Sam: Alo?
Meg: Sam?
Sam: Cine e la telefon?
Meg: Gândește-te bine. Îți vei aminti.
Sam (șocat): Meg? Ultima oară când te-am văzut ai căzut de la o fereastră.
Meg: Datorită ție. Mi-ai rănit sentimentele, să știi.
Sam: Doar sentimentele? Ai căzut de la etajul șapte.
replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

A căzut și ultima gutuie
A căzut și ultima gutuie,
Frunzele s-au risipit și ele,
Doru-n brațe vrea să mi se suie,
Când privirea mi-o atârn de stele.
A căzut gutuia și-o cam doare,
Timpul parcă plânge cu stropi grei,
Pe pervaz o pun lângă o floare
Și-nspre seară mușc din seva ei.
A căzut gutuia dinspre toamnă
Și în palmă puful i-l adun,
Dezgolind-o-ncet, ca pe o doamnă,
Sărutări pe coapse când îi pun.
A căzut gutuia din grădină,
Am o poală plină de gutui,
Pot de-acum ninsorile să vină,
Însă tu, iubita mea, rămâi.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nina (deschide telefonul): Alo? Da, Gigel! (Către Mișu, încântată.) E Gigel... Șoferul de pe mașina Salvării!... (La telefon.) Serios? Aveți un accidentat?... Sigur că da! O sută de euro! Cuvântul meu valorează mai mult decât un contract de prestări servicii!...
Mișu: O sută? Stai puțin... (Ia telefonul de la Nina.) Ascultă Gigele? Să fie clar! Am nevoie de un accident de muncă! Un accidentat în stare grav, fără discuție! Poftim? Ai deja un client? A căzut de pe schele? (Pauză.) De la ce etaj? (Mirat.) Etajul patru?! E bine! E foarte bine... (Pauză.) Și mai trăiește?... (Pauză.) Înțeleg... Încă mai trăiește... Aduceți-l aici să-l investigăm... Redacția e la parter... Strada Determinantului, numărul patru... (Închide telefonul.)
Nina: Înțelegi, Mișule? Omul acela a căzut de la etajul 4! A căzut liber și gravitațional. E democrație! În țara aceasta oricine e liber să cadă de la orice înălțime poftește!
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unul a căzut de la etajul 10. După un timp a căzut și un smoc de păr. Folosea o loțiune pentru întârzierea căderii părului!
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Este cea mai mare greșeală să amesteci sentimentele cu profesia. Atunci când pleci într-o relație profesională, este cel mai bines să o menții așa. Din păcate, sentimentele pot să degenereze și e păcat să se întâmple asta. Atunci când a intervenit și relația sentimentală, iar lângă bani ai așezat sentimentele, totul se duce. Banii se duc, iar sentimentele se vor nărui.
citat din Niculina Stoican
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am dat seama, prea târziu
Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viața am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Și m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenușă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viața nu mi-am mai pierdut
Și-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învățat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubești,
Fericire să-mi dorești.
Viața vrei să ne unim
Și-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma știu.
Mi-am dat seama, pre târziu.
poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul îți vorbește prin sentimente. Ascultă-ți sentimentele. Urmează-ți sentimentele. Prețuiește-ți sentimentele.
Neale Donald Walsch în Conversații cu Dumnezeu, volumul II (1997)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prietenului Petrică I. Zamfirescu regizorul revistei mele teatrale "Cum cade o revistă"
Mi-ai regizat - de necrezut -
Cu mult succes revista;
Ei, bine, textul n-a căzut,
Dar a căzut... artista!
epigramă de Octavian Moșescu din Epigramiști Râmniceni (1977)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger căzut
seara târziu
de la etajul șase
al hotelului
văd plutind
melancolic
peste acoperișuri
o pasăre alb-cenușie
pare un înger căzut
în căutare de aripi noi
poezie de Emilian Mirea din M-am născut Abel
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De 100 de mii de ori în această viață te-ai ridicat și apoi ai căzut de la înălțime. Imaginează-ți fiecare așteptare avută care nu s-a îndeplinit. Te-ai ridicat la înălțimea entuziasmului și ai căzut la loc în prăpastia depresiei și a dezamăgirii. În relații de iubire, cu părinți sau prieteni, în job sau afaceri, legat de sănătate, obiective, visuri și suferințe, de câte ori te-ai ridicat și apoi ai căzut. Apoi te-ai ridicat din nou, apoi ai căzut din nou. Am putea spune că aproape e ca un ritm al vieții. Știi de ce face viața cu noi treaba asta? De ce ne ridică și dă cu noi de pământ? Ca să ne trezim. Încearcă să-ți imaginezi cum va fi viața ta atunci când te vei trezi și imaginează-ți cum e să știi că acum doar dormi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-au căzut nasturii de la cuvinte
m-am trezit într-un vacarm îngrozitor
în mijlocul unui miting de proporții
zilele trecutului s-au revoltat
cereau daune morale pentru timpul irosit
din memoria colectivă am reținut o zi
când mi-au căzut nasturii de la cuvinte
și am rămas însărcinată cu limba română
atunci ne-am încolăcit starea
în singurul ochi al mării
rămas deschis peste noapte
nu mai rețin momentul când au căzut în gol
de la etajul tragediilor nescrise
spânzurate de funia sau furia ideilor...
poezie de Any Tudoran
Adăugat de Any Tudoran

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
În oglinda apei te-am văzut
Divină creatură rară diafană
Crăiasă a întregului ținut
Inima ți-era greaua rană
Te însoțea regele jungle
În ochii leului eu te-am văzut
Erai abătută umbră a Lunei
O lacrimă din cer a căzut
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
A mai căzut o piatră
A mai căzut o piatră
și nu e prima oară.
S-a rupt se pare,
dintr-o stea de mare.
A mai căzut o piatră,
precum o flacără în vatră.
S-a rupt se pare
dintr-o stea mai mare.
A mai căzut o stea
la fel ca prima oară,
s-a rupt se pare
dintr-un soare...
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudățenie
Se miră prostul, curios,
Că din statistici s-a văzut,
Cum că acei ce au căzut,
Toți au căzut... de sus în jos!
epigramă de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceasu'
De când te-am văzut prima oară,
Tu mi-ai aprins un foc în inimioară
Iar când mă uit la tine cu ardoare
Inima-mi plânge... și mă doare.
Frumoasă fată mai ești tu,
Vrei să-mi rănești sufletu'?
Mereu spui NU, dar cu un țel:
Să fii cu mine... dar și cu el.
Ieri te-am văzut pe strada mea
În timp ce el te săruta,
Iar focu' din inima mea
Încet, încet el se stingea
Ș-atunci eu rău m-am necăjit,
Noroc cu ceasu', că m-a trezit!!!
poezie de Vasile Urdea
Adăugat de Vasile Urdea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bobocul din ogradă
În vremea-n care te-am curtat doar ne-am îmbrățișat și sărutat;
La fel și-n primăvară, când ne-am văzut ultima oară.
De ce atunci când s-a-ntomnat,
Să îmi privesc bobocul m-ai chemat la tine-n ogrăjoară?
epigramă de Emilia Țeț
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Urme de pași
Urme de pași înșirate-n zăpadă
De parcă nu știam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.
Urme de noi împrăștiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.
Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu știam cum sunt ochii închiși
De parcă a fost ultima oară când văd.
poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfum
Azi am înțeles, în sfârșit
De ce drumul mi s-a oprit
Azi toate măștile au căzut
Și am văzut cine sunt
Cei care au spus că vor fi aici mereu
Ei doar au spus
Și-am rămas doar eu
Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna și să spună că l-am rănit
Azi am aflat cum e să fii
Trădat de cei pe care-i știi
Azi nu mai ai nimic de ascuns
Toate scuzele nu-s de-ajuns
Și tot ei au spus
Că vor fi aici mereu
Ei doar au spus
Și-am rămas doar eu
Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna și să spună că l-am rănit
Poate n-au știut
Astăzi voi pleca
Mi-au frânt inima
Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna și să spună că l-am rănit
cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
A căzut o frunză-n calea ta
A căzut o frunză-n calea ta
Rătăcind pe-a vântului aripă.
Ai zărit-o și-n aceeași clipă
Ai strivit-o călcând peste ea.
N-avea grai să strige în urma ta,
Nici puteri să spună cât o doare
Și-a rămas pierdută în cărare,
Ploi și vânturi trecut-au peste ea.
Stătea lipită de pământ și se întreba
Ce ar face dacă vântul ar lua-o
Și-o clipă în palma ta ar așeza-o,
Dar a rămas acolo undeva.
A căzut o frunză-n calea ta
Și cine știe câte or să mai cadă,
Dar n-ai să știi nicicând
Și nu-ți va da prin gând
Că prima frunză ce-a căzut în drumul tău
Am fost eu.
poezie de Ioana Crăciunescu
Adăugat de Mariana Tudor

Comentează! | Votează! | Copiază!
Simone
Tu nu mi-ai dat, Simone, sărutare.
Pe tâmple mir nu mi-ai pus.
În casa ta am intrat ca oricare.
Un gând frumos nu mi-ai spus.
Tu nu mi-ai dat, Simone, sărutare.
La pieptul Meu n-ai căzut
N-ai cunoscut clipa de cercetare.
N-ai plâns ca fiul pierdut.
Tu n-ai văzut tălpile-mi ostenite
de-atâta drum cât am mers.
N-ai picurat lacrime fericite.
Cu părul tău nu le-ai șters.
Aș vrea să-ți pun, Simone, o-ntrebare:
N-ai tu păcat pe pământ?
O, cum mi-ai da, Simone, sărutare,
De-ai ști acum cine sunt!
Tu, cel umil, care-mi plângi la picioare,
Cu suflet ars de văpăi,
În casa Mea îți voi da sărutare,
Cu ochii plânși ca ai tăi...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
A ucis
A ucis o găină, pentru că făcea ouă,
Cu sângele ei a pictat un tablou,
A pus un pește de baltă
Să danseze în "Giselle",
La luat pe Dumnezeu
și l-a dus la o casă de randevu.
Tablourile lui se vindeau
Ca pânea caldă,
Nimeni nu știa
Că artistul murise
Cu o sută de ani înainte,
Dar cineva schimbase semnătura.
Deschid fereastra de la etajul șapte,
Simt nevoia irezistibilă să zbor,
Aș dori să planez peste oraș,
Să nu mai revin la etajul șapte,
Există ceva mai banal
Decât cifra șapte?
Nu vorbesc despre simbol,
Dar etajul șapte ar trebui desființat.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!