Sufletul ce se minunează de frumusețile lumii materiale, arată astfel ca în el trăiește lumea cea deșartă; de aceea, este atras de făptură și nu de Făcător, de pământ și nu de Dumnezeu. Nu are importanță dacă pământul acesta este curat sau are noroiul păcatului. Inima, când este atrasă de frumusețile lumești, care nu sunt păcătoase, dar care nu încetează să fie deșarte, simte bucuria lumească a vremii, care nu are mângâierea dumnezeiască, într-ariparea lăuntrică cu veselie duhovnicească. Însă, când omul iubește frumusețea duhovnicească, atunci sufletul lui i se umple și i se înfrumusețează.
Paisie Aghioritul în Cu durere și dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dacă omul, și mai ales monahul, și-ar cunoaște urâțenia sa lăuntrică, n-ar urmări frumuseți exterioare. Înlăuntrul său, sufletul are atâtea pete, atâtea mâzgăleli și noi să ne privim, de pildă, hainele noastre? Ne spălăm hainele, le călcăm și suntem curați, dar înauntru suntem... nu mă întreba! De aceea, dacă cineva ar sesiza ce necurăție duhovnicească are înlăuntrul său, n-ar mai sta să scoată cu atâta migală cea mai mică pată de pe hainele sale, pentru că acestea sunt de mii de ori mai curate decât sufletul lui. Dar dacă omul nu are în vedere zgura duhovnicească pe care o are înlăuntrul său, el atunci caută să scoată cu migală și cea mai mică pată. Ceea ce trebuie, este să-și întoarcă toată grija spre curăția duhovnicească, spre frumusețea lăuntrică și nu spre cea dinafară.
Paisie Aghioritul în Cu durere și dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când există dragoste și jertfire de sine, totdeauna se pune unul în situația celuilalt, îl înțelege și-l doare. Și atunci când cineva îl primește pe aproapele său în inima sa îndurerată, îl primește pe însuși Hristos, care îl umple cu și mai multă veselie duhovnicească.
Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovnicești, vol. IV - Viața de familie (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci este corectă călătoria duhovnicească, când uită cineva binefacerile pe care le săvârșește și își aduce aminte de cele pe care i le fac ceilalți. Când omul ajunge în starea aceasta, atunci este cu adevărat om, om al lui Dumnezeu. Dar dacă uită mereu faptele bune pe care i le-au făcut alții și își aduce aminte de cele bune făcute lor de el, aceasta este lucrarea potrivnică celeia pe care o cere Hristos.
Paisie Aghioritul în Trezire duhovnicească
Adăugat de Dan Nicorescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă o întâmplare este de la Dumnezeu și tu o treci cu vederea din precauție duhovnicească, atunci Bunul Dumnezeu va găsi o modalitate mai evidentă pentru a-ți vorbi.
citat din Paisie Aghioritul
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
La începutul vieții lui duhovnicești, omul alungă gândurile rele prin meditația duhovnicească, prin rugăciune și prin lupta lui jertfelnică. După aceea vin în întregime gândurile cele bune. Mai târziu încetează și gândurile bune și vine iluminarea dumnezeiască.
Paisie Aghioritul în Mica filocalie (2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea trupească îi unește la exterior pe oamenii lumești, dar numai atâta vreme cât există factori lumești, și îi desparte atunci când ele dispar, ducându-i astfel la pierzare; în timp ce, atunci când există dragostea duhovnicească, cea scumpă, chiar dacă unul dintre soți își pierde acești factori, aceasta nu numai că nu-i desparte, ci îi unește și mai mult.
Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovnicești, vol. IV - Viața de familie (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Astăzi lumea s-a umplut de asigurări și asigurări, dar, fiind depărtată de Hristos, simte cea mai mare nesiguranță. În nici o epocă nu a existat nesiguranța pe care o au oamenii contemporani. Și deoarece asigurarile omenești nu-i pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranță duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat.
Paisie Aghioritul în Cu durere și dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să te bucuri nu de cele pe care le urmăresc oamenii lumești, ci de cele potrivnice acestora. Numai cu cele potrivnice aspirațiilor lumești te vei putea mișca în spațiul duhovnicesc. Vrei afecțiune? Să te bucuri atunci când nu ți se dă importanță. Cauți tron? Așează-te pe un scăunel. Cauți laude? Iubește defăimarea, ca să simți dragostea lui Iisus Celui defăimat. Cauți slavă? Iubește necinstirea, ca să simți slava lui Dumnezeu. Iar când vei simți slava lui Dumnezeu, te vei simți fericit și vei avea înlăuntrul tău cea mai mare bucurie dintre toate bucuriile lumii.
Paisie Aghioritul în Patimi și virtuți
Adăugat de Dan Nicorescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu multora nu le dă copii, pentru ca astfel să iubească pe toți copiii din lume ca pe ai lor și să-i ajute la renașterea lor duhovnicească.
Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovnicești, vol. IV - Viața de familie (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înlăuntrul durerii, se ascunde mai multă dragoste decât în dragostea firească. Căci, dacă suferi pentru celălalt, îl iubești puțin mai mult. Dragoste cu durere înseamnă să strângi în brațe pe un frate de-al tău care are demon, iar demonul să plece. Fiindcă dragostea care îmbrățișează, dragostea duhovnicească cu durere, dăruiește făpturilor lui Dumnezeu mângâiere dumnezeiască, îi îneacă pe demoni, slobozește suflete și vindecă răni cu balsamul dragostei lui Hristos pe care îl varsă.
Paisie Aghioritul în Patimi și virtuți, Cuvinte duhovnicești vol. V (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acela care are părere înaltă despre sine rămâne în ceața mândriei și nu are nici sănătate duhovnicească, nici vizibilitate, de aceea nu poate vedea darurile celuilalt.
Paisie Aghioritul în Patimi și virtuți, Cuvinte duhovnicești vol. V (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există om mai nesocotit decât lacomul de bani, care adună mereu și totdeauna trăiește în lipsă și în cele din urmă își cumpără iadul cu economiile pe care și le-a adunat. Este cu desăvârșire pierdut, pentru că nu dă și se pierde cu lucruri materiale, pierzând în felul acesta și pe Hristos.
Paisie Aghioritul în Trezire duhovnicească
Adăugat de Dan Nicorescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vrei ca rugăciunea ta să se facă din inimă și să fie bine primită înaintea lui Dumnezeu? Să simți durerea semenului tău ca și cum ar fi a ta. Chiar și numai un suspin din inimă pentru aproapele tău aduce rezultate minunate. Semnul că rugăciunea a fost bine primită este mângâierea dumnezeiască ce o simte omul după acea rugăciune.
Paisie Aghioritul în Părinți Aghioriți. Flori din Grădina Maicii Domnului (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viața m-am gândit la dragoste ca la o formă de sclavie voluntară. Ei bine, lucrul ăsta este o minciună: libertatea există atunci când dragostea este prezentă. Persoana care se dăruiește pe de-a întregul, persona care se simte cea mai liberă, este aceea care iubește din tot sufletul.
Paulo Coelho în Unsprezece minute
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută și nu mai găsește. Atunci când este tânăr, alege el; apoi, însă, îl aleg alții pe el. De aceea spun că în problema aceasta este trebuință uneori și de puțină nebunie. Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esențiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate așa cum le așteaptă el.
Paisie Aghioritul în Viața de familie, Cuvinte duhovnicești vol. IV (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vorbim de marea psihiatrie, atunci genetica are un cuvânt greu de spus, o importanță mare. În cazul nevrozelor, este o problemă psihologică, duhovnicească. Există o manifestare a bolii, pe de o parte, și niște factori de mediu care pot duce la apariția bolii, pe de altă parte. Dacă omul trăiește în niște condiții normale din punct de vedere duhovnicesc și sufletesc și duce un mod de viață sănătos, nu va dezvolta această boală.
Dmitri Avdeev în interviu (10 martie 2008)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu se relevă El Însuși sufletului conform esenței acelui suflet, care este atât fizic cât și spiritual. Apoi, sufletul devine conștient că îl vede pe Dumnezeu, dar prin El și nu prin sine sufletul îl iubește numai pe El, nu prin sine însuși, dar în așa fel încât este El care se iubește pe El Însuși nu sufletul este cel care îl iubește pe El, sufletul îl contemplă pe Dumnezeu în fiecare ființă, dar grație unei priviri ce este însăși privirea divină.
citat din Ibn al-\'Arabi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Soții trebuie să aibă dragoste curată între ei, pentru ca existând un climat pașnic în familie, să-și poată îndeplini datoriile lor duhovnicești. Pentru a trăi în chip armonios, soții trebuie din început să pună ca temelie a vieții lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află în noblețea duhovnicească, în jertfirea de sine și nu în dragostea cea mincinoasă, lumească și trupească.
Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovnicești, vol. IV - Viața de familie (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sporirea duhovnicească a nevoitorului nu depinde de bunătatea părintelui duhovnic, ci de gândurile bune ale ucenicului.
Paisie Aghioritul în Părinți Aghioriți. Flori din Grădina Maicii Domnului (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Este cunoscut faptul că de la începutul creației sale, sau a ființei sale sufletul omului este ca o tablă ștearsă și are o facultatea prin care este dispus să primească forme sau intenții ale lucrurilor, iar o asemenea facultate se numește intelect posibil;el se aseamănă cu materia, căci tot așa cum materia este în potență față de diferite forme, tot așa intelectul posibil este în potență față de cunoașterile diverse. Însă intelectul este în act atunci când sufletul este desăvârșit de cunoașteri sau de intenții sau de intențiile lucrurilor inteligibile: așa încât, atunci când el dorește, iese în actul acelui care înțelege și produce acele intenții care îi sunt prezentate în act, iar sufletul desăvârșit astfel și dispus astfel se numește intelect în act.
Avicenna în Cartea Definițiilor
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!