Iar păsările albe care zburau pe mare între umbrele noastre şi zei îmi amintesc că ăsta sunt şi nu altul, aceştia suntem şi nu alţii.

Octavian Paler în Cei care-am fost la Troia
Adăugat de Angi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care-am fost la Troia

I

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruţă
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
şi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
şi cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufaşe
atît eram de convinşi că înţelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopţi în care lumina
era un fel de amintire ciudată
şi printre păsări albe care zburau
între noi şi greşelile noastre
şi nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios?
Uneori vîntul mă face să cred că totul a durat doar o clipă,
cînd eram stînjeniţi amîndoi
şi nu mai ştiam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre şi zei
îmi amintesc că acesta sunt şi nu altul,
aceştia suntem şi nu alţii,
noi care-am fost împreună
şi singuri la Troia.

II

Am lăsat în urmă atîtea mări şi greşeli
încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întîi vinovaţi
pentru a învăţa să iubim.
Trebuia să greşim
pentru a cunoaşte sfîrşitul greşelii
şi poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că ştiu totul despre iubire şi ţărm.
Nimeni nu va cunoaşte vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o şi n-a visat-o ca noi. Pentru că
nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decît noi
cu speranţa că-ntr-o zi vom striga: iată ţărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătăţii
luminîndu-ne mîinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Şi iarăşi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
şi mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decît iubind şi mai mult ţărmul
pe care stau şi visez că voi ajunge într-o zi?
Şi mai ales de ce suntem noi vinovaţi că toate acestea au fost?
Cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios.
Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.

III

Dar eu ştiu că moartea există
şi există şi ţărmul,
există în zori plaja goală
şi există urmele care ne fac vinovaţi,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
şi există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există amintirile
şi există pescăruşii ţipînd,
există nisipul de care mă lipeam gol la amiază
şi există locul gol de lîngă mine,
exsită toate, numai tinereţea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în acestă eroare spre care ne-am dus liniştiţi.
O, gustul ucigaş al plecării.

IV

Am cutreierat ani în şir mările
şi cînd ne-am întors ne-am dat seama
cît de puţin ne îndepărtasem de ţărm.
De fapt, nu ne îndepărtasem deloc.
Eram tot acolo şi iubeam aceleaşi lucruri
numai că eram mai bătrîni
şi ne venea greu să surîdem.
Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a asurîde uşor.
Şi iubim altfle, mai trist.
În rest, suntem aceiaşi şi iubim aceleaşi lucruri,
iubim...

V

Suntem obosiţi
şi nu ne mai separă de zei decît moartea.
Am văzut cum se goleşte clepsidra
şi cineva dintre noi spunea că şi mormintele mor,
nu numai cei ce-au coborît să le umple, şi poate aşa trebuie,
altfel mormintele ar cuceri toată lumea.
Suntem obosiţi, dar acum ştim ceea ce ştiu şi zeii.
Şi poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înşine
lucrul cel mai important pe care trebuie să-l ştie un om.
Această dragoste,
această lumină şi vîntul care nu ne cruţă.
care ne obligă să ne-aducem totul aminte...

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburau

Zburau...
El avea o aripă în stânga,
ea avea o aripă în dreapta,
ca un singur trup între două aripi
zburau...
Respirând între două aripi,
ea - plămânul lui drept,
el - plămânul ei stâng,
printr-un cer saturat de aur,
ca o lungă suveică de aur,
ca o cheie de aur descuind spaţii de aur,
zburau....
prin aur...
zburau...
prin aur...
zburau...

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce omul raţional pricepe fragmentar, între anumite limite, omul afectiv e gata să iubească fără rezerve. Cei doi sunt legaţi unul de altul ca doi fraţi siamezi. Nu se pot despărţi în aceeaşi măsură în care nu se pot înţelege. Cel mult se pot tolera.

Octavian Paler în Rugaţi-vă să nu vă crească aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi suntem fraţi între noi şi suntem întru câtva datori unii faţă de alţii. Dacă unul are cunoaştere, un alt frate aduce o pâine, un altul un ceai, un altul un zâmbet şi uite aşa, se întregeşte o lucrare de trezire curată, normală şi lucidă!

citat din Doru Bem
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, am avut timp pentru multe. Inclusiv să fiu altul decât cel care am vrut să fiu.

Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler de Daniel Cristea-Enache (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice viaţă e un spectacol. De fapt, un dublu spectacol. Unul jucat pentru alţii. Altul jucat pentru sine.

Octavian Paler în Calomnii mitologice, De ce s-a sinucis Narcis? (2007)
Adăugat de Gheorghiţă Maria-Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii,
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi trebuie să completăm destinaţiile pe care vrem să le dăm vieţii noastre.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interesul pentru sine e reproşat pe toate tonurile, de parcă lumea ar fi populată exclusiv cu oameni care se ruşinează să se uite în oglindă, care îi iubesc numai pe alţii, îi admiră numai pe alţii şi au despre ei înşişi o părere execrabilă.

Octavian Paler în Eul detestabil
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate că e o lege a compensaţiilor în toate. Cei care speră sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie de speranţă. La ce e bună speranţa pentru cel care are totul?

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Lorelei22
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în viaţă lucruri între care nu se poate opta.

Octavian Paler în Viaţa ca o coridă
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările

Sub o geană de lumină
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.

Umbrele se joacă cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-şi tremură frunzele-n aer.

Tăcerea se-nfăşoară-n tristeţe
sub semnele unor zodii străine
fără nerv.

Cu oase albe, subţiri păsările
fluieră seara-n vânt
venirea toamnei

trasă de care de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit în comunism – nu mi-a plăcut. Trăiesc în capitalism, dacă ăsta e capitalismul care e la noi acuma şi nu îmi place. Scor: 1–1 şi din păcate viaţa mea se va sfârşi pe această nulă.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un visător poate oscila între realitate şi reverie ca un clovn între râs şi plâns.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas singur, doream să fiu cu alţii. Fiind cu alţii şi nereuşind să mă integrez în atmosferă, preferam să rămân singur.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un singuratic. Am puţini prieteni. Sunt singur aici, între molii şi cărţi. Certitudinile mele sunt ca hainele roase de molii.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o mare nenorocire ne poate arăta cât de mărunte sunt nemulţumirile "insuportabile".

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu aprins

când m-am trezit dis de dimineaţă
cerul era roşu
indubitabil era roşu aprins
se transformase în arbore
păsările i se aşezasera între ramuri
se cuibăriseră printre frunze
şi cântau la trompetă
auziiiiiiiiiiiiiiiiiii
sună deştepatarea
cerul roşu
păsările ascunse între frunze
ningeau triluri albe
din aripi desperecheate de fluturi
albastrul mi se scursese
ca o mare întinsă la picioare
cerul meu roşu
ca un imens arbore mă ţinea
prieteneşte de mână.
trăieşti, trăieşti, trăieşti,
îmi ciripeau îngereşte păsările.
din cuiburi roşii puişorii roşii
căscau înspre mine gurile flâmanzi.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Valeria Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

dragoste (vezi şi iubire)

Dragostea e o luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător, alteori nu e niciun învins.

definiţie celebră de Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Mirela Petrea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu există pentru altul. Nu există decât cursa fiecăruia. În clipa în care se opreşte, moare. De aceea, toţi trebuie să fie surzi.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!