Pe ceaşcă, în închisoare, lui Eugene Delacroix

Întemniţat poetul, bolnav şi chinuit,
Călcând pe manuscrise cu pas împleticit,
Măsoară c-o privire aprinsă de teroare
A ameţelii scară şi sufletul îl doare.
Îmbătătoare rasuri, vuind în puşcărie,
Prea-stranii şi absurde l'-invită la trezire;
În preajma-i Îndoiala şi Frica strălucesc
Ridicol, prea hidoase, cu mersul nefiresc.
Un geniu sub tăcerea cu ziduri ticăloase,
Şi ţipete-n adâncuri, şi spectre fioroase
Învolburate-n roiuri, auzu-i ameţindu-l,
Biet visător, oroarea îi locuieşte gândul;
Iată-ţi emblema, Suflet, cu visurile-n ceţi:
Realul te-năbuşă cu groaznicii pereţi!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de zmeu

Mă doare dorul tău de dorul meu
Şi plânsul mi se scurge în pârău..

Mi-e sufletul atins de nor şi hău,
Abis vuind de ape, spasm de rău,
Te mângâi şi te strâng la piept mereu,
Mă doare gândul tău în gândul meu,
Nălucă violetă, zbor de zmeu...

Scap frânghia din mână, sunt doar eu,
Mă doare gând de dor trimis voleu...

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet bolnav

Mi-e sufletul bolnav, o ştii!
De spleen şi de melancolii,
Şi doruri triste nenţelese,
În vagul lui brumos se ţese.

Mi-e sufletul bolnav, o ştii!
Din dragostele vechi, târzii,
Rămas-au rănile deschise
Cu sânge şi ruini de vise.

Veghează deci la căpătâi,
Cu mâna albă mă mângâi,
La pieptu-mi faţa ţi-ai plecat,
Să bată inima-a-ncetat.

Şi capu-mi cade tremurând,
Eu voi muri, presimt, curând,
Pentru mormânt un imn îţi cer:
Să-mi cânţi un vers trist din Baudelaire!

poezie clasică de Dimitrie Karnabatt
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care dintre voi ar avea curajul nemilos să-l condamne pe cel ce bea geniu?

Charles Baudelaire în Paradisurile artificiale (1860)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă de un geniu, publicul este un orologiu care rămâne în urmă.

Charles Baudelaire în Curiozităţi estetice
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un intelectual va avea îndoieli, de exemplu cu privire la o doctrină religioasă fundamentalistă care nu admite îndoiala, sau cu privire la un sistem politic impus care nu tolerează îndoiala, cu privire la o estetică perfectă care iarăşi nu acceptă niciun fel de dubii.

citat din A. Tabucchi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teroare la teatrul din Moscova, teroare la şcoala din Beslan, teroare la NewYork, teroare la maratonul de la Philadelphia, teroare la Istanbul. Unde sunt războaiele de altădată?

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, cum sunt zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Căci prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, precum zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Când prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există doar trei fiinţe demne de respect: preotul, soldatul, poetul. A şti, a ucide, a crea.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu dispreţuiţi sensibilitatea nimănui; sensibilitatea fiecăruia e propriul său geniu.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu dispreţui sensibilitatea nimănui, sensibilitatea fiecăruia este propriul său geniu.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de frate

Ah, de m-aş mai întoarce iară
La casa de odinioară
A nopţilor ce s-au trecut,
Pereţi şi ziduri să-i sărut,
Jur-împrejur, cu buză-amară.

Ci nu de dorul de pereţi
Mi-e ruptă inima-n săgeţi.
De dorul celui ce sta-n casă
Mă doare inima şi-mi pasă,
De dorul lui şi ard, şi-ngheţ!

poezie din O mie şi una de nopţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi bolnav

Aş fi bolnav să cred în vise,
În sângele vuind înalt,
În tot ce e ştiinţă pură,
În fanteziile lui Kant.

Aş fi bolnav de ecuaţii
Nedesluşite-n rădăcini
Văzându-te în forme crude
Intrând furiş pe la vecini.

Mi-i scâncet neputinţa vieţii
Că n-am nisipuri, nici tipare,
Nici marmură a la Carara
Să-ţi fac statui între fecioare.

Eşti mângâierea unic pusă
În ochiul meu de Dumnezeu,
Din mine a făcut mulajul,
Din tine chiar sufletul Său!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întemniţat

De viaţă mă împiedic nefiresc,
Sunt prizonier în zilele sihastre,
Mă pierd şi parcă nu mă regăsesc,
Dispar cumva din zările albastre.

Încerc să prind mereu bucăţi de cer,
Dar nu-i al meu, nici nu va fi să fie,
Degeaba vreau să-l am, degeaba sper,
Atâta timp cât trupul meu mă ştie.

Mă tot încurc în ritm de zi cu zi,
Prea tulburat de reguli inutile,
Împovărat de clipe cenuşii,
Născute din detalii infantile.

Atunci mă simt absent şi taciturn,
Iar pleoapele îmi sunt perdea de lacrimi,
Aş lumina, însă devin nocturn,
Întemniţat de ale lumii patimi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu trup şi suflet

Crezi tu că nu pot scrie, dacă nu mă raportez la tine?
Eu pot acoperi preaplinul cu un frumos poem, el primul
Eu pot acoperi tăcerea cu flori de imortela, lacrimi ascunse-n suflet,
Dar am ales întâia oară să fiu în armonie totală.
Astăzi am reînviat!
Simte inima de lumina goală,
Au nevoie de mine, cu sufletul vuind ca un clopot.
Printre ruine, aud al secundelor ropot...

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

Când cerul scund şi negru ca un capac se lasă
Pe sufletul dat pradă urâtului şi când
Ne toarnă-o zi mai tristă ca noaptea şi ceţoasă
Întinsul cerc al zării întregi îmbrăţisând;

Când lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare
În care-n vas Speranţa, biet liliac, se zbate
Lovindu-se de ziduri cu-aripi şovăitoare
Şi dând mereu cu capu-n tavanele surpate;

Când ploaia îşi întinde şiroaiele ei dese
Ca gratiile unei imense puşcarii
Şi-o hoardă ticăloasă de mari păianjeni ţese
În creierele noastre reţele fumurii;

Deodată, mânioase, prind clopote să sară
Şi către cer s-aruncă şi urlă-ngrozitoare
Ca nişte duhuri fără stăpân şi fără ţară
Care scâncesc într-una cu încăpăţânare.

- Şi lungi şi nesfârşite convoaie mortuare
Încet şi fără muzici prin suflet trec mereu;
Speranţa-nvinsă plânge; şi rea, dominatoare,
Înfige Spaima negrul ei steag în craniul meu.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav

Azi nu mai fumez,
Nici nu mai visez
Şi nici teatru nu mai pot juca.
Sunt golit de tine
Şi scârbit de lume,
Ca un biet orfan,
Ca un biet golan.
Nu mai pot trăi,
Nu mă mai trezi.
Patul parcă-mi zboară,
Mă trezesc la gară
Şi te-aştept deşi nu vii nicicând.
Sunt bolnav,
Complet, complet, bolnav.
Când mamă m-ai pierdut în noaptea mare
Şi m-ai uitat singur în disperare.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Nu ştiu unde sunt
Şi nu plec niciund'
Viaţa asta o duc de vreo doi ani.
Eşti un foc târziu,
Eu, un peşte viu
Ce se zbate pe uscat
Sub jarul tău,
Mă simt istovit,
Sunt prea obosit,
Nimic nu mă mai face fericit.
Când "ei" sunt acasă
Cu moartea la masă
Beau tot whiskey-ul ce-a ramas în bar.
Vapoarele mele
Ce purtati drapele,
De ce nu mă puteţi lua cu voi?
Sunt bolnav,
Incurabil, bolnav,
Versuri moi şi line
Îmi cântă prin vine
Până cad ca o pasăre moartă-n drum.
Tu mă avizezi, de cânt mă privezi,
Îmi răpeşti talentul, fără remuşcări.
Dragoste ce-ai fost,
Nu, nu mai ai rost,
Sunt mai singur astăzi ca oricând.
Ascult ca un prost,
Muzică pe post
Ascult din nou vocea mea, cântând.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Cum mi-ai putut fura cântecul?
Cum mi-ai putut rupe sufletul?
Versul, inima.
Da, sunt bolnav,
Dar stau pe baricade şi aştept mereu
Ceva, chiar dacă sunt bolnav.

cântec interpretat de Serge Lama, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri ancestrale

Mă doare soarele,
mă doare pasărea din zbor,
simt durere în stânca din suflet
şi-n apa de pe lacrima crizantemei,
mă doare lumina din ochiul bolnav
de imaginea fiinţei topite-n prozodii,
mi-a sosit ora când mă sinucid
pe muzica stelelor rămase aprinse,
revenirea mi-e suflet de mare albastră
desenată ancestral de infinituri,

mi-e orizontul întrerupt, mamă
şi mă doare femeia cu trupul ei insaţiabil,
mă doare clipa când fug din aşternuturi,
mă doare absenţa binelui
dintr-o enclavă a răului fecund...

poezie de Ion Ţoanţă (24 septembrie 2016)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!