Sfat

Trăind vremelnic pe pământ,
Eşti prea îndepărtat de stele,
Dar, suflete, nu-i un cuvânt
Să nu te-nalţi până la ele.

epigramă de Şt.O. Iosif
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător, trecător pribeag pe pământ...

Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri şi chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă şi bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credinţa-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispăşeşte al lui păcat.
Ajută-mă, cât mai trăiesc, tot ce doresc să-nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învăţat!
Ştiu, mai de preţ pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea uşor că pe pământ sunt trecător!

Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit şi de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O ştii doar Tu, mărite Zeu!

Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană şi bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Chiar de eşti trecător...

Astăzi eşti... mâine, nu...
Viaţa... trece în zbor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, călător!

Mai târziu înţelegi,
Că şi visele mor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, trecător!

Când devii înţelept,
Ai rămas cu-n toiag
Ştii că eşti doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...

... Chiar de eşti un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poţi pricepe uşor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...

Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruţă?
Ai pe lume urmaşi?
Ai făcut o căsuţă?

Poţi "pleca"... liniştit,
Ţi-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de eşti trecător,
Nu trăit-ai degeaba!

poezie de Ionel Davidiuc (mai 2004)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justificare pentru insucces

Harnic chiar de eşti şi cult,
N-o să poţi urca prea mult:
Să te-nalţi, e greu, spre soare
Fără "rampă" de lansare!

epigramă de Mihai Haivas din Epigrame mihăilene (2020)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer să trăiesc cu capul în nori, pe pământ este prea mare aglomeraţie.

aforism de Iosif M. Cristian din Forţă şi metamorfoză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu tălpile scufundate în iarba sfinţită a pământului,
cu ochii închişi, sufletul meu se roagă.
Până când iarba se preface în apă şi paşii se pierd în plutire.
Până când gândul alunecă, cer după cer, către Tine...
Aşteaptă-mă, Tată sau Mamă, sau Frate,
Prea greu îmi cresc aripile, şi Tu eşti departe...
Aşteaptă-mă unde fluviul se varsă în mare,
La graniţa dintre dulce şi sare.
Aşteaptă-mă acolo, între stânci, lângă mal.
O zi două trei, o oră măcar.
Până învăţ ce înseamnă să fii om, să fii vânt,
Să fii pasăre-n zbor şi ulcior de pământ...

Aşteaptă-mă, Tată sau Mamă, sau Frate,

Prea greu îmi cresc aripile, şi Tu eşti departe...

Biserica mea - Pădurea. Altarul meu – Copacul.
Evanghelia mea – cântecul păsărilor.
Lumânările mele – mănunchiul de stele
din coasta a doua a Căii Lactee...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete

Cum este sufletul meu
Un sentiment o trăire
Văd în noapte mai târziu
Durere şi multă iubire

Suflet albastru purpuriu
Rază de lumină sclipitoare
Printre stele eu te înscriu
Vibrantă undă vrăjitoare

Pieptul loc de aşezământ
Călător până în bolta de cer
Cu aripi ce zboară cu avânt
Ca un abur ce a ieşit din eter

Dezlegarea iubirii de carcasă
Transformă durerea-n dorinţă
Suflete tu la mine eşti acasă
Loc de răgaz suspin şi odihnă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul din eter

Erau născuţi ca suflete lumină,
cum rar se mai găsesc pe-acest pământ,
făcuţi să se-ntâlnească prin cuvânt
în nopţile când liniştea-i deplină,

Au rătăcit prin timpuri netrecute
de niciun muritor sau zeu străvechi,
de suflete stinghere sau perechi,
în gânduri rătăcite ori pierdute.

Povestea întâlnirii e-un mister
ascuns de ape, de pământ şi cer;
Iubirea lor, puternică şi vie,
cuprinsă-n a cuvintelor magie,
e-ascunsă în realul din eter.
Un înger îi veghează blând... şi ştie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, bun la toate

O, suflete, bun la toate!
La privit pe fereastră
La întuneric,
La mersul femeilor
Şi la apreciat distanţa între două gâze.

Poate că abuzăm de tine,
Folosindu-te ca pe o perie,
Ca pe un burete
Ca pe o stea,
Ca pe un telescop,
Ca pe o cârpă.

Săpaţi la suflet, ca nişte cârtiţe
La lumina aerului orbitor:
Cu care gheare s-o fi săpând lumina
Şi cum să faci în ea galerii?

Mă gândesc uneori că tu ne încurci,
Că ne eşti prea devreme, suflete,
O, suflete, bun la toate.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă la stele, suflete al meu, gravitaţia de pe pământ mă ameţeşte.

citat din Edvania Paes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am îndepărtat...

Ne-am îndepărtat unii de alţii,
Chiar dacă fizic, aproape suntem.
Ne-am îndepărtat, noi, fraţii,
Şi am uitat că şi surori avem.

Părinţii îşi caută copiii,
Dar au crescut, ei nu mai sunt...
Neamul îşi plânge fiicele şi fiii,
Care sau dus prea devreme-n pământ.

Bunicii şi nepoţii, sunt speranţa vie,
Că neamul nost' va dăinui în veci.
Cum zburdă mieii pe câmpie,
Aşa să zboare şi gândurile noastre reci.

Să ne apropiem cu căldură unii de alţii,
Şi să ne iubim mai mult, aşa ca fraţii.
Să întindem o horă mare a unirii,
Şi să sărbătorim fiecare clipă a fericirii.

poezie de Ovidiu Kerekes (28 februarie 2021)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către fântânar

Nu săpa prea adânc, îţi zic,
nu săpa prea adânc, nu săpa
că o să dai de cer
că o să dai de cer
de alt cer, de alte stele, îţi zic
de alt cer, de alte stele
şi acolo între ele
de alt pământ, de alt pământ.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere impersonale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
tot atâtea milioane de suflete există!
Se plimbă prin Univers,
steaua şi sufletul.
Cele mai reci suflete
nu stau împreună cu steaua lor,
cele mai bune merg în infinit,
ţinându-se de mână, suflete şi stele,
având destine comune.
Este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi,
este frumos să-l asculţi,
când începe simfonia celestă,
să răsune-n sufletele alese.
Noaptea cu privirea pictez cerul
în culori multicolore,
punând pe fiecare stea câte o dorinţă.
Ziua caut stelele cu privirea,
îmbrăţişez cu Soarele
şi răsăritul divin ce curge în
cascada timpului odată cu viaţa.
Atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa,
prin aer planează viitorul...
Planeta-mamă există
atâta timp cât stelele nu mor.
Ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete.
Îşi dau mâna cu apele Terrei,
unindu-se într-un glas.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil

Ce trist amor
Să vrai,
Să stai,
Cu cei ce mor.

Si ce avânt
Să treci,
Pe veci,
Într-un mormânt.

Ce fără rost
Trăind,
Gândind,
De n-ai fi fost.

Si ce cuvânt...
Mister,
În cer,
Si pe pământ.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este pământ

Este pământ până sus în cer,
Atmosfera e de pământ
Pentru că e a pământului,
Pe burlanele gravitaţiei
Plouă-napoi pământul,
Icari şi Meşteri-Manole de pământ
Cad de pe acoperişul pământului,
Gravitaţia e pământ.

Noi trăim în pământ.

Cu timpul devenim mai grei
Şi fruntea ne intră mai jos
În pământ.

Şi nu există moarte
Pentru că nu contează dacă eşti
Mai în nori sau mai în uitare
În pământ.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul iubirii

Nu întrebam adesea de ce atâta ură
Distruge universul iubirii
Şi de ce, umili, precum o pradă,
Îngenunchem şi plângem
Şi suferim adesea prea mult, din dragoste
Vântul speranţei noastre ne duce prea departe
În lumi necunoscute...
Dar oare nu-i prea mult?
De ce atâtea lacrimi acoperă cu umbre
Inexistenţa vieţii şi-a oricărui cuvânt
Suntem doar biete raze pierind în întuneric
Şi dacă nu iubim, atunci o vom lăsa
Din moştenirea noastră în suflete ascunse
Celor ce au credinţă, curând, ne vor urma?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceruri vom ajunge cu toţii, dar în direcţia opusă celei trăite pe pământ. Raiul şi Iadul dovedindu-se prea puţin, pentru gama variată de posibilităţi care ar fi trebuit să existe după moarte. Raiul sau Iadul fiind ori prea mult ori prea puţin pentru fiecare dintre noi.

aforism de Iosif M. Cristian din Decadent în transcendent
Adăugat de elena denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul (V)

Aici se schimbă visul din nou. Iubita lui
Se măritase-acum cu altul dar bărbatul
N-o prea iubea. Departe, -n ţinutul ei natal,
La mii de leghe, -acolo şi-avea acum sălaşul,
Trăind înconjurată de prunci, băieţi şi fete
La fel de minunate ca ea. Dar ia priviţi!
A poposit durerea pe chipul ei si norii
Lăuntricului zbucium, iar pleoapele-i se zbat
Împovărate parcă, de lacrime neplânse.
Ce deznădejdi o-ncearcă? Dorinţele ei, toate,
S-au împlinit, iar omul care-o iubea atât
N-o tulbură, şoptindu-i cuvinte vinovate,
Nu-i răscoleşte gândul curat, căci e plecat.
Ce deznădejdi o-ncearcă? De el îndrăgostită
N-a fost şi nu-i dăduse nicicând vre un prilej
Să creadă că vreodată va fi iubit. Nu el,
Fantasmă din trecutul îndepărtat, venea,
În inima-i să-mplânte jungherul suferinţei.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supărat eşti...

(Glossă)

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Prea vrem să le-avem pe toate!
Ce-a fost sfânt, nu mai e sfânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Oamenii nu au cuvânt
Şi n-aud cuvântul Tău!

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Rătăcim, orbi, surzi, prin viaţă,
Până o să ne condamne
Cerul, la o dimineaţă
Fără soare, fără flori -
Ca un semn de pocăinţă –
Doar cu tunete şi nori,
Să ne-ntoarcem la credinţă!

Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Am uitat să ne iubim,
Ne zbatem şi dăm din coate
Ca să ne îmbogăţim,
Deşi ştim că bogăţia
Nu se capătă cu bani
Şi că, uitând omenia,
Din fraţi, devenim duşmani!

Prea ne-am bătut joc de toamne,
Am necinstit al ei rod,
Doamnele nu mai sunt doamne,
Domnii-s rude cu Irod!
Cer şi pământ se revoltă
De atâta nepăsare,
Numai ura se dezvoltă
Şi strigă în gura mare!

Prea vrem să le-avem pe toate,
Dar să nu facem nimic,
Să putem ce nu se poate;
Vrem furtuni într-un ibric!
Orgolii nemăsurate,
Egoism şi nepăsare –
Asta-i sarea în bucate
Într-o lume-nşelătoare!

Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt,
Izgoniţi din Rai cu toţii,
Pângărim acest pământ,
Purtându-ne ca netoţii:
Poluăm, exterminăm,
Ne întrecem în distrugeri,
Fără să ne-ngrijorăm
C-am putea ucide îngeri!

Parcă ne e tot mai rău,
Dar nimic nu ne opreşte:
Prăvălim lumea în hău,
Înjunghiind-o mişeleşte!
Alţii sunt mereu de vină
Dacă-i să dăm socoteală,
Până şi legea divină
Este pusă la-ndoială!

Oamenii nu au cuvânt,
Nu respectă nicio lege
Şi trimit către mormânt
Tot ce nu pot înţelege!
În zadar se mai ridică
Cei cu inima curată,
Sub al răilor jug, pică
Şi dreptatea... nu se-arată!

Ei n-aud cuvântul Tău,
Sunt orbiţi de preamărire,
Nu discern bine de rău,
Nu au nicio lecuire!
Calcă zilnic pe cadavre,
Înteţesc războaie, mii,
Milă au cât nişte javre,
Chiar de propriii copii!

Şi n-aud cuvântul Tău!
Oamenii nu au cuvânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt!
Prea vrem să le-avem pe toate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Supărat eşti pe noi, Doamne!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vineri

Nu-i ceaţă-n vineri:
Clădirile se-ascund
De prea multe geamuri.

Nu-i frig în vineri:
Vara se umple
De prea multă toamnă.

Nu-i ploaie-n vineri:
Norii asudă
De prea multă joi.

Nu-i vis în vineri:
Somnul se-ntinde
De prea multă noapte.

Nu-i brumă-n vineri:
Verdele plânge
De prea multă febră.

Nu-i doi în vineri:
Tu vindeci ziua
De prea mult eu.

poezie de Gabriela Chişcari (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!