O persoană are alegerea de a merge într-un loc unde sunt cei drepți. Ea poate accepta autoritatea lor și apoi va primi toate puterile ce îi lipsesc prin natura calităților proprii. Ea le va primi de la cei drepți. Ăsta este beneficiul din "le-a însămânțat în fiecare generație", pentru ca fiecare generație să aibă ceva la care să apeleze, de care să se lipească, și de la care să primească puterea necesară de a se ridica la nivelul celor drepți.
Baal HaSulam în Shamati
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Piciorul meu
Piciorul meu nemișcat ca un obiect, gândește,
Nu vă mirați, la atâta gol atâta minte,
Nu există generație care să nu aibă patru oameni drepți,
Unii nu sunt nici drepți, nici strâmbi, drâmbe adică,
Îngăduiți unui corp străin să ia locul Pământului,
Personal fac parte din Salonul Aurit al Aiuriților,
Cu cât violezi mai mute legi, cu atât ești mai liber,
Nicio crimă nu se face dinadins, ci din ins în ins,
Omorât fu cel ce vorbi de rău pe Puchinete,
Mai bine mort, decât cort pentru golanii lumii?
I-a rămas în gât Ziua de Apoi. Să fie sănătos.
Oricui i se poate întâmpla să fie frizer.
Decât mizer, fii dulgher, nu Dulgheru,
Nici ministerul. Fii Finisterul.
După ce a mestecat zahărul în ceai, a fost împușcat.
Cum, de ce? În alt poem. Adieu, mes amis charmants.
poezie de Borids Marian Mehr
Adăugat de Borids Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două clase de oameni: drepți și nedrepți. Împărțirea este făcută de cei drepți.
citat clasic din Oscar Wilde
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!

- carte
- Cărțile sunt moștenirile pe care marile spirite le lasă omenirii, care sunt date din generație în generație ca daruri pentru posteritatea celor care nu s-au născut încă.
definiție celebră de Joseph Addison
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru că ea poate
Pentru toată violența consumată pe ea,
pentru toate umilințele pe care le-a suferit,
pentru corpul ei pe care l-ai exploatat,
pentru inteligența ei pe care ai călcat-o,
pentru ignoranța în care ai părăsit-o,
pentru libertatea pe care i-ai refuzat-o,
pentru aripile pe care le-ai tăiat,
pentru toate astea:
înclină-te de fiecare dată
când te uiți la sufletul tău,
pentru că ea poate vedea,
pentru că ea poate simți.
N-are nevoie de compasiunea ta,
pentru că ea se va ridica mereu,
pentru a se apropia de cer,
unde sufletul ei trăiește.
poezie de Eugenia Calancea (8 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin binecuvântarea oamenilor drepți cetatea merge înainte, iar prin gura celor nelegiuiți ajunge ruină.
Solomon în Pildele lui Solomon, Folosul și piedicile în calea dreptății - 11:11
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Soției colonelului în rezervă
Cu-al tău soț în cătănie
Făceai drepți, precum se știe,
Dar, ingrato! în rezervat,
Vrei tot drepți, nu vrei culcat.
epigramă de Valeriu Ene
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă realitatea ar fi cea în care înțeleptul să primească recompensă în această lume, iar răul să primească pedeapsă pentru faptele sale, aici și acum, nu am fi diferiți față de animale, care sunt conduse numai prin puterea naturii imprimate în ele. Principiul este simplu răul și înțeleptul sunt două stări care descriu depărtarea de Puterea Supremă și apropierea de Ea. De aceea, este vorba de stări dinamice, care se pot schimba în fiecare clipă, în fiecare om, când scopul principal trebuie să fie atins prin urcarea pe treptele scării spirituale, concomitent cu tragerea concluziilor din acele stări de coborâre, în care noi ne aflăm din când în când.
Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viață
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tradițiile sunt cele care ne dau rădăcini să ne țină drepți în fața Celor Patru Vânturi.
Camelia Oprița în Jurnal
Adăugat de Dobrin Georgiana

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia seama la critici chiar dacă nu sunt drepți; rezistă-le, chiar dacă sunt drepți.
citat din Jean Rostand
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În cele mai multe științe, o nouă generație distruge ce a clădit generația precedentă și ceea ce o generație crede că e adevăr, alta infirmă. Numai în matematică, fiecare generație adaugă o istorie nouă peste structura veche.
citat din Hermann Hankel
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu la lumea materială este necesar să renunțăm, ci la trecut și la condiționările acestuia, la sistemul de convingeri greșite care ne înlănțuie și pe care fiecare generație îl impune celor următoare.
citat celebru din Osho
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin puterea Bibliei se va reîntineri fiecare generație, iar criteriul pentru a judeca viața și puterea unui popor va fi atitudinea ce o va lua față de Biblie.
citat din Policarp Morușca
Adăugat de Mircea Șerban

Comentează! | Votează! | Copiază!
Autodafe
de la Isus încoace n-a mai existat
blajin și drept ci numai vinovat
indiferent de fu bogat sau sărăntoc
indiferent dacă avu sau nu noroc
sau dacă fu un rege sau un sclav
dacă era perfect sau om bolnav
în lumea celor drepți - femei, bărbați
s-au dus cu toții apriori vinovați
părinții lor s-au dus, părinții tăi
că niște heruvimi - părinții mei
eu mai rămân să mai adun nevoi
păcate grele pentru ceasul de apoi
ci voi să fiu la veșnicie condamnat
ci voi să ispășesc fiind nevinovat
Golgota răstignitului Hristos
în lumea altor drepți, aice jos...
poezie de Iurie Osoianu (7 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare generație va culege ceea ce a semănat fosta generație.
proverbe chinezești
Adăugat de Micul_Print

Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea greșeală e să nu-ți dai seama că a primi este cu totul altceva decât a accepta. A primi înseamnă în primul rând a dărui, a te dărui pe tine însuți. Avar nu este acela care nu se ruinează făcând daruri, ci acela care nu-și dăruiește lumina obrazului în schimbul ofrandei tale. Avar este pământul care nu se înfrumusețează acolo unde ți-ai aruncat semințele.
Antoine de Saint-Exupery în Citadela
Adăugat de EVA

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când înțelepciunea se va sui la inima ta și știința va desfăta sufletul tău, când buna chibzuială va veghea peste tine și înțelegerea te va păzi, atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău și de omul care grăiește minciună, de cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase, de cei ce se bucură când fac rău și se veselesc când umblă pe poteci întortochiate, ale căror cărări sunt strâmbe și rătăcesc pe căi piezișe. Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare, care lasă pe tovarășul ei din tinerețe și uită de legământul Dumnezeului ei, căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte și drumul ei duce în iad; nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce și niciunul nu mai află cărările vieții. Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni și păzește cărările celor drepți, căci cei drepți vor locui pământul și cei fără de prihană vor sălășlui pe el; iar cei fără de lege vor fi nimiciți de pe pământ și cei necredincioși vor fi smulși de pe el.
Solomon în Pildele lui Solomon, Învățătura înțelepciunii - 2:10-22
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea civilă se exercită în două feluri: unul legitim, prin autoritate; altul abuziv, prin bogăție. Pretutindeni unde bogăția domină, puterea și autoritatea sunt de obicei despărțite... Atunci puterea aparentă este în mâna magistraților, iar puterea reală în mâna celor bogați. Se întâmplă atunci ca obiectul acestor dorințe să se dividă: unii aspiră la autoritate ca să vândă folosința ei celor bogați și să se îmbogățeascăși ei la rândul lor pe această cale; ceilalți, cei mai mulți, se îndreaptă de-a dreptul spre bogății, grație cărora sunt siguri că vor avea într-o zi puterea, cumpărând fie autoritatea, fie pe cei care o dețin.
Jean-Jacques Rousseau în Despre contractul social (1762)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tutunul
Tutunul este un flagel
Pe care, proști sau înțelepți,
Nerenunțând din timp la el,
Îl duc în lumea celor drepți.
epigramă de Gheorghe Penciu din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea unei femei se transformă rapid într-o pasiune pentru răzbunare - o obsesie care devine un râu nesfârșit de sânge, care curge din generație în generație.
citat din Fumiko Enchi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte mulți își vor da seama că singurul lucru pe care pot să-l facă, pentru a schimba lumea, e să o schimbe cu lumea celor drepți.
calambur aforistic de Victor Martin din Țara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!