Crizantemă – floarea deznădejdii...

Crizantemă – floarea deznădejdii
Cu parfumul tău trist şi amar
Că-i aproape răsuflarea iernii
Îmi aduci aminte iar şi iar.

Floare enigmatică şi pură,
Palid semn al verii ce s-a dus –
Spune-mi, de ce-n lumea asta dură
Nici tandreţi nici sentimente nu-s?

Tu, regina frunzelor de-aramă,
Tu, cea sărutată de zăpezi,
Spune-mi de ce sunt cuprins de teamă
Când s-aşterne bruma prin livezi.

Crizantemă – floare solitară
Tu, ce înfloreşti când pomii mor,
De ce mă cuprinde-n fapt de seară
De trecutul mort atâta dor?

Floarea tinereţilor apuse,
Crizantemă – ultim vis aprins,
De ce îmi rămân mereu nespuse
Lacrima şi dorul meu nestins.

În grădina sufletului meu,
Pustiită straşnic de tristeţi,
Stai de-a pururi cu parfumul tău
Tămâind amare dimineţi.

Lăcrimând când gerul te va arde
Şi zăpada floare-ţi va păli,
Te-oi culege şi te-oi pune-n suflet
Şi-mpreună ne vom vesteji.

Crizantemă – floarea deznădejdii,
Floarea ceţii şi-a tristeţilor,
Sub troian de gheaţă când vei zace
Te-oi păstra în rana ochilor.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O CRIZANTEMĂ OFILINDU-SE
O crizantemă ofilindu-se,
Gingaşa dalie uscându-se,
În grădina lovită de brumă
O roză lăcrimând frângându-se

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lumină lină –

peste mormânt floarea

de crizantemă

haiku de Mirela Duma
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lumină lină -
peste mormânt floarea
de crizantemă

haiku de Mirela Duma
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu-mă-uita...

Uitării nu te-oi da nicicând
Îmi eşti în suflet dulce floare
Ce-mi mângâie tăcerea blând
Acoperind-o cu petale.
Şi de ţi-oi curge-n ploi mărunte
Într-o fântână mă adună
Lipeşte-ţi tâmplele cărunte
De gura mea sub clar de Lună.
Te-oi săruta. Sărut-poveste
Făptura ta să se-nfioare
Iar floarea aceea după creste
Să se înalţe– vâlvătaie.
Apoi, topiţi, vom fi culoare
De catifea va fi pictura.
Şi-om povesti că dorul doare
De nu-i cunoşti căutătura.
Uitării nu mă da nicicând
Chiar de m-oi pierde printre stele
Te-oi lumina în vis şi-n gând
Floare cu suflet, a vieţii mele.

poezie de Diana Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie-ţi place roua rece

Crizantemă înflorită
Vesteşti toamna ruginită,
Ai chemat-o prea devreme
Să-mi apese peste gene.

Ţie-ţi place roua rece
Şi răcoarea ce nu trece,
Eu încerc să mă ascund
De-a ta toamnă sub un dud.

E devreme, prea devreme,
Îmi vesteşti ce mi se cerne
Şi pe frunze, şi pe plete,
Îmi arăţi că timpul trece.

Crizantemă, crizantemă
Înflorită şi boemă
Cum poţi oare să fii albă
Când e frig, când îmi e toamnă!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a răsărit în suflet dorul...

Mi-a răsărit în suflet dorul
Ca o plăpândă floare-albastră,
Şi-ntr-un amurg de seară dulce
A înflorit iubirea noastră, -
Dar tu te-ai îngrijit, iubito,
Mai mult de floare, ca de glastră...
În taina nopţilor tăcute,
Când clipele se pierd mai greu,
Eu am hrănit cu lacrimi floarea
Ce-ntinerind creştea mereu,
Dar azi chemând uitarea sfântă
Smulg floarea sufletului meu.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul crizantemei

Pacifistă, cu splendori serafice, aureolată,
Crizantema-i floarea amurgurilor autumnale,
Căreia bruma îi tapisează corola pastelată,
Relevând molcomirea nostalgiilor vesperale.

Regină diurnelor de-aramă-n cunună lanceolată,
Cu parfum diafan tămâind eterice semnale,
Pacifistă, cu splendori serafice, aureolată,
Crizantema-i floarea amurgurilor autumnale.

Lamură pură, mesager în orice toamnă parfumată,
În grădina sufletelor, dând telurice semnale
Când se apropie a iernii răsuflare constelată,
Ne-aduce aminte de redeşteptările vernale,

Pacifistă, cu splendori serafice, aureolată.

hipersonet de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

floarea mea roz-aprins

floare mea roz aprins ia ochii privitorului.
il face sa vibreze, sa danseze,
sa zboare, sa simta viata cum crede el de cuviinta ca merita simtita.
si zboara, danseaza,
viseaza...

floare mea roz-rosu-aprins,
il face sa devina brusc trist.
acum floarea mea e plina de lacrimile lui sarate.
cat as fi vrut sa fie dulci,
dar acum pot sa ii spun in fata fara regrete.
floarea mea e artificiala,
si am primit-o de la un strain.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul

Ce parfum îmbătător are floarea cea frumoasă,
Care creşte în pridvor şi vrea să fie de cineva culeasă.
De un om cu inimă bună şi suflet blând,
Ca să împletească din ea cunună, ca s-o poarte când e ploaie şi când e vânt.

E floarea crinului albă ca luna de pe cer,
E floarea destinului plină de splendoare şi mister.
Ce miros îmbătător ai tu, floare de Dumnezeu aleasă,
Ca să răspândeşti în jurul tău dragoste, amor şi să faci viaţa mai frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (15 iunie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ştii, iubito...

Şi, ştii, iubito, nu am timp de lume –
Şi, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Şi simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.

Te uită, a trecut şi primăvara –
S-a dus şi floarea pură de castan...
Mă lasă rece - cu căldura-i, vara –
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.

E secetă, câmpiile sunt arse –
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - şi ne joacă farse –
Aştept ceva – dar nu ştiu ce aştept:

Să plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori să-ţi aud şoptirile duioase –
Când ploaia-ar face, în oraş, prăpăd.

Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Şi teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare –
Aş vrea, din nou, să mă topesc de dor.

Dar nu mai am putere, nici voinţă
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorinţă –
Eu – nu sunt eu – tu eşti altcineva.

... Şi, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva – şi ştiu ce-anume –
Ceva în care nu cred şi nu crezi...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tuşă fără albastru

Aş putea să scriu despre orice. cum au înflorit zarzării
şi cu atâta zarvă, eu pot legăna dragostea, ca pe un copil în scutece,
printre copaci înfloriţi,
desigur,
nu se va împotrivi nimeni
doar
lămpaşele
ne vor privi, curioase, pe străzi, când te voi găsi, şi când te-oi lua de mână-înăuntru.
lalelele sunt locurile pentru atingerea de primăvară.
dragostea miroase a lalele şi a mere foarte frumoase şi a îngheţată proaspătă de vanilie
grădina
e
acolo,
nu tace!
ne vor privi îngeri mărunţi, în picioruşele goale,
rochiile subţiri îmi vor îmbrăca o inimă şi jumătate,
noi avem încă o inimă, cu ochelari,
şi plină de
empatie.
ne este comună bătaia de inimă o vom umple cu sângele florilor
lasă-mă să zbor până unde florile pot maximum ajunge şi răzbate
mânate de un viitor alb
cred, îmi place să te văd în tricou, dar o să îţi speli singur cămăşile şi şosetele,
te voi atinge,
şi te-oi îmbrăţişa,
taină,
răcoare,
şi umbră,
te voi cuprinde, într-un colţ de poezie, romantic,
îţi voi coace un chec mai bun decât ieri, cu multă cacao,
ciocolatiu,
şi într-un fruct, şi-într-o floare profund visătoare, îţi voi pune scrisori.
cum te numeşti
cum
te-am găsit
nu mai ştiu... dar clopotele or să bată în floarea aleasă
inima e probabil un loc de aprins lumânări
dacă e dragoste,
inima e un loc de aprins lumânări.
şi,
în grădini,

un foc alb.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea Soarelui

Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria
Spre înaltul cerului
Aurind toată câmpia.

În bătaia vântului
Îşi arată bucuria,
Mândră-i floarea soarelui
Când îşi mişcă pălăria.

Se înalţă ciocârlia
Pe deasupra lanului,
O admiră păpădia
De pe malul lacului,
Mândră-i floarea soarelui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar floarea

Când floarea îşi pierde petale şi moare,
Nu piere, de sine se înfructă.
Îşi dă timp sămânţă, îşi dedase şi miere
Şi atâta parfum... frumuseţea ce-a suptă.

Se adulmecă singură floarea, pe ierburi se culcă,
Se închide în sine-şi, îşi dăruie seva şi carne.
Din ram se coboară, odată cu frunze ce cad, nu mai urcă...
Se împrăştie toată la lume... vrea vis de-a renaşte să toarne.

Alungă tristeţea de moarte, aminteşte de naştere într-una,
Se rupe pe sine, să încânte în buchet cu candoarea
Cui se dă-n sacrificiu. Nu-i ea ţel, chiar de vază-i, nu-i zâna,
Stăpâna... E dorul în fond; c-a renaşte din scrum, doar ea ştie, ea floarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de Colţ

Singură pe vârf de munte
Unde stelele străbat,
Nu-i o clipă de iubire
Să ardă cu-adevărat.

Ea e Floarea mea de Colţ
Unde fulgeră şi tună,
Unde nopţile albesc
Pe sub razele de lună.

Ea e floarea, înflorită
Chiar pe vârfurile de munţi,
Toţi băieţii o doresc
Însă nu sunt hotărâţi.

Nu îndrăznesc să atingă
Cu-altă floare, Floarea mea,
Ea surâde, nici nu-i pasă
Cât sub cer este o stea.

Deşi-i ziua de iubire
Single intră în poveşti,
Poartă-i poezia mea,
Citind-o, poţi s-o iubeşti!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e bărbatul?

De-ntrebi ce e bărbatul şi cum l-aş defini,
Te-aş duce în grădină şi florile-ar veni
Revendicându-l toate, certându-se de zor
Cum că bărbatul are doar caracterul lor...

Întâiu-i ghiocelul – cel blând şi efemer,
Să-ţi spună de speranţe ce până-n ziuă pier;
Apoi, pe rând, acele mult prea frumoase flori:
Narcise, lăcrămioare, zambile sau bujori...

Ce năvălesc în suflet, în inimă şi-n gând
Cu valuri de arome pierdute prea curând...
În floarea tinereţii te va-mbăta un crin,
Că-i alb sau că e roşu, parfumul e divin;

Dar iată că în forţă, se aşeză pe tron
Chiar trandafirul mândru: ca rege şi ca domn!
Se-mbracă-n mii de feluri, pe veci te va robi
Îngăduind – ca roabă – stăpână să-i poţi fi.

Te-nţeapă-ades cu spinii – de nu ştii să-l atingi,
Te-nvăluie-n arome atunci când prinzi să plângi;
Se va schimba întruna: din cânepa cea dură...
In inul blond... mătasea – cea caldă şi cea pură –

E sigur că în vreme, petala-o să-i pălească...
Dar ţepii ce-i mai are, o să-ţi reamnitească
De bune şi de rele, de dragoste, de dor,
De chinuri, suferinţe, de câte-n lume mor...

Iar bruma când păleşte ce verde-a fost odat',
Surâde crizantema – şăgalnic şi curat –
Se cuibăreşte-n suflet, în toamnă, în târziu...
Cu soare şi culoare va umple un pustiu;

E cea din urmă floare; o tai şi-o pui în glastră,
Căci simţi cum gheara iernii îţi zgârie-n fereastră;
Se veştejeşte frunza-i, dar floarea – chiar uscată –
Zâmbeşte cu-nţelesuri... odată... şi-înc-odată...

poezie de Elena Leach
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea

eu sunt o floare
care a crescut pe
pamantul inimii tale
udata de razele dorintei
de a-mi saruta petalele
si de-a te imbata
cu parfumul iubirii.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spunem cum vrem

Floarea soarelui răsare,
Soarele n-ar avea cum,
Nici din munte, nici din mare,
Nici din curte, nici din drum.

Floarea soarelui apune
Doar o dată, pe când moare,
Ceea ce se poate spune,
Dacă vrem, şi despre soare.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (15 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile

tu când te vei trezi
pe perna ta un cer
senin va albăstri
ca floarea la rever

şi va şopti blajin
cu rime- nepereche
că cel mai dulce chin
e floarea la ureche

mereu în aşteptare
când alta la fereastră
scăldată-n fast de soare
se va îţi din glastră...

poezie de Iurie Osoianu (25 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea albastră

A murit floarea în glastră
Şi petalele au căzut la pământ,
Plânge ploaia la fereastă
Şi eu n-am niciun gând.

Dor o să-mi fie de floarea cea albastră
Şi de parfumlul ei ameţitor,
Căci a înflorit odată în glastră
O floare învăluită de taină şi amor.

poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!