
Din trăirea unor îndelungate suferințe se poate învăța câte ceva despre lume și viață. Nu același lucru se poate spune despre starea de bine.
Vasile Gavrilescu în Parabole (martie 2008)
Adăugat de Vasile Gavrilescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Schija frumuseții
Despre femeie nu se poate vorbi decât cu mâinile
despre femeie nu se poate cânta decât cu lacrimile
despre femeie nu se poate lupta decât cu ochii
despre femeie nu se poate iubi decât cu inima
despre femeie nu se poate scrie decât cu soarele
despre femeie nu se poate naște decât cu moartea
despre femeie nu se poate ruga decât cu Dumnezeu
despre frumusețe numai adevărul
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (6 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia ultimului tren
Câte lucruri Doamne mă-nconjoară și habar
n-am dacă îmi folosește vreunul la ceva hai
dragoste spune-mi totul despre lume despre
sufletul meu in(di)vizibil de când mă tot pregă
tesc să-l vizitez am învățat câte ceva despre
paradisul pierdut despre inima ce stă la pândă
în pieptul întunericului despre moartea care
mi-a citit toate mesajele de pe cotoarele
aripilor
hai pe locuri fiți gata
FOOOC
poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (2014)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai prin bucurie și durere poate afla un om câte ceva despre el însuși și despre destinul său. În acest fel, el învață ce să facă și ce să evite.
citat celebru din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbul meu e târziu
Ți-aș scrie ceva
despre nevinovăție și cunoaștere,
despre remușcare și desnădejde,
despre tristețea mea...
Ți-aș scrie ceva
despre frivolitate și melancolie,
despre Platon, Socrate și Diogene,
despre înduioșare și poezie,
despre inima mea.
Ți-aș scrie ceva
despre eleganța paradoxului,
despre zilele-mi negre și nopțile-mi albe,
despre Buna Vestire, despre patima mea,
despre iubirile mele sfârșite, roz-albe!
Ți-aș scrie ceva unduios și sublim,
despre căderea în cer, despre trupu-ți șerpiu,
despre poezia ta, Simm,
dar sufletui meu s-a-npotmolit
în cuvântul... târziu!
Știu, Simm, știi bine că știu:
verbul meu e târziu,
prea târziu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acceptă că tot ceea ce trăiești este o experiență menită să te învețe ceva despre tine, despre lume, despre viață.
citat din Filip Răzvan
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ți-aș spune
Ți-ar spune ceva
ți-aș spune orice
despre luna din geam
despre nopțile albe
și despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineața și seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghițituri mici
din aceeași ceașcă...
despre grădina
în care aștept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
și fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoțește
și despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
și între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aștearnă între noi
poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă trecutul nu ne poate învăța despre prezent și tatăl nu-și poate învăța fiul, atunci istoria nu trebuie să se deranjeze să mai meargă înainte, iar lumea devine o mare pierdere de timp.
citat din Russell Hoban
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă rațiunea este un dar al cerului, și dacă se poate spune același lucru și despre credință, atunci cerul ne-a făcut două daruri incompatibile și contradictorii.
Denis Diderot în Materialiștii francezi din secolul al XVIII-lea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și, dacă ți-aș spune...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Ți-ai frânge degetele-n mâini
Și ți-ai zdrobi privirea în perete,
Tăcând,
Și poate
Mi-ai vorbi despre nimic
Uitând...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Mi-ai lăsa ochii să vorbească
Și ți-ai strânge sufletul în resemnare,
Știind,
Și poate
Mi-ai cânta despre nimic,
Plecând...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Mi-ai curma dorul în răspunsuri
Și ți-ai opri ecoul în distanțe,
Simțind,
Și poate
Mi-ai striga despre nimic,
Trecând...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Ți-ai tăia partea din mine
Și ți-ai scurta vocea din cuvinte,
Ieșind,
Și poate
Mi-ai ura despre nimic,
Fugind...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai... iubi?
poezie de Gab (23 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cineva
un nume poate un poet
semain simbolistul
francez sub calea lactee
îndopat cu brânzeturi de bordeaux
spune sau scrie despre poezia modernă
că ar fi un suflet steril perfect
cel mult o fantezie
neajunsă de ereții
care evoluează în vid
spune un poet sim
bolist despre poezia modernă
(?!) să-l credem că scutură scrumul
la peste un veac și ceva de praf
și uitare și de imperii stinse
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
câtă singurătatea poate încăpea într-un om?
încape oare toată singurătatea lumii?
de ce să vorbim despre singurătate ca despre
un lucru exterior, ca despre
ceva ce ne lipsește dinafară, când ea
vine de cele mai multe ori
dinăuntru,
așa cum uneori ne simțim
din ce în ce mai singuri
cu cât suntem mai înconjurați de oameni.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Duios Anastasia trecea
nu e despre filme sau actori, e despre viață și despre cuvânt
cuvânt ce intră-n lume gol. lepădat de buze umede sau uscate de teamă
și care se chinuie să înțeleagă viața cu toate rătăcirile ei
dar nimic nu o poate cuprinde în toate ale sale
și-atunci cuvântul se retrage
și intră în ilegalitate
ca și genul.
cândva eram și eu cuvânt
aveam valoare, aveam greutate
și lumea mă credea
dar acum
nimic nu poate ține istoria în loc
nici măcar eu...
fără cuvinte. fără epitaf
mai bine un sms
lma
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Povestea mea personală a fost întotdeauna despre perseverență. Poate că nu sunt campion olimpic, dar pot învăța lumea despre asta.
citat din Jeremy Abbott
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Americani, americane. Ei se instalează în jurul unei mese; ele, în jurul alteia - dar pentru a vorbi despre același lucru: despre bani. Ei, despre banii care îi câștigă și cât și cum; ele, despre cei pe care îi cheltuiesc, și cât și cum.
citat din Gilbert Cesbron
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre realități, unele se spun despre un subiect oarecare, dar nu sunt în niciun subiect, așa cum "om" se spune despre un subiect om oarecare, dar nu este în niciun subiect; altele sunt în subiect, dar nu se spun despre niciun subiect (iar a fi în subiect numesc ceea ce, subzistând în ceva, dar nu ca parte, nu poate totuși să fie în afara celui în care este), așa cum o anumită cunoaștere gramaticală este în subiectul suflet, însă nu se poate spune despre niciun subiect, iar un alb anumit este în subiectul corp (căci orice culoare este într-un corp), însă nu se spune despre niciun subiect; altele, deopotrivă se spun despre un subiect și sunt în subiect, așa cum știința este în subiectul suflet, dar se și spune despre un subiect, despre gramatică; altele, în schimb, nu sunt nici în subiect și nici nu se spun despre un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit, căci nici unul dintre aceștia, nici nu este într-un subiect, nici nu se spune despre un subiect. Iar în general cele individuale și una la număr nu se spun despre niciun subiect, însă nimic nu se opune ca unele să fie în subiect, căci o cunoaștere gramaticală anumită face parte dintre cele ce sunt într-un subiect.
Aristotel în Categorii, 1a-1b (1994)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva...
spune-mi ceva,
despre noi, cei de ieri, îmbătați de visarea unor clipe irepetabil,
despre mine, despre zumzetul de petale din iarna, în care fericirea ne făcea cărări de stele
prin sufletele noastre rebele,
despre zâmbetul meu de atunci, ce-i putea împrumuta mării adânci
cele mai frumoase taine,
despre pașii noștri unduiți de fulgii unor prea suple idealuri,
despre cântecul pe care mi l-ai fredonat în ureche, atunci când ți-ai apropiat buzele
ca să-mi săruți inima răvășită de iluzii,
despre cea mai sfântă îmbrățișare, pe care
cules-o din jarul lunii atotstăpânitoare,
despre mirosul cuvintelor tale suave,
care-mi desena clinchete viitoare,
despre trecătorii visurilor noastre, care nu cunoșteau rozele de aripi sticloase,
despre nemurire, despre tot ce s-a putut scrie dintr-o poveste de dragoste nemărginită...
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiția strigătului
Ți-aș spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ți-aș spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ți-aș spune ceva,
ce-ai știut,
sau ce știu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
și s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Genovica Manta

Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiția unui strigăt
Ți-aș spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ți-aș spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ți-aș spune ceva,
ce-ai știut,
sau ce știu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
și s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă nu poate spune ceva plăcut despre o altă persoană, este preferabil ca o lady să păstreze tăcerea totală. Se cuvine ca ea să permită celorlalți să-și formeze propriile ei opinii despre o persoană anume.
Candace Simpson-Giles în Cum să fii o lady
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Știu totul
despre cei care
mor cu fiecare zi
tot așteptând
ca ceva să fie
să vină
să le șoptească:
dincolo
de toate aceste uși
ale fricii
vă așteaptă
iubirea
poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu

Comentează! | Votează! | Copiază!