Prea bine ştim

prea bine ştim
că totul a fost

la drept vorbind
nu se mai poate întâmpla nimic

grecii antici
cunoşteau deja acest adevăr

lumea se repetă de-a-ndoaselea
la curse timpul învinge spaţiul

cei morţi demult ridică ruine
de temple necunoscute încă

şi numai moartea ne naşte
mereu alţii
mereu

poezie de Krzysztof Karwat din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja vu

parcă totul e dat să mai fie
să mai trecem de limite, poate
de cuvinte-ntr-un colţ de hârtie
ca şi-n colţul de gură, crispate

parcă-s toate demult deja vu
ca mai ieri sorb aceiaşi privire
ce mereu parc-am vrut, parcă nu
să-mi aline nu sete- iubire

parcă nu e nimic mai stabil
între noi ca stabilul ego-u
şi nimic, şi nimic mai fragil
ca internul lui strigăt- ecou...

poezie de Iurie Osoianu (14 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Opt ani din viaţa mea, de aşteptare, de iluzii, de speranţe... S-au dus! Aşa, dintr-o dată! Brusc... Într-o singură clipă! Cât ai bate din palme doar. Am pierdut, e clar! Totul.
Maria: Luci, nu vorbi aşa! N-ai pierdut încă nimic!
Lucian: Nu?! Oare?! Am tăcut tot timpul ca idiotul şi am amânat mereu momentul, aşa că... E numai vina mea! Eu am greşit, mereu. Ce-aş putea face acum? Nu mai pot schimba nimic. Eu... Am pierdut, totul! Ce mi-a rămas? Sunt un nimic! Zero barat! Inutil...
Maria: Luci, te bat! Nu mai vorbi astfel!
Lucian: Ah, mă baţi?! Ai vrea tu... De parcă ai şi putea!? Poate aş merita şi o bătaie. Zău... Dar am dreptate. Am pierdut, totul. Totul...
Maria: Nu, n-ai dreptate! N-ai pierdut încă nimic! Încă poţi schimba ceva. Spune-i odată! Ce tot aştepţi?! Vrei să-i spun eu?
Lucian: La ce bun?! Să mă refuze? Din nou? A câta oară? Nu m-am învăţat oare minte? N-am la ce să mă mai aştept din partea ei...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi nimic nu s-a schimbat

să-ncetăm a mai crede
în sinceritatea ceasurilor electronice
în vorba dreaptă a semnelor de circulaţie
în fiabilitatea computerelor

de fapt
nimic nu s-a schimbat

să punem lampa pe masă
să ne lumineze cinstit privirea

poezie de Krzysztof Karwat din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre (declamativ): Argint viu, împerecheat cu sulf animal! În vara femeii, totul e rotund şi fierbinte! Coapsele şi sânii dau în pârg! Ce invitaţie la jaf! Nevoie de continuitate, sete de păcat! Dar apa regală spală totul! Numai sămânţa metalului rămâne. (Amestecă bine conţinutul Vasului). Că aurul va naşte mereu aur! În acest Vas, fratele îşi iubeşte sora! Crizanteme vor răsări din cenuşa nelegiuirii lor! Şi sufletele vor zbura, orbite de prea marea apropiere! Ridicaţi-vă la cer, voi fluturi ai materiei! Abraxas! Abraxas! Un bulgăre de soare doarme încă în amfora nopţii...

replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

Sunt auzit poate de sute,
Şi mulţi ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.

Sunt de nimic prea plin,
Şi tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Şi gândurile au făcut un carambol.

Îmi mint zilnic oglinda,
Şi îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.

Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Şi o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoşteau,
Când derapat sunt doar adevărat.

Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost aşa niciodată n-am plecat.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi fapta

Din viaţa mea am rupt bucăţi şi-am împărţit la fiecare,
fără să am prejudecăţi: de-mi e prieten sau oricare!
Munceam cinstit un ban să am, nu m-am gândit să-mi fac un rost,
ce-mi prisosea îl împărţeam şi alţii m-au luat de prost!
Eram un visător ciudat, credeam în pilde şi poveţe
şi mulţi de mine-au profitat că eram bun şi cu blândeţe!
Eu chiar nu mă gândeam la rău, gândeam că Răul nu există
şi proiectam în capul meu un ideal în lumea tristă!
Din cărţi mă inspiram mereu, gândind că-s scrise după Viaţă,
dar m-amăgeam aşa mereu, umblând cu visele prin ceaţă!
De sentimente nu mai spun c-am risipit ca un nabab,
c-aveam un suflet de nebun şi mare cât un baobab!
Şi risipind mereu avutul ajuns-am şi eu la strâmtoare,
că toate mi s-au dus ca vântul să văd şi viaţa ce chip are!
S-au depărtat cu toţi de mine când n-am avut ce să mai dau
şi-n loc să îmi aud de bine numai batjocură primeam!
Acei pe care-i ajutasem abia de mă mai cunoşteau,
că nu prieteni câştigasem, ci doar duşmani ce mă loveau!
"Amicii" îmi zâmbeau stingheri, dar pe la spate mă bârfeau,
că deveniseră hingheri şi ca pe-un câine mă-ncolţeau!
Vedeam acum o altă viaţă, cum nu credeam că poate fi,
ce-mi lua o pânză de pe faţă, dar nu o mai puteam iubi!
Nu am mai fost bun de nimic, decât să îmi primesc osânda,
că totul devenise mic, iar în cădere-mi fu izbânda!
S-a pustiit totul în jur şi pustiire-mi fu în fire,
că Viaţa devenise ciur, din bunătate şi iubire!
Şi, poate, numai Dumnezeu mi-o mai fi plâns, cumva, de milă
când eu mă chinuiam din greu, ceilalţi doar mă priveau cu silă!
De m-am salvat sau nu din moarte, doar Sfântul Duh poate mai ştie
sau, poate, încă stau în Noapte şi-mi picur Viaţa... pe hârtie!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi fapta (după Neagu Vasile-Scânteianu)

Din viaţa mea am rupt bucăţi şi-am împărţit la fiecare
fără să am prejudecăţi: de-mi e prieten sau oricare!
Munceam cinstit un ban să am, nu m-am gândit să-mi fac un rost,
ce-mi prisosea îl împărţeam şi alţii m-au luat de prost.
Eram un visător ciudat, credeam în pilde şi poveţe
şi mulţi de mine-au profitat că eram bun şi cu blândeţe.
Eu chiar nu mă gândeam la rău, gândeam că Răul nu există
şi proiectam în capul meu un ideal în lumea tristă.
Din cărţi mă inspiram mereu, gândind că-s scrise după Viaţă,
dar m-amăgeam aşa mereu, umblând cu visele prin ceaţă.
De sentimente nu mai spun c-am risipit ca un nabab,
c-aveam un suflet de nebun şi mare cât un baobab.
Şi risipind mereu avutul ajuns-am şi eu la strâmtoare
că toate mi s-au dus ca vântul să văd şi viaţa ce chip are.
S-au depărtat cu toţi de mine când n-am avut ce să mai dau
şi-n loc să îmi aud de bine numai batjocură primeam.
Acei pe care-i ajutasem abia de mă mai cunoşteau,
că nu prieteni câştigasem, ci doar duşmani ce mă loveau.
"Amicii" îmi zâmbeau stingheri, dar pe la spate mă bârfeau,
că deveniseră hingheri şi ca pe-un câine mă-ncolţeau.
Vedeam acum o altă viaţă, cum nu credeam că poate fi,
ce-mi lua o pânză de pe faţă, dar nu o mai puteam iubi.
Nu am mai fost bun de nimic, decât să îmi primesc osânda,
că totul devenise mic, iar în cădere-mi fu izbânda!
S-a pustiit totul în jur şi pustiire-mi fu în fire,
că Viaţa devenise ciur, din bunătate şi iubire.
Şi, poate, numai Dumnezeu mi-o fi mai plâns, cumva, de milă
când eu mă chinuiam din greu, ceilalţi doar mă priveau cu silă.
De m-am salvat sau nu din moarte, doar Sfântul Duh poate mai ştie
sau, poate, încă stau în Noapte şi-mi picur Viaţa pe hârtie!

poezie de Petre Prioteasa, după Neagu Vasile-Scânteianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul pentru el a stat.
Timpul tău merge-nainte.
Timpul tău nu s-a blocat.
Tu nu pleci la cele sfinte.

Fiecare avem un timp.
Nu ştim când se va sfârşi,
Nici când mergem în Olimp,
Nici când ne vom despărţi.

Dacă timpul se sfârşeşte
Pentru unul dintre noi,
Viaţa-n loc nu se opreşte.
Ea continuă cu cu voi.

Iar când timpul tuturor
Se sfârşeşte dintr-odată,
Nimic nu e mişcător.
Planeta e îngheţată.

El şi atunci continuă,
Chiar fără Tera, ştim bine.
Viaţa se perpetuă
Pe planetele vecine.

Timpul Universului
Nu are a se sfârşi.
Urmează decesului.
El mereu va dăinui.

Cum vaşnicia timpului
Încă e nedefinită,
După zeii Olimpului
Ştim că ar fi infinită.

poezie de Dumitru Delcă (5 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate

Poate că ar fi bine, să ştiu,
Poate că ar fi mai bine, să nu ştiu.

Poate că ar fi bine, să ştii,
Poate că ar fi mai bine, să nu ştii.

Poate că ar fi bine, să ştim,
Poate că ar fi mai bine, să nu ştim.

Poate că Timpul se va îndura,
Poate că Spaţiul se va micşora.

Poate.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu mi-am dorit să devin acel cercetător, acel explorator curios şi pasionat şi a fost mult mai bine să fac acest lucru fără să fi ştiut nimic, mereu alegând sticla fără etichetă, mereu aplicând o metodă neîncercată, înarmat doar cu certitudinea şi credinţa că voi fi uimit.

Pat Conroy în Cavalerii disciplinei (1980)
Adăugat de Irina Simion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-ar fi fost...

Dac-ar fi fost... nici nu era... că eu...
Se pare că... deşi.... mai ştii.... erau...
Din contră, poate că... aşa... mereu...
Acum de ce să.... că tu zici că... sau...

Sunt sigur că.... de fapt... eu nu... în fine...
Se întâmpla sau... nu ştiu.... numai tu....
Îmi pare rău, cu toate că... ei bine,
Putea să fie... dacă noi... sau nu...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bezmetici

Încă nu am înţeles
lumea asta pe de-a-ntregul,
încă mai avem de mers
să pricepem tainic sensul..

Încă noi ne mai căutăm
în iluzii compromise,
încă ne mai îmbătăm
de parfumuri şi de vise.

Încă suntem la-nceput
făcând paşi spre a cunoaşte,
încă multe-s de făcut
a-nţelege toate aste.

Încă noi mai bâjbâim
în lumină pe-ntuneric,
încă nu ştim să iubim
şi ne este gândul cleric.

Încă moartea sperie
şi puţine ştim de dânsa,
încă nu ştim tot ce e
în mărirea neatinsă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este singurul sfetnic inteligent pe care-l avem. De câte ori simţi, aşa cum faci mereu, că totul merge prost şi că eşti pe cale să fii anihilat, întoarce-ţi capul spre moartea ta şi întreab-o dacă este aşa. Moartea îţi va spune că te înşeli; că nu contează nimic în afară de atingerea ei. Moartea ta o să-ţi spună: "Încă nu te-am atins!"

Carlos Castaneda în Călătorie la Ixtlan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimic precum moartea. Moartea este cel mai bun lucru care se poate întâmpla în viaţă; dar cei mai mulţi oameni mor atât de târziu şi le ia atâta nemilos timp să moară. Dumnezeu ştie, vecinii lor nu-i văd niciodată ridicându-se dintre morţi.

citat celebru din William Blake
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne aflăm

Ne aflăm mereu pe drum
Când la vad, când la răscruce,
Apa-i foc, şi ceru-i fum
Drumul, nu ştim unde duce

Semne nu-s, iar hărţi lipsesc,
Ghizi, de mult nu se găsesc.
Batem pasul în cerc mic
Alegând când drept, când dreapta
Impingând ba scut, ba dric
Şi nu-i cugetul ca fapta,
Ne certăm, ca orişicine
Că nu ştim că ştim mai bine

Drumu-i strimt şi e spinos,
Noi, bălângănind pe jos
Pe ţurloaie prea firave
Ne-mproşcăm în culpe grave
Cum că drumu-i drum de dos

Ne aflăm mereu pe drum...
Mişunând în duh credinţa,
Căutându-ne fiinţa
Până ce devine scrum.

Ne aflăm.

poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian Taler
Comentează! | Votează! | Copiază!

An, zi, ceas

E Timpul iscusit "miriaman",
Mulţimi de Shiva puse la un loc,
Ce răbojesc cu necurmat alean,
De la născare până la soroc...

E nelipsit mereu, oriunde-am fi,
La sărbători sau la diurnul ceas,
În miez de noapte sau în plină zi,
La fericire sau la greu impas,

De ştim ori de nu ştim, neîncetat,
Cu miile-i de mâini ce nu pot sta,
E Timpul o maşină de taxat,
Ce nici o clipă nu va ezita,

Câte-o secundă vămuind mereu,
Din zestrea ce norocul ne-a ursit,
Şi sacul ce înghite timp mereu,
Cu ele zilnic fi-va burduşit,

Pân' la un ceas al vremii de apoi,
Când totul va lua un trist sfârşit,
Când clipele se numără-napoi:
... doi, unu, zero... minus infinit...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nemiloasa devenire

Trăim o bună parte din viaţă printre morţi.

Citim în cărţi poeme de-o mie de ani spuse
Şi muzici ascultăm, demult compuse,
Şi-n vis vorbim cu vechi prieteni morţi;
E-o lume, de neant înconjurată,
Care prin moarte-şi capătă durată
Şi fiinţează-n noi prin nefiinţă.
- Şi ne-nşelăm cu strania credinţă
Că ispăşim cu mari păreri de rău
Greşelile de-odinioară,
Care pe alţii i-au făcut să-i doară,
Când nu gândeam ce-i bine şi ce-i rău
Şi când cu nepăsare şi-n neştire
Trăim în nemiloasa devenire.
Dar nimeni n-ar putea să mai învie.
Ce-a fost stricat, jignit pe veşnicie.

Şi doar numai părerea de rău mereu e vie.

poezie clasică de Alexandru Philippide din Vis şi căutare (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şi timp

Cad grele pleoapele către pământ
şi gândurile se-nalţă spre cer...
Aleargă dezlănţuite făcând legământ,
pe moment se opresc plutind desuet,
ochi în ochi cu-nţeles se privesc
apoi din nou în galop se pornesc...
Timpul nu se naşte, nu moare
se-ascunde sub al nostru cer,
e doar o schimbare constantă,
vieţi şi iubiri ne fură zbicer.
Nimeni şi nimic nu l-a sufocat
vârsta-i nu se cunoste, deşi ades invocat
mereu a existat şi-aşa va fi mereu
căci el este nimic, nimic de colorat
cu ale noastre vieţi şi existenţe de brocat.
Timpul e-n noi şi noi suntem timp
totul e timp fără de timp...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!