Pajul Cupidon...

Pajul Cupidon, vicleanul,
Mult e rău şi alintat,
Cu copii se hârjoneşte,
Iar la dame doarme-n pat.

De lumină ca tâlharii
Se fereşte binişor,
Pe fereşti se suie noaptea
Dibuind încetişor;

Cordeluţe şi nimicuri,
Iată toate-a lui averi...
Darnic când nu vrei nici una
Şi zgârcit dacă le ceri.

În volumul ros de molii
Cauţi noaptea adevăr
Şi-ntâlneşti lipită-n file
Viţa-i galbănă de păr.

El dă gânduri nenţelese
Vrâstei crude şi necoapte,
Cu icoane luminoase
O îngână-ntreaga noapte.

Când de-o sete sufletească
E cuprinsă fata mică -
A dormit cu ea alături
Ca doi pui de turturică.

E sfios ca şi copiii,
Dar zâmbirea-i e vicleană;
Dară galeşi îi sunt ochii
Ca şi ochii de vădană.

Gât şi umere frumoase,
Sânuri albe şi rotunde
El le ţine-mbrăţişate
Şi cu mânile le-ascunde.

De te rogi frumos de dânsul,
Îndestul e de hain
Vălul alb de peste toate
Să-l înlăture puţin.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt femeile pe care dorim să le posedăm? Acelea care sunt tinere, vitale, sănătoase, având vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. O femeie bătrână, incapabilă de a mai avea copii, nu mai are farmec, nu mai atrage. Instinctul ascuns care ne conduce se vădeşte în intenţia de a avea copii. Apoi, vedeţi fata sau femeia care, după calendarul ei, când natura o face fecundă caută un bărbat. Reciproc, atracţia noastră scade în ochii sexului frumos după perioada proprie germinaţiei sau când conceperea este mai mult sau mai puţin depărtată.

Arthur Schopenhauer în Viaţa, amorul, moartea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se duse la împărat şi ceru şi dânsul să-i păzească fetele, într-o noapte. Împăratului i se facu milă de tinereţele lui şi-l sfătui să-şi caute mai bine de treabă, decât să se răpuie. El stărui. Împăratul primi. Acesta nici că bănuia măcar a fi argatul de la grădinărie; aşa de mult se schimbase. Când îl arătă fetelor şi le spuse împăratul ce voieşte, nici ele, vezi, nu-l cunoscură. Numai cea mică, fiind cu cuiul la inimă, îl cunoscu şi începu a tânji de dragoste. Noaptea următoare, când plecară ele la joc, îl luară şi pe dânsul. El ştia ce i se pregăteşte, dară se feri ca de oala mălaiului să nu dea în clapcă. Ajunseră la palatul vrăjit, jucară până despre ziuă, apoi se puseră la masă. I se aduse şi lui băutura din care băuse toţi cari veniseră înaintea lui, băutură care trebuia să-l facă a-şi pierde minţile şi simţirea, băutură care să-l piarză şi pe dânsul ca pe ceilalţi.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat azi noapte, boier Nicolescu

te-am visat azi noapte boier Nicolescu,
pajul poeziei şi purtai un fes cu
fir ţesut din aur şi aveai aură
în cea mai valahă din cronici trăsură
branduind arome cum e vinul vechi
slove ce răsună noaptea în urechi;
treceai ca un conte prin mulţimea care
se adunase toată
(în istorii gloata rămâne o gloată!),
fără felinare aşteptând să vină
buzoianul care arde în lumină;

împărţeai stropite cu sângele sfânt
visuri, anemone, pacea din cuvânt
ca un pom din care culeg întruna poame
să nu le mai fie niciodată foame,
să nu le mai fie niciodată sete
semn că au trecut de partea ta poete
orice frumuseţe nu e frumuseţe
dacă nu le dă tuturor bineţe!
şi deschizând ochii am văzut rămasă
mioritiada la mine pe masă
pe care mi-o pun veşnic căpătâi
şi când deschid ochii, pe ea o văd întâi.

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noaptea suavă şi osânda plăcută

E noaptea aproape-nspre orele două,
Când visele strâng nectarul din sâni
Şi scutură pulberi albastre prin rouă
Privirea-ndrăzneaţă din ochii păgâni.

E noaptea atinsă... de o vie chemare,
Când coapse nebune... şi albe mă vor,
Adânc a pătrunde în miezul de floare,
Năvalnic... ca apa, semeţ... ca un zbor.

E noaptea plăpândă, sfioasă şi plină,
Când clipe rebele în cupe se ascund
Şi fluturi ce aleargă spre clipa divină
Turna-vor în tine... amorul... profund.

E noaptea suavă şi osânda plăcută,
Când fulgeră gânduri şi astrele cad
La porţi de izvoare, iar luna-i tăcută,
Ca cetina verde... sfinţită... de brad.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, şi cu mare alai şi jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii ştiau ce glăsuie tatăl lor când îi ieşi sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, şi în puterea nopţii, pe când şi apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine şi vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă aşa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Şi lupte-se, şi lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoşii, acel cineva pieri ca o nălucă. A doua noapte, feciorul de împărat cel mijlociu păţi ca şi cel mare. Când se întâlniră ei, se vorbiră să spuie fratelui lor celui mic, păţania lor şi să-l îmbie a priimi ca unul din ei, pe carele îl va alege el, să-l însoţească în noaptea când va avea să păzească dânsul, de teamă, ca să nu se răpuie, ca unul ce era mai tânăr. Dară feciorul cel mic al împăratului nici nu voi să asculte de unele ca acestea...

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crisalida

cât de adâncă
şi plină de molii
e noaptea
când eu îmbrăţişez
un arbore
gândind că-mi iau seva
din rădăcinile lui
între noi latră
câinii zăpezii
şi muşcă profund
din prima sclipire a lunii
peste un timp îngheţat
eu mă leg de acelaşi copac
şi visez cu mult mai departe
tu dormi cu ochii deschişi
într-un alt cer
sicriu-crisalidă
nepăsător
la toate durerile lumii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din noaptea...

Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,

De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.

Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.

Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au gust de tine...

Ochii mei poartă izbânda luminii
pun carmin în sângele macilor
şi râd atât de albastru
când fluturii se rotesc în simfonii,
ochii mei stau primii la pândă
să prindă galbenul ce sărută albul lunii
şi atunci ochii mei scriu poezii,
ochii mei sunt căprui şi verzi în lumină
aşa ca o dulce nehotărâre,
când vrei să pleci şi nu poţi,
sau ca atunci când stelele
nu ştiu să spună noapte bună
ochii mei poartă în sclipiri chipul tău,
aşa sunt ochii mei
scrişi să vadă cu tine....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a închis ochii toată noaptea. Nici noaptea următoare. Nici următoarea, până când... a închis ochii.

aforism de Mihail Mataringa (5 noiembrie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

noaptea dezleagă spiritul
când dreapta coboară braţul
pe linie descărcată de imagini
noaptea câte un oraş cade din cer
noaptea se nasc îngerii şi mor nebunii
prieteni din toate timpurile
vă rog mult înjuraţi-mă frumos
şi am să vă dau trupul meu
pentru totdeauna

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amintirile...

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stingă,
Când valuri de isvor
N-au încetat să plângă,

Cum luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 153

Stă Cupidon cu torţa în somnie
până ce iată, i-o răpi o zână
muind cu grabă gingaşa făclie
într-o fântână-a dragostei, fântână
cu pururea învăpăiat, potirul
şi-nfierbântat de flăcări dezmăţate
până ce clocotul devine irul
vindecător al bolilor ciudate.
Din ochii dragei, torţa-şi ia văpaia
iar Cupidon mă pune la-ncercare
paşii, ndreptându-mi-i, să caut baia,
ca un bolnav ce n-are alinare.
Doar ochii ei îmi pare că-mi sunt leacul,
când Cupidon îşi împlineşte placul...

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă se întâmplă pe tine să te văz,
Desigur că la noapte un tei am să visez.
Şi dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,
Desigur toată noaptea visez la ochii tăi.

catren de Mihai Eminescu din Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestemata neagră

Ay ţiganco dă-te-ncoace
ay ţiganco fă-te mică
nu vrei să te las în pace
râsul tău munţii ridică

Ay ţicanco fă-te mică
ay ţiganco ce rotunde
umbrele-ţi de rândunică
în iad or să mă scufunde

Ay ţiganco ce rotunde
- nu vrei să te las în pace -
înălţimile-ţi m-afunde
ay ţiganco dă-te-ncoace

Ay ţiganco fă-te mică
de ce noaptea ne complică

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot să văd în ochii tăi

Vorbeşte în linişte,
dă-mi mâna ta,
pot să văd în ochii tăi,
dacă eşti serios sau confuz.
Acea mică femeie din inima ta
se află în interiorul tău
dansând frumos ca o zână
chiar dacă tu nu îndrăzneşti
să dai totul pentru ea.
Ea îţi va face viaţa fericită
şi împlinită, dar aşteaptă puţin
şi toate vor reveni la normal.
Întotdeauna lucrurile simple
dau emoţii în ochii tăi.

poezie de Eugenia Calancea (28 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune de grădină

Decît orişice lumină
mult mai rodnică e taina.
Dacă vrei, visul să-ţi vină,
peste nud întinde haina.

Chiar trecutul să ţi-l pui
sub pecete. Te fereşte
să-l descoperi, să-l descui,
dacă vrei ca să-ţi rodească.
E aceasta o firească
' nţelepciune de grădină.

Ce ne-nvaţă pomul sfînt?
Cine are în adînc
pe la morţi vreo rădăcină,
să şi-o ţină sub pămînt,
neatinsă de lumină.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ma intelegi

În ochii mei acuma nimic nu are preţ
Ca taina ce ascunde a tale frumuseţi;
Căci pentru care altă minune decât tine
Mi-aş risipi o viaţă de cugetări senine
Pe basme şi nimicuri, cuvinte cumpănind,
Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind,
În lanţuri de imagini duiosul vis să-l ferec,
Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec.

......................

Şi azi când a mea minte, a farmecului roabă,
Din orişice durere îţi face o podoabă,
Şi când răsai nainte-mi ca marmura de clară,
Când ochiul tău cel mândru străluce în afară,
Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă
Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă,
Azi când a mea iubire e-atâta de curată
Ca farmecul de care tu eşti împresurată,
Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltă
Lumina de-ntunerec şi marmura de daltă,
Când dorul meu e-atâta de-adânc şi-atât de sfânt
Cum nu mai e nimica în cer şi pe pământ,
Când e o-namorare de tot ce e al tău,
De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine şi de rău,
Când eşti enigma însăşi a vieţii mele-ntregi…
Azi văd din a ta vorbă că nu mă înţelegi!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Vălul de rubin
Apune
După creasta
Munţilor, încă o noapte
Se depune
Peste cuta
Frunţilor
Raze de safir
Pălite
Pe deasupra
Apelor,
Dorm ca gânduri
Ostenite
Sub miragiul
Viselor.

Fire de smarald
Topite
De arşiţa
Dorului,
Spun prin şoapte
Tăinuite
Zbuciumul
Amorului
Diamante împresoară
Ametistul
Cerului
Peste fire
Se coboară
Farmecul
Misterului
Noapte alba
Şi senină
Peste lumea
Visului,
Şi speranţe
De lumină
Peste noaptea
Plânsului.

poezie de Agatha Grigorescu Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia noapte când se duse după dânsele, tot pe furiş, rupse o ramură din pădurea cu copacii cei care aveau foile de diamant, şi iarăşi se făcu freamăt printre frunze, şi iarăşi surora cea mai mare alină frica surorilor celor mici cu cuvinte liniştitoare. Domniţa însă cea mică, nu ştiu de ce, dară în inima ei se strecură o bucurie ascunsă. În ziua următoare, când găsi rămurica de diamant în mănunchiul de flori, cătă cam pe subt ascuns la argat şi-l găsi că nu se prea deosebeşte de fiii de domni şi de împăraţi. Atât i se păru de drăgălaş. Argatul şi dânsul cătă asupra domniţei cu ochi galeşi, dară tot pe furiş, şi o văzu că se tulburase oarecum, se făcu însă că nu pricepe nimic şi-şi cătă de treabă. Surorile domniţei deteră peste dânşii vorbind şi râseră de dânsa şi luară cu cuvintele cam peste picior. Fata cea mică tăcu şi înghiţi ruşinea. Nu se putea ea mira din destul cum a făcut argatul de le-a descoperit. Ei, vezi, îi intrase în cap că acest flăcău nu poate să fie om prost, deoarece dovedise lucruri ce nici măiestrele nu le ştiau. Şi apoi, adevărul vorbind, boiul lui cel falnic, chipul lui cel bine potrivit şi blajin îl arăta cât de colo a nu fi de argat prost. Pe lângă acestea, şi înfăţişarea, şi totul într-însul avea pe vino-ncoace.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!