, cum m-au nins zăpezile şi anii -
A-primăverii şoapte aşteptând!

În ciripit de păsări, la chindie,
Răsare firul verde-al ierbii, crud
Dar nu mai vreau să ştiu ce-o să mai fie -
Nici de speranţă nu vreau să aud.

Curând porni-voi spre alte meleaguri –
Senine, poate, n-am de unde şti...
Şi alţii vor veni să stea pe praguri –
Şi alte vieţi, pe-aici, s-or rostui.

Cu nouri albi, zburdând pe bolta-naltă,
Se duc şi anii noştri-n zbor uşor;
Din viaţa asta – trecem în cealaltă,
Purtând poveri de doruri ce ne dor...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem...

Suntem atât de mari
În clipe de ardoare,
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare,
Suntem străini de tot
În clipa solitară,
Suntem cu toţi copii
Ai lumii omnimare!

Vin pescăruşii în zbor
Şi iar mă strecoară fiori,
Pe umeri se aşează grei nori...
Mi-e dor! De acasă mi-e dor!..
Şi las să mă cheme în zori
Din ceruri un strigăt uşor,
Totul e vis trecător,
Doar dorul rămâne a fi dor!
Măi dorule!..

Vântule, vântule tu,
Ia-mă de aici şi mă du,
Du-mă pe aripi de stea,
Ascultă ce-mi vrea inima!
Nu vreau nimic ce-i al tău,
Lasă-mi, te rog,
Ce-i al meu!..

Ploaia îmi bate în ani,
Schimbă clepsidre-n noian:
Totul e vis trecător!...
Mi-e dor!
De casă mi-e dor!..
Măi dorule,
Vântule, Timpule!..

Suntem atât de mari
În clipe triumfale!..
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare!..
Suntem
Şi nu suntem
În clipe
Infernale!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte...

Noapte-ntunecoasă de august…
Sus, pe boltă, stelele-s de gheaţă
Vai! mireasma verii cum s-o gust
Când m-apasă monotona viaţă?

Praful drumului – ceţos covor -
Viu miroase-a dragoste pierdută
Greieri nopţii dau parfum sonor
Tainic murmurând în bezna slută.

Spaime – mii - în suflet mi se-nfig...
Nu-i nici dor nici vrajă să-mi aline
Asprul inimii tomnatec frig
Doamne! Toamna pentru cine vine?

Şovăind pe-al lumii silnic drum
Paşii mei sub stele calcă rar
A-i opri, nu poate nicidecum
Clipa ce se trece în zadar.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă!

Nu-mi pasă de lumea din jur!
Nici lumii nu cred că îi pasă de mine.
Şuvoaie pestriţe se scurg împrejur
Şi nici nu mai ştiu de mi-e rău sau mi-e bine.

Habar nu mai am care-i anul sau luna,
De-i zi sau e noapte, ce oră-i?... Totuna!
Mi-e trupul inert. Mintea-i goala şi ea.
De-atâta pustiu mi-este inima grea.

Peste mâinile reci tâmpla-mi cade-obosită.
Niciun vis, niciun sunet nu mai pot s-o cuprindă.
Peste golul din jur se răsfrânge tăcerea.
Noapte-ntuneric lasă-n urmă durerea...

poezie de Viorel Mitea (13 noiembrie 2006)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mi se face-n suflet dor
De cum erai şi nu mi-e bine,
Să ştii că-s vânt ce-ţi suflă nor
Să nu te picuri în suspine.

Când voi simţi singurătate,
Aşa cum mi-e de zi cu zi,
Să ştii că-s marea-n val de ape
Să-ţi scalde chip, să ştii, să ştii.

Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-eşti vis,
Să ştii susur îţi voi fi, şoapte
De-un înger, păzitor trimis.

Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.

Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îţi voi sclipi-n inel, brăţară,
Diamant pur, din taciturn.

Când nu voi mai simţi văpaie,
Că-n minte nu-ţi voi fi făclie,
Să ştii că mă-mpletesc din paie
Să mă porţi bor de pălărie.

Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi eşti tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.

Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să ştii că-s tot ce-i împrejur
Să poţi să calci, capul să-ţi pui.

Când va pica o stea pe cer,
Uşoară, doar cât să te-atingă,
Să ştii că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ţi stingă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La aniversare

Mă apropii de optzeci
Şi, uitat de zei, săracul,
Voi trăi în veci de veci,
Că nu mă mai ia nici Dracul.

epigramă de Titu Ionescu-Boeru din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgiri

Scrobeala cerului mă doare...
E-un anotimp controversat:
Pe-o parte-a inimii port soare –
Pe alta brume s-au lăsat.

Şi-n timp ce-n chiote desprinse
Din desfrânări cu noul vin,
În mine, sentimente aprinse,
Înfăşurate-s în pelin.

Pelin mi-e sufletul şi viaţa,
O! Toamna-i anotimpul mort...
Mă adumbreşte zilnic ceaţa –
Şi nouri negri-n suflet port.

Prea mult iubit-am primăvara –
Prea mult iubirea-am preamărit...
Ştiu c-am greşit – şi port povara
De-a mă minţi şi a fi minţit.

Pentru că-n fond, ce e iubirea?! -
Un şir perfid de doruri vagi;
Nu să iubim ne e menirea –
Ci suferinţei să-i fim dragi.

Dezamăgiri, trădări şi vise,
Treptat, cu grijă, m-au sleit...
Mi-s tâmplele de doruri ninse
Şi de dorinţe-s obosit.

Aşa c-o să mă-ntorc în locul
De unde am fugit, stupid,
Ca să-mi găsesc în dor norocul...
- La mine-n suflet mă închid.

Şi-o să şoptesc cu voce calmă,
Azi, când pe nimeni nu îndrăgesc,
Rostind aprins, ca pe-o sudalmă –
Oricui voi-va - "te iubesc"...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de strămoşi şi de istorii

Se sting în istorii făclii strămoşeşti,
Se sting în istorii lumini şi iubire,
Ni-i ţara un munte de foc de priveşti,
Ne plânge esenţa-ntru veci pomenire.
Ne pleacă copiii, pământul e sterp!
Rodesc mărăcinii şi corbii se-arată –
Un doliu zburând pe sub care mai trec,
Cu paşii înceţi, doar bătrâni câteodată.

Se sting în istorii făclii strămoşeşti...
Nici lacrimă nu-i să rodească-n cenuşă
Şi îngerii trec, ca un vis, din poveşti,
Îngenunche şi plâng şi aşteaptă la uşă.
La porţi se aud, prin furtuni trecători,
Doar câinii uitaţi, prinşi în lanţuri sinistre.
Mai vin din trecut, ca un vis uneori,
De lut dezgoliţi, paznici uşii deschise.

Se sting în istorii lumini şi iubire,
Iubire se semeni, de datini şi port,
Se sting ca un clopot, negăsind mântuire,
Se sting şi bătrânii şi pruncii, socot.
Un vuiet de doruri... Şi dorul vuieşte!
Făclii, în furtună, bătrânii clădesc...
Sub cerul de foc, azi, o altă poveste.
Şi sună a jale un fluier de soc.

Ni-i ţara un munte de foc de priveşti
Şi arde sub pleoape de plumb lăcrimare,
Strămoşii,-n osoare, frământă poveşti
Şi dorul, de doruri, adesea ne doare.
Pământul acesta a fost blestemat!
Ce gust cianotic de lacrimi amare!
Şi fraţii şi pruncii departe-au plecat...
Doar lacrimi şi moarte-ntâlneşti prin spitale...

Ne plânge esenţa-ntru veci pomenire,
Ni-i lacrima mir şi ni-i plânsul ocean,
Tămâie şi stele mai ard în privire...
Ni-i traiul anost... şi mizer... şi banal...
Zadarnic în zări creştinească chemare,
Zadarnic strămoşii ne cheamă-napoi.
În suflet o rană deschisă-i... Şi doare!
Se pierd în apusuri uitaţii eroi.

Ne pleacă copiii! Pământul e sterp!
Ni-i frântă din munţi rădăcina iubirii,
Strămoşii – grăbiţi călători încă trec...
De plâns, sângerează în ochi, trandafirii.
E dorul de ţară o floare de colţ!
Iubeşte, române, a naţiei urmă!
Iubeşte-ţi strămoşii, iubeşte frumos!
Tu, rod de iubire pentru ţară adună!

Rodesc mărăcinii şi corbii se-arată...
Pliviţi – trec bătrânii sângerâne poteci
Şi larima sapă... şi dorul, în piatră.
Mormintele-s albe, întunecate şi reci.
Cenuşa se-nvârte în cercuri-tornadă
Şi scurmă săgeţile-fulger în răni,
Voi prunci şi părinţi, aţi murit viaţa toată,
La tâmple aveţi, din istorii, nămeţi de cuvinte-ninsori.

Un doliu zburând pe sub care mai trec
Plângând, umbre stranii - uitaţii strămoşi,
Ca mâine, ca ei, chiar şi eu am să plec,
Un înger strivit de-ai durerii coloşi.
Mi-e aripa frântă şi gândul beteag
Mă macină plânsul şi dorul de ţară,
Săracă şi tristă, ca un val mă retrag...
Vă las, dragii mei în furtuna de-afară!

Cu paşii înceţi, doar bătrâni, câteodată,
Sfârşiţi de povara ce de vremuri o duc,
Mai trec prin genune, prin gânduri, prin sloată,
Îi sfarmă durerea şi lama de plug.
În noaptea uitării, un vis – poposesc.
E noapte în ei şi în viaţă e noapte
Şi n-a mai rămas nici un semn românesc.

Cu paşii înceţi, doar bătrâni câteodată –
Un doliu zburând, în tăcere, mai trec,
Rodesc mărăcinii şi corbii se-arată,
Ne pleacă copiii, pământul e sterp!
Ne plânge esenţa-ntru veci pomenire,
Ni-i ţara un munte de foc, de priveşti,
Se sting în istorii lumini şi iubire,
Se sting în istorii, făclii strămoşeşti...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fixare

Fixat sînt pe veci pe-o culme de deal,
n-am zepelin, n-am aripi
doar bietul dor de ducă
îmi poartă gândul
prin multele cetăţi.
Mi-s drumurile scurte
şi se suprapun ca firele de aţă pe un ghem.
Nu ştiu nici una din marile minuni
ce trebuiesc văzute
măcar odată-n viaţă,
nici jalea atâtor dezrădăcinaţi
dorind să-şi aşeze
numai pentru o clipă
tâmpla pe o glie
în satul lor natal.

poezie de Vasile Dâncu din Gravuri lapidare (1973-1985)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi n-am uitat

Noi suntem muguri din trunchiul milenar,
Ce-nbobocim din seva sfântă, geto-dacă,
Împodobind al lui Scorilo înverzit lăstar,
În sunete de horă, de luptă şi de toacă.

Noi ne-amintim cu drag de voievozii,
Ce ne-au purtat stindardul cu mândrie,
Îngenunchind prin codri toţi nerozii,
Ce încercau rupă din Sfânta Românie.

Noi n-am uitat nici limba strămoşească,
Nici graniţele de odinioară, nici Hotinul,
Nu ne-am uitat nici legea creştinească,
Nici hoardele ce şi-au sfârşit la noi destinul.

Noi n-am uitat că-n urmă cu un veac,
La Alba se-mplineau dorinţe milenare,
Cu tricoloru-n piept şi sufletul de dac,
Uniţi strigăm: Trăiască, România Mare!

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stingher

Zâmbesc printre suspine înecate,
Senin îmi e un colt pitic de cer,
Un licăr de lumină-mi duc în noapte...
Atâta-s, Doamne-atâta de stingher!

Mă-ncumet la un dram de veselie
Uitat mai de demult într-un paner
Şi n-am plătit de-atunci pe el simbrie
C-atâta-s, Doamn-atâta de stingher!...

... Şi vorbele de duh mai zac în mine -
Nici nu e pentru nimeni un mister ;
La fiere-s toate - pietre cristaline,
Deşi sunt... peste poate de stingher.

Mă prinde câte-o glumă de bărbie
Să-mi scuture lumescul efemer
Şi multă voie bună-ar fi să fie
De nu aş fi atâta de stingher.

Se duc zile domoale şi nopţi line
Căci eu le sunt zadarnicul străjer ;
Iubito, ce-a fost bun mi-ai dus cu tine,
Lăsându-mă atâta de stingher...

Frumoasă este viaţa şi zglobie!
Din ce-am dorit nimic nu îi mai cer.
Deşi vreun dor plăpând mă mai îmbie...
Atâta-s, Doamne-atâta de stingher!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (14 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

Iubite, mai trece şi-această toamnă,
Trec frunzele din nucul cel bătrân,
Iar sufletu-mi obosit mă îndeamnă
Să zidesc vise ce-n urmă ne rămân.

M-a cuprins melancolia dintr-odată
Privind culorile ce plutesc în vânt,
Nu mi-e bine fără tine niciodată,
Nici bine, mereu cu tine-n gând.

Iubite, iubirea ta n-are-un nume,
Este pustie ca şi toamna târzie...
Mi-i gândul să fug departe în lume
Să uit, să mă ascund în poezie...

De sub gene-o lacrimă îmi curge
Şi-n ea toamna aievea se-oglindeşte,
Iar nucul desfrunzit începe-a plânge
Văzând că timpul trece, nu se-opreşte.

Iubite, pleacă şi această toamnă,
Frunzele-mi sunt aşternutul rece,
Ş-un dor cumplit la iubire mă-ndeamnă
Trecând cu tine prin toamna ce trece.

poezie de Camelia Boţ (2 octombrie 2020)
Adăugat de Camelia Boţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut

Au trecut ca norii anii
Vremea i-a mânat spre munţi
Peste tâmple cern castanii
Floarea perilor cărunţi.
Tot mai mult rămâne-n urmă
Şi-nainte mai puţin,
Prin a lumii nouă turmă
Eşti strein, tot mai strein..

Cei porniţi cu tine-odată
Pe-al vieţii drum, s-au dus,
Tu cu zarea-nsingurată
Lâncezeşti dup-un apus.

- Tot nu vezi nimicnicia
Celor după care alergi?
Tot nu crezi în veşnicia
Locului spre care mergi?

- Dacă este după moarte
Viaţa-n care n-ai crezut,
Ce vei face-a veci departe
Şi pe veci de veci pierdut?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată...

n-am nici tată nici mamă n-am nici soră nici frate

am doar vreme de-o seamă cu nimic şi cu toate

n-am nici mamă nici tată n-am nici frate nici soră

doar o notă uitată-n suita de horă

n-am nici soră nici frate n-am nici tată nici mamă

nici noroc nici dreptate nici curaj şi nici teamă

n-am nici frate nici soră n-am nici mamă nici tată

dar mai am înc-o oră pentr-o ultimă dată...

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul

Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
să vă vedeţi pe voi, privind prin mine.
Să nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
Să nu exist - şi-aceasta-i cel mai greu;
şi ce e mai uşor - să n-am un nume.
Familia o am şi nu o am.
Grădina verii în zadar mă-mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ţi-i poate anotimp.
Eu totu-i dau şi nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Şi aş fi vrut, atâta aş fi vrut
într-un urmaş să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naşte de-obicei sfârşitul.
Şi nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegere

Las lumea să dispreţuiască
Ascunsa taină dintre noi
Prejudecata omenească
Arunce-n cale-ţi cu noroi

În faţa idolilor lumii
Nu plec genunchii, nu cerşesc,
La fel cu tine gândul nu mi-i
Nici să iubesc nici să urăsc

M-afund fără sa caut rostul
În chefuri nici voios nici trist
Vorbesc cu prostul, cu neprostul,
Dar pentru sufletu-mi exist

În larma lumii ne-ntâlnirăm
O zi ca orice altă zi
Fără de bucurii iubirăm
Fără tristeţi ne-om despărţi

Şi preţuim în viaţa toată
Doar oamenii, atâta tot,
Nu ne-om minţi noi niciodată
Nici alţii-a ne minţi nu pot.

poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce eşti/suntem este infinit mai simplu decât gândul, tocmai de aceea mintea nu-l poate înţelege sau explica în veci. Poţi vorbi doar din Acela şi aici nu există nici un vorbitor, nici o separare. Poţi vorbi despre Acela şi "eu"-l vorbitor va continua să te separe de EL!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

(pentru cei care nu mai simt căldura mamei)

Şi-a fost Crăciunul, mamă,
şi-i atât de frig în casă
de când tu ai plecat
dorul nu mă mai lasă...

Sufletul mi-e pustiu
de atâta singurătate
copil din nou, aş vrea să fiu,
dar, azi, nu se mai poate..

În inimă-i un gol
ce-n veci nu se va umple,
mi-e aşa de dor de mama,
de mâinile ei blânde..
Şi ale mele mâini sunt reci,
de fapt, nici sânge nu mai este,
prin vene curge astăzi,
un dor, ce nu mai trece..

Se va topi zăpada,
ghioceii vor înflori la fereastră,
iar tu, iubită mamă,
în visul meu, vei fi acasă...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mi-e toamnă de noi
iubesc şi urăsc acest
anotimp aproape incert
nici nu mai ştiu câtă umbră
de frunză am strâns
ca să-mi fie culcuş
în camera asta oarbă
mi-e frig şi mi-e toamnă
de noaptea scăldării
în gheţuri ce dorm
şi adorm toate ferestrele verii
în ruginiul uitării
mi-e teamă şi dor

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!