Brad bătrân
Au fost tăind un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Și-atuncea din pădurea sumbră
Se auzi un glas păgân:
"O, voi ce-n soare cald trăiți
Și ați răpus strămoșul nostru
Să nu vă strice rostul vostru,
De ce sunteți așa grăbiți?
În anii mulți cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele,
Sub paza crăcilor rebele,
Mulți și-au aflat un adăpost.
Moșneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Și-n vreme aspră și hursuză
El cu furtunile-a dat piept.
Folos aduse cât fu viu,
Ci mort, acuma când se duce,
Ce alta poate-a vă aduce
Decât doar încă un sicriu?"
poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Istoria romanilor Vol. 1" de Nicolae Iorga este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Citate similare
10 Ianuarie 2016
Astăzi am aniversat
cincizeci și șase de ani,
de când viața ne-am legat
și am ajuns veterani.
Chiar de când ne-am întâlnit,
ne-am iubit ca și acum.
Destinele ne-am unit
și-am pornit pe-al vieții drum.
Viața noastră n-a fost plină
de belșug și de lumină.
Dar de anii mulți, trăiți,
ne declarăm mulțumiți.
Au trecut anii. Împreună,
bucurii am împărțit.
Necazuri am lăsat în urmă
și-n viață am reușit.
Întâi am ridicat o casă,
să avem un adăpost.
Ne-am îngrijit s-avem pe masă
și-n lume s-avem un rost.
Apoi, au venit copiii
pe care mult i-am dorit.
Mai frumoși ca trandafirii,
lângă noi au înflorit
Ce-am dorit la tinerețe,
pe parcurs, am împlinit.
Acuma, la bătrânețe,
avem un trai liniștit.
poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Au fost oameni mulți...
Au fost oameni mulți cu dulăi și cu care;
o știu după urmele mute din drum.
Țărâna-i crăpată de arșiți stelare
Și munții ridică șuvițe de fum.
Prea tare tăcerea nespusă, adânca
iar tu, pumnule cald, stai încins pe prăsea...
și trebuie să se întâmple ceva...
poezie celebră de Nichita Stănescu din Tribuna, anul I, nr 6 17 martie 1957
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Mai târziu
Mai bine mai târziu decât deloc
Să afli gustul dulce-al împlinirii.
Aproape de soroc - ce nenoroc
Să fii în coada listei omenirii!
Sunt unii mai grăbiți la rezultat
Ce-aleargă explorând o șansă nouă,
Iar alții, însă, nu l-au mai aflat
Și-au pus pe piept mâinile amândouă.
Nu ești nici norocos dar nici perdant
Să fii printre acei loviți de soartă,
Prinzându-ți in extremis post vacant
Atunci când așteptarea-ți era moartă.
Așa vei defini cum ar fi fost
De nu-ți lua prea mult timpul simbrie
Și cât ai fi trăit de fără rost
De n-ar fi fost măcar târziu... să fie.
... Și totuși, mă gândesc: "la ce folos
de muguri ce pleznesc în prag de toamnă"
Când n-ai avut a ști ce-i an mănos?
Tristeți și nostalgii, atât înseamnă!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi socot de-a lungul vremii, anii
Sub privirea lunii-înmugurite
Îmi socot de-a lungul vremii, anii,
Plouă stele, plouă mărgărite
Și-mi dau rest: cincizeci de-mpărtășanii...
Am cărat lumină-n, întuneric,
Într-un rotcol înțesat de visuri.
Chiar de nu întotdeauna sferic,
Drumul meu, rănit de înțelesuri-
M-a purtat, cuminte, zi și noapte
Printre taine-ascunse de pupile
Tu, m-ai mângâiat ades cu șoapte:
- Hai că poți! Mai poți, copile!
Rostul inimii a fost să bată,
Când menirea mi-am știut: iubirea
N-a fost chip să mintă, să se-abată,
Cât sangvinul mi-a-nfășat simțirea.
Sub nesomnul lunii-înmugurite
Maica mea, mi-a dăruit blajinul!
Curg de-atunci, în ape liniștite,
Precum, Tu, mi-ai înzestrat destinul!
Îmi socot de-a lungul vremii, anii
Doamne-ți, mulțumesc! De-mpărtășanii!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mulți ani, oameni buni!
La mulți oameni, Țară,
Că mulți dintre noi
Ți-au plecat afară
Ca după război!
La mulți oameni, Mamă,
Că mulți dintre fii
Nu au nicio teamă
Că n-o să mai fii!
La mulți oameni, Limbă
Frumoasă, cu rost,
Că prea mulți te schimbă,
Vorbindu-te prost!
La mulți oameni, Umbră
Ascunsă prin sate
De vânzarea sumbră
A codrului-frate!
La mulți oameni, Vatră
De foc, din străbuni!
Viitor de piatră!
La mulți oameni buni!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stând pe Stânca salvatoare
Stând pe Stânca salvatoare
Nu ne clatină vreun val
Viața noastă trecătoare
Simte har și-asigurare
Din Acel fără egal.
Stând pe-a Lui promisiune
Nu ne prăbușim în vid
Ci slujim cu pasiune,
Punem suflu-n uscăciune,
Dărâmăm al urii zid.
Acordând prioritate
Temeliei de granit
Vom primi stabilitate
Căci Acel ce totul poate
Nicicând nu ne-a ocolit.
Vină vânturi... vânturi grele
Crezul nostru nu-i mișcat
Nu-i nevoie de proptele
Sau de geamuri cu zăbrele
Traiu-n Mire-i ancorat.
N-au putut să ne doboare
Ploi cu mii de-amenințări
O, a răsărit un soare
Și a fost iar sărbătoare
Și-au fost binecuvântări.
Stând pe Stâncă-n orice vreme
Birui-vom vijelii
Nicidecum nu ne vom teme.
În noianul de probleme
Harul ne va-nveseli.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (31 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.A fi... incertitudine
Ce straniu-i tot în existență,
ce n-o deținem nicidecum;
zi de născare ni se spune,
iar moartea n-o știm, viața apune
când soare a dispărut din drum...
Alții, îți văd ultima prezență!
Deci ești jumatea între extreme
încă nu știi ce se petrece;
când pleoapa pune oblon la gânduri
și-n haos vise se scurg rânduri
în inexistentul cald, dar rece
la tot ce curge, în jur, la vreme...
E-un rest plăpând, printre fotoni
developând retina sumbră
c-o lume în poză răsturnată,
ce tinzi, dar n-o ai dezlegată
și tot ce vrei e doar o umbră,
căci multe ambiții îs avortoni...
... Pleci dus, spre drum de sfinți, dragoni...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
MULȚI ANI AU TREBUIT CA BRADU-NALT SĂ CREASCĂ ȘI-I TĂIAT ACUM DIN RĂDĂCINĂ
Mulți ani au trebuit ca bradu-nalt să crească și-i tăiat acum din rădăcină,
A fost erou măreț în cartea de povești ori pom împodobit într-o grădină,
Crescut-a drept, încet și cu răbdare, a fost sădit cu multă muncă și cu dor.
Mă doare mult când văd c-a fost lăsat pribeag, să moară de securea cea străină.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui om îi era frică de umbra corpului lui și căpătase oroare de urmele pașilor lui. Pentru a scăpa de acestea a luat-o la fugă. Ori, cu cât făcea mai mulți pași, cu atât lăsa mai multe urme; cu cât fugea mai repede, cu atât mai puțin îl părăsea umbra lui. Imaginându-și că mergea prea încet totuși, nu se oprea din alergarea tot mai rapidă, fără să se odihnească. Ajuns la capătul puterilor, a murit. El nu știa că pentru a-și suprima umbra ar fi fost îndeajuns să se așeze la umbră și că pentru a-și opri urmele ar fi fost îndeajuns să stea liniștit. Ce culme a prostiei!
Anselm Grun în Să nu fugim de umbra noastră
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Arta de a gasi dreapta masura" de Anselm Grun este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar La mulți ani!
La mulți ani cu sănătate
Masa plină de bucate
Sa trăiți doar cu folos
Fiind urmașii lui Hristos!
La mulți ani cu bucurie
Casa fie o feerie
Rămâneți cu fruntea sus
Onorându-L pe Isus!
La mulți ani cu rod bogat
De urmași îmbelșugat
Fiți lumina pe Pământ
Însoțiți de Duhul Sfânt!
La mulți ani și-o veșnicie
Numai bine să vă fie
Să răzbiți tot ce e greu
Prin harul lui Dumnezeu!
poezie de Nelu Roșu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul timpurilor neștiute
Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru și firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?
Îți amintești ce simplu, natural,
Acele buze și-au unit dulceața
În spațiul devenit atemporal
Când, în sărut, simțeam, eternă, viața?
Mai știi cât a durat? Eu nu mai știu
Și nici nu vreau, dar cred că-n veșnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoți. Așa aș vrea să fie!
Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin viețile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Și-n timpurile noastre neștiute.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După cutremur
Ai tăi, prea multă vreme ne-au crezut
și că adâncurilor tale sfinte
li datorim și-a-noastre osăminte
atunci când ceasul morții ni-am văzut.
Dar, când în vânzolirile-ți stupide
distrugi tot ce prin noi s-a înălțat
și fața-ți o am înfrumusețat,
când viața noastră chiar ni se ucide,
Pământule, se naște-o întrebare:
un zeu păgân nu ne-o fi aruncat,
pe lutul tău de demoni hurducat,
de sus, pe noi, născuți din sfântul soare?
poezie clasică de Nicolae Iorga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Streiule..., Streiule...! (comemorare eternă)
Streiule cast, ce cobori din cuvânt!
Streiul meu bun, ce răzbești dintre munți!
Și voi, făpturi dragi, ce, din veci, dăinuiți
De-a lungul, de-a latul Streiului sfânt!
Sunteți în mine, cât sunt și, cât nu voi fi!
Sunteți locurile pure ale acestui Pământ!
Pe Pământ, nu e frumusețe mai pură
Nici șoaptă mai caldă, tăcere mai sfântă...!
Pe Pământ nu e plânset, de dor, mai durut!
Streiule cast, ce ai fost, ești, vei fi
Nu te-am uitat, niciodată, Streiule bun!
Ai fost sensul meu, cât am fost... pe Pământ...
Streiule... Streiule... cât mă dori, când te cânt...
poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revizorul nostru
Școlarul Durerii
ce rău a albit...
Anii, la urma urmelor,
anii.
Dar plânsul în hohote,
Plânsul, de ce?
Vai, revizorul nostru,
revizorul școlar
domnul Eminescu,
a fost tras pe roată.
Când vei auzi creanga trosnind,
ia seama spun: e osul lui,
al revizorului nostru școlar...
Minți, școlare, minți,
am răcnit,
Eminescu a fost răstignit.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ar fi să ne luăm după Biblie, Dumnezeu a creat încă din a treia zi, tot ceea ce-i verde, inclusiv pădurea. Mai constatăm că pădurea a fost creată înaintea soarelui și a lunii(ziua a patra), înaintea vietăților(ziua a cincea) și înaintea omului(ziua a șasea). Este oare întâmplătoare această ordine? Putea Dumnezeu să creeze la întâmplare? Cu siguranță, nu! Pădurea a fost primul adăpost al omului și are rol esențial în menținerea vieții pe pământ. De aceea merită mai multă atenție, apreciere și protecție.
Ionel Popa (14 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Spatiul in opera lui Liviu Rebreanu" de Ionel Popa este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.În mijlocul satului se află cârciuma. Vis-a-vis de cârciumă se află biblioteca, ce conține un fond valoros de carte rară. Cârciuma e mai tot timpul goală și în curând va da faliment. Biblioteca e supraaglomerată de oameni dornici de cunoaștere. S-a înființat chiar și un muzeu al satului, unde au fost expuse diverse obiecte descoperite de-a lungul timpului pe raza așezării. În fața caselor cochete s-au plantat lalele aduse special din Olanda, în vreme ce dinspre căminul cultural răzbate de-a lungul aleilor pietruite cu dale hexagonale un fragment din "Nabucodonosor" de Verdi. Toată lumea e fericită. Inclusiv cetățeanul din colțul străzii care tocmai se trezește din beție și-i spune "colegului"de lângă el: "Măi, da' ce viziune am avut azi-noapte! Se făcea că în satul nostru..."
Mihail Mataringa (7 august 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Farsa
Și toate vechi și nouă câte-au fost
din iar în iar cu vervă se repetă
și întâlnirile acestea fără rost
și despărțirile în vuiet de trompetă
nimic sub soare nou - Ecleziast
nimic sub soare vechi - mereu uitatul
și zâmbetul meu trist și fără fast
și șoapta ta asemeni cu veleatul
din cea fost dat să fie n-a mai fost
din ce n-a fost să fie s-a împlinit
întotdeauna căutăm un adăpost
întotdeauna afirmai că m-ai iubit
și iată-ne ajunși întâmplător
la jumătatea răului de vreme
și barcă mea e o gaură de dor
și luntrea ta o umbră ce se teme
de plinătatea unei ultimi judecați
de hăul ce mereu transformă goluri
în sentimente rupte în bucăți
pe scena unui teatru fără roluri
din cea fost dat să fie s-a împlinit
doar ceia ce mereu se împlinește
din sentimentul meu de neclintit
o farsă a ieșit. Voiam poveste...
poezie de Iurie Osoianu (16 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciclul vieții
Ești gârbovit și mergi împiedicat,
Ai chip de ceară, glasul te-a lăsat,
Respiri cu greu și ești un pic senil,
Nu crede nimeni că ai fost copil.
Dar te-ai jucat și tu și ai zburdat,
De tot ce e în jur te-ai bucurat,
Lipsit de griji, cu ochi senini râdeai,
Când mama te certa te întristai...
Iar anii au trecut și, negreșit,
Ai fost flăcău și te-ai îndrăgostit,
Ai fremătat de doruri mii și mii,
Și ai avut la rândul tău copii.
Când au crescut, și-au luat în lume-avânt,
C-așa e legea firii pe pământ,
Și ai ajuns bunic, cu mulți nepoți,
Și rând pe rând te-ai ocupat de toți.
Azi ești bătrân, slăbit și inutil,
Însă ai fost și tu cândva copil,
Ai chip de ceară, ceasul ți-a sosit,
Dar ai fost tânăr, chipeș, fericit.
poezie de Octavian Cocoș (15 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost o vreme
a fost o vreme când aveam trupul frumos
a fost o vreme
când mă pozam pe vârfurile munților -
iarbă sprijinită de genunchiul tău
a fost o vreme când râdeam
stingând lumina de pe tort
mă regăsesc în chipul pietrei
în ochi - fântâni cu apă prea puțină
când uneori de-afară încă vin
în cumpene să-mi scârțâie zefire
sufletul e tăcere de drumuri pustii
penumbra care învăluie buza fântânii
nu mai e sfioasa creatură
închipuită din măduvă dulce
care fuge, se-ascunde
încolăcită în spatele coastelor
prunc pe picioarele mamelor.
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Despărțirea
La amintiri înrămate,
Astăzi eu am renunțat.
Ele-au fost aruncate
Și nimic nu s-a păstrat.
Sentimente ce-au fost arse
În urmă-au lăsat doar fum.
Departe de chipuri false,
Sunt pe-un nou drum.
Calea-mi pare așa sumbră,
A nimănui eu am rămas.
Tu ai devenit o umbră
Ce mă-nsoțește la orice pas.
Povestea scrisă filă cu filă
Brusc într-o zi s-a sfârșit.
Nu ne-a fost de ea milă,
N-are final prea fericit.
Pe veci este uitată,
Ștearsă din inimă, încet
Și de noi îngropată,
N-avem deloc regret.
poezie de Alina-Georgiana Drosu
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!