Umanism

1
Sunt furios pe tine dar mai ales pe mine
Că m-ai făcut prea lesne să-mi distilez în grai
Învălmăşirea tandră şi crudă, ce mă ţine,
Diminuându-mi forţa canalelor de nai.

2
Sunt bucuros că astăzi a nins întâi şi-ntâi,
Că azi întâia oară sunt drept precum o spadă,
Că îmi mângâie fruntea întâiul tău călcâi,
Că-s negru în pustia candidă de zăpadă,
Şi este totul aspru şi disperat primar,
Adică în furtună de patimă ţesut,
Şi se alcătuieşte pe nervii mei de jar
Uluitor de-albastru întâiul tău sărut.
Ce încâlcire tristă în mine ai produs
Şi câtă deznădejde şi câtă bucurie,
În acest vin de toamnă, şi tonic şi confuz,
În aiurarea stearpă cum te arăţi tu mie.
Eu vreau o clipă numai viaţa să-mi consum
În sărutări sterile mânjindu-ţi-o, mănuşa.
Ca niciodată, poate, drapelul meu postum
Să nu-şi descânteieze în asfinţit cenuşa.
Dar vie-apoi urâtul, deluviile vie,
Şi descleşteze-şi noaptea deasupra-mi fălci de fum,
Să nu mai ştie nimeni smintita bucurie
Pe care-o sorb cu cana spartă-acum.

3
Oh, nu, nu e aceasta. Eroare-i peste tot.
Sunt munţii în eclipsă, de-aceea nu văd soare.
Rachiurile-ntr-înşii se poticnesc în bot,
Dar umanismu-i doare şi dragostea îi doare.
Îndură-te de toate acestea, Demiurge!
Placidă în clepsidră nimicnicia curge,
Pe când eu stau de faţă teribil şi onest
Topindu-mă în masa poemului acest.

poezie celebră de Nicolae Labiş (31 octombrie 1956)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie tristă

Dragă-mi este toamna asta,
Bucuria ei m-a molipsit!
Nu există nicio îndoială
Doamne, iarăşi m-am îndrăgostit!

Soare calm îmi mângâie fiinţa-
Parcă m-aş afla în primăvară!-
Doamne, câtă bucurie-mi picuri
Printre raze, ca întâia oară!

Eu rămân o frunză căzătoare
Iar el, prinţul lunecând pe-alei...
Doamne, toamna asta rău mă doare,
Doare verdele din ochii săi!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai suntem încă vii

Mai suntem încă vii
Să mai răbdăm urgii?
Că peste răul ce l-am adunat
A mai venit un rău neaşteptat.

Acest rău numit Covid,
Un virus periculos şi perfid,
S-a răspândit ca un blestem
Făcându-ne viaţa un infern.

O cumplită pandemie se instalează,
Şi oamenii se izolează,
Stau in carantine
Şi la ei in case.

O, Doamne, câtă suferinţă
Pe oameni, şi câtă neputinţă,
Când virusu-i doboară!
Şi câtă jale,
Când stau la rând să moară
La ATI-n spitle!

Mor oamenii cu sutele şi mii
Şi mii sunt infectaţi
În fiecare zi.
Mor doctori şi-ajutoare,
Când cu disperare
Încearcă să salveze vieţi.

Pe tot cuprinsul ţării
Se decretează restricţii,
Sunt interzise reuniuni, nunţi si festinuri,
Se-nchid şcoli, biserici şi localuri.

Lumea se cufundă
Într-o beznă de mormânt,
Nu mai există viaţă
Pe acest pământ.

Nu ştie nimeni, mâine,
Cum vom arăta.
Nu ştie nimeni, mâine,
Ce soartă vom avea.

Mai suntem încă vii
Să mai sperăm
În clipa pe care-o aşteptam
Când pe pământ va fi şi zi?

poezie de Gheorghe Alionte (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înţeles că viaţa,
de multe ori îmi mai dă câte o palmă...
ca să ştiu ce am de făcut pe urmă...
Am înţeles că lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Şi doare...
Da, vreau să sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune să fiu tare...
Şi poate aşa voi reuşi...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuşi cândva?
Să trec peste tot şi toate...
Aşa cum mai trece o zi şi vine iar noaptea...

poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia copilă

Din inimă m-ai întrupat
Femeia copilă
Să te iubesc pe tine ca bărbat.
Dar niciodată
Nu m-ai întrebat
Ce vreau să-ţi fiu
Ce vreau să simt.
Poate vroiam să îţi fiu Luna
Cu toate stelele din Cer
Să-ţi luminez în noapte
Când te-ai fi simţit stingher.
Poate vroiam să îţi fiu furtună
Să te-acopăr cu toate ploile de vară
Să pot să-ţi şterg lacrima
ce curge ca nebuna.
Poate vroiam să îţi fiu un anotimp
Cu siguranţă vara cu-al său Soare
Să-mi cuibăresc inima şi nu mint
Că ai ajuns să-mi fii albastrul dintr-o mare.

Să-ţi fiu Iubire?
Poate DA,
Dar sunt totuşi
o dulce Poezie...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mă doare, Doamne...

Ce mă doare, Doamne, stau şi mă frământ
Ce mă doare, Doamne, dacă plâng de moarte
Nu sunt frunză, Doamne, să mă culc pe vânt
Să mă culc pe vântul care-o să mă poarte...
Ce mă doare, Doamne, ce durere rea
S-a ascuns în suflet şi nu vrea să iasă,
Uită-Te la mine, poate vei vedea
Care deznădejde m-a făcut mireasă...

Pune-ţi mână, Doamne, nu mă părăsi
Pune-Ţi mână, Doamne, totu-i cu putinţă
Fă-mă să răscumpăr fiecare zi
Ce m-a ars cu lacrimi şi cu suferinţă...

Ce mă doare, Doamne, Domnul meu cel sfânt,
Ce dureri de taină s-au ascuns în mine...
Nu sunt frunză, Doamne, să plutesc pe vânt,
Mână Ta-i aceea care azi mă ţine

Vindeca-mă, Doamne, gândul, plânsul meu
Nu lăsă pământul plânsul să mi-l poarte
Pune-Ţi mâna, Doamne, Tu eşti Dumnezeu
Tu eşti Dumnezeul ce m-a scos din moarte!...

poezie de Adriana Cristea (7 septembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu se sfârşeşte

Motto: "În noaptea aceea liniştită, am avut
chiar impresia că-mi aud trupul crescând."
(Haruki Murakami, La sud de graniţă, la vest de soare)

Astăzi voi sta
faţă în faţă cu mine
A-L-I-N-A
cu litere mari
îmi şopteşti numele
ademenind viaţa sa vină spre mine
să ma nască din palmele tale
sunt singura iubită
a celuilalt suflet al tău
pagina ce nu se sfârşeşte niciodată
şi pe care sunt scrise
toate limbile gândite şi negândite
toată tinereţea zvâcnind
de sângele aşteptărilor
dezbracaţi de lume, de false robe
am mers împreună spre un mâine
încrustat în carnea noastră

a venit şi dimineaţa asta
cu o mie de culori
tutunul cu aromă de departe
cafeaua sorbită teatral
în curcubeul de cuvinte
egale cu eul tău sunt
toate poemele din mine
toate zilele, nopţile
toate orele ce-au construit
ziduri, drumuri
oraşe întregi de nebunie

VIAŢA NU SE SFÂRŞEŞTE
dincolo de toate acestea
sunt deşerturi imense
dar dincolo de ele
sunt păduri, mereu alte păduri
foşnind din marile noastre iubiri
din dimineţi ca acestea
din amintirile mai puternice
decât toate deşerturile
şi toate spaimele lumii

astăzi voi sta din nou
a câta oară
faţă în faţă cu Tine

poezie de Alina Beatrice Chesca (24 aprilie 2007)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Nu-mi cere să fiu alta decât sunt,
Nu pot ca sfinţii să ajung deodată,
Tu ştii că-s doar o mână de pământ
Ţărâna ce se cere modelată.
Să-mi dai putere, să mă-nveţi Îţi cer,
Să nu mă laşi să rătăcesc pe Cale,
Eşti Dumnezeu şi pe pământ şi-n cer,
Făpturile sunt toate ale Tale.

Tu poţi să faci din mine ce voieşti,
Mă poţi purta în slava sau în moarte
Şi dacă nu ştiu bine Cine eşti
Nu mă împinge, Doamne, mai de-o parte.

Tu m-ai adus la Tine să mă-nchin,
N-a fost uşor şi, Doamne, ştii prea bine
Cu câtă noapte ai luptat să vin
Ca să-Ţi slujesc, să Te slujesc pe Tine.

Chiar dacă numai o clipita-a fost,
Din viaţa mea e jumătate dusă,
Tu care-mi ştii viaţa pe de rost,
Tu dă-mi puteri să pot să-Ţi fiu supusă.

Sunt încă mică pe cărarea Ta
Şi poate încă-n suflet sunt bolnavă,
Întinde-Ţ mâna, mângâie cu ea
Şi-ajută-mă de vrei să fiu în slavă...

Amin!

rugăciune de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezleagă-mă!

dezleagă-mi aşteptările de tine
şi sufletul dezleagă-mi-l de tot!
dă-mi dreptul să te uit precum îmi vine
şi lasă-mă să-mi amintesc că pot.
dezleagă-mă şi află despre mine
că-s tot mai singură de tine, de-amândoi,
că nu-mi mai este de ajuns speranţa
cu care-adulmec drumul dintre noi.
dezleagă-mă acum şi nu mă ţine
în haosul din mine să nu curg.
e vreme lungă de când cad bezmetic
din mine-n tine, fără să te-ajung
şi-am obosit - îmi curge carnea-n visuri
zvârlite peste treceri de cuvânt.
eu nu-mi mai sunt - îţi sunt aripă ţie,
da-n mine mă târăsc pe sub pământ.
mi-e dor să beau din apele uitării -
dezleagă-mă, te rog - nu mă mai ţine!
în colivia aşteptării tale,
s-au vestejit luminile din mine...

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul

Prietenul

Te rog, azi, să-mi întinzi o mână,
Căci sunt bolnav şi sufletul mi-e frate cu pelinul.
Şi mâine, mâna mea o să-ţi devină,
La fel, sprijinul ce mângâie şi alină.

Te rog, azi, inima-ţi să-mi dai,
Căci a mea, mă doare şi suspină.
Şi mâine, pe a mea o să o ai,
Să te înţeleagă şi să te susţină.

Te rog, azi, să-mi dai privirea,
Să o îndrept spre-o altă zare,
Căci a mea, şi-a stins sclipirea,
Pierdută-n-ntr-un apus de disperare.

De un prieten am nevoie azi,
Să-mi spună doar că-i lângă mine.
Căci în viaţă, când mai cazi,
Te ajută un prieten lângă tine.

Şi de n-oi fi, de-mi eşti numai în gând,
Te rog să ştii prea bine,
Că te poţi baza pe mine, oricând,
Atât cât viaţa mă va ţine.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (5 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

DĂ-MI VOIE O CLIPĂ SĂ ÎNNEBUNESC

Chiar dacă mai scriu versuri pline de dor
Şi las nebunia să-mi curgă pe piele,
Eu scriu fiindcă nu vreau să mor...
Nici tu să mă vezi în clipele grele.

Chiar dacă-mi citeşti pe chip bucuria
Şi-n ochi vezi doar verde turbat,
Pe mine mă doare de fel nebunia
Ma doare şi pasul, cu care-i plecat.

Chiar dacă îmi place prea mult să iubesc,
Si tremur când m-atingi cu privirea,
Dă-mi voie o clipa să înnebunesc...
Căci astăzi mă doare prea mult fericirea.

Chiar dacă şi viaţa din mine-i corectă,
Şi vântul m-atinge pe sâni uneori,
Pe mine ma doare prea rau că-s perfectă
Şi nu am secrete ascunse-n bujori.

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am un prieten bun, el trăieşte împreună cu mine, visează împreună cu mine, se întristează împreună cu mine. Atunci când am nevoie îmi dă, atunci când mi-e greu îmi întinde o mână, atunci când sunt nefericit îmi zâmbeşte, atunci când sunt bucuros râde. Acest prieten al meu nu sunt eu. Acest prieten al meu e diferit de mine, e un alt om. Acest prieten al meu mă iubeşte aşa cum sunt şi eu sunt bogat pentru că am acest prieten.

Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă iubeşte nimeni

Nu mă iubeşte nimeni,
Sunt trist şi sufletul mi-i amărât...
Am crezut că mă iubeşti,
Dar tu m-ai părăsit.

Nu mă iubeşte nimeni,
Stau ca într-o închisoare închis
Şi vreau să fug în paradis,
Dar acesta e doar un vis!

Nu mă iubeşte nimeni,
Şi inima mă doare!
De ce? Că nu pot merge.
De ce? Că n-am picioare.

Nu mă iubeşte nimeni,
Numai părinţii şi cei doi fraţi,
Care de la Dumnezeu
Îmi sunt daţi!

Nu mă iubeşte nimeni,
Dar eu nu regret,
Eu o să iubesc şi o să trăiesc
Până o să-mi bată inima în piept!

poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa repede îmi curge

Doamne,
Viaţa repede îmi curge.
Şi mă-întreb, unde se duce?
Că de-ar curge încetişor,
Precum apa de izvor,
Limpede, cristal de munte,
Nu mi-ar mai lăsa pe frunte
Brazdele-atât de adânci,
Parcă-s crăpături în stânci.
Îmi curge viaţa ca lava
Izbucnită din vulcan.
Îmi întinde mie tava
Să-îmbătrânesc an de an.
Doamne,
Lasă-mă aşa cum sunt.
Mai am de împlinit ceva.
Cât mai calc acest pământ,
Să las semne-n urma mea.
Două flori am de crescut.
Frumoase ca două stele.
Le iubesc atât de mult.
Sunt lumina vieţii mele.
Cu mine dacă eşti bun,
La picioare am să-ţi pun
Sufletul, ce Tu mi-ai dat
La-început, când m-ai creat.
Viaţa vreau să curgă lin
Şi fetele să-mi trăiască.
Să aibă un cer senin,
Tot ce-i frumos, să iubească.

poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am păşit în noul an

Am păşit în noul an, ajutat de Dumnezeu,
El m-a ţinut sănătos, Lui Îi mulţumesc mereu.
Am păşit cu bucurie, ancorat de-al meu Isus,
Cu El sunt în siguranţă, pace sfântă mi-a adus.

Pace sfântă, bucurie, mângâiere şi alin,
M-a condus cu a Sa mână, El a fost al meu sprijin.
Noul an e pentru mine, tainic şi necunoscut,
Ce va fi? Doar Domnul ştie, căci El toate le-a făcut.

În acest an, prin credinţă vreau să merg cu Domnul meu,
Să înaintez întruna, chiar dacă urcuşu-i greu.
Vreau să urc treaptă cu treaptă, spre cerul Său glorios,
Şi să-I fiu plăcut în toate, Domnului Isus Hristos.

Mi-am propus să fiu mai bun, plin de Duh Sfânt şi Cuvânt,
Să-mi păstrez curat veşmântul, cât voi trăi pe pământ.
Acum, la-nceput de an vreau să stau în odăiţă,
Domnului, plecat să-I spun, dorul meu şi-a mea dorinţă.

Numai Tu poţi să-mi ajuţi, Doamne Dumnezeul meu,
Să împlinesc ce mi-am propus, şi să fiu pe placul Tău.
Vreau să fie un an în care, tot mai mult să Îţi slujesc,
Prin trăirea mea curată, vreau să Te mărturisesc.
Amin

poezie de Ica Drăgoi (3 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să m-acuzi

Se vede că nu ai trăit
suficient lângă mine
că să-nţelegi, tu ca iubit,
ce simt şi ce mă doare.
E bine să-mi desluşeşti,
culorile sufletului şi muzica făpturii,
ca să vezi cum sunt azi
şi-ntotdeauna.
Nu vreau să m-acuzi,
sau să mă judeci,
pentru ce sunt, dar mai ales
pentru ce nu sunt pentru tine.
Încearcă să fii pentru noi,
iertătorul dulce-amar
în ceasul judecăţii.

poezie de Eugenia Calancea (26 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

Doamnă, cât de străină vreţi să-mi păreţi, atât
de pur şi inocentă vă simt, cât de străină vreţi
să îmi fiţi, Eu atât de mult vă simt şi mă pierd
doar la gândul că totuşi îmi veţi răspunde în
scris ori verbal într-o zi spre sfârşit de timp ori de Noi!

Doamnă, îmi imaginez regăsirea dintre Doi
oameni pierduţi în timpuri trecute, îmi imaginez
regăsirea pe ultima clipă sau pe un ultim
anotimp ruginiu cu frunze uscate, căzute,
precum suntem şi Noi amândoi, în clipa de faţă!

Doamnă, sunt sigur că ochii dumneavoastră
sunt ca întâia oară, pătrunzători şi la fel de
,, necopţi", mai bine zis, verzi, iar zâmbetul... cu
câteva riduri, cu ceva toamnă venită cu trecerea
timpului, iar vocea, să-mi mai vorbiţi o dată!

Doamnă, să-mi mai vorbiţi o ultimă dată şi
să-mi mai trăiţi o ultimă clipă şi promit că îmi
va fi îndeajuns să iert şi să accept trecerea
timpului în care a lipsit dimineaţa şi toamna,
zilele toate şi toate anotimpurile dintr-o dată!

Doamnă, să nu ştiu acea dată, nu vreau şi nici
să vreau a şti, să nu-mi spuneţi, oricum, sunteţi
tăcută, retrasă, într-un fel ascunsă de lume... de
mine, cine mai ştie de cine, oricum, aşteptarea
mă domină într-un fel de neexplicat şi acum!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai pus peste mine, Doamne

Ai pus peste mine, Doamne,
Ai pus primăveri şi toamne.
Ca să-mi faci viaţa uşoară
Ai pus şi iarnă, şi vară.
Multe peste mine-ai pus.
Unele cam greu de dus.
Unele dulci şi amare,
Pentru viţa-mi trecătoare.
Dintre toate câte ai pus,
Cu unele m-ai sedus.
M-ai făcut să cred că viaţa
Este mai tare ca aţa.
De fapt, ai avut dreptate;
Viaţa-i prima între toate.
Sunt dator să-ţi mulţumesc
Că-îndrăznesc să mai trăiesc!
Cele ce-au fost greu de dus
Pe mine nu m-au răpus.
Cele dulci dar şi amare
Doar m-au pus la încercare.
Am luptat şi am învins,
Firul vieţii l-am întins.
În lupta mea, nu am fost singur.
M-ai ajutat TU, desigur.
În genunchi mă întorc la Tine
Şi, cât viaţa mă mai ţine,
Imn de Slavă îţi aduc
Până când la cer mă urc.

poezie de Dumitru Delcă (11 iulie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!