Poezia l-a părăsit pe Platon, iar el, răzbunându-se, a născocit Academia.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia şi-a pierdut autoritatea sacră, rămânând un fel de cenuşăreasă a spiritului.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnare în jurnalul de bord

Astăzi voi da tuturor ascultare
pentru că toţi sunt atât de fericiţi încât
n-aş putea să-i dezmint. Şi chiar
dacă şobolanii au părăsit corabia
eu n-am voie să prevestesc vreo nenorocire
dar mai ales, în toiul petrecerii,
să strig ca un nebun: Pământ! Pământ!

poezie de Cristian Bădiliţă din Regele cu o harfă în mâini
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir fluturi.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am inventat fulgerul.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul frumuseţii - lapidarea.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lectura omoară timpul.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat mântuirea şi am găsit moartea.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşc dintr-un măr domnesc ca dintr-o dinamită.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Răstignire, universul ia chipul lui Christos.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar când e vorba de Iisus, politicul dispare.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

muzică

Muzica e rugăciunea care se spune singură.

definiţie de Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plimb javra singurătăţii în lesă de sârmă ghimpată.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

cunoaştere

Cunoaşterea nu este decât un efort spre fericire.

definiţie de Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil fraged, iubirea mea. Restul e alteritate, simulacru, literatură.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem faguri umpluţi la naştere cu viaţă, moarte şi singurătate.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe marginea Idiotului de Kurosawa

Poezia îmi pare câteodată a fi starea de idioţenie paradoxală:
eşti ca un salcâm stropit cu var
peste care ploile aruncă măruntaiele cerului
eşti ca un îngeraş care pică în farfuria cu borş
la Cina cea de Taină
eşti ca un rege al Franţei tuns cu ghilotina
sau pur şi simplu Mâşkin
rătăcit într-o Siberie japoneză.

poezie de Cristian Bădiliţă din Poeme pentru păsări şi extratereştri (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am apărut pe lumea aceasta ca un heruvium orb. Am să dispar ca un piţigoi cu aripile tăiate.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cultură rămasă infantil la nivelul semnului nu poate evita confruntarea cu absurdul.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Garnitura filosofică rămâne fadă şi neoperantă în afara unei decizii existenţiale.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul viciu de care nu mă pot debarasa este viaţa însăşi. Celelalte depind de circumstanţe.

Cristian Bădiliţă în Fructele absenţei (2012)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!