Noaptea de adio

M-ai condamnat sa nu mai stiu de tine
Si am primit umil sentinta ta
Si-acum, cand nici o veste nu mai vine,
Ma tem de totce s-ar putea intampla.

Ma tem de ape care iau cabane
Si de pierdutii calatori prin munti,
Ma tem de lacrimarea din icoane
Si de secrete pregatiri de nunti.

Eu care ti-am vegheat, si zi, si noapte,
Itregul mers discret prin Univers,
Cum i-as putea permite inimii sa rabde
Acest umil accident pervers ?

E inutil sa-ti mai aduc elogii,
Cand tu ai hotarat ca nu mai esti,
Dar eu conspir cu meteorologii
Si cu desenul zatului din cesti.

Astept sa treaca tragica betie,
Si tu sa te intorci dintre straini,
Ingenunchiati, eu tie si tu mie,
Sa pot sa ma inchin si sa te inchini.

Sa ne iubim in noaptea de pe urma,
Ca punct final intregii nebunii
Apoi ai dreptul, sa te-ntorci in turma,
Ca linistit sa pot si eu muri.

poezie celebrã de Adrian Pãunescu
Adãugat de Ion Bogdan
Voteazã! | Copiazã!