Actorul

Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pâine
arta-i maşinăria de curăţat cartofi
chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mâine
actor retras ca melcul în pantofi.

Iată cum din teroare pianul spală rufe
şi sar din pieptul nostru cameleoni de preţ
iată cum scoate limba ceasul zvârlit în tufe
ca vipera aprinsă de fiere şi dispreţ.

Iată cum umblă foamea prin cântec ca o mamă
cum calcă pacea beată pe morţii din tranşei
o mână scoate-n ceruri un înger de reclamă
o alta zvârle molimi pe turmele de miei.

Tu care-ţi pui pistolul la tâmplă ca pe-o floare
când sus în nori rânjeşte hazardul roz şi chel
tu care mori de noapte şi mori de fiecare
porţi viermele în palmă ca pe un scump inel.

Septembrie îţi sare ca o pisică-n faţă
şi înfloresc în tine vise de şoarec mic,
nimic nu-ţi mai ajunge şi totul te răsfaţă
proprietar pe vorbe şi rege pe nimic,

Smulge-ţi tu singur limba, scrie pe ea Adio
îneacă-te-n saliva celor ce te-au râvnit
ascultă trenul toamnei cum se răstoarnă-n ziuă
cu tâmpla mea de aur într-un vagon rănit.

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pâine.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ab iniţio

Lumea mea iată moare,
Lumea ta a murit,
Moartea lumii mă doare,
Vine-un alt asfinţit.

De-ar mai fi altă lume,
Nu-i nimic definit,
Calcă timpu-n picioare,
Într-un spaţiu căznit.

După cum ne e timpul,
Mori şi tu, mor şi eu
Şi să mori nu e simplu,
Fără de Dumnezeu.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murind pentru iubire

Mori, mori, mori în această Iubire!
Dacă mori în această iubire,
Sufletul tău va renaşte!

Mori, mori, nu te speria
de moartea a ceea ce este cunoscut!
Dacă vei muri faţă de tot ceea ce este trecător,
vei deveni etern!

Mori, mori, mori faţă de
ceea ce are moarte
şi vei deveni etern!

Mori, mori, evadează din aceşti nori!
Când vei ieşi dintre nori
vei fi (precum) Luna strălucitoare!

Mori, mori, mori faţă de
zgomotul grijilor lumeşti!

Şi în tăcerea Iubirii,
vei găsi scânteia vieţii!

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec a trecut prin zidul de piatră

Un cântec a trecut prin zidul de piatră
Singur aşteptând toamna
Ca şi cum ar aştepta un vis de ceaţă,
O alta viaţă sau ce-şi dorea. Să nu întârzii -- îţi spune.

Printre potecile luminate de lună
Neîntrupându-se frunzele zboară spre alte gări,
Ca un tren fumuriu în care urci fără să ştii,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?

Mereu lumină şi umbră, mereu noi plutind de dincolo de timp,
Mereu el e steaua şi ea barca ce-şi caută ţarmul.

Iată vezi copacii ce te-au îmbrăţisat odată cu el,
singuri şi galbeni, nocturni şi sfioşi cum ţi-era zâmbetul,
Vei înţelege mai târziu, poate mult mai târziu...

Închide ochii, deschide palma să-ţi înfloresc nuferii,
La poale-ţi sunt şi vântul şi izvoarele,
Un nor cu petale plouă peste ei cu flori,
Purtate de vânt, un curcubeu arc peste timp şi loc.

Luminezi acolo unde nu-i lumină,
Un cântec a trecut prin zidul de piatră -- baladă-ntr-un gând!
Scăldat în lumina blândă a soarelui de toamnă
Mergi pe cursul râului. Apa se întoarce la vasul ei.

Sortit sunt să am la tâmplă o stea şi
Să plutesc pe cele patru vânturi,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?

Ca să te doară trebuie
Să te întâlneşti cu flacăra şi taina ei!
Priveşte în liniile din palma ta, în liniile destinului
Din aşteptarea nopţii sunt multe capcane, iluzii, rătăciri.

Apele spală cuvintele, râul îmi şopteşte cântecul,
Râul de sânge din inima ta. Se tulbură timpul, adânc îi rasună paşii,
Un cântec prelung cheamă soarele la-ntâlnirea cu luna,

Ascultă, ascultă ecoul din templul necuprinsului timp,
Râule, cine plânge şi cine vorbeşte -- spune-mi,
Cine pe cine cheamă şi cine pe cine caută -- spune-mi,

Ascultă, ascultă şi vino la marginea apelor timpului,
El este cel care cheamă, el este cel care plânge -- ascultă,
Te iubesc, te iubesc -- îţi spune. Să nu întârzii -- doar atât îţi mai spune.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de toamnă

iarăşi toamna ne răsfaţă
cu frunzele în cădere
şi ne arată altă faţă
a vieţii de mistere

câţi copaci sunt astăzi goi
fără frunze şi priviri
căci e vremea pe la noi
de zbor şi de-nchipuiri

astăzi ninge doar cu frunze
cu priviri încrucişate
minţile să ne pătrunze
judecăţile curate

căci schimbarea s-a făcut
nu importă ce tu crezi
noul pas s-a început
îl primeşti ori iată-l pierzi

legile care sunt date
nimic nu le ocoleşte
cu dreptate-s arătate
îţi prieşte nu-ţi prieşte

căci exist-un Creator
care ţine totu-n mână
şi toate pe drumul lor
sunt create să rămână

chiar şi timpul şi umblarea
mersul stelele şi norii
toate înfloresc cărarea
susţinând toţi muritorii

Creatorul le-a-mpletit
cu atâta gingăşie
legi superbe-a dăruit
într-un salt spre veşnicie

chiar şi moartea are-un rost
ca să vină o fiinţă nouă
să umble cu mai mult rost
printre vise prinse-n rouă

în om El a pus lumina
şi a pus înţelpciune
să rămână-ntodeauna
şi curat şi-n lucruri bune

ca şi frunzele ce cad
şi omul o iată moare
însă-n inimă îi ard
veşnic iată în splendoare

faptele ce le-a făcut
şi în care a trăit
a avut lumina scut
pe un drum neprihănit

vine vremea judecăţii
vine vremea răsplătirii
poţi să stai în rând cu drepţii
ai tu semnul izbăvirii

cad şi frunzele din pom
vine al vieţii aici sfârşit
eşti tu azi acelaşi om
Creatorul ce-a voit

ce e scris azi în Scriptură
iată tot se împlineşte
se stinge orice făptură
şi viaţa se-noieşte

primăvara la viaţă
totul iată cum revine
deci privirea ţi-o înalţă
ce va fi dar şi cu tine

şi tu dar vei învia
veşnic să fii răsplătit
ori pedeapsa ţi s-a da
că s-asculţi — nu ai voit

poezie de Ioan Daniel Bălan (16 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, uite ce durere!

Mamă, uite ce durere!
Domnul, pentru noi, azi piere,
El le rabda, mamă, toate
Şi ne scapă de păcate.

Pe cerul însorit se-adună
Nori care prevestesc furtună,
Şi pământul, mamă, iată!
Se cutremură deodată...

Ce-a făcut El mamă, oare?!
Printr-o moarte-ngrozitoare,
Suferind, cu răni pe spate
Şi-a dus crucea pân la moarte.

Iată! Maica Sfântă plânge!
Oh! Iisus al ei se stinge!
Doamne, cât ai mai răbdat!
Alinare n-ai aflat...

Plin de răni şi însetat,
Către Tatăl te-ai rugat.
"Iartă-i, Tată! Nu ştiu ei
Că Tu binele le vrei!"

Oh, Iisuse, eşti cu noi!
Sprijin marilor nevoi,
Ne-ai şters lacrima amară!
Noi nu te-am băgat în semă...

Fapte bune-ai săvârşit,
Oamenii te-au chinuit...
Coroană de spini ţi-au pus,
Bunule, Prea Scump Iisus!

Vai, ce repede-au uitat
Cum pe toţi i-ai ajutat!
Morţii cum i-ai înviat
Şi poporu-ai ajutat.

O, Miel Blând şi Răbdător,
Mântuirea tuturor!
Mamă, ce povară-a dus
Scumpul nostru, blând Iisus.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un singur debut fertil în viaţă; experienţa huliganică. Să nu respecţi nimic, să nu crezi decât în tine, în tinereţea ta, în biologia ta... Cine nu debutează aşa, faţă de el însuşi sau faţă de lume – nu va crea nimic, va rămâne sterp, timorat, copleşit de adevăruri. Să poţi uita adevărurile, să ai atâta viaţă în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida - iată vocaţia de huligan.

Mircea Eliade în Huliganii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vine iarna

Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri şi câmpii,
Peste pomii din livezi
Şi chiar peste casa celor trei iezi.

Vine cu fulgi mari pufoşi,
Vine iarna în galoşi.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit şi peste un mic pârâu.

Chiar şi crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.

Hai fuga să ieşim în prag!
Să o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care înveleşte totul în alb.

poezie de Vladimir Potlog (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La gura sobei

Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.

Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Şi te-mbrăţişez cu gând curat...
Mi-amintesc şi eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colţul casei noastre,
E povara morţii tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai ştiu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuţă,
Căci de-acum, în vis te vom avea.

Ică ţi-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porţi în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.

Ţi-a adus în dar o nepoţică
O iubeai, ca şi pe noi, măicuţă,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuţă, mama mea cea plânsă!

Magda, soaţa lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...

Cătălin şi Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana şi Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,

Ţi-ai dorit ca el să-ţi cânte! Iată,
O dorinţă ţi s-a împlinit...
Au şi ei, da, au şi ei o fată,
Mamă... şi pe tine te-au iubit!

Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe braţe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!

Fiica mea, Alexa, îţi deschide
Poarta vieţii-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.

I-ai spus, mamă, că îţi este bine,
Şi să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.

Ca-ntr-un stup, albinele, măicuţă,
Pruncii-ai strâns, nepoţi, prieteni, fraţi,
Sufletul ţi-e, luminând iubire,
Dar cu toţii suntem înlăcrămaţi...

Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam şi eu în fericire...
Dar măicuţă, viaţa ţi-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...

Plâng şi eu, deasupra plânge cerul!
Te desparţi de noi şi pleci uşor.
Azi te-nalţi, te-nalţi spre mântuire,
Mamă! Şi pe noi ne laşi cu dor...

Te-ai născut un fluture de-o clipă
Şi ţi-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet trişti şi goi...
Căci eşti acelaşi înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a aşezat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Douăzeci şi şapte

O floare de aţă
în trei culori,
alta e de gheaţă
cu ochii de nori.

Una-i fistichie,
că este de Mai,
are păr bălai
ca spicul de grâu -
floare brumărie
crescută la râu.

Alte-nfăşurate
se uitau mirate:
mă priviră toate
prin oglinzi ciudate.

Ceasul în cetate
bate ora, bate –
este... şi jumate,
Fete deocheate
(ursitoare toate)
învârt apa-n piuă...
Se făcu de ziuă.

Flori îngemănate,
îngeraşe toate -
27.
Iată mă cuprind
şi eu le răspund,
mă văzură toate
27
Floare-în-cetate.

poezie de Camelia Opriţa din Literatură pentru copii, Condeiul de Aur (noiembrie 1999), traducere de Ioan Tudor Tudoran
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru români lucrurile nu se pot îndrepta decât prin lege. Fiecare dintre noi are ca supremă ambiţie să facă cel puţin o lege. Activitatea sa proprie nu este unul să o ştie dirija cum trebuie; dar fiecare totuşi vrea să facă o lege prin care să dirijeze activitatea tuturor. Toţi aşteaptă mântuirea de la acţiunea poporului întreg. "Iată ce trebuie să facem noi, românii", "iată cum este mai bine pentru neamul nostru"; şi niciodată: "iată ce trebuie să fac eu, Ion sau Gheorghe", "iată ce este bine pentru activitatea mea".

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

27

O floare de aţă
în trei culori,
alta e de gheaţă
cu ochii de nori.

Una-i fistichie,
că este de Mai,
are păr bălai
ca spicul de grâu -
floare brumărie
crescută la râu.

Alte-nfăşurate
se uitau mirate:
mă priviră toate
prin oglinzi ciudate.

Ceasul în cetate
bate ora, bate –
este... şi jumate,
Fete deocheate
(ursitoare toate)
învârt apa-n piuă...
Se făcu de ziuă.

Flori îngemănate,
îngeraşe toate -
27.
Iată mă cuprind
şi eu le răspund,
mă văzură toate
27
Floare-în-cetate.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba asta veche şi română

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi sabia de limba lor s-ascuţi,
Să iei oglinda celor ce sunt orbi
Şi zborul ce-i înduplecă pe corbi,

Să scriem negru-acolo unde-s vii
Şi alb pe fruntea celor pământii,
Iar coama unei iepe în amurg
Să fluture sub norii care curg.

Să iei cuvântul meu, cuvântul tău,
Şi taie-l sub secure de călău,
Nimic, nimic, nimic să nu rămână
Din limba asta veche şi română.

Şi-apoi să iei din fraţii tăi puţin,
Să îi amesteci bine cu venin,
Cu mâinile curate, în pământ,
Să sapi o groapă fiecărui sfânt.

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi-apoi tot c-un cuvânt să-i împrumuţi,
Să sapi o groapă lungă, iară eu
Îl voi ucide-apoi pe Dumnezeu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România niciodată

România n-a fost mai urâtă
niciodată niciodată niciodată
dimineaţa vine iată ca o bâtă
şi aruncă totul în a zilei baltă

Niciodată niciodată niciodată
poporul n-a fost mai hulit
şi ce soartă vai blestemată
să mori înainte de a fi trăit

Poporul n-a fost mai hulit
vine dimineaţa iată ca o bâtă
de la plus la minus infinit
România nu este mai urâtă

Niciodată niciodată niciodată
n-a avut nici mamă n-a avut nici tată

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 noiembrie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată lucrul cel mai necunoscut în El, Cel Necunoscut: atitudinea personală a Omului Iisus faţă de om, faţă de personalitate - înaintea atitudinii mele faţă de El, a Lui faţă de mine; iată minunea minunilor, iată ceea ce, dintre toate cărţile omeneşti, aceste focuri pământeşti, distinge acest fulger ceresc, Evanghelia.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i un cântec

Când viaţa-i o luptă
între bine şi rău,
când timpul nu-ţi lasă
nimic al tău,
când totul pare-o glumă
în viaţa ta,
ascultă mereu
de inima ta.

Dacă nu ştii
să te ridici când ţi-e greu,
în jocul vieţii
ai să suferi mereu;
dacă-nainte
nu ştii să priveşti,
încearcă acum
şi-ai să reuşeşti.

Destinul te loveşte
când nu te-aştepţi,
dar nu sta închis
între patru pereţi;
luptă înainte,
ştiu că nu e uşor,
ai încredere-n tine,
din asta nu o să mori.

Nu da-napoi
orice s-ar întâmpla,
nu-ncerca să fugi,
viaţa-i numai a ta;
învaţă să câştigi,
învaţă să pierzi,
şi-ntotdeauna
în tine să crezi.

Viaţa-i frumoasă
pentru fiecare,
cu-atâtea necazuri,
toţi pot să zboare;
învaţă să profiţi
de fiecare zi,
viaţa-i un cântec,
n-o irosi.

poezie de Mihail Simionescu
Adăugat de Mihail Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grivan (indignat): Cinism şi ipocrizie! Triumful mediocrităţii! Dispreţ total faţă de valorile umane!... Mârlănie ridicată la rang de principii! Ţoape şi nătărăi îmbuibaţi... Iată fructele revoluţiei! Iată ce face banul din oameni...

replică din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori,
Din toată frumuseţea-ţi nimic nu va rămâne;
Faţa perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,
Trupul de-oţel şi flacără, se vor frânge mâine
Sau, sub vântul Morţii, sub bruma ei ca lepra albă,
Vei fi o frunză şi nimic mai mult, o frunză doar,
Care cade, nu prima, cu clipa în arsa iarbă,
– Uzată, străină sieşi – un bif prozaic în calendar.
Dragostea-mi nu te va-ajuta când îţi va bate ora;
În ciuda iubirii, te vei desface-n acea zi
Şi vei pluti spectral prin aer, te vei risipi
La fel cu-o floare, departe de ochii tuturora,
Fără să se ştie nimic din ceea ce erai
Sau cât de iubită de toţi ai fost, în luna mai.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!