Învăţături cu voce fără glas

Tot ce-am tăcut la timpul meu se frânge,
Tăcerea n-are nume şi nici vârstă...
Inima e cea care le strânge,
Iar trupul e cel care le gustă.

Roade-nveşmântate în pământ murdar,
Cerul mi le-a dat să mă hrănească...
Şi a curs un timp pân' am ajuns la dar
Şi-am înţeles apoi că el o să mă crească.

Am fost o vină dintr-un neam nebun
Şi ispăşit-am vremuri infernale...
Dar dintr-un rău, Bine-am ştiut s-adun
Scriindu-mă prin ale vieţi jurnale.

Tăcerea mea e moartă când n-au rămas cuvinte
Şi trupul îmi vorbeşte când vocea n-are glas...
Fost-am peste viaţă de nunţi şi de morminte
Şi-am ajuns în ceasul care-a mai rămas.

Alerg spre sentimente şi ele mă doboară...
Sunt eu inveterată, sau ele prea haine,
Mă lasă fără haine şi-apoi îmi râd şi zboară...
Şi-am înţeles atunci, că nu-s decât decât ruine.

Chemat să îmi aducă o apă rece, grea
Duhul meu se-ntoarse rănit de omenesc...
Şi iar înţelesesem că n-am fost decât rea,
Tocmai pe el uitasem să hrănesc.

Durerea naşte vină, dar vina este Viaţă
Numai aşa te-apropii de Adevăr...
Ucide-ţi mândria trufaşă şi semeaţă
Şi vei gusta din al Vieţii măr.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia care m-a ucis

Legea inimii e scrisă în fiinţă;
Am învăţat prin veacuri să aştept...
Rămas este un dor, o ultimă dorinţă,
Să mă înalţ în timp şi să învăţ să sper.

Acum ascult pe tine cum mi te povesteşti,
Nu este loc să fie şi vocea mea acolo
În locul unde zaci, unde te poticneşti...
În inima pătrunsă de mult prea multe goluri.

Iată-mă din nou, singură pe-alee...
Unul a plecat... altul a venit...
Alţii or să vină, să intre, dar n-au cheie,
În inima care, cândva te-a găzduit.

Viaţă între scheme fără nici un sens!
Un pahar de griji pe care îl bei singur...
Ai un plan să dai... mai şters, sau mai dens,
Eşti regină viaţă! Regină în nimicuri!

Nu te întreb ce-are să fie,
Sau cine eşti... ce vrei cu mine...
Doar să-mi vorbeşti de nebunie,
Căci o cunoşti atât de bine!...

Să n-ai un scop, sau... infinite
Aşa ca tine, cum tu eşti...
Tu viaţă, tu – planuri sortite –
Când ne urăşti, când ne iubeşti.

Ştiu cine m-a ucis! Eu nu credeam în moarte!
Dar în prietenie, mult am crezut în ea...
Cea care am iubit-o şi-am sprijinit-o în toate,
Nu a dorit decât, viaţa să îmi ia!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inimă

în foşnetul de cifre să dispar,
n-am fost decât o urmă de tăcere...
viaţa ne îmbracă-ntr-un chenar,
unde ne sfârşeşte din durere.

"cândva" mi-a fost o vreme fără vreme,
sincopa mi-a cântat de două ori...
şi de atunci ea nu se mai teme,
zâmbind prin milioane de fiori.

tresaltă anotimpuri în culoare,
dintr-un pastel scrisori cum reapar
le scrie taina vieţii, sau taina noastră, oare...?
cum au murit, acuma trăiesc iar.

n-am vrut să ştie cât eu l-am iubit,
inconştienţa doare când te minte...
din prea multă iubire, el s-a plictisit,
iar eu rămas-am surdă la cuvinte.

întinde-mă pe cerul care te cunoaşte,
tu inimă, ai acum puterea...
resetează planul prin care ai renaşte,
învăţând să îţi iubeşti vrerea.

azi e un mâine rătăcit care suspină,
ieri a trecut pe-aici un călător...
eu am ajuns... şi îl aştept să vină
să-mi dăruiască partea de care-mi este dor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda neamului Lumină - "Tu te numeşti Annai!"

La viaţă este dată o singură moarte.
Nu toţi croit-am drum înspre cetăţi...
Calvarul crucii taină, prins în spate,
Îţi alege un întreg din părţi.

Comorile din lume sunt lăsate
Să pribegească pe drum fără Lumină...
Sunt luminate suflete muşcate,
Acele ce-au răspuns prezent la vină.

Ochii Lui în soare privesc necontenit,
La câte-or să mai vină... suflete cernut,
Din prea multă Lumină, fost-ai neprivit
Şi strivit sub talpă, din setea ce-ai avut.

Gustat-am lacom înc-o vară din nămeţii
Razelor sortite-a da Lumină...
Adusem cu căldură acestui punct al vieţii
Luminarea sacră în care fost-am plină.

Plânsete pe geamuri, crude, iar mocnind,
Dorului de jale, lunecă spre mine...
Fost-am lângă tine şi m-ai văzut murind,
Împietrit şi rece, privind fără suspine!

Ieri, am secat în ape, recunoscându-mi setea,
Ce-a fost al meu dispare în zarea fără nume...
Fost-am o poveste dulce ca şi mierea,
Dar amară-i ea, când e spusă-n lume.

Ce am chemat, să fie! Izbăvitor sihastru...
Nu te cunosc pe Tine, cei neiertaţi şi cruzi,
După al meu neam, datu-m-ai albastru,
Deşi numai alb, fost-am printre surzi.

Rătăcind prin 'nalturi, al sufletului miez
Străbate-o cale lungă pân' s-ajungă aici...
Ajuns-am chiar de ieri, ori poate doar visez,
Sunt parte peste tot, printre fireşti şi mistici.

Din toate "numele" ce-am strâns,
Nici unul n-are nume...
Fost-au ţesute doar din plâns,
Născând secret prenume.

Şi când crezut-am că îl ştiu...
Am auzit o şoaptă: "... numele acesta nu îl ai..."
Şi-apoi uimit, vedeam cum scriu:
"Tu te numeşti Annai!"

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de ACG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris fără cuvinte

Pe lacrima de suflet
O inimă s-a stins...
Este simţământul
Ca flacăra nestinsă,
Ce vine ca furtuna
Peste chipul nins
Afară dintr-un spirit
Cu dragoste încinsă.

Pe un portret din veac trecut
Sclipeşte o lumină,
Vin îngeri albi şi nevăzuţi –
Paznici de văzduh...
Se năpustesc pe trupul rece
Cu inimă divină,
Renăscând la viaţă
Pe cel murit în duh.

Sunt mult prea multe fără glas
În viaţa asta mică...
Omul grăbit şi amorţit,
Nu vede şi nu simte!
Dintre luminile ce dor,
Dar care te ridică
Duhul tău trăieşte
Scris fără cuvinte.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ta...

şi m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
durerea a fost numai a mea... şi vina-i parte-n parte!
şi m-ai înstrăinat tacit... fără vreun cuvânt!
prin caracteru-ţi plictisit... am încetat să cânt.

şi n-am putut a te uita... aşa cum mi s-a spus...
ştiu că doar inima-mi chema... iubirea-n nepătruns.
şi mi-am pus mii de întrebări... de ce atâta dor...?
dar am primit numai mirări... şi taine care dor.

am fost privită cum nu sunt... aşa cum tu vedeai...
nu eu, dar sufletul mi-e sfânt... şimţeai, dar nu credeai!
şi au trecut clipe şi zile... şi tot n-am încetat...
a te-nrăma numai în file... eu tot, tot am sperat!

dragostea-i tot ce-am vrut să ştii... să te învăt iubirea!
să-ncepi şi tu a dărui... simţindu-ţi împlinirea.
şi tot alerg după cai verzi... visând la o schimbare...
iar tu îmi râzi şi spui că vezi... perfecţiuni eroare.

şi m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
aş fi-nţeles inima-ţi rea... şi-aş fi mers mai departe!
dar ai tăcut prea mult şi doare... atunci când nu mai ştii...
ce-i autentic, sau eroare... ca să exişti, să fii!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire din iubire (Şi tot ce-am vrut a fost...)

Şi tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă topesc în braţe ce ard nemărginit,
Am fost avută-n loc de o dezamăgire,
Visând numai la soare, primit-am asfinţit.

Şi tot ce-am vrut a fost numai lumină...
Să zbor spre cer cu aripi luminând,
Însă, călătoria mea salină,
M-a obosit şi am căzut oftând.

Şi tot ce-am vrut a fost să fii ca mine...
Să mă iubeşti... să simţi şi să-ţi doreşti,
Să urci în dragoste munţii şi coline,
Să fii ce-am vrut şi să mă împlineşti.

Uitând de dăruire şi splendoare,
Tu ai uitat să mă iubeşti... încet...
Ai ignorat şi inima ce moare,
Şi ruga lăcrimându-mi în verset.

Nu tot ce simţi te-aruncă în iubire...
Nu tot ce crezi înseamnă ce tu simţi!
Priveşte-n tine înspre regăsire,
Iubeşte prin fapte să alinţi...

Şi tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă desprind de norii pământeşti,
Şi-am tot avut visare în trăire,
De m-am rănit... iar tu-ai rămas ce eşti!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântări mascate

Ruine cântă adesea un tril de veselie,
Bucurii mascate-n durere şi blocade...
Se deduc concluzii numai din nebunie
Când studiul profunzimii, în inimă nu-ţi roade.

Şi ai trecut prin lacrimi, prin dor şi suferinţă...
Şi ţi-ai chemat prieteni, dar ei n-au mai ajuns;
Ţi-ai dat seama singur că trăieşti căinţă,
Şi drama ta a fost ca un inel ascuns.

Nu certitudini mate dau clarităţi spumoase!
Nici viitorul de-ar fi să îl cunoşti...
Doar tu şi-a ta credinţă, şi suflete frumoase,
Dau sens în a ta viaţă, chiar de nu recunoşti...

Fost-ai certat cu tine... poate cu Dumnezeu...
Totul n-a fost decât să se trezească
Conştiinţa care te-mpiedica mereu
Ca evoluţia să-ţi urce, să tot crească.

Orice rău ascunde un bine nevăzut...
Orice rău apare, să-ţi fie apoi bine.
Prin ploi şi furtuni, să crezi ce n-ai crezut,
Aceasta e deviza care-ţi aparţine!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult prea îndrăgostită...

Au fost şi vremuri când fredonam iubirea...
Au fost şi clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărţirea
Unei iubiri la care tot speram.

Au fost şi timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Şi m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!

Au fost momente când te uram în şoaptă,
Când mă uitai în colţ şi te plimbai,
Prin colţuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!

Au fost şi ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Şi-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi eşti, ce-ţi sunt... într-un orar.

Şi la final, din ecuaţie reiese,
Că nimeni şi nimic nu poate şti...
Ce lucruri sunt cernute şi alese
Ce le-ntregeşte, sau a le risipi.

Mult prea uimită şi aşteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranţe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Şi inima străpunsă doar de gloanţe...

Vor fi şi vremuri când voi cânta iubirea...
Şi va veni şi ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost şi nu mă pierd cu firea,
Eu ştiu numai să strălucesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interzis la dragoste?

Motto: "Nu e nimic mai trist decât tristeţea unui om vesel."(Armando Palatio Valdes)

De ce n-am înţeles...? Îţi este interzis să mă iubeşti...
Astre, spirite divine sau cele pământeşti,
Nu m-au lăsat să te ating,
Deşi, atât de aproape, pe lângă mine
Tu treceai zâmbind...
De ce n-am înţeles că dintr-o durere
Primeşti doar migrene şi a lor avere
Iar din oceanele şi mările ce-am strâns
Sufletul se stinge cu râsete de plâns...?
De ce n-am înţeles eu că o privire,
Nu valorează decât o rătăcire
Venită pe moment neinspirat,
Şi zugrăvită-n minte să doară intenţionat...?
N-am înţeles cum muguri de iubire
Păstrează parfum neconsumat în amintire,
Oricâtă viaţă trece, sau anii se adună,
Nicicând nu poţi ascunde o dragoste nebună!
Oricât te-ndepărtezi spre a uita,
Cu-atât te-nnobilezi şi creşti odat' cu ea...
De ce n-am înţeles...? Îţi este interzis să mă iubeşti...
Poate acum, aş fi zâmbit ca tine,
Trecând pe lângă mine
Fără nimic: gol, rece şi sec... aşa ca tine,
Puteam fi oricine şi orice s-aleg!
De-aş fi-nţeles atunci, cumva... totuşi,
Să mă iubeşti, îţi este interzis...
Zadarnic încercam să îmi opresc
Dragostea curată ce a fost un vis,
Dintr-un destin ars, acum rămasă e iubirea
Chemându-ne pe-acelaşi drum slăvind regăsirea.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Celula adormită pe corpul meu apus
Trezindu-mă la viaţă, departe de-ntuneric,
Îmi odihnesc lacrima din orizont himeric
Şi tot de Sus se lasă-n Jos mereu... şi ce-am de spus?

Nimic din ce n-am scris se scrie peste mine
Privesc înlănţuită la astrul din înalt,
Ce pare a fi hăul, ori poate fi un salt
Spre dorurile ascunse pe chipuri în ruine.

Aer străin să împresoare trupul meu cel strâns;
Să vină marmura celestă pe faţa mea cea rece,
Căldura mult mă doare, deşi n-aş vrea să plece
Ea duce-n depărtare un zâmbet pal şi plâns.

Să strig?... Să mă opresc?...
Cuvinte ce nu-s ale mele,
Se scaldă-n albia de stele... şi
Tac în vorbe albe. Privesc, cânt, mocnesc.

Să stau şi să aştept câte-or să mai vină,
Să râd plângând ca toţi acei din jurul meu?...
Sau să adun fărâme şi să clădesc un eu
Respingându-mi viaţa asta prea haină?

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost odat' aş vrea să fiu
Şi azi, dar cu regret constat
Că m-am schimbat şi-am lepădat
Tot ce-am avut, şi-am fost... biet viu...

Mereu pe dos... iubit, urât
În contratimp am fost mereu
Am fost când şoarece, când leu
Nehotărât... sau hotărât...

Ce am sperat, nu s-a-ntâmplat
Ce n-am sperat mi s-a-mplinit
Am fost echilibrat, tâmpit,
M-am repezit... şi-am contemplat.

Acum sunt umbra celui vechi
Şi să mă-ntorc la ce am fost
Nu-i cu putinţă... nu-s vreun prost
Sunt numai bun de vreun priveghi...

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 05 Decembrie 2021 (5 decembrie 2021), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Şi uite aşa, se scrie destin neîmplinit.

Şi tot ce-am vrut a fost iarăşi IUBIRE...
Şi n-am ştiut să dau decât ce vine tot din ea...
Şi iarăşi m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aş fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!

Şi m-ai ţinut în jocuri de-aşteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aş fi zâmbit şi de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viaţă... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează şi-au tangenţă!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic şi rezistă,
Ne ofilim fără iubire şi dăm o repetenţă!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să ştii!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... şi-acum îţi sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aş vrea să cred că sunt totuşi iubită; că n-ai minţit şi doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ţi să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu ştiu...
Am vrut eu a le şti pe toate...!
Dar... n-aş mai fi ce sunt să fiu...
Şi nici surprinsă n-aş mai fi fost... poate!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi cu Dumnezeu

Geme omenirea de boală şi durere,
Suflete se nasc doar pentru-a muri...
Veşnicia lumii nu are putere
Să ceară încă-o zi pentru-a stăpâni.

Tot în jur se plânge... fiinţe în robii.
Nu ajung lacrimi să îi plâng;
Spirite în ură zac în pribegii
Ochiul drept se frânge... râde ochiul stâng.

Peste tot, copii născuţi dintre poveri
Şi părinţi ce n-au iubit Lumina...
Strămoşii ce dorm şi-au lăsat averi
Ca alţii pe pământ să le poarte vina.

Neputinţe vin ca ploile nebune
Şi nu este om să le oprească.
Mâinile se strâng şi vor să se adune
Ca ultima speranţă să tot crească.

Unii se rănesc din prea multă povară,
Alţii se întind a nimici...
Prea puţini îşi vând inima avară
Şi la fel puţini ştiu a sărăci.

Semne avem cu toţii... mult greşim la Cer,
Dar credinţa mică închide ochii mari;
Unii înving răul... alţii de rău pier
Suntem scrişi a fi mai slabi, sau mai tari.

Peste tot în lume, doar cadavre vii,
Morminte văruite năpădesc pământul...
Când viaţa asta moare... cu cine ai să fii,
Când agonia vine neştiut ca vântul?...

De n-ai trecut prin viaţă ca s-o-nţelegi măcar,
Zadarnică venire ai avut!
Sensul vieţii tale îmbărcat în var,
Va cunoaşte Crucea de temut.

La toate sfărâmate-n jur, nu ai ce să alegi...
Îţi vezi ca praful viaţa de ateu.
Trăit-ai pentru tine şi slujit-ai regi
Dar nici unul din ei nu a fost Dumnezeu.

Eternă este clipa când îţi simţi păcatul,
Infernul de durere n-are nume...
Cerşeşti acuma zile de la Împăratul,
De care te-ai ascuns, să nu guşti din brume.

Atunci când mori, vei cauta ce ai respins când ţi-era bine...
Vei învăţa că Unul este şi a fost mereu;
Tu eşti doar vlăstarul noii vieţi ce vine
De ai rămas aici, cu Dumnezeu.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu mă ştie...

Prin valuri de amintiri ce tot revin,
Am reuşit cumva să înţeleg DE CE...
Atunci cânt ţipete şi urlete de vin,
Mă declanşau în bucurii... De ce?

Am fost lipsită de iubirea ta,
Atât de multă vreme, c-am uitat...
Din anii ce s-au scurs şi viaţa grea,
Că m-ai iubit când nici n-am existat.

Cu cât tu peste mine vii ardent,
Cu-atât se înfiripă o iubire...
"De ce?" mă-ntreb abia acum, strident,
Când mă puteai avea cu o privire...

Pe notele de timp care s-au dus...
Prin rânduri care ţi le-am dedicat doar ţie,
Am înţeles DE CE nu mi-ai adus
Acea iubire ce mi-o păstrai doar mie.

El nu mă ştie că eu am ştiut!
El nu cunoaşte iubirea ce-o să vină...
Doar dragoste mi-a dat şi am avut,
Acea iubire ce doream... divină!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam... de dinainte...

Am fost de viţă Burebişti,
De Decebali, nu securişti,
Din viţă nobilă de daci,
Primordială, nu săraci!...
Am pus curaj în adevăr
Căci nu ştiam de-al Evei măr,
Era în noi doar o fiinţă,
Spre nemurire o credinţă!...
Am fost şi ţepele lui Vlad,
Zăgazul unui neam de brad,
Am pus ca temelii Ştefani,
Am fost un zimbru printre ani!...
Nu ne-a ajuns şi-am spus – Pe cai!
Viteji ca nume într-un Mihai,
Dar nimeni n-a venit cu scuza
Şi n-au ştiut c-am fost şi Cuza!...
Am fost prin toate voievozi,
Oneşti, cuminţi dar nu nerozi,
N-am arătat c-am fi novici,
Prin gând am fost Eminovici!...

Am fost de viţă... cum am fost,
Obiect pierdut i-acum de rost?
Ni s-a borşit viţa... de vie?!
Eu totuşi sper că viţa-i vie!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu inimă nebună de iubire

Tu, inimă fisurată de plânset şi furtuni,
Dragoste, minciună ai ştiut s-aduni!
Paradox ce sunt... la capătul de cer,
În inimă-mi jelesc toate nestingher.

Inimă nebună, tu alergând mă duci
Pe culmile înalte şi sub oceane adânci!
Cea-nlănţuită în cuşcă – a mea iubire...
Mâhnită din prejudecată, frică şi rănire.

Mereu mă uit în sus şi-ncerc să Te găsesc,
Dar preţul e prea scump la cât eu nutresc...
Am fost azi o zăbală a drumurilor nori
Şi-am adunat de sus aşa multe comori!

Tu Doamne mă alini şi-mi dai şi desfătare
Dintr-ale noastre ierburi albite de chemare...
Fost-am urzica vieţii ce-acum o căutaţi,
Sunt verde-n limpezirea ce nu o mai blamaţi.

Tu inimă cântată de dragii tăi poeţi,
Acum eşti îmbufnată şi vreai doar să săgeţi.
Fost-ai rănită într-un timp când nu înţelegeai,
Că respinsă eşti, tocmai că iubeai.

După ce vremi s-au contopit în vremuri infernale,
Acum este al tău sfârşit zburând spre siderale...
Locul îl caută al-meu suflet şi el îl recunoaşte,
Unde mi-e iar inima cânt şi pacea va cunoaşte.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desăvârşire

Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foşnitul
Frunzelor ce cad, sau ce rămân...
Din anotimpul meu se scurge amăgitul
Mirajului cântat, pe care azi îngân.

Lângă ferestre albe văd păsări azurii,
Îmi zboară un oftat din dorurile multe...
Lângă ferestre, eu... cu ochii plumburii
Scăldată în lumină, dar cu aripi frânte.

Mă-ntorc la pragul meu ce nu l-am ocolit
Dincolo de el, îmi amintesc trăirea...
Să fi rămas acolo, nu am fost menit
Şi l-am păşit atunci când mi-am simţit venirea.

Vorbesc de două lumi ce eu am cunoscut;
În două nume fost-am, în ele amândouă...
Doar una am ales, sau poate ea m-a vrut,
Şi-am desluşit soarele când plouă.

Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foşnitul
Florilor ce sunt şi altora ce vin...
Din anotimpul meu născându-se doritul
Trăit strălucitor ce mă lasă plin.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criptica reîntrupare...

Şi sunt un fenomen paranormal,
Sunt plină de iubiri nepământene...
Ceea ce pentru tine e normal,
Eu nu mă încadrez în legi şi semne.

Şi sunt cum nu ai întâlnit,
Un înger întrupat în chip de om...
Şi nu pot fi decât iubit
De către cei ce văd de sus, din pom.

Nu mă-ncadrez în ale voastre lumi terestre,
Nu sunt aici ca să exist ca voi...
Am venit doar să deschid ferestre
Să vă învăţ iubirea peste doi!

Şi sunt multicoloră în gândire,
Iubesc mai mult de infinit...
A mea ascunsă, intensă dorire
Este să te fac un împlinit...

Nu poţi citi în mine, sunt adâncă!
Nu ştii natura mea şi cum sunt eu...
Decât prin Duhul Sfânt, de te aruncă
În groapă cea cu lei, să stai mereu!

Sunt un soldat războinic mult iubit,
Şi-am fost trimis să vă învăţ iubirea...
Iar pentru asta, mult am suferit
Fost-am respinsă, că mi-am iubit menirea!

Sunt paradox care nu are nume!
Sunt ce n-ai cunoscut în mintea ta...
Şi despre mine şi al meu renume
Tu vei afla, doar când vei pleca...

Mă ţine Dumnezeu bine ascunsă!
Sunt o comoară cu fapte criptice alese,
De nimeni înţeleasă, nepătrunsă...
Sunt mistică şi fac ce nu reiese!

Nu mă urăsc decât dragonii care,
Din timpuri vechi eu m-am luptat cu ei...
Mă-ndepărtează cei fără stea călăuzitoare,
Cei fără Dumnezeu şi doar atei!

Nu poţi să te apropii tu de mine,
Când sufletul îţi este mult murdar!
Sunt şi-am venit din zările divine
Şi mă accepţi doar de-ai primit un dar!

Şi darul îl dă doar Domnul, care
Te binecuvântează ca să poţi vedea...
Ce zace-n mine cu aşa ardoare,
Legea Lui, iubirea... dragostea!

Sunt o rebelă pentru cei din lume!
Necunoscută, controversată... fără sens!
Originea-mi nu-mi este în albume,
Nici în categorii lumeşti, uzate de consens.

Învaţă deci legile nescrise...!
Învaţă-L întâi pe Dumnezeu...
Ca să-ţi deschidă porţile de vise
Să mă atingi, să înţelegi ce-s eu...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

About me (Despre mine)

Învălmăşeală-n mine pe anotimp de iarnă,
Revoltă în organe şi ploi de sentimente
Îmi tulbură duhul ce a purtat o rană
Şi inima cu împliniri absente.

Unul către altul strigă laolaltă,
Nu au loc de mine să-şi spună durerea...
Ce se-ascunde-n mine nu se va şti vreodată,
Cum şi slăbiciunea mi-ascunde puterea.

A curs nebunia din a cupei dramă,
Răstignirea vieţii fost-a peste mine,
Sărutată crud de a vieţii palmă...
Soarta alungată iată că revine.

Poveştile-n cristale răsar când timpul a sosit;
Un adevăr a fost ascuns din prea multe motive,
Destinul ce a fost furat, azi s-a împlinit,
Iar autorii săi cei mândrii, sunt astăzi de ruşine.

Privesc cum neputinţa suav se risipeşte,
A locuit aşa mult timp în mine!...
Foşnetul pădurii verzi, acum mă primeşte,
Iar viaţa îmi dă daruri să m-aline.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!