De aceea refuz să cânt cântecelul acela cu "la mormânt eu nu vreau lacrimi", lălăit cu atâta ațâțare de oameni pe care alminteri îi iubesc și îi duc în mine oriunde sunt, dar, dragule, simți tu ce-i ăla mormânt? De pilot? Ce e sub pala aceea de elice înfiptă în pământul cimitirului militar? Știi tu efectiv ce e acolo? Glorie, uniforma bleumarin, cerul senin, vulturul de pe piept, tresele de la mâneci, toată fațada aceea cumplit de mototolită, dacă ar fi doar asta, da, aș cânta și eu de lacrimi și morminte. M-aș defula, în acel cântecel, poate am și eu nevoie... Dar acolo sunt aliniate de fapt vise frânte, ani care mai erau de trăit, glasuri de copii pustiiți pentru totdeauna și plâns de femeie tânără răsucită fierbinte noapte de noapte în patul acum prea lung, prea larg, și mai e ceva din fiecare dintre noi, lăsat perpetuu în fiecare groapă cu pală de elice deasupra. De asta nu pot să cânt despre morminte.
Doru Davidovici în V de la victorie (1987)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Printre Morminte!
Oameni care au fost și nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morți, și nu-și mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!
Au adormit într-un somn adânc și nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uși deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.
Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câțiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!
Noi, toți ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple și să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghițit mormântul!
poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu am să cânt
Să știi că am să cânt
În fiecare seară,
Privighetoare, am să fiu,
Să îți doinesc;
Să nu mă irosesc lumină pală,
Ci, dor, să fiu și cântec îngeresc.
Să îmi închizi cântarea-n colivie,
Ca pe măiastra pasăre de paradis;
Să cânt mereu,
Să cânt cât încă-s vie,
Că peste-o zi, poate,-am să fiu doar vis.
Să știi că am să cânt
În fiecare clipă,
Din tril să împletesc lumini și dor;
Să nu mă doară gândul și aripa,
Să mă înalț spre cer, încetișor.
poezie de Florina Emilia Pîncotan (9 septembrie 2017)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea fără nume
Prin muzica sfințită și raiul din sufletul tău, copile
Ai să atingi suflarea unor destine
Și ai să prețuiești lumina din care te-ai născut
Acolo e puritatea unei mame bune
Acolo se găsesc albastrele raze din noaptea fără nume
Și plinul meu din care cresc în fiecare zi
Să știi că e credința în Domnul Iisus
Doar El mă ține cu lacrimi duioase
În fiecare noapte mă mângâie
Și-mi redă pacea de care am nevoie...
Sunt tot mai singură... și nu vreau să mor.
Decât prin fiecare vers de iubire...
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Michael: Pe scurt, vreau să fii soția mea, Delysia, și am nevoie de un răspuns scurt din partea ta.
Guinevere Pettigrew: Nu crezi, dată fiind însemnătatea ocaziei, că ar trebui să-i acorzi puțin timp?
Michael: Să trag de timp? De ce, pentru că nu sunt suficient de bun pentru ea?
Guinevere Pettigrew: În niciun caz.
Michael: E adevărat, nu sunt. Hainele de pe mine sunt aproape tot ce am. Nu mi-aș putea permite niciodată așa ceva. (Face semn către apartamentul lui Nick.)
Delysia: Și cine te plătește ca să cânți la pian? Vrei să zici că îi dai banii înapoi după fiecare spectacol?
Michael: Nu, și asta mă doare teribil, de aceea situația trebuie să se schimbe, Delysia. Banii sau dragostea? Asta vreau să aflu de la tine. Uite cum o să facem: diseară, voi cânta pentru tine, Delysia, și voi cânta pentru tine tot restul vieții mele dacă te căsătorești cu mine. Dacă nu, nu îți voi mai cânta ncicodată.
replici din filmul artistic Domnișoara Pettigrew
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita mea
Luna-mi zâmbește din fereastră
Iar tu mă săruți pe obraji,
Pe ochii deschiși și plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu brațele și cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi și nu refuzi
Din contră zâmbești și spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeița mea frumoasă
Și dacă te naști a mia oară, doar a mea vei fi
Tu ești mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Și nu cred că altcineva ar putea să-ți ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ți-am sărutat obrajii și privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viață întreagă
Și numai ție m-am luptat să-ți cânt iubirea
Cărțile în care ți-am scris iubirea stau mărturie
Și încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toți, în nopțile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvășit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu dorește să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte și vei trăi un ultim țel
Să știi că te iubesc
Chiar dacă nu îți spun de câte ori ai vrea.
Ești soarele și luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu ești a mea și a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare șoaptă și te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Și apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări și voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe și vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin și visător
Copii tăi și ai mei sunt liniștea din cer și pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârșit
Iubita mea, tu ești un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârșit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Și mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te iubesc
Te iubesc, în fiecare cuvânt pe care n-am apucat să ți-l spun...
Pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău,
Nu pot decât să te iubesc în gând, de departe,
Cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut...
Te iubesc pentru că am uitat ce am fost înainte de a te iubi pe tine.
Te iubesc, chiar și când nu ar trebui să te iubesc.
Te -am iubit și nu voi înceta să te iubesc, dacă -mi vei și permite.
Te iubesc și mă bucur ca un copil de acadeaua lui primită în dar,
Știu, sunt naivul ce încă mai crede că există cineva pentru fiecare în lume...
Acel cineva de care doar moartea te va despărți.
Dacă te iubesc nu înseamnă ca eu sunt acel romantic, cu suflet bun și mare,
Ci pentru ca ești tu cel mai bun lucru ce există și a prins rădăcini țn mine, femeie fără chip!
Te iubesc și-mi este teamă că atunci când te voi găsi,
Voi fi prea... bătrân să te mai pot iubi...
Dar m-aș mulțumi decât cu șansa oferită,
Doar să te iau de mână și să te plimb prin parcul sufletului meu
Să-ți citesc toate poemele scrise în cinstea și de dorul tău,
femeie minunată!
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căci te iubesc, iubito, ca o chemare în mormânt
Te caut prin lume și-n beznă m-afund,
Iar norii mă-ndemnă adesea să-ți cânt,
Căci te iubesc, cu sete-n ochi și în gând,
Ca o chemare, în mormânt.
Te caut cu ochi nevăzuți în lumină,
Și îi ascund de iubire mereu.
Si-atunci, cand la mine lumina va fi să mai vină,
Nu voi mai fi crestin, voi fi ateu.
Te caut, femeie, cu pași neumblați
Si-n ceafă iti simt mângâierea,
Iar noi, de moarte am fi putut să fim salvați
Dacă in locul durerii, mi-ai fi lăsat iubirea.
Te caut in vise, si-n ele bărbat nu mai sunt,
Sunt lup, sunt demon și-ți sfâșii plăcerea,
Căci te iubesc, iubito, ca o chemare-n mormânt,
Dar ziua imi piere puterea.
Te caut in lumea-ți de vis, colorată,
Si în mine mai tare se-ntunecă noaptea
Caci tu, îi esti vieții-adorată,
Iar eu de aici sunt plecat, sunt una cu moartea!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Te rog, Luci, nu mă refuza, acceptă acest cadou din partea mea; poate fi talismanul tău norocos. S-ar putea să ai nevoie și de așa ceva în misiunea asta. Nu contează dacă-l vei purta sau nu, ci doar că va fi acolo, iar ori de câte ori îți vei aminti de mine, vei privi această fotografie și mă vei simți aproape; la fel și eu pe tine, fiul meu drag.
Lucian: Ah, mamă... Bine, am să-l iau cu mine și-am să-l păstrez cu drag, ca pe unul dintre obiectele cele mai de preț. Iar ca dovadă că-l prețuiesc, am să-l port. Tot aici va fi și mâine, în timpul lansării. Astfel vei fi foarte aproape de mine, ba chiar lângă inima mea.
Diana: Vai, dragul meu...
Lucian: Te iubesc, mamă! Te iubesc, nespus de mult.
Diana: Știu, scumpule... Și eu te iubesc. Tocmai de aceea mă împotriveam plecării tale, pentru că te iubesc prea mult, însă din aceeași cauză am acceptat în cele din urmă ideea, deși nu în totalitate. Dar ca de obicei, sunt din nou de partea ta.
Lucian: Mulțumesc, mamă.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie ușor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl știi.
Joey: Știu că voiam să fii acolo. La sfârșitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam să fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu știu de ce. Nu știu ce voiam să spun. Știu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile și abia acum am reușit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Și poate că acesta este sfârșitul nostru. Poate că ne simțim atrași unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu știu, dar știu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm și peste patru ani o să ne trezim că ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl știu cu siguranță este că nu vreau să se întâmple asta.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru totdeauna
Mă voi închina la tronul Tău
Și îți voi cânta cântecul meu de iubire
Voi cânta cu inima
Pentru Tine, Tatăl și Regele meu
În fiecare zi voi trăi
Pentru a Te face să zâmbești
Și când, în sfârșit, ne vom întâlni
Va fi pentru totdeauna
Și, o, cât de larg Îți vei deschide brațele
Când voi avea nevoie de dragostea Ta
Și cât de departe vei călători pentru mine
De mă voi pierde vreodată
Și mi-ai spus că tot ce simți pentru mine
Este iubirea nemuritoare
Pe care mi-ai arătat-o prin cruce
Mă voi închina Ție, Dumnezeul meu
Mă voi închina Ție, Dumnezeul meu
Te iubesc
Te iubesc
Mereu voi cânta
Mereu voi fi cu Tine
Voi fi cu Tine.
cântec interpretat de Hillsong
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibil și textul în engleză.Fluturi
Vreau să cant, să uit că exiști; să îmi imaginez că ești un coșmar care mă urmărește în vis.
Vreau să cânt, să pleci pentru totdeauna din sufletul pe care tu l-ai distrus.
Vreau să cânt când îmi vine să plâng, să cânt atunci când în mine fluturi sunt, și să îmi amintesc cat de mult te iubesc sau ce mult te-am iubit.
Vreau să cânt pentru că știu că nu te-am pierdut, și să plâng, că defapt niciodată nu te-am avut!
poezie de Rareș-Mircea Jiga (2015)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din depărtare
Iubește-mă din depărtarea ta
Cum te iubesc din depărtarea mea,
Să ne-amintim cum ne iubeam cândva
Când depărtarea nu-nsemna ceva.
Iubește-mă oriunde ești acum
Cum te iubesc și știi, ca un nebun,
Cheamă-mă prin gând și-n orice noapte
Luna-i singura ce ne desparte
E imposibil să mă fi uitat
E imposibil să te uit, nu pot,
Mi-e imposibil să nu mă gândesc
La ochii tăi pe care îi iubesc
Iubește-mă cum te iubesc și eu
Și caută-mă mereu în jurul tău,
Chiar dacă cercul nostru s-a lărgit
Urmează-i diametrul pietruit
În lungul lui privesc cu ochii storși,
Pe-acolo-i cel mai scurt să te întorci,
Pe-acolo vino și-am să vin și eu
Pe raza cercului, în centrul său
Acolo am să fiu și te aștept
Cu inima spărgându-mi bietul piept
Aici voi fi scriindu-ți poezii,
Am terminat o carte, nici nu știi
Sau poate am greșit, nu m-ai iubit,
Poate doar eu sunt singurul vrăjit
De cerul tău atât de însorit
Sub care somnul meu e chinuit
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșitul fanteziei
Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poți simți că până și o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămășița unor prea multe treziri.
Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieții înaintea pământului,
sub cerul tăcut în așteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem și pentru a trezi încă o dată țărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se liniștește, împreună cu noi.
Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura
dacă mâna vie s-ar simți plină de viață atingând acea mână
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, înghețat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorțite-n tăcerea
zorilor de zi vor vorbi din nou. Dar mâna mea
tremură, iar din toate lucrurile care există se aseamănă c-o mână
care nu se mișcă.
Alte dăți, trezirea în zorii zilei
era o durere seacă, o lacrimă de lumină,
o eliberare. Cuvântul, meschin,
al pământului a fost vesel doar pentru un scurt moment; apoi
a muri însemna reîntoarcere acolo. Acum, trupul în așteptare
e ceea ce-a rămas după prea multe treziri; nu va reveni pe pământ.
Ele nici măcar nu pomenesc despre asta, buzele încremenite.
poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Meseria de a trai" de Cesare Pavese este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Prefață pentru Notă de sinucidere - Volumul XX
Am devenit de curând familiar cu felul în care
Pământul se deschide și mă-învăluie
Ori de câte ori îmi scot câinele la plimbare
Sau cu muzica aceea galopantă și confuză pe care-o face vântul
Atunci când alerg după autobuz.
Așa au ajuns lucrurile.
Iar acum, în fiecare noapte număr stelele
Și în fiecare noapte obțin același rezultat.
Iar când nu se ivesc pentru a fi numărate,
Număr găurile lăsate de ele.
Nimeni nu mai cântă.
Astă noapte m-am apropiat în vârful degetelor
De camera fiicei mele și-am auzit-o
Vorbind cu cineva, iar când am deschis
Ușa nu era nimeni acolo....
Doar ea în genunchi, privindu-și
Mâinile încleștate.
poezie de Imamu Amiri Baraka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sârma ghimpată din mine
Tu... cel care te știu și tu... cel care nu mă știi
de ce ai făcut asta?
Multe sunt cele care pot fi zise, dar...
să mă opresc aici? Există un sens?
Și totuși te întreb!
Ai văzut moartea cum vine cu încetinitorul?
Eii... tuu! Ascultă-mă, nu sta acolo sus...
fără să privești, în jos, căci prăbușirea-ți va-fi
tare cruntă!
Eu am vazut-o! Și alții poate mult mai rău!
Nu suntem puțini iar cei care știu, sunt mulți!
Două zile să mergi târâș prin țărână...
ahh... Libertate care este prețul tău?
Soarele sus, zi toridă de august
și eu
cu fața-n sus fără putință de mișcare
din răsărit pânâ-n apus...
Doamne, ai prăbușit soarele în mine, în ziua aceea lungă
și buzele-mi..., îți cereau iertare în sete năucitoare
Știi ce însemnă asta, tu, cel cățărat pe spinarea noastră
acolo sus?
Ajungi în viața asta să nu-ți mai dorești să vezi
niciun răsărit și niciun apus
Tu știi ce înseamnă să ai senzația
ani de zile, de metal rece, de pistol în tâmplă pus...
și să auzi chiar dacă sunet nu era
cum trăgaciul încet scârțâia omorându-te lent
iar că de clipa morții te desparte numai un micron
de întindere de arc, care putea declanșa percutorul?
Ahh... Libertate, oare coști așa de scump?
Știi Tu ce înseamnă să fii bătut o noapte întreagă
cu sălbăticie, iar cablu de oțel să-ți taie carnea
de un subordonat ca tine...
și-apoi,
udat cu jet rece și tăios cu furtunul de pompieri?
Știi tu cum priveam eu în acea noapte
scândura aceea udă cu un sac de nisip înfășurată
pe care unul ca tine abia aștepta spinare omorâtă
cu parul să-mi bată...
ca să rupă în mine ce ținea viața mea?
Știi... dar nu ești Om...
Și Eii, ceilalți, știu, pentru că le spun eu...
și mulți nu mai sunt, ca mine, datorită ție!
Dumnezeu să le dea odihnă, iar voi...
blestemați să fiți, până neamul vi-se-va stinge!
poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Problemă de liceu, rămasă nerezolvată
Unii poate știau dinainte,
dar eu în liceu am aflat că toate lucrurile sunt făcute să se atragă unele pe altele,
pământul cu soarele, luna cu pământul, fetele cu băieții.
Iar pentru mine, problema atracției mele din liceu, suna cam așa:
Dacă eu, care sunt poziționat aici, exact la mijlocul pământului, pe paralela de 45 de grade,
înmulțesc, atracția mea către stele, cu 6400 de km, raza medie a pământului,
voi crea un cuplul care să rotească pământul în jurul propriei axe,
În problema asta, cu mișcărea de spin, teoretic, lucrurile mergeau la fel de bine și până să fiu eu implicat.
Dar practic doar după ce toată povestea asta a intrat sub autoritatea mea,
acum eu pot să le demonstrez cu exactitate tuturor, că pământul face o rotație competă fix într-o zi și o noapte,
cu precizarea că, pentru a putea înțelege efectiv, de ce lucrurile stau așa,
este esențial ca toată lumea să înțeleagă încă de la început, cine sunt eu în această problemă.
Pentru că eu, din rezolvarea pe care am elaborat-o, în baza unor formule doar de mine știute,
am înțeles că orice aș face de acum înainte, voi fi influențat de astre.
Și pentru asta, toată viața, a trebuit să iau lucrurile la modul cel mai serios
și să mă dedic excusiv relației mele speciale cu stelele,
să nu se oprească pământul, la cât e de mare
și să putem avea, zi și noapte și iar zi și iar noapte...
Numai că între timp, au mai apărut și alte probleme, adiacente.
Pentru ele, mi-am căutat profesorii să-i întreb cum să le rezolv, dar nu i-am mai găsit.
Adica i-am găsit, plecați demult către cele veșnice.
Așa că, nemaifiind ei, nu-mi mai rămâne decât să-mi caut colegii,
care poate, unii din ei, au fost mai atenți la lecție.
Nu vreau să par schizo,
dar având în vedere rolul meu esențial în echilibrul fragil al pământului,
e posibil oare să pot să mă mișc, fără să creez vreo problemă de natură globală?
De genul, să modific raportul zi/noapte, sau să imprim vreo abatere de la traiectoria pământului?
Și să mă duc până la toaletă.
Pentru că de fapt asta e problema, mă cam trece...
Și ceva trebuie neapărat să fac și nu știu cum ar fi mai bine să procedez.
PS
În tratamentul aburelii nu există medicamente, exista doar leacuri.
Din cauza asta, puțini se mai videcă.
poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O îmbrăcăminte foarte specială
Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.
Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineață,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat și am râs împreună toată dimineața.
Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aștept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze și vorbește cu mine despre tata și depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.
Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
și ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneți ce v-am povestit.
Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citește biblia
pentru că vorbește cu Dumnezeu, mereu îmi vorbește de Dumnezeu.
Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aștept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
și vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
și asta va fi pentru totdeauna.
poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Aș vrea să-ți spun că... Totuși, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aș vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Știi tu... Pentru tot. Pentru tot ce ți-am spus, în urmă cu șase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu știi cum m-am simțit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poți să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt șase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înțelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înțeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înțelegi și tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniștită. Altfel, nu mai pot suporta situația asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insiști... Pentru liniștea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deși practic, nici n-aș avea motive pentru care să te iert. N-ai greșit deloc atunci, ți-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacționat greșit.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!