Așa stând lucrurile ar trebui ca toți creștinii, din toată lumea, măcar o dată-n viață, să vină pentru a se prosterna în fața mormântului de la Putna a sfântului Ștefan cel Mare, așa cum fac și mahomedanii la Mecca.

în Umanitatea și pacea (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Vladimir Potlog

La Putna (550 ani de la sfințire Mănăstirea Putna)

La Putna un clopot bate,
Dangătul lui peste munți răsună.
El ne cheamă la libertate
Și la unitate ne îndrumă.

La Putna toaca se bate,
Ne cheamă să ne rugăm.
Pe mine și pe tine frate
Căci de acelaș sânge suntem!

La putna Ștefan ne cheamă,
Să ne spună cu glasul său bland.
S-o iubim pe a noastră mamă
Cum la iubit el pe domnul sfânt!

La Putna e o frumoasă sărbătoare,
Ea s-a îmbrăcat în alb.
E ziua ei și a lui Ștefan Cel Mare.
Să ne ducem fratele meu drag.

poezie de (1 septembrie 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Valentin David

Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare

La Putna, mă căznesc avan,
Bătând mătănii cu temei,
Căci vreau să fiu precum Ștefan...
Când este vorba de femei.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fiecare pictor trebuie să picteze, măcar o dată-n viață, cerul, așa cum fiecare scriitor trebuie să scrie, măcar o dată-n viață, o poezie.

citat din romanul Ambroise de (iulie 2017)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.
Vasile Larco

Recunoștință

La Putna clopotele bat,
E lume multă-n Mănăstire,
Să-i facă, iar, s-a adunat
Lui Ștefan Vodă pomenire.

Și nu-l vom da nicicând uitării,
Ne-om aminti de cel ce-a stat
De strajă la hotarul țării
Și de dușmani l-a apărat.

La două iulie mereu
S-aprindem câte-o lumânare
Căci Sfânt e lângă Dumnezeu
El, Ștefan, Ștefan Domn cel Mare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Armata lui Ștefan cel Mare a fost mică, dar geniul lui militar a fost colosal, fiind considerat, de către cronicarul polonez Jan Dlugosz un geniu militar mai mare decât Alexandru Macedon și Iuliu Cezar. Fără prezența lui Ștefan cel Mare pe firmamentul politic al lumii, n-ar mai exista astăzi popoare de origine latină, anglo-germană sau slavă, în general, creștine.

în Umanitatea și pacea (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Ștefan cel Mare
Ștefan cel Mare era și mușatin și basarab și dacă avem în vedere că era al șaptelea copil al mamei sale nu ne mai mirăm că a fost, cum spun cronicarii polonezi Jan Dlugosz și Jan Strikovski, un geniu militar mai mare chiar decât Alexandru Macedon și Iulian Cezar. Aceste aprecieri vin din partea unor străini de neam și pe deasupra catolici, încât nu avem niciun dubiu asupra obiectivității lor.

definiție de în Umanitatea și pacea (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton ponderat

Distribuie

Putna

Pe stânca odihnitoare
De Putna scăldată
Briza răcoritoare
Te-alintă câteodată.
Adie printre pomi
Iar Putna o ascultă
Și tu simți că adormi
Dacă și ea îți cântă.
Din susurul ei lin
Curgând ușor la vale
Îți faci sufletul plin
De-un dor aspru de mare.
Și soarele-și aruncă
Raze dogoritoare
Precum o grea poruncă
În Putna curgătoare.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Carmen Pasat

170 de ani cu Luceafărul

Toată lumea te slăvește
Când îți e aniversarea
Mai apoi, nu știu de tine.
Se așterne iar uitarea...

Când la Putna clopotarul
Către cer, ridică rugă,
Privim iarăși calendarul
Și venim la tine-n fugă

Ca să cerem îndurare
Că uităm de rădăcină
Și mimăm a remușcare
Făr' a ne găsi vreo vină.

Nu ne judeca, mărite,
Noi suntem pigmei în scrisuri.
Iar cuvintele rostite
Doar alambicate visuri.

Dar, odihna ți-i în stele,
Eminescule, ferice.
Tu te roagă către ele
Limba, neamul nu se strice!

Astăzi la mormântu-ți suntem
Să aprindem lumânare,
Jurând ca măcar post-mortem
Să rămâi în neuitare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valentin David

Am fost o dată-n viață pozitiv

Am fost o dată-n viață pozitiv,
Dar fost-am izolat și pedepsit.
Palinca-n beci mi s-a mucegăit,
Aș bea, dar are gust de fixativ.

Amantele, în grup, m-au părăsit
Și arborează steagul rogvaiv.
Am fost o dată-n viață pozitiv,
Dar fost-am izolat și pedepsit.

Doar soacra m-a-ntrebat, zâmbind parșiv,
Văzând probabil că am mai slăbit,
De taxele la popă le-am plătit,
De testament, de carduri... pe motiv

C-am fost odată-n viață pozitiv!

hipersonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poetului Ion Minulescu - cu prilejul apariției volumului său Strofe pentru toată lumea

Când te citeau cu toți odată,
Scriai doar pentru cei mai fini;
Scrii astăzi pentru toată lumea
Dar te citesc așa puțini...

epigramă de din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Imnul Moldovei

În Moldova locul-i sfânt, leagăn de credință
Din străbuni am ctitorit pentru biruință.
La Suceava, între munți Dumnezeu e-n toate
Zimbrul ține la un loc oameni și cetate.

Multe neamuri am ținut țara ca o florare
Și pământul ce-l avem, fără supărare,
Locul pe care trăim Bucovina-i spune
Domnul Ștefan l-a sfințit, loc de rugaciune!

Noi, la Putna ne-nchinăm si la Sucevița,
Voronețu-i poartă-n cer, vatră Moldovița,
Oamenii care-i avem toți îs pentru țară,
Nu ne face nimenea neamul de ocară!

N-am cerut la nimenea, că avem de toate,
Să ne deie Dumnezeu, numai sănătate!
Fete si feciori cuminți sa ne poarte neamul
Cu iubire de părinți, ca bucovineanul!

Și ne-om ține drepți și tari, să cinstim Lumina,
În fața lui Dumnezeu, una-i Bucovina!
Și ne-om ține fruntea sus cum ni-e scrisă slova,
În fața lui Dumnezeu, una e Moldova!

folclor românesc
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Vasile Larco

Din Bucovina către Bucovina (de ziua Bucovinei)

E despărțită-n două Bucovina
De o fâșie ce-i adânc brăzdată
Și peste care nu se trece, iată,
Decât prin vama rece, bat-o vina!

Aceeași mămăligă-i mestecată,
La fel de aurită e făina,
Cam la aceeași oră este cina,
Dar nu e toată lumea invitată.

E trist, mâncăm la mese diferite,
Deși ne-adună Creangă, Eminescu
Ori Putna, Ștefan Vodă, Porumbescu.

Cum azi nici moartea nu ne mai dezbină
Când aburesc bucate felurite,
Poftim la masă-ntreaga Bucovină!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am afirmat că adevăratul fondator al tuturor statelor mari, mijlocii și mici, libere și independente care există azi pe firmamentul politic al lumii este poporul român, prin Ștefan cel Mare. Și cum sunt om de știință, pot să susțin convingător această afirmație prin cifre.

în Umanitatea și pacea (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Keri Russell

Dansul este cu siguranță ceea ce îmi place să fac mai mult decât orice altceva. Toată lumea ar trebui să danseze mai mult. Toată lumea ar trebui să umble mai mult.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Împrejurările nu sunt dificile decât pentru cei ce se dau înapoi în fața mormântului lor.

citat din
Adăugat de Vizitiu AdamSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Va veni o zi când omul se va lepăda de Dumnezeul său, când Biserica se va îndoi așa cum s-a îndoit Petru. Lumea va fi atunci ispitită să creadă că omul a devenit Dumnezeu. În bisericile noastre, creștinii vor căuta în zadar lumânarea aprinsă unde Dumnezeu îi așteaptă. Asemenea Mariei Magdalena, în lacrimi înaintea mormântului gol, se vor întreba: Unde L-au dus?

în Cerșetori de existență
Adăugat de Liviu Filip DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Nu putem să spunem că suntem unici și să arătăm toți la fel. Toată lumea ar trebui să fie mai curajoasă.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moșul...

La mine n-a fost Moșul... niciodată
L-am așteptat mereu cu pantofi rupți
Și cremă n-am avut măcar odată,
I-am șters cu lacrimi... dar n-a fost de-ajuns...

L-am implorat să vină să-mi aducă
Măcar o bombonică, ca să știu
Că inimioara mea este curată...
Iubită doar un pic aș vrea să fiu.

Eu l-am rugat pantofi să îmi aducă
I-aș fi păstrat ascunși în lumea mea
Și aș fi mers desculță în toți anii,
Să-i am curați atunci când el ar vrea.

E lumea mea... un univers ce doare,
Și nimeni nu mă vrea în visul lui,
Sunt singurică... doar cu a mea vină,
Că m-am născut..., și sunt a nimănui...

poezie pentru copii de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Am putea spune că toți suntem vinovați pentru tot și pentru toate câte s-au întâmplat în regimul comunist. Să privim adevărul în față și să ne socotim toți vinovați, iar dacă suntem toți vinovați, cine să ne ierte dacă nu chiar noi înșine?

în Umanitatea și pacea (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

O mulțime de oameni se plâng de comportamentul celorlalți. Aceeași mulțime de oameni nu aruncă nici măcar o privire modului lor de a se comporta. Interesant e că toți afirmă că vor o schimbare, și încă una majoră. Ne place la nebunie să criticăm ce fac alții, dar se pare că e mai puțin plăcut când ni se întoarce moneda. Poate că ar trebui, măcar din bun-simț, să încetăm să ne plângem până în momentul în care nu facem noi înșine ceva pentru a face lumea un loc mai bun.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook