* * *

N-am găsit
ceea ce căutam,
pentru că n-am căutat
cum trebuie...
Ne-am lăsat pradă
păcatului şi suferinţa
ne-a cuprins în braţe
pe-amândoi...
E prea multă linişte
între noi!
Liniştea asta poate
să se transforme
în ură...
Acoperă-mi ochii,
cu mâinile tale calde
şi spune-mi
că nu poţi să mă uiţi...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să mă pedepseşti

şi pentru ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
şi din teama ta
voi zidi un alt început
pe care să-l guşti
bucată cu bucată
da
poţi să mă pedepseşti
dar tot voi umbla
cu inima ta în mână
şi tot voi dormi în sângele tău
şi tot voi iubi tălpile tale
ce s-au oprit
într-o margine
a întunericului
deci
poţi să mă pedepseşti
pentru tot ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
şi din carnea ta
voi ridica
un alt început
crede-mă
n-am să mă opresc
până când
mâinile tale
nu vor gusta
bucată cu bucată
fericirea
pentru care
te-ai născut

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am căutat dar te-m găsit...

nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost

refren:

ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de gheţar
zâmbetul - şi trist şi marţial
mai sfidează fostul boschetar

nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-ştiu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...

refren

nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ţi spun nimic nici n-am să-ţi scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu

refren

nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit şi lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost

ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de gheţar
zâmbetul - şi trist şi marţial
mai sfidează fostul boschetar

nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-ştiu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...

nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ţi spun nimic nici n-am să-ţi scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu

nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit şi lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...

poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laşitate

Împreună,
n-am fost
şi nu vom fi
niciodată,
pentru că dragostea
avea altă formulă,
iar noi,
doi muritori de rând,
n-am ştiut-o.
Şi chiar dac-o aflam,
nu eram capabili
să ne bucurăm de ea.
Purtăm
prea multă laşitate
în spate,
laşitate ce ne-a doborât...

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

am căutat într-o noapte limita universului
am găsit femeia
am căutat ochii, am găsit privirea
am căutat buzele, am învăţat sărutul
am căutat mâinile, am cioplit cuvântul
cu privirea ta
cu buzele trupului
cu mâinile gândului
am aşternut pe scoarţa sufletului
povestea noastră

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii

Tu ştii.
Eu nu.
Iar între noi
Ochii se închid
De prea multă întrebare.
Şi-i gol în cârma
Cu răspunsuri.

Eu văd.
Tu nu.
Iar între noi
Mâinile se strâng
De prea multă absenţă
Şi-i stinsă vina
Cu neputinţe.

Tu stai.
Eu nu.
Iar între noi
Buzele se pierd
De prea multă-aşteptare.
Şi-i dor în suflete
Cu tremur.

Eu sper
Tu nu.
Iar între noi
Visele se scurg
De prea multă prezenţă.
Şi-i jenă-n vorbe
Cu nebunie.

Tu ştii.
Eu nu.
Iar între noi
Cuvintele se vând
De prea multă iubire.
Şi-i gol în foamea
De răspunsuri...

poezie de Gabriela Chişcari (1 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea creată se schimbă în permanenţă, iar reacţia omului la ceea ce este îi creează experienţa lui ceea ce va fi. Tocmai de aceea, un om conectat la Liniştea din care provine totul, merge dincolo de efectul oricărei experienţe, deoarece Întoarcerea la Linişte provoacă o transcendere spontană a zgomotului. Însă Liniştea nu este o ţintă sau o destinaţie, pentru că nu poţi ajunge la Linişte, dacă îţi propui asta. Liniştea nu are nici formă, nici conţinut - şi tocmai de aceea nu poate fi localizată pe scara existenţei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi continuăm să credem

Când a venit bătrâneţea
acasă nu ne-a găsit.
Ne căutam tinereţea
pe nisipul însorit.
Prin nisipurile-încinse
ale plajelor din lume,
Tinereţea ni se duse
şi nu i-am mai dat de urme.
În zadar o vară-întreagă
prin nisip am căutat.
Să-înlocuim bătrâneţea,
tinereţe n-am aflat.
Dar,
Noi continuăm să credem
că ţinându-ne de mână,
Lupta cu timpul n-o pierdem
şi vom fi tot împreună.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Din poza-n care mă priveşti
Cu ochii blânzi strălucitori
Te uiţi la mine
Şi mă-ntrebi?
Dar nu ştiu să-ţi răspund
De ce nimic nu am făcut
Ca tu acolo să nu pleci
Acolo unde înger eşti.
Îţi cer iertare-n fiecare zi
Îţi cer până nu voi mai fi
Ş-acolo poate, ne vom întâlni
Şi poate că mă vei ierta
Că n-am putut să lupt cu ea
Cu ea. Cu cea care ni te-a furat
Şi ne-a lăsat năpăstuiţi
Cu sufletele pârjolite
Şi inimile pustiite.

poezie de Ionel Iamandei (11 mai 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă?

Cum ai trecut prin ochiul de furtună,
prin liniştea aceea de mormânt
în care sentimente noi se-adună
la margine de sacru jurământ?

Ce vrajă m-a adus la tine-n braţe,
ce ierburi magice ai folosit,
cu ce cuvinte-ai vrut să mă înhaţe
iubirea-n ritual bolborosit?

Nici tu nu ştii? Cum, eşti la fel, vrăjită?
Nu tu eşti vinovata? Cine-o fi?
O fi o vrăjitoare mai vestită?
Există cineva ce poate şti?

Nu caut antidot, nu caut leacuri,
aş vrea doar să-mi explic: ce e cu noi,
cum de ne-am căutat atâtea veacuri
prin lumile rămase înapoi.

Vreau doar să ştiu ce e, să fac lumină;
de-i om, divinitate sau ce-o fi,
n-am să-l blestem, n-am să-i arunc vreo vină,
vreau, pentru vraja lui, a-i mulţumi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă?

Cum ai trecut prin ochiul de furtună,
prin liniştea aceea de mormânt
în care sentimente noi se-adună
la margine de sacru jurământ?

Ce vrajă m-a adus la tine-n braţe,
ce ierburi magice ai folosit,
cu ce cuvinte-ai vrut să mă înhaţe
iubirea,-n ritual bolborosit?

Nici tu nu ştii? Cum, eşti la fel, vrăjită?
Nu tu eşti vinovata? Cine-o fi?
O fi vreo vrăjitoare mai vestită?
Există cineva ce poate şti?

Nu caut antidot, nu caut leacuri,
aş vrea doar să-mi explic: ce e cu noi,
cum de ne-am căutat atâtea veacuri
prin lumile rămase înapoi.

Vreau doar să ştiu ce e, să fac lumină;
de-i om, divinitate sau ce-o fi,
n-am să-l blestem, n-am să-i arunc vreo vină,
vreau, pentru vraja lui, a-i mulţumi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile mele

Lacrimile mele,
numărate de Dumnezeu,
ca picurii ploilor
în verile secetoase,
mâinile noastre
împreunate,
ca pentru cea mai fierbinte
rugă,
cad pradă păcatului,
şi satana
ne arde inimile
şi ne-aruncă în iad...
plouă dincolo de noi,
pe pământul făgăduinţei,
dar
nu simţim
binecuvântarea.

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi promit că n-am să iubesc pe nimeni

niciodată
cum te iubesc pe tine
cuvânt după cuvânt
zi după zi
îţi promit că n-am să trec
prin sufletul tău
ca printr-un tunel fără capăt
lovindu-mă
la nesfârşit
de ziduri
şi umbre
atât îţi promit
că voi rămâne
pentru tot restul vieţii
îngrămădindu-mi plânsul
între palmele tale
îţi promit că n-am să plec nicăieri
cu nimeni
pentru nimic
şi voi rămâne
să gust puţinul pe care mi-l dai
până la capăt
atât îţi promit
că zidurile se vor prăbuşi
lumea va învăţa să tacă
timpul se va retrage
în matca lui
şi totul va fi
aşa cum
e scris
în palmele tale

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te amintesc

Niciodată n-aş fi ştiut că te-am iubit atât,
dacă visul morţii nu ar fi venit între noi
să distugă infinitele noastre simţăminte
care însufleţeau dragostea noastră.

Iubirea mea pentru tine a fost dulce şi curată,
niciodată măcar nu te-am jignit cu un cuvânt,
ai fost pentru mine înţelegere şi mângâiere,
nicicând n-ai auzit de pe buze un cuvânt urât.

Nicodată n-am primit un sărut mai dulce ca al tău,
aceleaşi atingeri ale tale inconfudabile,
atât de suave erau de mă făceau să simt iubirea
ce părea că-n viaţa mea n-am s-o mai găsesc,
mă simt şi acum în ale tale braţe calde
şi de aceia în viaţa mea nu te-am putut uita.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2010), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi nevasta

I – EXPLICAŢIA

"Credeai că le ştim pe toate," a spus ea," dar nu-i aşa.
Noi spunem tot ce putem spune, mai multe nu;
Dar nici să te pierzi n-o să te las, fiindcă tu
Încă mă iubeşti. Înfruntându-ne azi soarta,
Noi vom afla-n tristeţe, cât de curând,
Preţul pe care Iubirea va hotărî să îl plătim:
Noaptea e sfârşitul fiecărei zile, cum bine ştim,
Iar tăcerea, sfârşitul fiecărui cânt.

Îmi ceri să vin cu încă o dovadă c-aş avea dreptate,
Dar eu nu pot spune decât ceea ce-nţeleg şi ştiu;
Tu vrei o minciună care să facă zi din noapte,
Însă eu doar adevărul pot mărturisi. Partea proastă:

Dumnezeu nu m-a făcut numai ca să-ţi fiu nevastă.
Iar asta, iată,-o spun!... Deşi, poate, cam târziu!"

II – ANIVERSAREA

"Spune-mi adevărul, oricare-ar fi, oricui i-ar aparţine,
Ai crezut că ştim, dar trebuie să lămureşti acum
Tot ce ţi-a scăpat, eşti chemat să-mi spui ce şi cum,
Tu eşti bărbatul, te-ai căsătorit cu mine.
Merită oare să vezi în seri ca asta, dincolo de mareea
Ceţii, mai multă căsătorie-n visul sărutului de altădată
Decât într-o mie de ani din viaţa care ne-a fost dată?
Pasiunea a închis deja uşa. Mândria păstrează cheia.

Orice am spus sau am lăsat nespus, reclamă.
Ce-am făcut sau n-am făcut, tu spune-mi, chiar dacă doare.
Spune-mi adevărul... Îţi este teamă?
Crezi că Iubirea s-a hrănit cu minciuni întotdeauna,
De vreme ce foamea-n ochii ei îşi are văgăuna?
Îmi ceri să pretind că lumina lunii palide e soare?

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în intersecţii...

s-a dus şi anul ăsta, tot ca altul,
s-a dus în colbul lui de fum,
rămân acelaşi în aluatul,
imaginarului de drum,
un drum pe care niciodată,
n-am reuşit să îl parcurg,
cărarea lui întortocheată,
nu m-a lăsat pe el să curg

prea s-a pierdut în intersecţii,
din care-a trebuit s-aleg,
din uimitoarele proiecţii,
pe una am putut să merg
şi n-am ştiut dacă aceea,
a fost cea bună, cea cu flori,
în valuri m-a cuprins mareea,
cu ochii ei neiertători

scăldat în dulcea ei culoare,
cu-atât senin pe multe zări,
nu m-am gândit la vântul care,
se-apropia din încercări
şi prea târziu am prins mişcarea,
furtuna coborâse norii,
şi-am alergat cu disperarea,
să mă salvez, crezându-mi porii

m-am furişat sub o uitare,
acolo mult am aşteptat,
să mai răsară dintr-o zare,
căldura, soarelui, treptat,
degeaba ochii îmi căutară,
în zări, mareea, caldul ei,
eram vânat de-a ei cătare,
şi-acum în ochii ei nevoi

prea m-a ales să mă iubească,
prea m-a ales să mă furtune,
prea m-a ales să mă orbească,
în nopţi de veghe de tăciune,
prea mă aşteaptă liniştită,
sub linişte mocnind nebună,
mocnind tăcerea absolută,
de care mă-nfior când tună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ne-am lăsat duşi de valurile atenţiei
şi n-am realizat că n-am dat drumul pânzelor.
o să plutim deasupra apei, fără să fim nevoiţi
să ne strângem în braţe de frică c-o să ne izbim de mare.
şi când o să ne prindem cum să dezlegăm pânzele, vom fi ajunşi la capăt, în zadar.
şi dacă încă nu vom fi ajunşi la capăt..
de le-om deschide.. oare va mai bate vântul?

Ştefan Ababei
Adăugat de Ştefan Ababei
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nu se schimbă, doar zgomotul aparent neîntrerupt al minţii diferă, dar "A-Fi" priveşte chiar şi zgomotul minţii şi râde. Râde pentru că într-o fracţiune de secundă îl dizolvă. Chiar o fracţiune de secundă este infinit prea mult pentru Sine să facă asta.... Doar se întâmplă să fii antrenat să vezi zgomotul şi uiţi că tu eşti deja liniştea, că orice zgomot al minţii apare în liniştea care deja este. Doar nu privim unde trebuie! noi privim în zgomotul minţii după linişte şi aşa ea pare în veci de negăsit, în loc să vedem că noi suntem deja liniştea care priveşte în zgomotul minţii căutând liniştea.

Atmaji Maharaj în Liniştea este mereu aceeaşi
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!