Scrisoare către bunicul meu, învăţătorul Marin Păunescu

"Tu să te ţii de carte, măi băiete" (M.P.)

N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ţi scriu, altundeva şi altcândva
Deşi, probabil, tot ce-am scris în viaţă,
Este răspunsul meu pe adresa ta.

Te rog să-mi ierţi această tutuială,
Dar a mă mai preface este greu
Şi-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca şi pe Dumnezeu.

Învăţătorul meu cel mai de seamă
Ai fost şi eşti şi cred c-ai să rămâi,
Tot ce-am aflat în viaţă de la tine
E şi acum temeiul meu dintâi.

Şi după viaţa ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morţii te-a găsit scrisoarea
Şi pensia, zadarnic, ţi-au mai dat.

Dar mi-ai lăsat o moştenire sfântă,
Ca să mă bucur până la sfârşit,
Această biată limbă românească,
De-al cărei duh m-am învinovăţit.

Mi-a mai rămas o urmă de la tine
Pe care aţi ascuns-o în pământ,
E sabia din frontul vieţii tale
De la Mărăşti, rănitul nostru sfânt.

Ai fost un liberal până la moarte,
Dar trebuie să afli faptul prost
C-ai tăi trădează dreptul limbii noastre
Şi iau în glumă jertfa care-aţi fost.

Nu ţi-am urmat ideea şi credinţa,
Dar azi, când ţara-i bună de spital,
Îmi vine să-mi iau gândul, tată mare,
Şi să devin cu forţa liberal.

S-a dezechilibrat această ţară
Şi limba ei s-a pervertit grozav,
Încât, în plină libertate, iată,
Românul a ajuns un simplu sclav.

Îţi mulţumesc de limpedea fântână
Pe care mi-ai făcut-o între vii,
Dar s-a surpat şi nu opresc nici boii,
Că ea ni-i viaţa, trebuie să ştii.

În rest, sunt toate rele, tată mare,
Ţăranilor le este tot mai greu,
Că uite, în această lume hoaţă,
Mereu e-n alte sate Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a două ediţie, adăugită) (ianuarie 1998)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

Mi-ai fost şi minus, dar şi plus,
Ne-am înmulţit, ne-am împărţit...
Ai fost şi nou, dar şi-nvechit,
Ţi-am fost ajuns şi neajuns.

Mi-ai fost şi-ntreg, dar şi pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost şi viaţă, dar şi moarte,
Ţi-am fost ce nu o să-ţi mai fiu...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste fără punct...

La ceas târziu, crepuscular, vin şoapte
Ce mi-aş dori cumva să uit
În noapte...
Să nu visez iar despre tine, şi...
Să-ncep o nouă viaţă... a trăi.
Şi tot ce fac e să mă lupt să uit,
Pe inima care te strigă, să n-ascult.
Tu m-ai respins când te iubeam mai mult,
M-ai evitat, fugind laş şi mut!
De ce mi te-ai ascuns după tăcere?
Şi te-ai retras fără vreun cuvânt...
Nu ştiai că provoci durere,
Când în urmă nu laşi vreun rând?...
La ceas crepuscular vin iar himere,
Ce mă îmbată de amintiri nebune...
Destinul meu alambicat te cere,
Ca sufletele noastre să se-adune...
Nu pot să cred că n-ai iubit ce-a fost,
Nu pot să cred într-o indiferenţă!
Tot ce mi-ai dat, a avut un rost
Ce îl analizez în a ta absenţă.
Cred că te lupţi şi cu tine, dar altfel...
Cred că alungi intenţionat iubirea,
Precum şi sentimente fel de fel,
Şi îţi impui să-mi striveşti amintirea!
De ce atâtea jocuri de respins?
De ce nu îţi accepţi ce simţi real?
Valul de tristeţe m-a cuprins,
Când ai decis să pui un punct final.
Şi până la urmă, care-i scopul?
Ce-a fost de fapt adevărat...?
Atât a fost? Doar ţi-ai jucat rolul,
Îndrăgostindu-mă pe mine infernal?...
Nu ai lăsat vreo explicaţie convinsă!
Nu ai avut curaj nici să-mi vorbeşti...
Durerea e prea mare, când respinsă
Fost-am, fără să lămureşti!
A fost un joc şi-atât şi-un rol jucat?
A fost de la-nceput numai minciună?!...
Cum altfel să-mi explic de ce-ai plecat,
Când peste tot ţi-am fost atât de bună...?
Nu are sens, nici logică, nici drept
Să năruieşti o viaţă dintr-o joacă!
Să te uit, sau să te mai aştept?
Ca viaţa ce-ai distrus să-ţi dea o plată!
În viaţă nu se iau decizii singulare,
Când noi povestea am trăit-o amândoi,
Nu ştii măcar atâta lucru oare?
Că explicaţii se împărţeau la doi?...
De ce nu ai putut să mă priveşti în faţă,
Când ţi-ai luat decizia să laşi
În urmă şi cuprinsul şi prefaţă,
De ce nu mi-ai vorbit în loc să taci?...
Ce-aş mai putea să spun acum, tardiv...
Când faptele vorbit-au pentru tine,
Prea multe lacrimi s-au scurs pe portativ
Şi inima a rămas la tine...
Şi multe eu aş spune despre noi...!
Despre-o poveste de dragoste curată...
Unde-am trăit şi soare, dar şi ploi,
Şi ce-am trăit... vreau să mai fie o dată!
Dar de acum, să fie fără punct!
Să nu existe dor şi despărţire!
În braţele tale să m-arunc,
Şi să gustăm din plin din fericire...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 25 kg în plus, ceea ce m-a salvat şi m-a pus pe drumul cel bun a fost că m-am acceptat. Am zis: "Pera, duci o luptă grea şi felicitări că nu te laşi bătut. Ai nişte slăbiciuni şi faptul că ştii care sunt acestea este un mare pas spre rezolvarea lor. Acceptă că a fost foarte greu până acum, dar de acum vei face schimbările necesare pentru că vrei să fii permanent un om mai bun". Adică mi-am oferit singur compasiune şi am vorbit frumos cu mine, dar nu am rămas cu 25 kg în plus, ci am început să fac sport şi să mănânc diferit. Să te accepţi pe tine nu înseamnă să rămâi aşa cum eşti, ci înseamnă să nu te pedepseşti pentru ce te-a dus în situaţii urâte de viaţă şi să îţi iei angajamentul că vei munci pentru schimbare. Repetă după mine: "Mă accept în acest moment şi îmi iau angajamentul să fiu mai bine."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce înseamnă să fii simplu? A. M: Să fii simplu în lumea gândului este imposibil. Aş spune totuşi că a fi simplu înseamnă să îl pui în centrul existenţei tale pe Dumnezeu, atât de complet, încât să te dizolvi în El. Această comuniune în care nu mai rămâne nici o urmă de "eu şi al meu" este apogeul simplităţii. Dumnezeu este teribil de simplu! I: Ce înseamnă să fii om? A. M: A te crede un ego separat de Dumnezeu, care "îşi trăieşte viaţa", este suferinţa lucie de a fi om. I: Ce este o fiinţă superficială? A. M: O fiinţă care fuge, urmează orbeşte gândul, fie că e gândul "voi lua covid" sau gândul "sunt iluminat", este o fiinţă teribil de superficială. O fiinţă care îl urmează tot timpul pe "eu şi al meu" este o fiinţă cutremurător de superficială.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine şi mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorţ de gând, când te desparţi de el şi laşi mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăşi sau Dumnezeu! Prima şi cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" şi Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul şi acelaşi cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Fiinţare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi vei fi aidoma pruncilor nu o să intraţi în împărăţia cerurilor."

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi iubita mea! Rămâi

Rămâi iubita mea! Rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Cu un sărut ce ţi l-am dat
Stângaci, mai mult pe apucat,
Pe care eu nu l-am uitat
De-aceea... mai rămâi.

Şi-aşterne valuri de visări.
Eu nu uit desele-ncercări,
Când... Din păcate-ai reuşit,
Cu dibăcie m-ai minţit
Şi sufletul mi l-ai vrăjit,
Acum... am remuşcări.

De astăzi? Cred că m-ai invins.
Sărutul... ţi-l păstrez aprins.
Şi-mbrăţişările cu dor,
Cuvântul sacru de amor,
Le mai păstrez ca un decor.
Of... dragostea s-a stins.

De ce eşti rece când te chem?
Că mi-ai fost dulce, ca un gem.
Cu-atâtea vorbe m-ai convins,
Focul iubirii mi-ai incins,
Iar drumul nostru s-a întins.
Dar... s-a sfârşit un ghem.

Înflăcăraţi de-atât noroc
Ce-a dispărut chiar dintr-un foc,
Eu am ştiut că mă trădezi,
Cu dibăcie mă trişezi,
Şi pân-la urmă ce să vezi?
Experta unui joc.

Cum poţi să pleci? Când bine ştii
C-ai fost izvor de bucurii.
Câtă credinţă mi-ai jurat,
Că mă iubeşti şi... implorat
Să-ţi iert gestul necugetat,
Eu... n-am uitat. Să ştii!

De aceea draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Căci amintirile ce-au fost,
Rămân plăceri, dar fără rost,
În viaţă totul are... cost.
Tu! Nu ai căpătâi!

Sunt sigur că vei regreta.
Când dorul te va bulversa,
Iar amintirea din trecut
Te va-ndemna la un sărut,
Să ai în suflet al meu scut,
Căci... nu te pot ierta.

Adio! Draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi,
Iar eu... orfan al nimănui.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (27 mai 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau „somnul” liniştit

Am muncit din greu, o viaţă-ntreagă,
Ca să adun un ban şi să vă cresc.
Să am de-un leac căci viaţa mi-e beteagă
Şi cine ştie? Un doctor să-mi plătesc.

Am muncit din greu, cu veşnica speranţă
Să las în urma mea ce eu nu am avut,
Viaţă infantilă şi nici adolescenţă,
Nici cui să îi spun tată! Căci nu l-am cunoscut.

Am muncit din greu să cresc două vlăstare,
Cu palmele-mi tocite şi capul mai plecat,
Să nu-mi spună copii vorbe de indignare:
- Ce ai lăsat în urmă? Când eu voi fi „plecat”.

Am muncit din greu s-ajung un… „oarecine”,
N-am fost un pierde vară pe unde am lucrat,
Crezând că şi nepoţii se vor mândrii cu mine,
Cu multul sau puţinul, în ani, ce-am adunat.

Am muncit din greu să am şi de-o colivă,
De-o scândură, de cuie, să-mi faceţi „copârşeu”
Şi un prohod mai simplu, să nu fiţi împotrivă,
Nu vreau slujbe pompoase, nici groapă cu planşeu.

Astăzi viaţa-i scumpă, inflaţia e mare,
Ce-am adunat cu trudă, să împărţiţi doar voi,
Acesta-i testamentul, ce-l las, şi o îndurare
Să nu-mi sfidaţi cuvântul, nu faceţi tărăboi.

De v-am greşit cu ştire sau… poate de nevoie,
Vă cer sincer iertare, căci nu v-am ponegrit.
Viaţa mi-a fost dură şi… sigur fără voie
Mă-ndrept spre o cavernă, cu capul pe o pernă,
Spre somnul liniştit.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Am să-ţi spun de ce zâmbesc,
Că vreau s-auzi tot ce gândesc,
N-am să mint, îţi spun de bine...
Da, drag prieten, e despre tine.

Ştiu că acum citeşti atent,
Chiar dacă sunt absent,
Căci mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Iar tot ce-i scris e scris de mine.

Întâi de toate, îţi mulţumesc,
Am mâncat, deci nu glumesc,
Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,
Mulţumesc că mă asculţi.

E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, şi nu aş vrea,
Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,
Vreau să ştii tot ce gândesc.

Te admir că mă-nţelegi,
N-am crezut că vrei să-ncerci,
Sunt dificil, ciudat în toate
Dar tu mi-ai spus că nu se poate.

Mi-ai zis direct că sunt special...
Nu ciudat, şi nici normal,
Aveai dreptate, ai zis bine,
... special, căci te cunosc pe tine.

Din nou, repet: îţi mulţumesc,
M-ai învaţat ceva firesc,
Mi-ai amintit ce am uitat:
Că am un prieten adevărat.

Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,
M-am deschis, m-am străduit,
Am vrut să ştii de ce zâmbesc,
Am vrut să ştii tot ce gândesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul dricarului (I)

Toate care au viaţă trebuie să aibă o moarte;
un sfârşit timpuriu nu înseamnă că ai trăit puţin.
Aseară eram la fel cu ceilalţi oameni;
în această dimineaţă sunt înrolat pe lista morţilor.
Când sufletul şi respiraţia sunt spulberate, unde se duc? –
de ce forma se risipeşte şi este încredinţată golului din lemn?
Băieţelul meu, plângând, îşi caută tatăl;
prietenii apropiaţi mă regretă şi jelesc.
Acum când nu mai ştiu nimic despre pagubă şi câştig;
cum aş putea distinge ce este bun de ce este rău?
O mie de toamne după zece mii de ani
cine va şti dacă-am trăit în onoare sau în ruşine?
Am un singur regret: cât am fost pe această lume
n-am băut niciodată vin pe săturate!

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima

În viaţa asta tumultoasă
Pe care-am dus-o an de an,
Tu ai fost departe, cea aleasă
Să-mi fii pe veci un talisman.

Te-am îndrăgit din prima clipă
Şi te-am iubit nespus, cu dor,
Eu nu iau lucrurile'n pripă
Te-am adorat ca pe-un odor.

Mi-ai apărut ca şi o stea
Pe ceru'ntunecat al vieţii mele,
Ai apărut ca şi o stea,
Ca să mă aperi tu de rele.

Dar am să te pierd, aşa e oare?
Deşi nu te-aş da la nimenea,
Dar viaţa e amăgitoare,
Nu ştii deloc ce va urma.

Mi-ai fost şi prieten şi iubită
Ce mi-am dorit-o tot mereu,
Ca o cântare de lăută,
Ce mi-a cântat-o Dumnezeu.

Eşti ultima din viaţa mea
Până în clipa când am să mor,
Pe care am putut-o dezmierda
Cu vorbe pline de amor.

Eşti ultima şi preţuita mea femeie,
Ce n-am s-o pot în veci uita,
Ai fost o ultimă scânteie,
Ce n-am putut a o păstra.

Să mergi cu bine, suflet bun,
Să nu mă poţi în veci uita,
Nu vreau nimic ca să-ţi impun,
În amintire să-ţi rămână iubirea mea,
dragostea mea.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 25 de kilograme în plus, ceea ce m-a salvat şi m-a pus pe drumul cel bun a fost că m-am acceptat. Am zis "Pera, duci o luptă grea şi felicitări că nu te laşi bătut. Ai nişte slăbiciuni şi faptul că ştii care sunt, sunt un mare pas spre rezolvarea lor. Acceptă că a fost foarte greu până acum, acum vei începe să faci schimbările necesare pentru că vrei să fii permanent un om mai bun". Adică mi-am oferit singur compasiune şi am vorbit frumos cu mine, dar nu am rămas cu 25 de kilograme în plus şi am început să fac sport şi să mănânc diferit. Să te accepţi pe tine nu înseamnă să rămâi aşa cum eşti, ci înseamnă să nu te pedepseşti pentru ce anume te-a dus în situaţii urâte de viaţă şi să îţi iei angajamentul că vei munci pentru schimbare.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, că n-am avut ce... Doar o carte şi o felicitare, pe care m-am străduit să scriu cât mai frumos. Sper să descifrezi ce-am înşirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înţeleg ce-ai scris, vreau să ştiu. Şi... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; ştiu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Aşa că ţi-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele şi se axează pe teme geografice, deci, nu ştiu cât de mult o să-ţi placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ţi face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut să-i rezist pe drum, până aici şi... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înţeleg. Şi apreciez faptul că mi-ai spus totuşi, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstruşnică şi pe tine, Nis; să încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ţi închipuiai că n-o să poţi rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveţi nimic dulce de ronţăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârşit rezervele.
Maria: Ah, da... Serveşte-te, te rog! Şi scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuţo, dar... Te aştepţi cumva să iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia şi Luci măcar o bomboană, poţi păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul nimănui

COPILUL NIMĂNUI

De ce-ai plecat fără să-mi spui
o vorbă de alinare?
Să fiu copilul nimănui,
cu-a lumii stigmatizare?!

M-ai lăsat, fără să-ţi pese,
când nu învăţasem să scriu.
Mai târziu, din interese,
voiai alăturea să-ţi fiu.

Nu-mi doream avere mare
ori susţinere bănească,
ci caldă îmbrăţişare
de iubire părintească.

Paşii pe cărarea vieţii,
Dumnezeu să mi-i îndrume,
mă rugam la miezul nopţii,
când eram singură-n lume.

Cum am crescut, n-ai vrut să ştii,
când te-ntâlnesc, să nu te ştiu.
Aveam la masă-n orice zi,
gustul sufletului pustiu.

Tată mi-ai fost în suflet frânt,
prin vremuri rele bune,
să nu uit, cât sunt pe Pământ,
că n-am tată, cui a spune.

Drama vieţii trecătoare
în vremelnicia sorţii,
voi duce cu resemnare
prin eternitatea morţii.

*Prima poezie scrisă în adolescenţă

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Copiii - muguri de suflet
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bebe ştrumf

Bebe ştrumf, micuţ, modest
Am să-ţi spun de ce zâmbesc
Căci vreau s-auzi tot ce gândesc,
Când pe tine te privesc.
N-am să mint, îţi spun de bine...

Da, drag ştrumf, e despre tine.
Ştiu că acum citeşti atent,

Chiar dacă eu sunt absent.

Tu mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Eşti un ştrumf, iar tu ştii bine,

Tot ce-i scris e de la mine,
Din inimă pentru tine.
Întâi de toate, îţi mulţumesc,

Iar acum eu nu glumesc. 

Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,

Mulţumesc că mă asculţi.
E greu, când spun ce simt cuiva,

Devin nesigur, şi nu aş vrea,

Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,

Vreau să ştii tot ce gândesc.
Te admir că mă-nţelegi,

N-am crezut că vrei să-ncerci,

Sunt dificil, ciudat în toate,

Dar tu mi-ai spus că nu se poate.
Mi-ai zis direct că sunt special, 

Nu ciudat, şi nici normal,

Aveai dreptate, ai zis bine,

... special, căci te cunosc pe tine.
Din nou, repet: îţi mulţumesc,

M-ai învaţat ceva firesc,

Mi-ai amintit ce am uitat:

Că eşti un ştrumf adevărat.
Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,

M-am deschis, m-am străduit,

Am vrut să ştii de ce zâmbesc,

Am vrut să ştii tot ce gândesc.
Si să ştii destul de bine,
C-am scris numai pentru tine.
Iar ca mesaj de încheiere,
Hai pa-pa, la revedere.

poezie satirică de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Acum, scumpă colegă, îmi faci deosebita plăcere sau onoare de a-mi acorda acest dans? Te invit să dansezi cu mine.
Lia: Nesuferitule! Toată ziua nici măcar nu mi-ai vorbit deloc, ba nici nu te-ai uitat măcar spre mine şi acum ai tupeul să mă inviţi la dans?! Cum îndrăzneşti? Nici nu mă gândesc! Aşa că, ia-ţi gândul!
Lucian: Hei, ia-o mai uşurel! Te rog, nu mă refuza... Nu şi la dans; nu ţi-am cerut prietenia, ca să mă respingi din nou. Te rog...
Lia: Bine... Deşi nu cred că ar trebui să-ţi accept invitaţia, nu după cum te-ai purtat astăzi cu mine. Ai fost cam nesuferit. Foarte!
Lucian: Fie, îmi pare rău. Asta voiai să auzi de la mine, da?! Bine, te rog, încearcă să mă ierţi, din nou, indiferent că am greşit sau nu, indiferent de ce-am spus sau nu, indiferent de ce-am făcut sau nu, indiferent de motivele pentru care m-am purtat astfel, pentru că... Ascultă, trebuie să mă ierţi! Rămânem... Colegi, nu-i aşa? Măcar atât. Să păstrăm între noi măcar această relaţie, de colegialitate. Te rog, încercă să mă ierţi, să nu mai fii supărată pe mine. Recunosc, am fost un idiot că m-am purtat astfel cu tine azi, dar iartă-mă, te rog! De câte ori vrei să-ţi mai spun? Ştii foarte bine că în topul preferinţelor mele, încă eşti numărul unu pentru mine. Ce spui?
Lia: Nu astfel tratează un adevărat cavaler domnişoarele, cum ai procedat tu astăzi cu mine, dar pentru că insişti, fie. Deşi... Topul preferinţelor?! Ce vrei să spui cu asta?
Lucian: Hai să formulăm altfel; lista priorităţilor. E mai bine aşa? Hai, iartă-mă, te rog! Cu orice ţi-aş fi greşit...
Lia: De acord, te iert, de data asta. Poate că doar ai greşit, superiorul meu coleg.
Lucian: Excelent... Dar nu-mi vorbi astfel!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul meu

Ai fost îngerul meu din fiecare zi
Şi mi-ai arătat mereu calea,
Dar şi îngerul înserării,
Ca să-mi luminezi cărarea.

Ai fost îngerul meu cel mai sfânt,
În greutăţile vieţii mele,
Mi-ai fost şi soare şi pământ,
Eşti umbra vieţii-n toate cele.

Ai fost îngerul meu din cer,
Ce-ai adus multă fericire,
Tu m-ai vindecat sincer
Şi mi-ai dăruit iubire.

Dar eşti un înger muritor,
Din viaţa mea lumească,
Ce uneori eşti visător,
Inima să-mi iubească.

Vreau să fii îngerul meu mereu,
Mergând doar împreună,
Un înger al sufletului meu,
Cu viaţa noastră bună.

poezie de Eugenia Calancea (15 iulie 2020)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este atât de rar, încât nici măcar nu există. Cine vrea să trăiască? Gândul, nu-i aşa? Dar gândul este limitat prin el însuşi şi vrea să trăiască, ce? Viaţa care este nelimitată, nu-i aşa? O atare utopie nici toate minţile la un loc nu o pot trăi. Când vedem că suntem Viaţa, gândul se stinge natural în ea, cu toată pretenţia trăirii şi se reîntoarce Acasă. A fi Viaţa este libertate. A fi gândul înseamnă a trăi un construct psihologic despre viaţă, şi nu Viaţa. Nu vedem că faptul de a exista este Dumnezeu însuşi şi nu vedem că majoritatea oamenilor nu există, ci gândesc că există şi această închisoare conceptuală le curmă existenţa. Un copac de Sequoia nu vrea să îşi "trăiască viaţa" dar există 5000 de ani. Un "păduche numit gând sau mintea omului" pretinde că o trăieşte, dar de abia atinge 100. Adevărul este uluitor de simplu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!