Dorul

I
Privind tăcuta undă,
Pe gânduri am rămas:
Cât este de profundă
La fiecare pas;
Şi totuşi izvorăşte
Din depărtate văi,
Apoi se risipeşte
Prin mii şi mii de căi!

Asemenea-i şi dorul
În pieptul meu sădit:
E depărtat izvorul
Din care mi-a venit,
Şi-n multe lumi străine
Cărările-i s-ascund,
Dar revărsat în mine
Cât este de profund!

II
Când razele din soare,
Cătând iubirea jos,
Pe-mbălsămata floare
Aruncă voluptos
Lumină şi căldură,
Eu mă gândesc uimit
Că ele străbătură
Un spaţiu nefinit!

Şi dorul meu îşi are
Un soare născător;
Un cer fără hotare
Străbate ş-al meu dor;
Dar prin întunecime,
Pe drumu-i răcoros,
El vine din nălţime
Şi cald şi luminos!

III
O rază diafană
Şi undele d-azur
De nor şi buruiană
Lovindu-se-mprejur,
O sferă-nveninată
Înfruntă ne-ncetat,
Dar flacăra-i curată
Şi valul e curat!

Aşa-i şi doru-n lume!
În negură şi spin,
Menite să-l sugrume,
Rămâne tot senin;
Nu simte şi n-aude
Sarcasmul trivial:
Ispitele-i sunt crude
Şi-i pur ca un cristal!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino la mine

Vino la mine odorul meu ;
Brâu îţi voi face din braţul meu
Ca să te apăr de ce-i mai rău.

Când amintirea unor blestemuri,
Te-ajungă din vechile vremuri,
Te voi cuprinde ca să nu tremuri.

Prin sărutări iubita mea,
Te-oi încălzi de-ţi va părea
Un soare cald, inima mea.

Tu eşti frumoasă floare de nalbă!
Noaptea, voi face să-ţi pară albă.
Din stelele nopţii o mândră salbă.

Vino la mine odorul meu.
Alungă-ţi teama din gândul tău.
Dragoste pură îţi ofer eu.

Iar tu cu-al feţei rumen oval,
Cu gura ta, -dulce pocal-,
Să-mi mângâi pieptul cuprins de jar.

Privirea ta -iris- în soare,
Buzele, petale de floare,
Păru-ţi de aur -o desfătare-!

Vino la mine, odorul meu,
Să-ţi fiu eu sprijin în ceasul greu.
Să unim dorul. Ş-al tău, ş-al meu.

poezie de Ion Rotaru (2001)
Adăugat de Ion Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama plânge

Când plâng ochii unei mame, plin de lacrimi e pământul,
Mama stele-n suflet are, ea e pacea şi cuvântul.
Mama-ţi este fericirea de-a păşi prin munţi stâncoşi
Şi-a rămâne fără rană... Vezi în ochii ei frumoşi,
Raiul, glia şi izvorul neamului de veac rămas
Să îşi limpezească dorul. Bate-un clopot... doar un ceas
Şi-n ceaslov, e scris să plece... Plin de lacrimi e pământul,
Vreme vine, vreme trece, gol în suflet i-e mormântul...
Ea prin paşi ne va rămâne,-n lume, înc-o bucăţică
Şi în vise, printre stele, ca un înger se ridică.
Mama-i imn şi port, icoana... E puterea unei lumi,
Este-ntreaga Românie, scut şi pavăză-n furtuni.
Mama-i vale de lumină, aur pâlpâind sub Soare,
Mama... mama, niciodată, pentru pruncul ei, nu moare!
Ea e slovă de iubire, tihna nopţii, libertate,
Îngenunche la icoană, pentru prunc, în orice noapte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

Azi m-am întâlnit cu dorul,
Când mergeam alin pe drum,
Şi-am văzut curgând izvorul,
Cu-n trecut, cu a lui parfum.

Dorul meu de-atâtea gânduri,
A chemat şi alte doruri,
S-au pornit şi nişte vânturi,
Răscolind trecut din pături.

Adun dorurile-n rânduri,
Doruri vechi şi doruri noi,
Păsari au venit cu cârduri,
Să le poarte prin năvoi.

Se destramă doru-n zare,
Simt o dulce alinare...
2019 Italia

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăpastia din mine

Simt cum se deschide-n mine
O prăpastie întunecată, profundă
Ş-ar vrea-ntre gheare să mă prindă
Să mă ducă, acolo, de unde vine.

Şi-n negura ei, unde-i doar scrum
O iubire îşi plânge tăcuta durerea
Privind în gol, îşi dojenea vrerea
Privind tristă spre ultimul ei drum.

Dorul sau, tâmpla-n palme-şi odihnea
Şi cu trupu-i obosit şi glasu-i stins
Avea mersu-i lent şi părul nins
A moarte prin ochi, chiar duhnea.

Frica mă pune să-mi arunc privirea
Peste apa morţii tulbure şi rece
Privind spre sufletul ce nu trece
Prin sita vremii căutând uitarea.

poezie de Camelia Boţ (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este dorul?

Ce este dorul?

Dorul, este un fior
Şi mă cuprinde-n amor
Această dulce emoţie
Născută prin incantaţie

Un cântec străvechi
Tulburător pentru urechi,
Un portativ scris complet
Mângâietor pentru suflet

Ce este dorul?

Dorul este o prăpastie
Ce îţi adânceşte chinul
Şi deşi cu trup de bestie
E îndulcitor veninul

Dorul vrea să se adape
Însetat stând în amonte
Şi se târăşte ca un şarpe
Prin gânduri împădurite

Ce este dorul?

Dorul este o fotografie
Accesată cu un click în minte
Cea mai avansată tehnologie
Care nu se vede, dar se simte

Şi de fapt e doar un gând
Ce a prins contur şi formă,
Diamant preţios, plăpând
Dragoste cu aromă.

poezie de Cristian Harhătă din Sursă proprie (11 decembrie 2021)
Adăugat de cristianharhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scumpa mea copilă

(dedicaţie Cameliei Rogojinaru)

Prin iarba pân' la brâu, prin lunci cu soare,
Trecem prin viaţă, păsări călătoare...
Mi-i gândul fericire şi lumină,
Că Dumnezeu mi-a dăruit copilă.

Căci pentru toţi, în lume, e o soartă,
Iar dacă Dumnezeu mi-a dat o fată,
Când îmi doream fecior, El a sădit
Bujor de vis şi înger... În sfârşit,

Îmi seamănă la gânduri şi făptură,
Ea este dulce răsărit de lună,
I-am pus în leagăn, verde busuioc,
Să aibă şi copila mea noroc.

E împăcare... Lacrimi de speranţă,
Nu mi-ar ajunge-a mulţumi, o viaţă
Şi mulţumiri meru ţi-aduc, Fecioară...
Ce mare este dragostea de mamă!

R:
Fetiţa mea cea scumpă,
În fiecare zi,
Îţi mulţumesc, măicuţă,
C-ai învăţat ă fii,
Lumină şi căldură
În casa părintească,
Pacea, pâinea şi sarea
Şi mierea de pe masă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful meu

Bogdan Petriceicu – Hasdeu
fiul lui Alexandru,
nepotul lui Tadeu
tatăl Iuliei
Ca fie-sa, ca tată-său, ca bunicu-său
credea cu tărie în solia omenirii,
în dreptatea lui Dumnezeu,
în nemurirea sufletului.
A muncit,
A suferit,
A iubit.
Trecut prin încercări şi călit prin luptă,
se ridică zâmbind de unde se pogorâse plângând,
la ai săi.
Nu-l uitaţi aici, căci el nu vă uită acolo.

epitaf de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepotrivire

O undă tresaltă pe apă si moare în mal
O alta apare si-si stinge surâsul de-opal
Si peste ele ceru-si priveste fata senină
Îi închid. Ochii-mi lăcrimează de-atâta lumină

Mai rupe o petală din trandafirul alb
Si priveste-mă cum sufăr după fiecare plutire ce se opreste în apă
După fiecare undă ce se naste din moartea plutirii petalei
După fiecare rază de lumină ce sare din undă si se pierde în aer
Inspir puternic sperând să prind raza de lumină în pieptul meu
Însă trandafirul a rămas fără petale iar pieptul meu este, încă, gol

Din senin o pasăre îsi cântă singurătatea
Si de versul ei m-agăt cu oarbă credintă
Căutând spre orizontul alb eternitatea
Sperând să se transforme în albă fiintă

Privesc văzduhul spre-orizont
Si în norii purpurii ce despică lumina îti văd chipul oglindit
Plângi sau mori sau putin din amândouă
Chipul tău înmărmurit aduce minunea
Razele se ridică spre înalt pentru ultima oară si se pierd
Iar seara cade ca pulberea neagră peste ochii mei

De ce sunt eu noapte iar tu-soare?
De ce mori tu când mă nasc eu?
De ce sunt nisip când tu esti floare?
De ce esti tu femeie când sunt zeu?

Mă ridic simtind iubirea tuturor îndrăgostitilor ce au murit
Si arunc rugăciunea ca o provocare
Dacă nu existi pentru mine printre stele
Mă voi transforma în stea si voi străluci
Doar pentru a te crea si pentru a te privi

Stăm pe o plajă, goi, renăscuti
Ascultăm nisipul si noaptea si gândurile mele
Si privim mirati în sus, pe cer
În locul de unde lipsesc două stele.

poezie clasică de Jim Morrison
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea toamnei

Câte dorinţe rămân neîmplinite
Şi câte vise în noapte mai aşteaptă
Dimineţi cu soare şi parfum
În lumea neînţeleasă prin cuvinte,
Ce au rămas la margine de drum...

Numai izvorul cel cu apă rece
Îmi potoleşte setea care mă cuprinde
Murmurul vieţii se aude lângă mine
Când toamna cu paşi repezi vine

De dor şi bucurie, când ploaia cade
Şi un miros de crizanteme pluteşte-n aer
Cu prospeţime de frunze şi culori
Iubirea revine încet, în suflet şi-n priviri

Razele de soare îmi dau binecuvântarea
E iarăşi toamnă, iar vara-mi spune adio...
Merg liniştită să îmi găsesc cărarea
Îmi este bine să vorbesc cu tine,
În curând se va aşterne iarna...

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dorul de ducă
Te face nălucă
Dorul de frumos
E cel mai luminos
Dorul de sorginte
Te învaţă minte
Dorul de suprafaţă
Te ţine în viaţă
Dorul profund
Te atrage la fund
Dorul de iubire
Ăsta-i o menire
Pentru omenire.

poezie de David Boia (19 iulie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mater Dolorosa

Eşti Dumnezeu, Isuse, şi mântuieşti o lume
Prin moartea-ţi născătoare de noile idei;
Dar mamă e Măria... ce-i pasă unei mume
De lume şi nelume, când piere fiul ei?

Tu mori, Cel-făr'de moarte, căci alte cruci Te cheamă
În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia.
Eşti Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă:
Piroane, ea le simte; oţet, îl soarbe ea!

Ş-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă
Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Şi plânsul nu-i mai seacă, ci-ţi pare că s-avântă,
S-avântă-naripată spre sferele de sus.

Ţăranul povesteşte — a lui e poezia! —
Că din acele lacrimi albina s-a născut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria;
Şi tot prin flori colindă cătând pe cel perdut...

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna vieţii

în toamna vieţii mele se-ngălbenesc simţiri
s-au ofilit de mult petalele de floare
tot trecutul meu e strâns în amintiri
dorul de tinereţe mă apasă, mă doare.

mi-a rămas credinţa ca bradul pururi verde
cu poezii mirene din suflet visător
în lumina sfântă care nu se pierde
mi-a rămas speranţa, dorul mistuitor.

visele intense pe ceruri călătoare
caută aleanul printre raze de stele
iubiri care-mplinesc şi sunt mântuitoare
să curgă ca izvorul prin gândurile mele.

cu înţelepciunea sunt răzbătătoare
pe ţărmul de vis s-au năruit castele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

MELANCOLIE

Când stau la suprafaţă
Mă cuprinde dorul,
Căci din adâncuri
Iar mă cheamă
Discret perforatorul.

Dar toate dimprejur
Natură, Soare, Apă,
Sub cerul de azur
Din priviri îmi scapă.

Aici sub razele de soare
Mă simt destul de bine
Dar totuşi dorul minei,
Nu-l completează nimeni.

1963

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub munţii care nasc multe izvoare

Sub munţii care nasc multe izvoare
Dorul meu aş vrea să îl îngrop,
Sub paşii mărunţi de căprioare,
Sub iarba verde, la umbra unui plop.

Sub razele de soare atât de blânde,
Sub priviri de păsări migratoare,
Dorul meu aş vrea să-l pot ascunde,
Sub cerul nopţii cu stele căzătoare.

Şi dacă dorul meu ar prinde rădăcini
Acolo unde eu l-aş îngropa?!
Poate mai amar şi mai plin de spini
S-ar întoarce şi iubirea mi-ar stopa.

Ce să fac cu el, unde să-l trimit?
Să mă lase-n pace dorul greu,
S-o iau de la-nceput, să pot fi fericit,
Să-i pot face pe plac sufletului meu.

Poate am noroc şi nu se mai întoarce,
Şi voi reuşi să scap de el,
Poate-ntr-un final mă va lăsa în pace,
Şi-mi voi trăi iubirea la un alt nivel.

Fără dor pustiu, doar eu şi fericirea
Vom păşi în simpli paşi de vals,
Şi voi încerca să-mi recâstig iubirea,
Şi voi da deoparte tot amorul fals.

poezie de Răzvan Isac (2 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă pot întoarce la tine...

M-am întregit în pieptul tău venind la fiinţă timpul
şi m-am desprins de trecătorii reci ai lumii;
desăvârşit, am trăit înapoia ochilor tăi
şi a trebuit să mă ancorez de soare
să mă închin copilăriei tale, ca un bărbat puternic ce eram;

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot salva de tine.

Am trăit pentru a te respira în loc de aer,
şi te-am respirat atâta vreme cât să iau forma luminii ;
mi-au trecut toate rănile pe dinăuntru
rănile mele au rămas în rugurile tale
din care mai târziu se va naşte nucleul unei comete.

Căutându-mă înapoia întunericului,
tu nu poţi străluci fără mine.

Durerea a venit când mi s-a lipit umbra de pământ
şi m-am văzut lumină ştearsă în pântecul amurgului;
alergam de pretutindeni într-un vid.

Singurătatea a venit
atunci când n- ai mai putut să mă întregeşti cu tine,
deşi pământul
se făcuse din nou verde în muguri.

Dar totuşi trăiesc...
Trăiesc în voia vidului
între văz şi auz, între miros şi pipăit.

Şi alerg...
Alerg cu moartea încolţită-n mine
până la orizontul care nu se mai sprijină de cer;
răsăritul este peste tot, curge de pretutindeni.

Şi totuşi trăiesc...
Trăiesc într-o lacrimă de-a ta
şi nu mai simt prăbuşirea
care m-a desprins de lume.

Tăcerea a venit din ceea ce nu mai are chip
şi am rămas o mână pământ.
Sufletul mi se roteşte în inima întunericului;
se face luminos, mai luminos, şi mai luminos...

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot întoarce la tine...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Oglinda Literară, nr 129, septembrie 2012. Revista Centrului Cultural Focşani (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu în albul iernii

Cu zile în urmă, ai vrut o garoafă.
Mirat, m-am gândit: "Nu mai vrea trandafir!"
Simţeam tremurând tot ce-aveam în carafă,
Iar gândul... taifun s-a făcut, din zefir.

Să-l schimb pe acela pe care-l cred rege
În lumea în care e-atât de frumos,
Îmi pare o crimă, o fărădelege
Ca aripa ruptă la un albatros.

Ce iarnă e-n mine, ce iarnă-i afară,
Ce luptă prin gânduri!... şi totuşi, senin
În sufletul care nu mi se-nfioară,
Nu are vreo teamă, nu simte venin.

E linişte-acolo: garoafa-i o floare
Şi-n albul zăpezii tu vezi roşul ei
Ca buzele iernii atinse de Soare,
Ca buzele tale din anii acei.

Ei bine, să fie garoafă, iubito,
Să fie şi-acum tot ce vrei, ce-ai dorit,
Să-ţi fie iubirea cum ieri ai trăit-o,
Cum este şi azi, cum va fi la sfârşit!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul de cristal

-În părul tău, se-adună zăpezile din munţi,
Privirea ţi-e pierdută, nu vezi nimic din jur,
Şi nu-nţeleg, bătrâne, de ce, ades, te-ncrunţi?
Căci versu-ţi izvorăşte şi limpede şi pur.

În tot ce scrii, iubirea se-arată ne-ntinată
Şi-mi pare ireală, din altă lume e.
Tu, unde ai găsit-o? E-a ta, e-adevărată?
Şi, dac-ai întâlnit-o, de ce te-ncrunţi, de ce?

-E-adevărat: zăpada mi-a apărut la tâmple,
Iar anii se adună şi, poate, mă încrunt
Atunci când, printre gânduri, se poate să se-ntâmple
Ca amintiri pierdute, din nou să mai înfrunt.

Sunt unele de-acelea ce n-aş vrea să se-arate,
Dar asta nu se poate şi-atunci le pun la loc
Aşa cum sunt, dar versul, cu amintiri schimbate,
E rolul de pe vremuri şi-mi place să-l rejoc.

De ce acum? Ei, bine, sunt multe şi s-au strâns
În ani şi ani în care pe toate le-am trăit,
Le-am adunat prin gânduri, la unele am plâns,
Dar toate-s ale mele şi-or fi pân' la sfârşit.

Iubirea mea? Trăieşte! E limpede şi pură,
E, poate,-nzăpezită şi ea, la fel ca mine,
Dar numai pe afară: în suflet, la căldură,
E-aceeaşi de-altădată. Iar tu, ce faci, eşti bine?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dorul tău... (Sonet XCVI)

Doar dorul tău mă prinde ca un cleşte,
Şi nu mai pot dormi un somn profund;
Pe cer te văd... tu, stea care-mi sclipeşte,
Prin ochi pătrunzi şi-n mine te scufund.

E trist, să ştii... (mirarea mă-nconjoară)
Că niciun stol de păsări nu cuprind,
Din cerul tău aprins de-atâta vară,
Decât un fulg şi-acela plin de jind.

Uşor să crezi îţi pare că minciuna
Îmi ţine-acum scabrosul adăpost,
Când geana ta mi-e dulce cum niciuna
Nu îmi va fi, nu este, nu a fost.

Subţire creşti în mine ca o floare,
Şi te înalţi prin suflet cu pudoare...

sonet de Ionuţ Popa (17 mai 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-fiică şi rază de soare

Pe ogoarele mănoase din întinsul Bărăgan,
Unde curge grâu-n case din sudoarea de ţăran,
Ca o harnică albină, ca Ileana din poveste,
Mama e şi gospodină, mama pretutindeni este.
Ea e seva care urcă primăvara să dea viaţă,
Ea e soare ce ne-aruncă, raze aurii în faţă.
Este pâinea aburindă, răsplată a muncii ei,
Este suflul nou de viaţă, care urcă-n ghiocei.
Mama-i pacea, mama-i dorul, este somnul liniştit
Care a cuprins feciorul, ce-n leagăn a adormit.
Mama-i steaua mea polară, ce veghează-n veşnicie
Cum se zămisleşte-o lume, cu oameni de omenie.
Mama-i fulger şi e trăsnet, când e vorba de război.
Este sângele ce curge, în milioane de eroi,
Mama-i arcul peste timp, ce duce-n eternitate
Viaţa-rod al fiinţei-nucleu de posteritate.
Cum am putea oare vreodată, ca în viaţă să greşim
Şi să ne întoarcem faţa, fără ca să-i mulţumim?
Dragi copii, i se cuvine, mâinile să-i sărutăm,
Ochii blânzi şi faţa arsă, cu drag să îi dezmierdăm.
Obraz cald, noi sărutându-i, azi, în plină sărbătoare,
Cu rspect şi mulţumire să-i prindem în păr o floare.
Un gând bun pentru măicuţa, pentru tot ce a făcut,
Pentru că ea ne-a dat viaţă, pentru că ea ne-a crescut.
Când spunem cuvântul mamă, viaţa se umple de soare,
Şi cum soarele e soare, din Univers nu dispare,
Mama, pentru noi rămâne, fiică şi rază de soare.

poezie de Dumitru Delcă (15 martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară

Cer senin, căldură blândă,
Soarele toarnă lumină,
Ghiocel - floare plăpândă,
scoate capul în grădină.
O rază de soare
sărută pământul,
Zâmbet şi floare
le mângâie vântul.
E primăvară!

poezie de Dumitru Delcă (3 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!