Pâinea şi dulăii

sluga nu ştie de stăpân
decât atunci când îi este foame;
el ajunsese să stăpânească toată ceatea,
cine îi era împotrivă
îşi sfârşea zilele în închisoare -
când nu a mai avut
unde să-şi încercereze supuşii,
a dărâmat zidurile,
dar nu ca să le dea drumul,
ci să facă puşcăriile mai mari;
apoi şi-a schimbat planul,
a înconjurat cu ziduri toată cetatea,
nu ca să se apere de neprieteni,
ci ca să-i ţină închişi acolo pe supuşi:
ziduri groase, pâine puţină
şi cât mai mulţi dulăi

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri

Fără niciun avertisment, fără milă şi fără ruşine,
au construit ziduri mari şi-nalte în jurul meu.

Şi-acum zac aici deznădăjduit.
Gândesc doar atât: această soartă-mi va roade mintea;

Am atâtea lucruri de făcut afară.
De ce n-am văzut la asta la timp, atunci când ei zidurile-înălţară?

E vina mea că n-am auzit zgomotul şi sunetele făcute de zidari.
Imperceptibil, ei m-au despărţit de lume cu ziduri groase, tari.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i daţi drumul...

dacă tot am scris cartea asta
să-mi permit acum
să fiu snob
să vă rog
când îmi veţi face statuie
(nu aveaţi de gând
dar cine ştie)
să puneţi şi un cal sub mine
fiindcă toată viaţa mi-am dorit
să am un cal
şi apoi
să urcaţi calul într-un car
copilăria mi-a rămas acolo
cu ochii pe un car ce străpungea depărtări
iar carul
să-l suiţi pe un deal care caută spre mare
toată viaţa mi-am dorit
să ajung mare şi
să-i daţi drumul în jos
când vor găsi calul
peste sute de ani
vor zice
uite ai dracu
ăştia alde barbu
călăreau pe sub ape

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernul există să ne apere pe unul de altul. Acolo unde guvernul şi-a depăşit limitele este când a hotărât să ne apere pe noi de noi înşine.

citat clasic din Ronald Reagan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată armonia

Luna pe verandă
Gânduri dau buluc
Birul pe ofrandă
Capul pe butuc!

Sevele din oase
Poartă handicapul
Zidurile groase,
Nu le spargi cu capul!

Câtă osteneală
Cheltuie un faur
Să dea la iveală
Doar un bob de aur!

Feţele plecate
Fiecărui zbor
Drumurile toate
Duc la un izvor

Înfrunzeşte via
Tainicul demers,
Toată armonia
Într-un singur vers!

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de [email protected]
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrei ca lumea toată duşmană să ţi-o faci

De vrei ca lumea toată duşmánă să ţi-o faci,
Tu scrie epigrame, cu gândul să te-mpaci:
Vei pierde mulţi prieteni ‒ cresc ziduri între voi,
Invidia va face să ai duşmani mulţi noi.

epigramă de George Budoi din Epigrame despre epigrame şi epigramişti (30 noiembrie 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel epigramatic, seria 17-a din 10.09.1982-28.10.1982: 2. Unui naufragiat...

Cetatea mea-i cu ziduri groase,
De igrasie n-are teamă;
Doar tu, cu igrasia-n oase,
Intraşi la apă-n epigramă!...

epigramă de Sorin Beiu din În luptă cu un...bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi spuse, deci, că fier este destul, dară nu sunt cărbuni de ajuns, ci să se ducă la pădurea neagră să-şi facă, căci de acolo aduc şi ei. Aceasta nu era adevărat. Acolo, la pădurea neagră, se iscodise o scorpie care omora pe oricine mergea în acea pădure, şi de aceea îl trimitea pre dânsul acolo, ca să se prăpădească. George nu ştia de unele ca acestea. El era cu inima curată şi fără făţărnicie. Îşi alese din prăvălia stăpânului său o sabie rămasă de la Novaci, pe care o păstra în prăvălie ca pe un odor din vechime, luă nişte burduşe mari pentru cărbuni, făcute din două piei de bivol şi plecă să-şi facă cărbuni în pădurea neagră. Merse ce merse şi, ajungând la un sat, întrebă că încotro se află pădurea neagră. Cum auziră sătenii, începură să-şi facă cruce şi să-şi scuipe în sân de frică. Apoi îi spuseră toată şiretenia cu scorpia.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anica nebuna

Anica lui Petre Strâmbu, femeie frumoasă
Dar veşnic nesătulă de cele lumeşti
Aşteaptă să-i plece bărbatul de-acasă
Şi iese la poartă să ademenească drumeţii;
Aceştia, la început, sunt mulţi şi foarte bucuroşi
Dar repede îi stoarce de vlagă
Şi-şi caută alţii, mereu mai flămândă
Şi oricât de mulţi, nu pot să-i ajungă.

Atunci Anica lui Petre Strâmbu descoperă grădina cu castraveţi
Îi sapă, îi udă cu apă şi-i creşte mari
Se plimbă seara printre ei cântându-le îndrăgostită, îi mângâie şi îi sărută
Şi castraveţii cresc mari şi puternici cât nişte armăsari
Anica lui Petre Strâmbu după ce face dragoste cu fiecare
Îi şterge frumos şi aşezându-i pe un şervet la poartă
Îi scoate spre o perfidă vânzare neputincioşilor drumeţi de altădată.

Când s-a aflat
Un sat întreg şi-a vărsat maţele toată noaptea
Şi pândind-o, au prins-o a doua zi la spurcata-i îndeletnicire;
Anica lui Petre Strâmbu n-a murit sub ploaia de pietre
Trăieste şi azi mai departe în comuna Buştenari
E undeva închisă între ziduri reci de piatră
E mare, bea ţuică, miroase urât
Şi vorbeşte numai despre domnul nostru Iisus Hristos.

poezie clasică de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul cel nou, cum se văzu întronat, mai întâi hotărî ca frate-său năzdrăvanul şi bătrânul ce-i găzduise să fie nelipsiţi de lângă dânsul. Şi cu ajutorul lui frate-său începu a cârmui împărăţia cu înţelepciune şi dreptate. Nu trecu mult şi vestea se duse în toate ţinuturile şi în împărăţiile vecinilor despre numele lor; iară supuşii lor începură a-i numi: cei doi fraţi împăraţi cu minte şi drepţi. Când auzi dascălul de fuga copiilor, turbă de mânie: căci era un zăcaş de n-avea margini. Vru să-şi facă seamă singur, dar n-avu curaj. Văzând însă că norocul îi stă împotrivă, se potoli oarecum şi se apucă iară de dăscălia lui. După o bună bucată de timp iată că soseşte şi tatăl copiilor din călătoria cea lungă ce făcuse. Adusese cu dânsul bogăţii după bogăţii. Când află de fuga copiilor, cât p-aci era să-i vie rău, dară se stăpâni. Cercetă în dreapta şi în stânga, şi i se spuse toată istoria cum s-a întâmplat. Atunci el hotărî să ceară dreptate pentru necinstea ce i-a făcut soţia lui şi pentru răul ce i-a pricinuit procletul de dascăl. Merse deci pe la toate dregătoriile şi fu străgănit prin judecăţi mai mulţi ani, fără să-şi dobândească dreptatea potrivit cu mărimea vinei celor vinovaţi.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri

m-am simţit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte aşternute pe ochii minţii, tot timpul
unele au fost şi încă mai sunt, ascuţite.
ţipă
înţeapă inima şi sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopţii
oamenii au transformat lumea
în fără

vreau liniştea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără ţipete şi urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărăşteală

Şi-a pus dinţi de nevăstuică,
să-şi salveze căsnicia,
şi apoi a tras o ţuică,
să poată-nfrunta "sosia".

S-a-ncreţit cu bigudele
şi şi-a pus flecuri la tocuri,
ciorapi plasă, jartiere...
şi s-a epilat de smocuri.

N-are timp să se şi spele
şi miroase a prăjeală
şi-a aromă de pacele,
ce mâncase de-cu-seară.

Îşi aruncă-n grabă mare
geanta de lac, scorojită,
pe umărul stâng ce-o doare...
peste geaca jerpelită.

Într-un scrin cu amintiri,
are trei fiole mari
cu parfum de trandafiri,
cumpărat de la bulgari.

În oglindă nu priveşte
nici nu mai ştie de când...
Şapca, pe cap îşi tufleşte,
ieşind din casă plângând.

Se grăbeşte să-i surprindă
în aventuri amoroase.
I-a văzut la crâşmă, -n tindă,
nevasta lui nea Tănase
şi i-a spus încrâncenată:
"-Fato, al tău te înşală
cu una mai sprâcenată!
Stau acolo, la vrăjeală!"

Dar, surpriză! Când ajunge
la locul cu pricinica,
îl găseşte pe Vasile
cu sora lui, Maricica.

Plânsă toată, Maricica
începe să-i povestească:
bărbatul ei o înşală!
Nu mai vrea să mai trăiască!

O întreabă, -nmărmurită,
cum, şi ce, şi-o tot descoase...
Ea-i răspunde împietrită:
"-Mi-a spus Miţa lui Tănase!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Iisus de pe Cruce este refugiul; acolo este siguranţa; acolo este adăpostul; şi toată puterea păcatului de pe drumul nostru nu ne poate atinge atunci când ne adăpostim sub Crucea care ne ispăşeşte păcatele.

citat din A. C. Dixon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O arhi-amintire

Era o zi senină, ca acum
(Tu, chintesenţă-a zilelor senine!).
Se destrămau pădurile de fum
În urmă, pe ceţoasele coline.

Călătoream, de mult, către apus
Când drumul m-a adus într-o câmpie
Greu adâncită-n umbra viorie
A codrilor ce-o străjuiau de sus.

Şi te-am zărit. Departe, în amurg,
Fixai curbura unui spaţiu care
Înainta treptat în înserare
Cu soarele şi neclintitul burg.

Stăteai pe pod, sub ziduri. Te-am iubit
Acolo chiar, pe dalele curbate,
Şi am rămas cu tine în cetate,
Şi cred că tot acolo am murit...

Uitasem totul: codrii, lungul drum,
Cetatea, podul, gustul gurii tale...
Şi brusc, mi le-am reamintit acum,
Când mi-ai zâmbit ca şi atunci, pe dale.

poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe ziduri

Prea multe ziduri în jurul nostru,
Zidul discreţiei, al tăcerii mincinoase,
Al decenţei parşive, zidul morţii,
Zidul zidului, sula de au zidul străpunge,
Zicea cronicarul, câinii iubesc zidurile
În felul lor, andrele, biluţe, nimicuri,
Până la urmă, îndrăgostit de un zid,
Am văzut cum el înfloreşte,
Nu mă-ngropaţi voi între ziduri,
Trandafirii sălbatici trec peste margini,
Iar marea, ah, marea, este chiar patul zeiţei nebune.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este o eroare să doreşti o viaţă imobilă. Vrei ca timpul să se oprească în loc, ca dragostea să fie eternă, ca nimic să nu moară niciodată, ci să o ducă, trai neneacă, într-o perpetuă copilărie plină de răsfăţ. Construieşti ziduri de apărare şi tocmai aceste ziduri îţi devin, într-o zi, închisoare.

Frederic Beigbeder în Dragostea durează trei ani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îţi este împotrivă, când oamenii îţi sunt împotrivă, când nu eşti decât un vânat hăituit, nu-ţi rămâne decât să speri că va veni o zi în care vei scăpa de vânător şi-ţi vei găsi liniştea. Până atunci nu-ţi rămâne altceva de făcut, decât să fugi.

Cristian Ştefureac în Pilot spaţial
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea tinereţii mele

Cetatea tinereţii mele,
E sus, pe deal, de când mă ştiu,
Pierdută printre nori şi stele,
Şi-n al istoriei pustiu...

Cetatea tinereţii mele,
E dulce cânt de pitpalac,
E o câmpie cu lalele,
Un lan de grâu cu flori de mac...

Cetatea tinereţii mele,
E vechea casă cu pridvor,
Ce-n ziduri poartă bune-rele,
Şi-al revenirii tainic dor...

Cetatea tinereţii mele,
Pluteşte-ntr-un trecut duios,
Discret buchet de floricele,
Şi un crâmpei de gând pios...

Cetatea tinereţii mele,
E-acolo unde-un chip de mamă,
Şi-un chip de tată, tinerele,
Icoană sfântă-s într-o ramă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă zi

Dacă-aş fi un brutar
Aş coace o pâine
Atât de mare, încât să satur
Toată, toată lumea
Care nu are de mâncare.
O pâine mai mare ca soarele,
Rumenită, parfumată
Ca şi viorelele.
O aşa pâine
Ar vrea să mănânce
Cei din India şi din Chile
Săracii, copiii,
Bătrânii şi păsărelele.
Va fi o zi de păstrat în memorie:
O zi fără foame!
Cea mai frumoasă zi din istorie!

poezie de Gianni Rodari, traducere de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iute ca săgeata

cum ar putea să fie cineva prieten
cu o roată de bicicletă,
ba chiar cu toată bicicleta,
parcurgea
drumul de ţară cu solemnitatea
eroului însoţit de vasal,
o primise de la băieţii mari din tabără
să le aducă tutun şi băutură de la crâşma satului,
nu i-a refuzat din teamă să nu-l facă fraier,
să recunoască că nu ştie să o călărească
ar fi fost jenant,
o primise cu toată seriozitatea
avea ocazie
să-i crească aura responsabilităţii,
a propriei maturităţi,
o bicicletă şi servantul ei
tandemul fericit,
naiva înfăţişare a unui om stăpân pe el
braţ la braţ împerecherea solitară
exploratorul şi pegasul fară aripi
ca o scenă dintr-un film sovietic proiectat pe un ecran
de pânză al unui cămin cultural
naivul
devine util grupului,
suprarealism în ochii spectatorilor fără bilete.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pasă (pamflet)

Îmi pasă şi mă doare starea naţiunii,
Când văd aleşii care se comportă
Mai lacomi ca hiene şi mai răi ca hunii,
Din ciolan să ia întreaga cohortă.

Cu sabia-n cuvânt şi cu resteu în ură,
Nimic nu lasă rivalilor mărunţi!
Se luptă să le ia şi pâinea de la gură,
Să nu le ştie manevre de corupţi!

Când biata ţărişoară este sub greutăţi,
Ei fac planuri, de unde să ciupească.
Onoarea îşi compromit, când calcă şi pe morţi
În planul hapsân, să se pricopsească!

De poporul român, îmi pasă şi mă doare,
Văzând că din greu, pentru fii se zbate,
Iar "patrioţii" se-arată la sărbătoare,
Să vorbească despre moralitate!

Adesea mă întreb în sufletul meu umil,
Unde şi cu ce a greşit poporul,
Să-şi ducă povara vieţii în destin osti,
Când trecutul umbreşte viitorul?

Aş vrea să-i meargă bine, iubitei mele ţări,
De bucurie să-i scriu osanale!
Să-i duc vestea bună pe nemărginite zări,
Când n-oi mai simţi vântu-n buzunare!

* Din antologia colectivă "Ţie, mamă Românie"
*Pamflet politicienilor români!
*La mulţi ani, România!
* La mulţi ani, români, oriunde vă aflaţi!
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din România - patria din sufletul meu (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!