Am înţeles

Am înţeles
Că nu te pot ajunge;
E-atât amar de drum
În urma ta...
Când să te-ajung,
Încet se frânge
Şi ultima speranţă
Ce te caută...

Şi-am înţeles
Că nu mă poţi ajunge;
E-atât amar de drum
Şi-n urma mea...
Ar trebui să poţi iubi
Şi plânge
Pentru femeia
Care te-ar avea.

poezie de Viorica Sălăjeanu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi admira ce n-ai înţeles cu totul, dar nu poţi iubi decât ce ai înţeles bine.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin nume înţelegem un sunet având un înţeles prin convenţie, fără raportare la timp şi din care nicio parte nu are înţeles, scoasă din întreg... "Înţeles prin convenţie" s-a introdus pentru că nimic nu este de la natură un nume, ci devine aşa numai când ajunge un simbol; în adevăr, sunetele nearticulate, aşa cum produc animalele, au un înţeles, dar nici unul din ele nu constituie un nume.

Aristotel în Despre interpretare, 2
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul

Când ai înţeles că viaţa
Face numai ce vrea ea,
Că într-o zi se rupe aţa
Şi în neant vei dispărea.

Când ai înţeles că lumea
Are-o fire trecătoare
Şi că ea nu este culmea
Fericirii viitoare.

Când ai înţeles că toate
Vor ajunge la sfârşit
Şi vor fi pe rând uitate,
Înţelept ai devenit.

poezie de Octavian Cocoş (14 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toată această îmbulzeală-a lumii...

Ce tristă-i omenirea fără OAMENI
În toată această îmbulzeală-a lumii...
E-atât de trist să ştii că doar nebunii
Îşi pot permite liniştea-ntre semeni.

Normalitatea parcă stă s-apună,
Atâta anormal a răsărit în noi...
E-atât de trist ca stive de gunoi
Să-nfăţişeze partea noastră bună.

Am devenit cum doare cel mai rău:
Coşmaru'-oricărui suflet – încă mare...
E-atât de trist să simţi cum, sub picioare,
Pământu'-ncepe să devină hău.

Ne mor fiorii rând pe rând, în noi...
În timp ce mintea ni-i orbită de arginţi...
E-atât de trist să nu poţi să dezminţi
C-am devenit atât de trişti, atât de goi.

Atât de multă răutate şi prostie,
C-am împietrit cu toţi prin prisma lor...
E-atât de trist să vezi acest decor
Cum ne transformă clipa-n tragedie.

Atât de multă moarte printre noi,
Că am uitat ce-nseamnă nemurirea...
E-atât de trist că ne-am pierdut cu firea,
Făcând din suflet jertfă de război.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (31 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea mamelor

Simt în piept
Durerea sutelor de mame
Ce dor de dorul pruncilor duşi – frasini apuşi.
Îi poartă-n suflet ascunşi...
Aud în pieptul celor morţi în zadar
O plângere juvenilă,
Ca un ropot de cai
Oprit la hotarul dintre cele două lumi...
Dureri şi furtuni,
Cruci duelându-se cu plus infinitul,
O privire de ploi,
Răni şi noroi...
Neliniştea vieţilor ce se plâng
Şi statistici pe care
Nimeni nu le-ar putea răvăşi.
Cifre amare... morţi pentr-o zi...
Vărsare de sânge pe cer, pe pământ...
Ajunge! Ajunge!
Ajută-ne, Dumnezeue Sfânt!
Lumea întreagă te caută, plânge!
"Ajunge!" se-aude strigând.
Ajunge! Ajunge! Ajunge!
Vom muri în curând
Şi sufletul plânge... tot plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada călătorului

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Sania coboară clinul de pădure.
Fug în urma noastră luminişuri sure
Şi-n singurătatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfinţitul rece
Străbătând podoaba crengilor subţiri
Luminează-n aer bolţi de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, creşte din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Şi-o fântână strâmbă pe lumina zării
Pare că sporeşte liniştea-nserării...

Drum de vis! E clipa mutei agonii
Când alaiul Nopţii zboară pe câmpii,
Când singurătatea umbrele-şi arată
Şi departe-n şesuri Ziua alungată
Lângă reci fruntarii alergarea-şi curmă,
Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,
Să-şi adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sâni de gheaţă părul despletit.

Ca-ntr-o presimţire sufletul ţi-e-nchis.
Unde eşti? Îţi pare că trăieşti un vis...
Treci lăsând în urmă, la răspântii mute,
Umbre solitare şi necunoscute,
Treci ducând o parte din tristeţea lor,
Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.
Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă
Şi-ţi strecoară-n suflet un fior de teamă,
Singur cu povara cugetului tău
Te cuprind deodată lungi păreri de rău
După-o fericire care întârzie,
După câte n-au fost, dar puteau să fie,
După cele duse pentru totdeauna...

Astfel, cu mirare, te trezeşti când luna
Luminează somnul unei lumi din basme,
Iar omătul umple noaptea de fantasme.

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-am înţeles
ce este ales
e greu de cules
şi-n gând înţeles

catren de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi soseşte seara, şi înţelegi că există lucruri pe care nu le mai poţi face, lucruri pe care nu le mai poţi avea, la care nu mai poţi ajunge, dar nimic nu te mai împiedică să visezi...

citat din Antonio Curnetta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi scrie la fel

Voi scrie, la fel, până-n ultimul ceas,
Pentru tine, pentru toţi copiii rămaşi.
N-am prea multe culori, poate pumnii mi-s grei,
Poate-n mine au rămas odihnindu-se trei.

Voi scrie, la fel, şi-n noapte, şi-n zi,
Pentru cei reîntorşi în poveştile vii,
Pentru cei înălţaţi, pentru cei traşi pe roţi,
Pân' la cer de atunci deschizându-se porţi.

Voi scrie, la fel, azi, şi mâine, şi-n vis,
Chiar de trupul pe drum mi-a rămas între grinzi,
Şi de-i lung şi amar, şi de nici n-ar mai fi,
Eu voi scrie, la fel, până-n ultima zi.

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul potrivit

De pe scena verii, iată,
Pleacă luna lui Gustar.
Îmi ramâne-n gând regretul
Nici prea dulce, nici amar.

Din stele ultima ploaie
Cade, ca un vechi hotar
De la mine pân' la tine,
Nici prea dulce, nici amar.

Seva pomilor coboară
Plânsu-n rădăcină iar,
Lăsând peste ram frunzişul,
Nici prea dulce, nici amar.

Cu miros de crizanteme
Şi cu brumă-n mânecar
Un alt anotimp va cerne
Nici prea dulce, nici amar.

Şi-n spectacolul ei, viaţa
O s-aprindă-n inimi jar,
Încălzind în noi firescul
Nici prea dulce, nici amar.

Doar iubirea ta să fie
Veşnic rolul principal
Lăsându-mi pe buze gustul
Nici prea dulce, nici amar.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină cu ceglău-n spate

Cât te-am purtat în spinare,
Măi, Amar!
Nu-s biserici cu altare,
Măi, Amar!
Nu sunt cruci pe la răscruce,
Măi, Amar!
Cu înscris pe un' moi duce,
Măi amar!

Că tu doar m-ai tăvălit,
Măi, Amar!
Pe butuc de osândit,
Măi Amar!
Când rugul m-o ridicat,
Măi, Amar!
Chiar şi-atunci m-ai sfâşiat,
Vai şi-Amar!

Tragă roua clopotul,
Ehehei, Amare!
Io-nviez cu şipotul,
Măi, Amare!!!
Ehei, şi voi fi fălos,
Măi, Amare!
Că te-am azvârlit pe jos,
Dulce-amar!!!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei haimanale

Trecea şi el pe drum hai-hui,
fluieră-vânt şi coate-goale,
cum trec atâtea haimanale
spre zarea lor şi-a nimănui.

Pe chip avea un cântec moale
şi-n ochi văzduhul nu ştiu cui.
Trecea şi el pe drum hai-hui,
fluieră-vânt şi coate-goale.

Dar ochii mei şi-ai dumitale
de ce plângeau în urma lui,
în fundul vechii mahalale?
Fluieră-vânt şi coate-goale,
trecea şi el pe drum hai-hui.

rondel celebru de Radu Gyr
Adăugat de Gabriel Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea lui Don Juan

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înţeles că sunt un om pierdut,
Şi-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

Dar când pe catafalc mi-au aşezat
Cadavrul de amant încornorat
Şi-am înţeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,
M-am revoltat că marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfinţea chiar laşitatea mea
Că n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...

Şi-n timp ce zece popi mă prohodeau
Şi-o sută de femei mă blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Şi-am înviat, ca şi Cristos... solemn!...

Şi-aşa,-nsoţit de popi şi de femei,
M-am îndreptat din nou spre casa Ei...
Dar când am dat cu ochii iar de Ea -
Femeia... tot pe mine m-aştepta!...

Şi, cum era firesc, ne-am împăcat!...
Iar popii-n cor au binecuvântat
Miracolul, că - deşi mort - eram tot viu,
Şi-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

În urma unui rămas bun,
Acolo am prins rădăcină,
Stau şi le judec de nebun,
Să înţeleg cine-i de vină...

Pe calea tristă ce-ai ales,
Eu n-am sa pot păşi vreodată,
Sunt trist că nu te-am înţeles,
Poate voi şti cu altă fată.

Vei fi mereu o amintire,
Şi sunt dator să-ţi mulţumesc,
Din partea mea a fost iubire,
Tu m-ai făcut să o trăiesc.

A fost real sau ireal,
Eu am simţit, a fost divin,
În palma ta, purtat de val,
O întâmplare, un destin...

Pare c-am fost copii, o clipă,
Mi-a fost mai greu mie să cresc,
Dar simt că n-au fost o risipă,
Acei o mie "Te iubesc!".

Nu înţeleg a cui e vina,
O fi a mea, o fi a ta,
În rădăcini cuprind grădina,
Acolo-i ultima cafea.

Ne-am reproşat atât de multe,
Puteam s-o facem c-un sărut,
Când inimi nu vor să asculte,
Atunci chiar totul e pierdut.

Îmi beau cafeaua, sunt rănit,
Amară-i ea, amar sunt eu,
Să nu regreţi tot ce-am trăit,
Ai fost cândva motivul meu.

În urma unui rămas bun,
Acolo am prins rădăcină,
Stau şi le judec de nebun,
Să înţeleg cine-i de vină.

Ştiu, zace-n mine un regret,
Dar poate e mai bine-aşa,
Am crescut greu, am mers încet,
De azi îţi jur, mă voi schimba!

Voi fi matur,
Nu pentru tine,
Pentru ea.
Cine e ea?
Nu ştiu, dar voi afla! ❤️

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atât de simplu, Doamne, să iubeşti...

Viaţa are o limită, iubirea nu... nu irositi viaţa, iubiţi-vă!
Marin Bunget

Nu irosiţi secundele tăcerii...
E-atât de scurtă trecerea prin lut.
Când ai ajuns la ceasurile serii
Să nu pui întrebarea... ce-ai făcut?

Nu înveli iubirea-n gânduri rele,
Alege dor, când viaţa ta e goală,
Să nu fii singur dincolo de stele
Impovărat de propria-ţi greşeală.

Când timpul curge fără de oprire
Nu ţine ură-n viaţa ce-o trăieşti.
Numai iubind ajungi în nemurire.
E-atât de simplu, Doamne, să iubeşti...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mă...

Atinge-mă cu ploaia
cuvântă-mă în strigăt
ascunde-mă-n văpaia
ce mă preschimbă-n urlet.

Iubeste-mă cu dor
compune-mă-n sărut
cuprinde-mă uşor
ca pe un strigăt mut.

Te voi iubi târziu
te voi gusta amar
te recompun să-ţi fiu
Femeia din altar.

Mă voi sfârşi viaţă
să redevin poem
te voi numi speranţă
păcatul meu suprem.

Te voi iubi Luceafăr
te voi avea târziu
voi fi o Cătălină
cu versul străveziu.

Iubesc a ta tăcere
şoptesc un Te iubesc
sunt doar o mângâiere
firescul, nefiresc.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stele căzătoare

te-ai aşezat timidă în braţele arcaşului obosit,
lumea s-a schimbat dintr-o dată în ceva amar, foarte amar.
ochii tăi au cerşit încă de la început o moarte lentă şi dureroasă,
mângâierea pumnalului a fost o binecuvântare, aproape o revelaţie.

şi pentru că nimeni nu ar fi înţeles de ce iubirea îmbrăca astfel de bucurii
totul s-a petrecut într-o tăcere de început de lume.
corbul stingher al stăpânului gothic a fost singurul martor,
un martor tăcut şi stingher.

după ce ultima ţigară a fost stinsă
sărutul a risipit neîncrederea.

poezie de Eduard Dorneanu (2 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit

Sunt obosit, asta-i clar,
Într-o zi, fiecare om ajunge să fie obosit.
De ce-s obosit, habar n-am:
Oricum, dac-aş şti, asta nu m-ar ajuta cu nimic
De vreme ce oboseala e mereu, mereu aceeaşi.
Rana doare cum doare,
Fără nicio legătură cu cauza care a produs-o.
Da, sunt obosit,
Şi-întotdeauna surâzând abia perceptibil
Acestei oboselii care nu e decât:

În trup – o nevoie de-a dormi,
În suflet – o dorinţă de-a nu gândi
Şi, ca o încununare, luxul de-a nu avea speranţe.
Sunt inteligent, iar asta-i totul.
Am văzut multe şi-am înţeles multe
Din cele ce-am văzut.
Şi mai există-o anumită plăcere pe care oboseala
ne-o oferă,
Cum şi sentimentul că, la urma urmei, capul foloseşte la
ceva.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să poţi vedea o realitate exact aşa cum este, mai întâi ar trebui să o simţi. Iar pentru a ajunge să simţi o realitate exact aşa cum este, mai întâi ar trebui să ai parte de o educaţie corectă. Iar pentru a avea parte de o educaţie corectă, mai întâi ar trebui să ai noroc de acei oameni care să ţi-o poată oferi. Iar, în cazul în care nu eşti atât de norocos, îţi mai rămâne să te autoeduci.

aforism de Andrei Ş.L. Evelin
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi în mişcare - a căuta, a cerceta, a nu găsi sau mai exact a nu găsi încă - nu este o stare de rău, ci promisiunea fericirii; poate chiar asta înseamnă fericirea. A călători reprezintă pentru viaţa consumatorului o plăcere mai mare decât a ajunge la destinaţie. Sosirea are acel miros stătut de capăt de drum, acel gust amar de monotonie şi stagnare. Consumatorul este o persoană condamnată la mişcare pentru eternitate.

Zygmunt Bauman în Globalizarea şi efectele ei sociale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!