Unui inspector principal, aflat în pragul pensionării
Și-ar dori pensionarea,
Lucru simplu și banal,
De-ar avea încredințarea
Că va fi tot principal.
epigramă de Constantin Voinescu (1979)
Adăugat de Viorel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Idilă
Amor târziu pe litoral,
Între o briză și un val:
El și-ar dori la mal un pact,
Ea și-ar dori, în larg, un iaht!
epigramă de Constantin Deneș din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aș mângâia în așa fel, încât sufletul tău și-ar dori să fie trup, iar trupul tău și-ar dori să fie veșnic.
aforism de Marius Robu (19 ianuarie 2022)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Splendoarea trandafirului și puritatea crinului nu pot răpi parfumul micuței violete, nici farmecul simplu al margaretei. Dacă orice gingașă floare și-ar dori să fie un trandafir, primăvara și-ar pierde frumusețea.
citat clasic din Sfânta Tereza de Lisieux
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar crește...
De-ar crește totul, chiar nimicul,
Eu aș mânca cu polonicul,
Aș bea coniacul cu... ibricu...
Și-ar fi cât mă-sa, ăla micu!....
epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pensionarea nu ar trebui să fie echivalentă cu primirea unei sume de bani de la "statul" degeaba pe banii tăi". Pensionarea ar trebui să fie echivalentă cu pacea, cu liniștea non-duală a infinitului, cu găsirea lui Dumnezeu. Pensionarea ar trebui să fie echivalentă cu reîntoarcerea la bine meritatul repaos, la a ne abandona în brațele lui Dumnezeu și nu al farmaciilor și politicienilor care nu pot avea grijă de sănătatea lor, dar pretind că au de a ta! Pensionarea ar trebui să fie echivalentul cu abandonarea efemerului în inima neîntinatei noastre eternități. În copilărie ai fost educat cum să înfuleci această lume, dar la pensie ar trebui să o vomiți și să fii reeducat la adevărata ta viață divină eternă! Atâta timp cât pensionarea este echivalentă cu primirea unei sume de bani, susțin că rămâi pe viață un infirm.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pensionarea
Când la pensie-am ieșit,
Împlinindu-mi astfel cheful,
Cel de sus m-a și vestit:
- Vezi, de-acuma, Eu ți-s șeful...
epigramă de Nicanor Plămădeală din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mie
Românul s-a născut poet
Și-acesta nu e un secret.
Un singur lucru e mai trist:
Se crede și epigramist.
epigramă de Constantin Voinescu (1986)
Adăugat de Constantin Voinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Majoritatea bărbaților și-ar dori ca întâlnirile iubitei cu fetele să fie cât mai dese. Motivul este foarte simplu: nu le place să fie sufocați de partenere. Ele ar trebui să le respecte spațiul personal.
citat din Oana Antonescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Patul
Limbă dacă ar avea,
Să vorbească de-ar putea,
Dacă tot și-ar aminti,
Cât de multe-ar povesti!...
epigramă de George Budoi din Epigrame (26 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl meu avea un farmec aparte, un dar cu care ne câștiga încrederea. Era genul de om cu care multe persoane și-ar dori să petreacă o seară.
citat din Grace Kelly
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pensionarea medicului de circumscripție
I-a dat cheile, ștampila,
Truse, ace, chiar clistirul;
Pe teren l-a dus cu sila
Să-i predea și cimitirul.
epigramă de Ștefan Marinescu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi moartea
De-ar fi moartea neagră, sexy,
Filiformă și-ndrăzneață,
Imposibil... să nu cânte
Un cocoș, în dimineață.
De-ar veni, doar c-o năframă
Și-o cagulă transparentă
N-ai lăsa-o... să aștepte,
La cât e... de insistentă.
De-ar putea fi... Ea... ispita,
Mărul tatuat sau floare,
Surâzând... ca ipocrita
Șarpelui... a provocare.
De-ar fi moartea, poate nu e,
Enigmatică și dulce
Ar pleca pe înserate,
Toți cocoșii să se culce.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dunăre de-ar curge vin
Pe Dunăre de-ar curge vin,
Atunci șiretul Păstorel
Ar face-un șanț, fără mult chin,
Și-ar trage Dunărea la el!
epigramă de Gabriel Teodorescu din Păstorel, politice și apulitice (1939)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă n-a fost capabil de sentimente, cum de-ar avea resentimente?
calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să complici ce este simplu este banal; să redai simplu ce este complicat, grozav de simplu - asta este creativitate.
citat din Charles Mingus
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Profesorului Catană, fost inspector școlar general
Faptu-acesta nu-i banal
Și nu-l vântur de pomană:
Lumea-i zice general,
Dumnealui însă-i... Catană.
epigramă de Constantin Voinescu din Slatina sub zâmbetul epigramei (1991)
Adăugat de Nicolae

Comentează! | Votează! | Copiază!
La ospățul nupțial
Privind prin optica alesei,
Un mire e un tip banal,
Căci personajul principal
E numai rochia miresei
epigramă de Mihai Haivas din 444 EPI(AFORI)GRAME (2022)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar putea
De-ar putea luna să cânte
Printre stele, către zi
Și luceferi s-o asculte,
Poate, poate-aș mai iubi.
De-ar putea gândul să curgă
Înspre tine-ndrăgostit,
Când stau zorile să plângă,
Poate, poate-aș fi venit.
De-ar putea visul să fie
Floare albă sau parfum,
Sărutări pe buze-o mie,
Poate, poate-ți pun acum.
De-ar putea iubirea-n ploaie
Să ne spele de trecut,
Când e sufletu-n văpaie,
Poate, poate, am sa uit
De-ar putea sărutu-n noapte
Și-n destin, a ne uni,
Mângâindu-te cu șoapte,
Poate, poate, voi veni.
De-ar putea să fie soare
Și lumină... peste noi,
Aruncând tot ce ne doare,
Poate, poate, vom fi doi.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La pensionarea unui judecător veșnic îndrăgostit
La a ta pensionare,
Îți dorim, cu mic, cu mare,
Viață lungă, sănătate,
"Trufandale", când se poate!
epigramă de Gheorghe Culicovschi din Desene altoite pe catrene avocățești (aprilie 2002)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Urarea iepurilor la pensionarea unui vânător
De-acum și până ne-i vedea
Rugina pușca să ți-o roadă,
Să nu mai poți trage cu ea
Și să ne pui... sare pe coadă.
epigramă de Vasile Vorobeț din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!