Adio, vara
Adio, vara, pleaca-n ascunzisuri,
Noi suntem gata de-a cadea ntr-o carte,
Si de-a mai lacrima catre pietrisuri,
De dor de tine si de dor de moarte.
Din fructe coapte picura alcoolul,
Nimic nu mai ramane cum fusese,
Ce cosmic iese dintre ramuri golul
Penultimelor tragice regrese.
Si va veni si ultima rafala,
Dar nu-o vom apuca-o, nu e sansa,
Cand in ninsoarea imateriala
Bolnavii lumii vor cadea in transa.
Ci noi atata am putea decide,
Incostienti si tristi ca prima oara,
Prin fumurile toamnelor putride,
O carte pentru voi: adio, vara!
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Citate similare
Trei minus unu
Strain mi-e pe veci orice fel de confort,
Din oricare bomba m-atinge o schija,
Vai, sangele meu amurgeste de grija,
Coroana de lacrimi pe fruntea mea port.
Parerea de bine-i parere de rau
Si voie nu dau mintii mele sa spere,
Albinele-aduc si otrava si miere,
Cu Ea plang tristetea destinului Tau.
Cu Tine vorbesc hohotind despre EA,
Sintem mioriticul, tragicul trio.
Cu tine fiind, pe ea n-o voi privi-o,
Dar fi-va de-a pururi in inima mea.
Si poate ca eu mai curand as cadea
Bolnav Cavaler de Neant si Adio.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
La adio tu !
Se afla litere si farduri
Si niste munti sunt intre noi
Dosare inchise triste garduri
Si nici nu o sa mai vi inapoi.
In prgul iernii absolute
Saruta-mi tampla alb balai
Si apoi scufunda-te si du-te
In orizontul altui grai.
De ce sa iti spun la revedere
Nu as mai avea nici un motiv
Adio drepturile isi cere
Caci te-am pierdut definitiv.
Si de la mine pan` la tine
Cuvantul insusi va ingheta
Nici sa te strig nu stiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.
Cand te-am vazut ultima oara
Stiai si tu, plangeai si tu
Si ai plecat cu tot cu gara
Nici tren nu mai exista, nu.
Eu m-am intors inca o data
Voiam sa vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferata ?
Parca a luat-o cineva !
Eu ti-as mai spune amanunte
Destinul de-as putea sa il schimb
Iubita mea de peste munte,
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de atunci nu o voi gasi-o
Si eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu parjolit.
Nici nu pot nimic sa iti spun
Pe curand sau ramas bun
Aparu numai nu
La adio tu !
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
La adio
Se afla litere si farduri
Si niste munti sunt intre noi
Dosare-nchise, triste garduri
Si nici nu o sa mai vina apoi.
In pragul iernii absolute
Saruta-mi tampla alba, hai
Si-apoi scufunda-te si du-te
In orizontul altui grai.
Nici nu pot nimic sa-ti spun
Pe curand sau ramas bun
Aparu, numai nu, la adio tu.
De ce sa iti spun la revedere?
N-as mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-si cere
Ca te-am pierdut definitiv.
Si de la mine pana la tine
Cuvantul insusi va-ngheta
Nici sa te strig nu stiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.
Cand te-am vazut ultima oara
Stiai si tu, plangeai si tu
Si-ai plecat cu tot cu gara
Nici tren nu mai exista, nu.
Eu m-am intors inca o data
Vroiam sa vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferata
Parca a luat-o cineva.
Eu ti-as mai spune amanunte
Destinul de-as putea sa il schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de atunci nu o voi gasi-o
Si eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu parjolit.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 8 comentarii până acum.Nici o carte
De cand ai plecat departe,
Ma gandesc sa scriu o carte,
Dar de-aici si pan` la tine
Nu se merge, nu se vine.
Pot sa iti fiu supus paharnic,
Tot ce-ti scriu, iti scriu zadarnic,
Si de-ar fi sa-ti mai ajunga
Cartea mea de cale lunga.
Mila ta eventuala
M-ar atinge ca o boala,
Niste lacrimi de la tine
Nu mi-ar face nici un bine.
Poate-ar fi o terapie,
Daca te-as putea descrie,
Dar ma tine, ma retine
Dorul propriu-zis de tine.
Orice litera-i o rana
Si-o-ncercare inumana
Si nu poate nici o carte
Sa te-ajunga pana la moarte.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, Eva draga
Tu ai plecat pentru vecie
Noi am ramas, dar pana cand?
Caci firul vieti-i mai subtire
Cu fiecare zi trecand!
Erai o vesela faptura
Atunci cand noi ne-am cunoscut
Dar drumul sinuos al vietii
Ne-a indepartat, poate prea mult.
Acum tu ai plecat pe un drum
Pe care toti il vom urma
Dar nimeni nu va sti nici cand
Nici unde trupul ii va cadea.
E trista aceasta despartire
Fara speranta revederii
Dar toti suntem sortiti pieirii
Caci asta-i mersul reinoirii
poezie de Lia Dumitrescu (27 noiembrie 2011)
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A catre E
Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.
Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.
Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.
Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.
Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.
Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.
Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.
Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.
Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.
Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.
Adio E, iubirea mea
Semneaza trist vocala A.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervația de zimbri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio
Adio suflet părăsit de trup,
Adio ochi scăldați în lacrimi,
Să mă scuzați că n-am putut
Să vă șoptesc din nou dulce șoapte.
E întuneric și e frig
Și sufletul mă doare,
Aș vrea să strig,
Dar cine mă aude oare?
Nopți de-a rândul voi stătea
La geam privind cum luna pe cer răsare
De tine îmi voi aminti cu drag,
Adio, iubrea mea ce mare.
poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despartire in flori
La sarbatoarea florilor de mar,
cand drumul cere pasii sa se-astearna,
acum ne despartim intr-adevar
precum nu promisesem asta iarna.
La sarbatoarea focurilor mari,
cand toata lumea varuie de paste,
din viata mea incepi sa si dispari,
fiinta mea abia te mai cunoaste.
La sarbatoarea soarelui deplin,
cand sangele -n batrani se poticneste,
iubindu-te iti spun: ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde.
Adio, deci, mai e ceva de zis,
cand cad din geam deodata doua glastre:
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.
Ne mai ramane floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamna,
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui,
sa mi te aminteasca inspre toamna.
Atatea flori la despartire-avem,
atatea flori ca-n bietele romante,
de parca hohoteste un blestem,
porunca lui civilelor instante.
Si floarea de cires de care-am spus
a-mbatranit si s-a zbarcit in fructe,
incet, de parc-ar duce un obuz,
un tren transporta flori pe apeducte.
Tu crezi ca despartirea-i pentru ea,
dar tu nu vezi ce flori - numai ruine -
sa nu te minti, ca nu-i deloc asa,
te parasesc spre-a ma gasi pe mine.
La sarbatoarea florilor de soc,
cand lunca lumii galgaie salbatic,
ne despartim, plangand, la acest foc
pe-a carui vatra noi am fost jaratec.
De mar, de visin, de gutui, de par,
e floarea-n sarbatori pana departe,
acum ne despartim intr-adevar
cu-atatea flori in jur ca la o moarte.
Ce-i zis e zis si-n cantec iti spuneam
ca va fi aceasta clipa - n care
de-atatea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.
Adio, deci, te vad, dar nu te vad,
cand florile de noapte-ncep sa cearna
si daca despartirea-i un prapad
proiectul ei ti l-am trimis din iarna.
Pierduta mea, pe veci pierduta mea,
acm cand florile te tin de mana,
asculta cantecul precum era
ninsoarea noastra sfanta si pagana.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervația de zimbrii (1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima zi
Daca vei voi
Cea din urma zi
Sa o traim macar pe ea frumos.
Sa plecam in munti
Unde nu sunt punti
Unde merg si vulturii pe jos.
Sa avem niste vin
Sa dormim putin
Sub anestezii de cavernet
Eu sa te ascult
Si tu sa taci mult
Sa ne depanam viata incet.
Dupa atata timp
Nu pot sa ma schimb
Totusi trebuia sa ma cunosti
Si la cap de zi
Pentru a sfarsi
Plangem amandoi ca niste prosti.
Poate ca-s naiv
Dar te mai cultiv
In Antichitati de sentiment
Piesa noastra in doi
Va avea apoi
Un tarziu zadarnic happy-end.
Eram numai doi
Zilnic numai noi
Drum nici inainte nici `napoi
Cum s-a intamplat
De s-a adunat
Si e toata lumea intre noi.
Rani atatea am
Ca un cal in ham
Care trage greu un car de spini
Si am sa merg la targ
Si am sa imi vand cu sarg
Toate ranile la cap de timp.
Ne mintim mereu
Unul tu sau eu
Are in mana ultimul atu.
Trec la suferinzi
Murmur in oglinzi
La adio la adio tu.
Nu se mai aud
Pasari de la sud
Un curent polar le strabatu
Ca-ntr-un trist halou
Iti rostesc din nou
La adio la adio tu.
Ce a fost a fost
Ce va fi va fi
Uite ca a venit
Ultima zi .
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viata, dublu mixt
Traiesc aici, dar ma simt ca sunt departe,
Din ce in ce mai singur si mai trist,
Nici nu mai stiu cat pot sa rezist,
Inchis intr-un ziar si intr-o carte.
Ma-ncredintez iluziei desarte
Ca ma salveaza regasirea-n Christ,
Dar, vai, ajung un fel de dublu-mixt,
Cu viata-n minus si cu plus de moarte.
Si, totusi, nu m-a ocolit norocul,
Desi mi-a fost intotdeauna greu,
Si-am transformat in foc destinul meu
Ca, azi, cenusa sa rezume focul.
Si de-as cadea, asa cum cere jocul,
Ca sa devin o piesa de muzeu,
Eu tot ii multumesc lui Dumnezeu
C-a-ntarziat si-asa, prea mult, sorocul.
poezie celebră de Adrian Păunescu (18 iulie 1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, adică rămâi
Nu înseamnă da, iubire,
Când zic da, înseamnă nu,
Când zic tu, lovesc în mine,
Când zic eu, înseamnă tu.
Se-ntâmplă, în fiece clipă,
Mereu, întâmplarea dintâi,
Iubire, ascultă-mă bine,
Adio, adică rămâi.
Cuvintele toate-și pierd sensul,
Spun tâmplă și cred că-i călcâi,
Iubire, ascultă-mă bine,
Adio, adică rămâi.
Pe sobă sunt blocuri de gheață,
La Cercul Polar cresc lămâi,
Eu nici nu mai știu adevărul,
Adio, adică rămâi.
Iubindu-te, parcă-ți port ură,
Reproșuri, când fac, te mângâi,
Spun viață și tu auzi moarte,
Adio, adică rămâi.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de Eminescu
Intr-o lume relativa,
Ce-a facut si-a desfacut,
Eminescu-i remuscarea
Dorului de absolut.
Daca unu si cu unu
Nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi.
Eminescuuuuuuuuuuuu...
Fara el oricare lucru
Si-ar urma cararea sa,
Fara el chiar steaua noastra
Dintre stele ar cadea.
Pe pamantul vechii Decii,
Cand mai mare, cand mai mic
Daca nu ar fi Eminescu
Viata nu ne-ar fi nimic.
Eminescuuuuu....
El Moldovei ii e fiul
Si Munteniei nepot,
L-a-nfiat intreg Ardealul,
Eminescu-i peste tot.
Intr-o lume relativa
Mai avem un nume sfant,
Eminescu-i Romania
Tainuita in cuvant.
Eminescuuuuu...
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea de adio
M-ai condamnat sa nu mai stiu de tine
Si am primit umil sentinta ta
Si-acum, cand nici o veste nu mai vine,
Ma tem de totce s-ar putea intampla.
Ma tem de ape care iau cabane
Si de pierdutii calatori prin munti,
Ma tem de lacrimarea din icoane
Si de secrete pregatiri de nunti.
Eu care ti-am vegheat, si zi, si noapte,
Itregul mers discret prin Univers,
Cum i-as putea permite inimii sa rabde
Acest umil accident pervers ?
E inutil sa-ti mai aduc elogii,
Cand tu ai hotarat ca nu mai esti,
Dar eu conspir cu meteorologii
Si cu desenul zatului din cesti.
Astept sa treaca tragica betie,
Si tu sa te intorci dintre straini,
Ingenunchiati, eu tie si tu mie,
Sa pot sa ma inchin si sa te inchini.
Sa ne iubim in noaptea de pe urma,
Ca punct final intregii nebunii
Apoi ai dreptul, sa te-ntorci in turma,
Ca linistit sa pot si eu muri.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio
Adio tu, adio soare,
Adio, dulce îmbrățișare,
Adio dorul meu cel sfânt,
Adio, crudule Pământ,
Adio, suflet necurmat,
Adio, plâns nemângâiat ;
Adio, viață cum te știu,
Adio, suflul cel mai viu,
Astăzi te las, nefericit,
Rămân să stau unde-am venit
Ca să răspund la ce-ai cerut
Când n-ai știut ce ai avut
Și ai întors ce-i cuvenit
Să-ți stea în suflet, fericit,
Doar pentru că în calea ta
Așteptai flori spre Golgota.
Adio, sărutare grea,
Adio, alinarea mea,
Adio, vânt de neîntors,
Adio, sentiment nestors,
Adio, bucurie dulce,
Adio, gând ce nu se smulge ;
Adio, timp ce stai pe loc,
Adio tu, adio foc.
Ce fericit te-am căutat
Și cum pe răni mi-ai apăsat
Să vindeci locul unde-ai vrut
Să-ți lași veninul ce-a durut,
Ca mai apoi, aici, pe loc
S-așezi cuțitul nu în toc,
Ci în torace să-l înfingi
Cercând ca inima s-atingi.
Adio, suflul cel mai viu,
Adio, viață cum te știu,
Adio, plâns nemângâiat,
Adio, suflet necurmat,
Adio, crudule Pământ,
Adio, dorul meu cel sfânt,
Adio, dulce îmbrățișare,
Adio tu, adio soare...
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna ca o revansa
Sunt toti copacii incarcati de frunza,
munitia de toamna e intreaga,
si-n prabusirea prea adanc ascunsa
o mana trista s-a decis sa traga.
Un singur gest mai trebuie in clipa
abia legata de un fir subtire,
si pasarile lumii cu aripa
mai tin acest frunzar in naruire.
E-o toamna ca o ultima instanta
si ca un anotimp dupa-o betie,
si mana trista s-a atins de clanta
dar s-a retras: tragaci putea sa fie.
Si ce e cel mai trist din toate-acestea
e ca apel nu poate sa existe,
c-asa de natural s-a stins povestea,
incat pamantu-i plin de frunze triste.
Si fiecare frunza e o mana,
care-a uitat de tutelarul umar,
si ce va fi din toate sa ramana
decat senzatia de scrum si numar.
Atata tine micul drept la vara,
atata tine restul peste toamna,
si fiecare frunza ce coboara
ne-acuza, ne arata, ne condamna.
Cocori si gaste, randunici si rate,
se duc de-aici, sa nu cumva sa vada
cum noi cu toate frunzele in brate
ne pregatim de cea dintai zapada.
In arbori plini de scrum e frunza-ntreaga
ca-n niste tevi de arma fara tinta,
si mana trista n-are chef sa traga
si gura trista n-are chef sa minta.
In ochi batrani, cu lacrima etansa,
acestea toate vin de peste fire,
cum vine toamna, cea dintai revansa
a verii cand credeam in nemurire.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (5 august 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
La adio
Se află litere și farduri
Și niște munți sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Și nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Și-apoi scufundă-te și du-te
În orizontul altui grai.
Nici nu pot nimic să-ți spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.
De ce să-ți spun la revedere
N-aș mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-și cere
Că te-am pierdut definitiv.
Și de la mine până la tine
Cuvântul însuși va-ngheța
Nici să te strig nu știu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.
Când te-am văzut ultima oară
Știai și tu, plângeai și tu
Și-ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată
Parcă a luat-o cineva.
Eu ți-aș mai spune amănunte
Destinul de-aș putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi găsi-o
Și eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragoste si deznadejde
Desi iubim
cu suflet impacat
iubirea ne inseala simtamantul,
si-s nopti fierbinti
cu ochi incercanati
care te-ndeamna
sa inseli cuvantul.
Cand nu mai e iubire sa se stinga
in marea prea ascunsa in taceri,
cand ochii-s prea tristi sa mai planga
repeziciunea acestei lasate seri,
cand gandul se percepe in petale
si soarele se leapada de raze,
cand zambetu-i oftat prelung de jale
iubirii ce se afla-n metastaze,
nimic nu e s-aline deznadejdea
ce se ascunde-n dulci saruturi arse,
ramane ca o ruga incrustata pecetea
clipei de iubire ce doar se inaltase.
Se cern amanunte din clipe,
se dilata o lacrima in fum,
se rupe adierea unei aripe,
se cerne iubirea in scrum.
Din rani s-ar prelinge azi sange
si rani s-ar inchide pe rand,
dar ne este dat dreptul de-a plange
cand deznadejdea se rasfira in gand.
Pledam o iubire in suflet,
in suflet obosit de-asteptari,
deznadejdi randuite-s in planset,
un ecou nesperat de iertari.
Ne ramane azi dreptul de-a crede,
si privesti adanc in propiul tau EU,
dintr-un ungher o lacrima se vede
si o ruga fierbinte spre Dumnezeu..
E durerea colosala azi,
bataia inmii timida o ascult,
sleit de puteri in genunchi cazi
caci lacrimile au secat demult.
Sant spirite ce privesc cu sfiala
cum deznadejdea-ti cuprinde suflarea,
dar exista pe pamant o raceala
ce cuprinde pe rand neaflarea.
Sanziene nebune alearga
despletite si goale si mute,
nu e nimeni geana sa-ti stearga,
si tacerea gangurinda s-asculte.
Iubirea-i fecioara neatinsa,
e clopot ce rasuna angelic,
e flacara ce arde nestinsa,
e un (stra)fulger in ochiul himeric..
E teama de-a pierde iubirea
cand dreptul la iubire se pierde,
si e crima cand totusi iubirea
se uita, se naste, se simte.
Se cade sa iubim si durerea
caci iubirea se simte prin ea,
si prinde glas tandru tacerea
cand dreptul la iubire se vrea.
Si se cade sa cerem iertare
cand uitam sa iertam o greseala,
dar exista atata sfidare
si uitam si de tata si mama.
Deznadejdea infiripa fiinta
si valsul tanjeste blajin,
se-nalta mai sus nesperanta
si lacrimi disperate ne vin..
Picioarele in lacrimi sant scaldate
iar bratele intinse spre iubire
cersesc deznadejdii aflate
un strop din zambetul spre nemurire.
Desi iubim
cu suflet impacat
nimic nu e s-aline deznadejdea,
si pas tarziu
si-ncrancenat
ne-ncearca mult prea mult nadejdea
de-a fi iubiti
nu deznadajduiti.
Incolonate ca-ntr-o carte:
Dragoste si deznadejde.
poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Presimtamantul
Va veni iarna,miroase a fulg,-
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.
Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.
Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.
Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.
Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cerga nu mana,
Atata mai pot sa te rog si sa strig,
Da-mi aspra manusa de lana.
Va veni iarna, ba nu, a venit,
Caldura eu n-o voi gasi-o,
Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,
Prin muntii ce canta : Adio !
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Echilibru
E atata frumusete... si atata disperare,
Si durere la tot pasul... si atata fericire
O balanta ce se-nclina intre veghe si uitare,
Cand de-o parte, cand de alta, intre ura si iubire.
A fi om e bucurie si durere, impreuna.
Vrei sa dai din plinul vietii celor dragi, si risipesti.
Nu-ti ramane pentru tine nicio singura farama
Si ajungi la intrebarea: "Ce inseamna sa iubesti?
Cui ii trebuie iubire intr-o lume de cosmar,
Cand la loc de cinste-i ura, si invidia, si raul?"
Daca treci de clipa asta si gandesti astfel, mai rar,
Toate trec, dispare frica si departe fuge haul.
Si te-ndrepti inspre lumina, catre Bunul Dumnezeu,
Ierti si uiti, si rabzi de toate, cu speranta si-asteptare.
Intr-o zi, atunci, departe, vei primi si darul tau
El exista, sa fii sigur! Doar asteapta cu rabdare.
poezie de Iulia Comaniciu (noiembrie 1999)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, Adrian Păunescu!
Adio, Stimate domn al poeziei
Prin care toată viața te-ai luptat,
Pentru dreptate, cinste și iubire
și dragostea poporului înduplecat.
Poezia s-a transformat in cântec,
Doina, speranța și dor,
înviorând al țării pântec
Trezind la viață acest popor.
Prin ea ai proslăvit înaintașii,
Fiind idolii acestei țări,
Care cât au trăit sărmanii
Au suferit gândind spre alte zări.
Prin poezie mereu ai cântat
Durerile prin care trece țara,
Gândind ca cei de la conducerea de stat
Vor lua măsuri ca să dispară mana.
De-aceea i-ai și lăudat
Sperând ca va merge spre bine,
Omagiu fiind considerat
Când alții te-au acuzat și pe tine.
și comuniștii și pro-capitalistii
Au încercat ca să-ți închidă gura,
Inima nu ți-a mai suportat
Adio, pentru totdeauna!
poezie de Dumitru Răscol (2015)
Adăugat de Rascol Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!