
Îl numim spirit liber pe acela care gândește altfel decât ne așteptăm de la el pe baza originii, a mediului său, a clasei și a funcției sale ori pe baza opiniilor dominante în epocă. El este excepția, spiritele legate sunt regula; acestea îi reproșează că principiile lui libere fie își au originea în dorința de a frapa, fie te duc cu gândul la acte libere, adică la acelea care sunt incompatibile cu morala impusă.
Friedrich Nietzsche în Omenesc, prea omenesc
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre principii, citate despre gânduri, citate de Friedrich Nietzsche despre gânduri, citate despre dorințe sau citate de Friedrich Nietzsche despre dorințe
Citate similare

În cunoașterea adevărului este important să-l avem, nu din ce impuls l-am căutat, pe cel care l-am găsit. Dacă spiritele libere au dreptate, spiritele legate n-au dreptate, indiferent dacă primele au ajuns la adevăr prin imoralitate, iar celelalte au stăruit până acum în neadevăr prin moralitate. De altfel, nu ține de natura spiritului liber că acesta are păreri mai juste, ci mai degrabă că s-a eliberat de tradiție, fie cu noroc, fie cu un eșec. De regulă, o să aibă totuși de partea sa adevărul sau cel puțin spiritul de cercetare a adevărului; el pretinde argumente, ceilalți credință.
citat clasic din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre adevăr
- citate despre adevăr și minciună
- citate despre tradiții
- citate despre noroc
- citate despre natură
- citate despre moralitate
- citate despre minciună
- citate despre imoralitate
- citate despre eșec
Iubirea se bazează pe capacitatea de a te dărui celorlalți oameni în baza alegerii tale libere și nu în baza unei necesități dictate de dependență.
Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre libertate, citate despre iubire, citate de Herbert Harris despre iubire, citate despre cadouri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cum să definim regula asociațiilor libere? Este vorba de un procedeu care constă în a exprima fără discriminare toate gândurile care îți trec prin cap. Există diferite moduri de a utiliza asociațiile libere: aceea pusă la punct de Freud și cele dezvoltate de alți psihologi.
Jean Pierre Chartier în Introducere în psihanaliza lui Sigmund Freud
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre psihologie sau citate despre existență

Spiritului liber, "cucernicului cunoașterii" - pia fraus îi repugnă chiar mai mult (rănind "cucernicia" sa) decât impia fraus. De aici, profunda lui lipsă de înțelegere față de biserică, specifică "spiritelor libere", de aici lipsa lui de libertate.
aforism celebru de Friedrich Nietzsche din Dincolo de bine și de rău, Aforisme și interludii
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre religie, citate de Friedrich Nietzsche despre religie, aforisme despre cunoaștere, citate de Friedrich Nietzsche despre cunoaștere, aforisme despre creștinism, citate de Friedrich Nietzsche despre creștinism sau aforisme despre biserică

La baza celor mai multe argumente împotriva pieței libere, este o lipsă de încredere în libertatea însăși.
citat clasic din Milton Friedman
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere

Clasele vor dispărea tot atât de inevitabil precum au luat ființă în trecut. O dată cu ele va dispărea în mod inevitabil și statul. Societatea care va organiza în chip nou producția pe baza asocierii libere și egale a producătorilor va trimite întreaga mașină de stat acolo unde-i va fi atunci locul: la muzeul de antichități, alături de roata de tors și de toporul de bronz.
Friedrich Engels în Originea familiei, a proprietății private și a statului (26 mai 1884)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre producție, citate despre trecut sau citate despre muzee
Vrem cât mai multe ore libere pe zi, cât mai multe zile libere pe săptămână, cât mai multe săptămâni libere pe lună, cât mai multe luni libere pe an!
aforism de Mihail Mataringa (16 ianuarie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre timp, aforisme despre săptămâni, aforisme despre zile libere, aforisme despre zile sau aforisme despre libertate

Iubesc pe cel care e liber în inimă și spirit.
citat clasic din romanul Așa grăit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Friedrich Nietzsche despre iubire, citate despre inimă sau citate de Friedrich Nietzsche despre inimă

Majoritatea opiniilor oamenilor sunt adoptate în urma credințelor străvechi, în baza autorității și creditului.
aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre credit sau aforisme despre autoritate

* * *
La poet:
Urechea vorbește
Gura ascultă
Inteligența, luciditatea sunt
acelea care produc și visează;
Somnul e acela care vede limpede;
Imaginea și fantasmele sunt
acelea care privesc;
Lipsa și lacuna sunt acelea
care creează.
poezie celebră de Paul Valery
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre visare
- poezii despre urechi
- poezii despre somn
- poezii despre poezie
- poezii despre inteligență
- poezii despre imagine
- poezii despre gură

Cuvintele cele mai liniștite sunt acelea care aduc furtuna.
citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate de Friedrich Nietzsche despre superlative sau citate despre cuvinte

Creșterea înțelepciunii se poate măsura cu exactitate în baza diminuării mâniei.
citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate de Friedrich Nietzsche despre înțelepciune, citate despre creștere sau citate de Friedrich Nietzsche despre creștere
Dacă tu ești excepția care confirmă regula, iar regula este că femeile sunt inferioare, nu ai făcut niciun progres.
citat din Ariel Levy
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre femei
Cele două mari teorii care stau la baza progresului fantastic făcut de fizică în ultima sută de ani - progres datorită căruia s-a explicat expansiunea Universului și structura fundamentală a materiei - sunt reciproc incompatibile.
Brian Greene în Universul elegant
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre reciprocitate sau citate despre fizică

- copil (vezi și copilaș)
- Copilul este constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea dezvoltării sale libere sunt pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului.
definiție celebră de Maria Montessori
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre copilărie, citate de Maria Montessori despre copilărie, citate despre suflet, citate de Maria Montessori despre suflet, citate despre obstacole sau citate despre dezvoltare
Doar permite-i minții să rămână complet suspendată în nemișcarea, neclintirea care veșnic este și astfel toate constructele ei iluzorii cu tot cu ea se vor nărui. Nu trebuie să faci nimic pentru a fi liber, nici măcar nu e necesar să atingi vreun gând. Permite gândurilor să circule libere ca mașinilor pe o autostradă foarte aglomerată, indiferent dacă încărcătura lor e o bombă atomică sau porumbei ai păcii. Odată liber de gândire, ești liber implicit de naștere și moarte, etern nenăscut, tu ești viața liberă de toate formele care se scaldă în ea. Oceanul nu spune: "Corpul acestui delfin muribund sunt eu!" După cum viața nu spune: "Acest corp de femeie tânără ce urmează să moară sunt eu!" Doar gândul crede că posedă totul, implicit viața. Viața însă e complet liberă chiar și de gândul "Dumnezeu" care apare în ea.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre corp, citate despre viață, citate despre trupul femeii, citate despre tinerețe, citate despre religie, citate despre porumbelul păcii, citate despre porumbei sau citate despre pace

Iubirea și munca acestea sunt pietrele pătrate care stau la baza omenirii.
citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Sigmund Freud despre iubire

Socialismul nu e decât un creștinism degenerat. Într-adevăr, el menține acea credință în finalitatea istoriei care trădează viața și natura, care substituie finaluri ideale finalurilor reale și contribuie la iritarea voințelor și imaginațiilor. Socialismul este nihilist. Nihilist nu e acela care nu crede în nimic, ci acela care nu crede în ceea ce este. În acest sens, toate formele de socialism sunt manifestări încă și mai degradate ale decadenței creștine... Nihilismul, fie că se manifestă ca religie sau în predica socialistă, este sfârșitul logic al valorilor noastre așa-zis superioare. Spiritul liber va distruge aceste valori, denunțând iluziile pe care s-au clădit, tocmeala pe care o presupun și crimele pe care le comit, împiedicând inteligența lucidă să-și îndeplinească misiunea: transformarea nihilismului pasiv în nihilism activ.
citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre socialism, citate despre sfârșit, citate despre valoare, citate despre creștinism, citate despre trădare sau citate despre logică

Principiile fundamentale formează începutul, baza și realitatea din care decurg toate celelalte lucruri.
Jim Rohn în 7 Strategii pentru obținerea bogăției și fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început sau citate despre realitate

- gând
- Gândurile sunt umbrele senzațiilor noastre - întotdeauna mai întunecoase, mai goale, mai simple decât acestea.
definiție celebră de Friedrich Nietzsche
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric