E timpul

Am înțeles că bate ceasul
Să mă retrag în cuibul meu,
Să trag oblonul la fereastră
Și să vorbesc cu Dumnezeu.

Să scotocesc prin buzunare,
Bucăți de liniște s-adun,
Să pun cristalul în cuvinte
Ca-n rugăciunea ce o spun.

Cu sufletul descătușat,
Cu picături din călimară
S-aduc aproape orizontul
Și timpul scurs să nu mă doară.

poezie de din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton trist

Distribuie

Citate similare

Mariana Daniela Bidascu

* * *

e atât de liniște în mine...
e-atâta murmur șoptit si cald...
încât aud cum mă sfărâm în bucăți de tine
in firimituri de cuvinte si sclipiri de dor...

amestecându-mă cu timpul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De întâi aprilie

Soțul crede că-l iubesc,
Mi-l alint, îi spun "comoară"'
Pe întâi îl păcălesc,
Iar în rest... îl trag pe sfoară!

epigramă de din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Noaptea-mi bate la fereastră ...

Noaptea-mi bate la fereastră
Amintind iubirea noastră,
Când simt, pentru-a câta oară,
Că tristețea mă-nfioară.
Cu singurătatea soră,
Număr oră după oră,
De mă apasă pereții
Până-n ceasul dimineții.
Noaptea, timpul se dilată,-
Ceasurile prind să bată
Sferturi, jumătăți și ore,
Zorii zilei să-i implore.
Noaptea lungă și pustie,
Îmi va ține companie
Stând cu mine la taclale,
Umplând ceasurile goale.
Printre florile din glastră
Noaptea-mi bate la fereastră
Alungând pe orișiunde,
Ore, minute, secunde...

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Pe-un petec de hârtie

O lacrimă s-a scurs în călimară,
Penița frântă n-a mai vrut să scrie,
Idila începută-n miez de vară
S-a stins în toamna rece și pustie.

Ardeau iubirile de-odinioară
Și le stingeam pe-un petec de hârtie,
O lacrimă s-a scurs în călimară,
Penița frântă n-a mai vrut să scrie.

Mi-e dor de sărutarea ta târzie,
Cerneala mirosea a primăvară,
Plângea romanța-n strune de vioară
Și liniște-mi găseam în poezie,
O lacrimă s-a scurs în călimară.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune în timpul inundațiilor

Doamne, apă-ai dat prea multă!
Doar o rugă îți mai spun:
La români, te rog, m-ascultă,
Dă-le și ceva... săpun!

epigramă de din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Rugăciune în timpul inundațiilor

Doamne, apă-ai dat prea multă,
Doar o rugă îți mai spun:
La români, te rog, m-ascultă,
Dă-le și ceva... săpun!

epigramă de din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Țuțea

Poarta spre Dumnezeu este credința, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creștin, rugăciunea ne arată că umilința înalță, iar nu coboară pe om.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

A venit la mine Moșu'...

Stăteam la geam pe înserat
Speram să ningă-oleacă,
(Mai mint și eu, eram pe chat
Ca vremea să mai treacă),
Deodată sar și mă trezesc
Cu Moș Crăciun în casă,
Îmi bagă ho, ho, ho, firesc
Prin barba lui cea groasă,
Îi spun să stea lângă cuptor
Îi dau vin fiert și șuncă
Dar el îmi zice-un plugușor
Scăpat ca din speluncă:
-Aho, aho, măi cetățene
Stai și nu te umfla-n pene,
C-am venit s-aduc ulcica
Cu-ndelemn de la bunica,
Cu făina pentru pizza
Și cu zahăr Coronița
Tu dospește-ți aluatul
Iar guvernu-ți dă rahatu';....
Iarna-ai grea, omătu-i mare,
Iar n-am bani în buzunare
Fiindcă-și puși la borderouri
Nu am bani pentru cadouri,
N-am ce să vă pun în sac,
Ce-am făcut, s-a scurs pe crac,
Dă-mi tu mie o lețcaie
Vei primi-ndoit pe foaie;....
Mâine anul se-noiește
Tot cu boi pe tron firește,
Care trag la munca grea,
Se gândesc ce să-ți mai ia.
Ia mai mână cetățene
Lupta, nu-ți mai fie lene,
Dovedește c-ai măciucă
Bagăle-o-n guvern și-mbucă;
De urat aș mai ura
Dar mi-e că mă voi îmbăta
Eu de cinste-ți mulțumesc
Timpul nu ți-l mai răpesc
Îți spun la mulți ani din fiere
Pa și pu! la revedere!....-
Eu nu l-am condus afară
Cum ar fi fost cuvenit,
Ci frumos cu o fanfară
l-am băgat pe-unde-a ieșit,
Dupa ce vine cu golul
Mai îmi toarnă și palavre,
Că la noi minune-i solul
Ies din el la vot cadavre,
Și că noi am duce vina
De prin '90 încoace...
Ce prostii!... La noi-i Divina
Comedie, asta zace!....

poezie de (22 decembrie 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă amintirilor de sat

Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând și-o inimă de brazi...
Și-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munți și văi,
Frâng pita în bucăți de timp.

Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Și dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine țesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Și timpuri troienite dor
Și zboară clipele spre moarte.

Precum un clopot peste sat
Se-așează liniștea... O chem...
Este târziu și s-a-noptat
Și în clepsidră se aștern
De-odată, fulguiri de nea,
Lumini și stele căzătoare,
În gânduri, pe căsuța mea
Și pe a timpului cărare.

Un gând și-o inimă de brazi,
Un clopot de ninsori și vis,
În care, timp, de veacuri arzi,
Vreascuri din timpul nepermis.
mi-ai prins în clipe de argint
Ninsori de vise și cuvinte,
Cu clipa-n noapte să m-alint,
Să-mi fac poeme de cuvinte.

Și-n suflet totul s-a schimbat...
Atâta liniște m-apasă!
Cuvintele s-au spulberat
Și vreau să mă întorc acasă.
Vânturi, spre minus infinit
Îmi poartă frunzele de dor.
Arama timpului oprit
Răsună iar ușor... ușor...

Trecând pe troienite căi,
Cu biciul despicat în cinci,
Se-aud vuind, se-aud prin văi,
Se-aud deodată și aici...
Tot ei, în portul popular,
Trecând precum un vis prin moarte.
Bătrânii noștri trec arar
Prin a tăcerii noastre noapte.

În troienitul anotimp
Mă-ntorc din nou, mă-ntorc acasă.
Să dorm aș vrea, dureri să schimb,
Să stau cu toți ai mei la masă.
Să-mi fie timpul spre-napoi
Vis și mușcată la fereastră,
Să fiu mereu, mereu cu voi,
În orice timp să fiu acasă.

Colindători prin munți și văi
Se-ntorc ca altădată iar
Cu fruntea sus, mândrii flăcăi,
Cu trup arzând în munți de jar.
Altar, ceasornic și popas,
Argint pe ii, argint pe fote
Și sufletul ce le-a rămas
În versuri și poeme, note...

Frâng pita în bucăți de timp
Și se întorc la rădăcini,
Troiene-n orice anotimp,
În suflet simpli și virgini.
Sub un ștergar, înlăcrimat,
Bunicul cu o pleoapă-nchisă,
Sub nori de praf s-a așezat...
Bunica-și toarce anii-n prispă.

Frâng pita în bucăți de timp,
Colindători prin munți și văi,
În troienitul anotimp,
Trecând pe troienite căi.
Și-n suflet totul s-a schimbat...
Un gând și-o inimă de brazi.
Precum un clopot, peste sat,
Bate în pieptul nostru, azi...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lev Tolstoi

Gândim și spunem: de ce Dumnezeu nu ne-a spus voia Sa prin cuvinte, dar uităm că prin cuvinte, întotdeauna imprecise, neclare, mereu incomplete, vorbesc în imperfecțiunea lor numai oamenii; Dumnezeu are alt limbaj, alt mijloc de a transmite adevărul: prin faptul că ne face conștienți de natura lui.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.
Doina Bonescu

Cuibul

Din cuibul meu, pui au zburat în zi de vară, zi senină,
Și bucuroasă îi priveam cum dau din aripi în lumină!
Când bruma toamnei se așterne și frigul simt cum mă-nconjoară
Mă uit în zări, cât mai departe, aștept un pui ca să apară...

Un scurt popas.-Ce faci? Cum ești? Vrei supă sau o pană-n dar?
Vom sta o noapte la povești... lângă o sobă cu mult jar!
Pe rând, ne amintim de toate, câte au fost în cuibul plin,
De zilele cu bucurie și albul florilor de crin....

Dar vremea trece, zori apar, răsfrâng luminile-n mușcată
În liniște ușa deschid și trag zăvorul de la poartă.
Cred c-am visat în noaptea lungă, solstițiu este pe aproape
Și iarna rece mă așteaptă, în braț, cu două-trei cojoace.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Și udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud șoapte,
Și gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deși e frig, eu ard de dor,
Vântul serii șuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ceasul aruncat pe fereastră

am dat timpul mai departe
cu o oră
să nu știu că știi
ce știai că știu,
basmul imoral
fuga de iad
ușa de cristal
neterminatul bal.
ceasul aruncat pe fereastră
îmi mai ticăie în piept
chiriaș pentru un timp.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ninge ca-n povești, seara se coboară

tribute to Cristian Pațurcă

Veneam de la Unirii, într-o zi specială,
Mergeam eu și Pațurcă,"La aniversară"
Frigul și norii căzuseră la învoială,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

La Universitate ajungem, e puhoi de lume,
Punem flori la Troiță, ei ne înconjoară
Oamenii sunt triști, nu e loc de glume,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

Azi e 21 decembrie, s-a împlinit un an,
Nu ne vine a crede cum timpul zboară
Totul e-un infinit alb, ca într-un roman,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

De la revoluție a trecut un an de libertate,
Un an de când oamenii au învățat să moară,
Pentru democrații și minciuni sfruntate
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

Brusc mă trezesc din somn, Cristi a murit,
Imediat dau fuga la geam și mă uit afară
În spatele blocului totul pare liniștit,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

Merg jos la florărie, frumoși trandafiri,
Cumpăr, dar sufletul începe să mă doară
Mă urc în mașină, gonesc spre cimitir,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

Mă opresc la mormânt unde Cristi zace,
Sărut fotografia și îi spun "Odihnă ușoară"
Iar bunul Dumnezeu să îți ofere pace,
Ninge ca-n povești, seara se coboară.

poezie de (august 2021)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vasile Vulpașu

Olguța - promisiune

Cu Olguța la tribună
Ne vorbesc de viața bună,
Doar că vântul bate tare
Prin a noastre buzunare!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plânset și tril

Și dacă-n călimară cerneli n-or să mai fie,
Inima mea îți cântă, un tril de ciocârlie!
Iar de stiloul scrie de plânsetul din noi,
Te rog, poete, vino, dă ceasul înapoi!

"O călimară, un stilou, un ceas?
Un clopoțel, lipsit de glas?"

De', clopoțelul e lipsit de glas
Și-n călimară lacrimi au rămas,
Stiloul scrie astăzi, pentru noi:
Vă rog, nu plângeți, dați ceasul înapoi!

poezie de (11 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Stelică Romaniuc

Poveste de serviciu

Șeful nostru când se plimbă
Prin birouri, mă retrag,
Unii, însă,-l trag de limbă,
Alții... înc-o limbă-i trag.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Avertisment pentru U.E.

Cu oiștea băieții-au dat
Prin toate gardurile noastre,
Aproape tot au demolat,
Acum... urmează ale voastre.

epigramă de din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inspirație

Despre vin și-a lui virtuți,
Ce se trag din mama viță,
Scrii cu har de ne lași muți
Numai dacă... te faci criță!

epigramă de din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Este ușor de înțeles că cu cât trăim mai aproape de sursa bogăției, cu atât mai multă bogăție vom primi și este la fel de ușor de înțeles că sufletul celui care este mereu recunoscător, trăiește mult mai aproape de Dumnezeu decât al cel care uită să privească la El în recunoștință.

în Știința de a deveni bogat
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Wisdom of Wallace D. Wattles II - Including: The Purpose Driven Life the Law of Attraction & the Law of Opulence Paperback" de Wallace D. Wattles este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -41.99- 25.72 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook