Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cu­ceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă... Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte... Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea în totalitate este jucăria Mamei Divine, care sub variate aspecte se joacă cu ea. Uneori Ea este Mahakali, necondiţionată, fără formă, altă dată Ea este nemuritoarea Nitya-Kali, distinctă de opera sa. Sub un alt aspect, Ea este Smasana-Kali, fiinţa care domneşte asupra morţii, asupra distrugerii a tot. Ea este pe de altă parte Rakshya-Kali, stând în picioare în faţa noastră, gata oricând să-şi protejeze şi să-şi binecuvânteze copiii care o iubesc (adoratorii). Ea apare de asemenea ca Shyama, Mama fermecătoare de culoare albastru intens, însoţită de Dumnezeul Eternităţii şi al Infinitului.

citat din Ramakrishna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica ne apare ca un complex înnăscut de intuiţii şi de posibilităţi bazat înainte de toate pe o experienţă pur muzicală a timpului – acel chronos din care opera muzicală ne redă doar realizarea funcţională. Oricine ştie că timpul se scurge în mod variabil, în funcţie de dispoziţia intimă a subiectului şi de evenimentele care-i afectează conştiinţa. Aşteptarea, plictiseala, neliniştea, plăcerea şi durerea, contemplarea devin astfel categorii diferite, în mijlocul cărora se scurge viaţa noastră, şi care determină fiecare un proces psihologic special, un tempo deosebit. Aceste variaţii ale timpului psihologic nu sunt perceptibile decât în raport cu senzaţia finală, conştientă sau nu, a timpului real – a timpului ontologic. Ceea ce defineşte caracterul specific al noţiunii muzicale de timp este faptul că această noţiune se naşte şi se dezvoltă, fie în afara categoriilor timpului psihologic, fie simultan cu acestea. Orice muzică, în măsura în care se leagă de cursul normal al timpului sau în măsura în care se îndepărtează de el, stabileşte o anumită relaţie, un fel de contrapunct între scurgerea timpului, propria sa durată, şi mijloacele materiale şi tehnicecu ajutorul cărora această muzică se manifestă.

Igor Stravinski în Poetica muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă afirmi că sunetul non-dual al liniştii eterne, al păcii veşnice ce îl vei fi după moarte dar acum trebuie să descoperi "altceva"; nu cumva acel altceva este efemerul este trecătorul? Tu vrei să afli ceea ce nu se schimbă, ceea ce dăinuie morţii, fiind dincolo de naştere şi moarte, ceea ce este dintotdeauna şi pentru totdeauna, nu-i aşa? Orice "altceva" ai afla este efemerul care nu te va duce nicăieri decât la efemer. Află ceea ce nu se schimbă pentru că tot ceea ce se schimbă nu eşti tu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera de artă trebuie să fie o mărturie a clocotului epocii, nu o justificare a erorilor acesteia.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul separă prietenii de străini. Separă oamenii de persoane. Separă iubirea de iluzii. Separă visele de coşmaruri. Separă grijile de închipuiri. Separă teama de îndrăzneală. Trebuie doar să avem răbdare ca lucrurile să se întâmple aşa cum trebuie şi atunci când trebuie.

citat din Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Principe nu trebuie să aibă alt ţel, nu trebuie să se gândească la altceva, nu trebuie să înveţe altceva decât războiul, cu regulile şi disciplina lui, pentru că el este singura artă necesară celui care conduce.

Niccolo Machiavelli în Principele (1513)
Adăugat de Cristian Danescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem, astfel, spune ce este un animal, dar nu ceea ce trebuie el să fie. Nu putem defini, însă, frumosul artistic fără a nu arăta ce trebuie el să devină pentru artistul care îl creează sau pentru amatorul care îl realizează subiectiv.

Tudor Vianu în Estetica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înşişi de moarte
sau de flori.
Oameni de alb şi de negru,
care petrec ore în şir citind printre pagini
în alb şi în negru.
Oameni care nu ţin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morţii.
În vreme ce soldaţii mor, ei culeg profitul,
până când profeţii lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiştile din cimitire
îi înspăimântă trimiţându-i înapoi în mormintele lor masive
de raţionamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învăţaţi
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviţi tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înşişi derutaţi de ei înşişi.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alţii mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranţa lor în ceea ce te priveşte
Şi, mai presus de toate, teme-te de ignoranţa ta în ceea ce-i priveşte.
Priveşte-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drama omului şi a timpului n-o trăieşte decât acela care a separat timpul de existenţă şi care în această disociere, fugind de existenţă, e apăsat de timp. Şi acela simte cum creşte în el timpul asemenea morţii.

Emil Cioran în Principiul satanic în suferinţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, MAMA!

Maica Pământ şi-a luat tributul
ce-i aparţine, din trupul omului.
Tatăl Ceresc a luat sufletul
şi l-a înălţat până la fericire.
Dar mamei, om, ce-i rămâne?
Durerea şi dorul fiinţei dragi?
Ce simte ea, de unde vine
şi pentru ce trăieşte pe acest Pământ?
Care este scopul durerii şi al tristeţii ei,
care este scopul împlinirii şi bucuriei ei,
care este scopul iubirii şi al fericirii ei,
de fapt care este scopul omului pe Pământ?
Totul este Pământ, apă şi vis,
Lumină... şi întuneric în timp,
Putere şi destin purtat de vânt
care se lasă uşor atacat de moarte.
Ce este moartea? O prietenă? Care ajută?!
Separă bucuria de tristeţe şi sufletul de corp
şi încearcă să le aşeze de unde au venit?
Dar femeia mamă cui aparţine, ea?!
Oare durerii şi morţii, sau eternităţii?

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am impresia că viaţa oamenilor se desfăşoară pe o bază greşită. Există o gravă neînţelegere în punctul de pornire. Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viaţa însăşi, globul acesta pământesc care se învârteşte în haos şi îi poartă în mersul lui prin veacuri. Ceea ce le lipseşte oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă. Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiţi de aparenţe şi se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii şi care ferecă spiritul în închisoarea conformismului. Întotdeauna, ceea ce m-a susţinut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieţii, am ştiut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Ştiam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Şi nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viaţa, al bucuriei, e clădită toată opera mea.

citat celebru din Constantin Brâncuşi (octombrie 1938)
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care gândeşte ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru şi asupra ei însăşi, fără a se cunoaşte mai mult decât restul. Eu văd aceste spaţii înspăimântătoare ale universului care mă închid şi mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a şti de ce sunt aşezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puţinul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat şi din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăşi această moarte pe care n-o pot evita.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Linişte, ceea ce oferi este Fiire, însă după ce ai oferit Fiire, nu vorbi despre ceea ce ai oferit, deoarece faci zgomot. Totul vine de la Sine, fără a fi necesar să adaugi ceva, pentru că, practic, nu poţi adăuga nimic Liniştii, deoarece tot ceea ce adaugi deasupra Liniştii, este o formă de sunet, care te va separa de Linişte. Niciun sunet nu are potenţialul de a vorbi limbajul Liniştii, la fel cum niciun cuvânt nu poate să vorbească limbajul tăcerii. Însă, dacă nu poţi vorbi prin tăcere, cu greu o vei face prin cuvinte, căci tot ceea ce vrei să transmiţi nu se află în cuvinte, ci în spaţiul dintre cuvinte, care modelează forma şi ordinea cuvintelor. Niciun învăţător nu predă informaţii, ci cunoaştere, iar dacă învăţăceii ascultă cunoaşterea în Linişte, cunoaşterea devine înţelepciune. Spaţiul sacru al Liniştii se poate vedea şi în privirea celui care nu face risipă de cuvinte, pentru că omul care păstrează măsura, nu îşi va consuma firea.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimensiunile Cosmosului sunt atât de mari, încât recursul la unităţi familiare de măsurarea distanţelor, cum ar fi metri sau kilometri, alese pentru utilitatea lor pe Pământ, nu ne-ar folosi la nimic. În locul acestora, măsurăm distanţa cu viteza luminii. Într-o secundă, o rază de lumină călătoreşte aproximativ 300000 de kilometri sau de zece ori în jurul Pământului. Distanţa de la Soare la Pământ o traversează în 8 minute. Putem spune astfel că Soarele se află la o distanţă de opt minute lumină. Într-un an, lumina traversează aproape zece bilioane de kilometri de spaţiu. Această unitate de lungime, distanţa pe care lumina o parcurge într-un an, este numită an-lumină. Nu măsoară timp, ci distanţe – distanţe enorme.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Cioran a fost profet. A sosit clipa pe care filozoful a considerat-o inevitabilă, aceea a căderii umanităţii din timp. Din acest moment, omul, suportând, umil, cea de a doua izgonire din paradis, suportând trauma celui de al doilea paradis pierdut, nu mai trăieşte cu nostalgia edenului, ci cu nostalgia timpului. Astfel, viaţa individului social contemporan nu mai reprezintă un flux temporal continuu, o plenitudine, ci timpul lui se înşiră ca mărgele pe aţa vieţii, clipă lângă clipă. Totuşi, între două clipe se produce un break, greu calculabil, imposibil de anticipat într-un cosmos măsurat cu viteza luminii, dar el există. O spărtură ca un tunel adânc în drumul existenţial imaginat ca destin, pe care individul a încorporat-o inconştient, astfel că, pentru omul căzut din timp, accidentul, întâmplarea sunt forme de a fi, sunt necesităţi care se pot manifesta ca întâmplare în orice clipă. În orice clipă, deci, individul poate străbate cu o viteză superluminică, viteza, deocamdată, doar intuită a gândului, distanţa de la extaz la agonie, de la sublim la ridicol, de la vis la abis, de la normalitate la anormalitate

Corneliu Sofronie în Măsură pentru Diavol şi bunul Dumnezeu (2003)
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu?

uneori "viaţa" acoperă
Ceea
ce este mai mare decât viaţa
Uneori munţii acoperă
ceea ce există dincolo de munţi
trebuie aşadar să mutăm munţii
dar eu nu am mijloacele
tehnice necesare
nici forţa
nici credinţa
care mută munţii din loc
ca atare nu o să văd
niciodată ce e dincolo
ştiu asta
şi tocmai de aceea
scriu

poezie de Tadeusz Rozewicz
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera de artă trebuie să fie creată ca şi o crimă perfectă - fără pată şi fără urmă de autor... Arta (mea) este realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată - poate în singura realitate valabilă.

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul în viaţă este despre putere. Chiar şi cel mai evoluat spirit de pe Pământ, care nu mai caută de mult puterea omenească, îşi doreşte puterea asupra propriei sale minţi, asupra emoţiilor şi stărilor sale. Îşi doreşte iluminarea şi evoluţia. Să fii alfa înseamnă să ai putere, însă puterea nu este în puterea pumnului care loveşte, a banului care cumpără sau a vocii care tună. Adevărata putere este puterea de a face ceea ce alţii nu pot să facă. Adică să ierţi când e cel mai greu, să iubeşti pe cine simte că nu merită iubirea, să încurajezi pe cel care nu mai crede în el şi să faci toate astea discret, fără să ai nevoie de validare şi aplauze. Pentru a putea face astea, însă, ai nevoie să deţii tu această putere.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În general, sculptorii procedează cu materia prin adăugire, atunci când ar trebui să acţioneze, de fapt, asupra ei, prin scădere. Să foloseşti un material moale şi să continui să adaugi la el, până ce este atinsă forma preconcepută şi să o aplici asupra unui alt material, permanent şi solid, este o crimă împotriva naturii. Toate materialele deţin în ele însele sculptura pe care omul o doreşte; el trebuie să trudească, însă, şi să o scoată, eliminând acel material de prisos care o acoperă.

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!