Bradul

Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Măreţul brad pe naltul plai
Stă verde-n orice vreme.

O rădăcină de colos
Şi-a sfredelit în stâncă,
Şi de pe stâncă maiestos
Mai sfredeleşte încă!

De mult cu blocul de granit
El s-a făcut totuna,
Şi pe-amândoi necontenit
Îi zguduie furtuna.

Şi lemn, şi piatră la un loc,
Verdeaţa-i ne-ntreruptă,
Aspiră ger, îndură foc,
Cu trăsnetul se luptă!

La piept cu viforul turbat,
La cap cu norul rece,
D-atâţia ani nestrămutat
El tot aşa petrece.

D-ar fi să-i daţi în văi adânci
Odihnă dezmierdată,
Răpindu-i viscole şi stânci,
L-aţi omorî pe dată!

Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Măreţul brad pe naltul plai
Stă verde-n orice vreme!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde trup

Verde-n dimineţi cu rouă,
Verde-n clipele când plouă,
Verde-n buze ce-nfloresc,
Verde-n sâni ce se topesc,
Verde... peste amintiri,
Verde-n prag de despărţiri,
Verde... în adânc de dor,
Verde-n dulcele amor,
Verde-n nopţi fără de stele,
Verde-n apa din ulcele,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n mincinoase şoapte,
Verde-n aşternut arzând,
Verde-n tine când pătrund,
Verde-n iarba încolţită,
Verde... când e tăvălită,
Verde-n ochiu-nlăcrimat,
Verde... trupul de bărbat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapoviţa

suflă vântul, suflă şi suflă
toarnă ploaia, toarnă şi toarnă

şi răsuflă a greu şi răsuflă
ploaia asta ce trece în iarnă

arde soarele, arde şi arde
trece valul, trece şi trece

şi se rup ale inimii coarde
şi ninsoarea-i mai rece, mai rece

mor speranţe, speranţe, speranţe
vreme vine şi vine şi vine

albul iernii cu mii de nuanţe-i
tot mai lung între tine şi mine...

poezie de Iurie Osoianu (16 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar lui Eros...

E frig în jur şi vântul viscoleşte
Pe drum şi în ogrăzi la gospodari,
Nici soarele din cer nu ne zâmbeşte,
Clădind zăpada în troiene mari.

Grăbiţi şi zgribuliţi sunt trecătorii,
Îngheţaţi bocnă - crucesc toţi sfinţii,
Vopsind cu ruj la fete obrăjorii,
Gerul iernii ne arată dinţii.

Şi marea geme aprig peste noapte
Că apele i-au îngheţat la mal,
Iar pescăruşii ca merele coapte
S-au prăbuşit în al nouălea val.

Numai ramul verde poleit de brad
Protejează fierbintele şoapte,
Spuse la urechea iubitei cu fard...
Doar lui Eros îi arde de... poante.

poezie de Mihai Cucereavii (26 ianuarie 2006)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele

Bubuie furtuna,
Una câte una
Frunzele răpite
Cad şi rătăcesc

Arborul suspină,
Însă nu se-nchină,
Înfruntând ispite
Pieptu-i bărbătesc!

Şi la primăvară,
O verdeaţă iară
Mugurind îmbracă
Falnicul stejar;

Vântul urlă-geme,
Trunchiul nu se teme,
Foile când pleacă
- Altele răsar!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni o vreme

Va veni o vreme când mă voi gândi
unde eram eu când scriam aceste rânduri,
din care parte bătea vântul şi soarele
şi cum îmi ţineam în scaunul acela electric
mâinile şi picioarele.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Sora mea de dincolo (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Doare, încă, şi mă arde
Vântul ce te-a secerat,
Spune-mi, mamă, de pe unde
Mi-ai strâns apa de-mbăiat?

Mamă, n-avea ursitoarea,
La ea, bine niciun pic
De-am rămas, curând, cu mine,
Rătăcită prin nimic?

Zorii gri, calea făcută
Să încapă pasul meu,
Prea devreme m-ai pus, mamă,
Să mă duc, de mână, eu.

Orizont de strâmbătate,
Rugi murite pe sub cer,
Mamă, n-am avut la cine
Mângâierea ta s-o cer.

Mers împins prin vremea dusă
Până-n crucea toamnei seci,
Sângeri, mamă,-n rana veche
Şi în în golul palmei reci!

Înţelesuri fără noimă,
Dorul verde-n lemn uscat,
Mamă, doare şi mă arde
Vântul ce te-a secerat...

poezie de Maria Trif
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratul poet

Doi duşmani făr-astâmpăr în urgie
În inima poetului se bat:
A ţărnei din aproape tiranie
Şi-al cerului un eco depărtat!

În jos atârnă-n greutate lutul;
În sus se-nalţă-al însuflării foc...
Se rumpe inima la tot minutul:
Vrăjmaşii şi-au ales acelaşi loc!

Cumplită-i lupta! ea se poate simte!
Dar n-o deplânge-al graiului penel:
El zugrăveşte plastice morminte,
Mormântul inimii i-ascuns de el!

Sunt clipe când văpaia cea sublimă
Se urcă, strălucind ca meteor:
Se pare că splendoarea se dărâmă
Pe elemântul ce-o popreşte-n zbor!

Sunt clipe când povara târâtoare
Întinde falnic orizontul său,
Şi-ascunde-n adâncimi măreţul soare
Al cugetărilor lui Dumnezeu!

Căzut din sfera de lumini nestinse,
Trântit în globul patimii lumeşti,
Poetul râde-n amărâte plânse
Sau geme el în hohote drăceşti!

Idei contrare, cerul şi pământul,
Din inima sărmanului detun.
S-adună gloate spre-asculta cuvântul...
Şi-apoi rostesc osânda: "îi nebun!"

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem şoptit

Aş locui în ochiul tău, o vreme,
Să văd cum munţii încă nasc izvoare
Şi-atunci când îl sărută căprioare
Să simt cum firul ierbii încă geme.

În pumnul tău aş locui, o vreme,
De tine să mă simt la sân purtată
Precum o mierlă ce, fiind vânată,
Zăcea rănită printre crizanteme.

Aş locui în părul tău, o vreme,
Să-ascult cum vântul şuieră prin crânguri.
Tu scuturându-ţi tâmplele de gânduri
Să îmi reciţi în şoaptă mici poeme.

Aş locui sub paşii tăi, o vreme,
Să-mi poţi reda odihna unui drum,
Iar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
Să îi aduni cu sârg în ninse gheme.

Şi folosind, de-acum, noi stratageme
Să-mbraci toţi pomii-n haine de crăiasă.
Eu, fulg de nea, întors din nou acasă
Voi zăbovi în palma ta... o vreme.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (11 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi Soarele

trece soarele spaţii
ca o luntre pe ape
şi îşi scutură graţii
pe-ale tale pleoape
s-îţi sărută retina
cu manunchiuri de raze
şi îţi mângâie mâna
cu iluzii de fraze
trece soarele vreme
printre stări relative
şi făptura lui geme
ca o pânză-n stative
că privirea ta rece
care ştie ce ştie
ca particula trece
din lumina-n pustie...

poezie de Iurie Osoianu (14 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, brad frumos!

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.
Tu eşti copacul credincios,
Ce frunza nu şi-o pierde,
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.

O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.
Când o revăd sunt bucuros
Şi vesel ea mă face.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.
Mă mângăi şi mă faci voios
Şi mă-ntăreşti îndată.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.

O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii,
Ce ni la dus din Rai Hristos
Cum au vestit profeţii.
O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie

Arboru-i ideea,
Frunzele-s aceea
Ce-nviază ţara
Şi-o ridică sus

Când furtuna muge
Şi fricosul fuge,
Alţii iau povara
Celor ce s-au dus!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ţine;

Şi frunte lângă inimi
Şi inimi lângă frunte
Noi sus vom ţine gândul
Mai sus decât un munte.

Şi muntele e-o treaptă
Şi noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Şi ochii-n rouă ştiu să cânte.

Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi ştim să facem visul stâncă
Şi din lumină omului mireasă.

poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai bard eram odată!

Foaie verde-n lung şi lată,
Vine weekendul pe dată
Să îmi spună că-i în stare
Să îmi fie sărbătoare
Şi, de vreau, pot sta în pat,
Nu hai-hui în lung şi-n lat.

Frunză verde-n doru' lelii,
Cum să stau când sâcâielii
Ce m-aşteaptă două zile
N-am ce-i face, nici cu pile,
Nici c-o vreme de năpastă,
Când e vorba de nevastă?

Foaie verde de-a de doping,
N-am ce face: merg la shoping,
Cum să dau cu oiştea-n gard?
O să uşurez din card,
Că-s doar bani şi, de-am noroc,
Mai trăiesc şi-i pun la loc.

Frunză verde (ioc) pe ram,
Doamne, ce nevastă am!
Când îi vine vreo idee,
Eu sunt pui de erbacee
Cu o frunză (ciuciu) lată
Şi, de ea, amorezată.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera mea poetică

O poezie neagră, o poezie dură,
O poezie de granit,
Mişcată de teroare şi palpitând de ură,
Ca vocea răguşită pe patul de tortură
Când o silabă spune un chin nemărginit.

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful meu

Bogdan Petriceicu – Hasdeu
fiul lui Alexandru,
nepotul lui Tadeu
tatăl Iuliei
Ca fie-sa, ca tată-său, ca bunicu-său
credea cu tărie în solia omenirii,
în dreptatea lui Dumnezeu,
în nemurirea sufletului.
A muncit,
A suferit,
A iubit.
Trecut prin încercări şi călit prin luptă,
se ridică zâmbind de unde se pogorâse plângând,
la ai săi.
Nu-l uitaţi aici, căci el nu vă uită acolo.

epitaf de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codana şi bradul

Soarele cuibăreşte-n floarea albă,
Pipăie petalele cu degete de foc,
Modelează o superbă salbă
S-o poarte o codană cu noroc.

Cerul lunecos se sprijină de-un brad,
Codana îl adună strâns la piept,
Pietrele din umbră sunt de jad,
Semne puse pentru drumul drept.

Închipuirea arde, mă grăbeşte
Să spun că-n poză eu sunt bradul,
Codana-i floarea ce zâmbeşte
Când soarele ne-atinge gardul.

Visele vieţii ies din pâine,
Crucea de gânduri ne îmbină
Să ţinem lângă noi un câine
Hrănit cu oase de lumină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din frunză rost

Sunt frunze care cresc cu dor
Din verde îşi pictează-naltul
Şi se înalţă în albastrul
La rând şi cer şi roş covor,

Sunt frunze care cresc tăcând
Şoptind iubirea-n adiere
Când luna trece în tăcere
Şi răsăritu-i este gând,

Sunt frunze verzi când greu omătul
Stă să adoarmă foşnetul,
Semeţ îndură frunza vântul
Căci rostul ei e verde-n Domnul.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nor din praf de stele

Doamne stiu că ţi -am greşit
Fă-mă stea în noaptea grea
Mă las purtata-n voia ta
Norii grei asupra mea au năvălit

Fără tine sufletul mi-e ne-mplinit
Un nor din praf de stele
Un uragan ce s-a pornit
Ploaia să mă topească-n ele
Iertare-mi cer necontenit

Greşeală c-am iubit neîncetat
Visul pe care mi l-ai dat curat
Pământul soarele si vântul turbat
Greşeala mea-i de neiertat

Ridica-mă tu cu putere
La norii ce s-au supărat
Să îi împrăştii cu iubire
Să fiu acum mai cumpătat

Să întâlnesc soarele când doarme
Luna noaptea când îl îngrijeşte
Luceafărul luminând cu arome
Până -n zori când ne încălzeşte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta e ram

Inima mea- frunză ce bate
Prin vântul toamnei, de-al vieţii dor;
Mă strânge-n piept că nu mai poate
Respir cu teamă să n-o dobor.

Inima ta e ram desfrunzit
Prin vântul iernii bătând la geam
Şi-apoi la uşă. Mi-o fi venit
Cum am rugat-o pe când cădeam.

Inima bate-n piept sau ea la uşă
Cu degete de vânt şi de cenuşă?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tihna-nserării pornită-i colinda!

Dorm vise, răzleţe, în leagănul nopţii,
Pe candida pernă-a polarilor fulgi,
Sar aşchii pe gene, din pântecul sorţii,
Căzând în genunchi, preasfintele rugi.

Dar zorii-s aproape, opincile joacă,
Se-nnoadă magia în cetini de brad,
Miresele iernii, în alb înveşmântă
Tabloul angelic, din ţurţuri de jad.

În tihna-nserării pornită-i colinda,
Iar strigăte-agile sparg globuri de tihnă,
Cu soare-n obraji, creştinii-s şterg tinda,
Să fie uraţi, s-aibă traiu-n odihnă.

Flăcăii colindă, pământul răsună,
Privesc visători cum arde o stea,
Răzbată iubirea, în ceas de furtună,
Iar pacea să cearnă, ca fulgii de nea.

Crăciunu-i sărută pe frunţi, părinteşte,
Şi-n lampă le-aprinde lumina creştină,
Ferice de cel ce cu drag veseleşte,
Iisus s-a născut! Este noaptea divină!

În ieslea din stâncă, pe pat de nuiele,
Scânceşte o floare, un prunc îngeresc,
De Domnul trimis, când puzderii de stele
Deschis-au iar Raiul şi Fiu-l vestesc!

Feerica noapte se-aşterne în case,
Sub cetini de brad se-adună cei dragi,
Trecuse iar Moşul şi daruri lăsase,
Să fie din tolba aceloraşi magi?!...

Cântăm bucuria în aburii pâinii,
Cu dragoste-n suflet Îl preamărim,
Credinţa-nfloreşte-n căuşul mâinii,
Mesia priveşte la cum Îl slăvim!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!