Seară de iarnă

Vântu-n bezdnă zburdă, zboară,
Şi zăpada răscoleşte,
Scoate urlete de fiară,
Ori ca un copil scânceşte.

Izba veche o străbate
Zgâlţâind-o din păreţi,
Sau la geamul nostru bate
Ca un rătăcit drumeţ.

Tristă e şi mititică,
Vai de ea, cocioba noastră.
De ce stai tu, mătuşică,
Ghemuită la fereastră?
Te cuprinse oboseala
De atâta viscolit,
Sau cumva de sfârâeala
Fusului ai aţipit?

Tu ce ţii tovărăşie
Tinereţii mele-amare,
Hai să bem, şi voioşie
Să culegem din pahare!
Cântă-mi cântecul în care
Piţigoiu-i călător,
Cântă-mi cântecul cu soare
Şi cu fata la izvor!

Vântu-n bezdna zburdă, zboară,
Şi zăpada răscoleşte,
Scoate urlete de fiară,
Ori ca un copil scânceşte.
Tu ce ţii tovărăşie
Tinereţii mele-amare,
Hai să bem, şi voioşie
Să culegem din pahare!

poezie celebră de Puşkin (1825)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de iarnă

Suflă viforul afară
Şi pătrunde-n pod avan,
Ba c-un urlet ca de fiară,
Ba c-un plâns de copilan,
Ba vuieşte, ba încearcă
Să ia stuful îngheţat,
Ba loveşte-n geamuri parcă
Un drumeţ întârziat.

E pustiu în cămăruţă
Şi-ntuneric... Ce gândeşti?
Spune-mi pentru ce, măicuţă,
Stai tăcută la fereşti?
Poate-al viforului vaier
Te-oboseşte, draga mea,
Poate fusul tors din caier
Te adoarme făr' să vrea?

Hai, prietenă-a sărmanei
Mele tinereţi pustii,
Hai să bem dar... Unde-i cana?
Inima s-a-nveseli.
Cântă-mi cum departe-n zare
Gaia-n tihnă vieţuia,
Cântă-mi despre fata care
După apă-n zori pleca.

Suflă viforu, 'nfioară,
Şi pătrunde-n pod avan,
Ba c-un urlet ca de fiară,
Ba c-un plâns de copilan,
Hai, prietenă-a sărmanei
Mele tinereţi pustii,
Hai să bem dar... Unde-i cana?
Inima s-a-nveseli!

poezie celebră de Puşkin, traducere de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumuri ameţite

Mai cântă-mi cobzare, mai cântă-mi să uit
de jalea din mine ce mă îngheaţă
mai cântă-mi cobzare ceva să ascult
cântă cu mine ce-ai strâns de o viaţă

Mai toarnă crâşmare un vin de pelin
şi toarnă-mi şi-o ţuica, una de casă
mai cântă-mi cobzare şi vreau să închin
beţiei din gânduri ce nu mă lasă

Mai dă-mi o ţigare din foi de amar
sau dă-mi tot pachetul, ştii că nu-mi pasă
si-ti plătesc ce-am băut, plătesc ce am ars
şi-ţi plătesc de îmi cânţi una duioasă.

Mai cântă-mi cobzar sau stai de serveşte
din vinul amar şi ţuica nefiartă
ia şi-o ţigare de vrei şi-ţi pofteşte
şi apoi cântă-mi parfumuri de scoarţă

Mai cântă-mi cobzare şi lasă hangiul
de vrea să-nchidă aceasta bodegă
cheamă-l la mine să-i schimb poate gândul
şi stai şi încântă-mi noaptea beteagă

Şi cântă-mi cobzare până răsare
soarele măiestru prin iarba creaţă
cântă-mi pe strofe o mare de sare
şi pietre stelare poate mă-nvaţă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-mi

Cântă-mi despre noapte în versuri cât mai simple
Dar... ai grijă ca luna să fie plină
Când mă vei ademeni să mor câteva clipe,
În Edenul iubirii; eu pradă, tu felină.

Cântă-mi despre stele şi starea lor nocturnă
Prin târziul dens, meditativ,
Şi fă-mi te rog din ele o cunună
Iar eu te voi iubi postum, superlativ.

Cântă-mi despre zorii ce vor crăpa sub cer,
Şi despre visele cu noi, stinse de mult
Iubirea mea eternă, capitol efemer,
Captivă îndărătul unui suflet rupt.

Cântă-mi largul mării care ne denunţă
Rătăcitoare siluete pe plaja pustiită,
Cântă-mi nisipul cu urma ta desculţă,
Complicea mea de culpă tăinuită...

poezie de Cristian Neagu (15 iunie 2014)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

tinereţe

O fiară oarbă, fără minte, flămândă, care nu ştie să se înfrupte, nu îndrăzneşte; ar trebui să-i facă un semn fericirii care trece în plină stradă şi care s-ar opri de bunăvoie, dar nu-i face semn; scoate dopul timpului, lăsându-l să curgă ca apa, să se risipească în zadar, o fiară sălbatică, dar care nu ştie că e fiară – iată ce e tinereţea!

definiţie clasică de Nikos Kazantzakis în Raport catre El Greco
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge pentru prima oară...

Ninge pentru prima oară-n iarna aceasta
Stele albe cad peste copii
Ce zburdă cu ochii la cer
Şi fulgii vin, şi fulgii pier...
Ninge pentru prima oară-n iarna aceasta
Şi ne cuprinde un dor de alb
Zăpada răscoleşte amintirile din noi
Şi nu vrem să mai ştim c-au fost vreodată ploi.

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi – colind

La noi e zăpada albastră
Şi cerul e alb, nici nu ştiu,
Iar fulgii ce bat în fereastră,
Pe suflete cad bisturiu.

La noi, sub picioare e gheaţă
Şi ţurţurii-ntind, curioşi,
Tenebre, din spate, din faţă,
În inimi să intre, sfioşi.

La noi în pahare se toarnă
O sevă adusă din munţi,
Păstrată în pomii de iarnă,
Ciuntiţi de pe brazii cărunţi.

La noi va mai ninge şi poate,
Zăpada cernută de nori
Va fi cea mai albă din toate
Ce sunt necăzute ninsori.

poezie de Grigore Cotul din Registru de intenţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul să-ţi fie har!...

Tu să bei, să bei mereu,
Soare din cântecul meu,
Nuferii iubirii sfinte,
Să-ţi răsară din cuvinte...

Dacă totuşi n-ai băut,
Soare pe cât ai fi vrut,
Cântecul să-ţi fie har,
Călător pe vânt hoinar!...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul şi dorul

Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înţeles împreună şi-au plecat în hoinăreală,
Amândoi se-împacă bine, umblă brambura, hai-hui,
Peste plaiuri ruginite şi peste pădurea goală.

Zburdă lin peste văzduhuri, spre înaltul cerului,
Norii i-au primit la joacă, se întrec în vânzoleală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înţeles împreună şi-au plecat în hoinăreală.

Vântul s-a întors cuminte şi cuprins de toropeală,
Obosit, cu-aripa frântă căzu pradă somnului,
Doru-întârzie să vină, încă stă la îndoială,
Îmi fac griji că nu mai vine şi-am căzut la învoială
Să-l reclam, de mâine-începe urmărirea generală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoieşte ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândeşte, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă şi atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziş, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrăţişează şi luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit primăvara

Bate vânt de primăvară,
S-a topit zăpada toată,
Iarba scoate capu-afară
Dintr-o groapă asfaltată.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Acum prin livada albă căţeluşul meu
zburdă, sfâşiind nebuneşte
cu picioarele zăpada proaspăt căzută.
Aleargă de colo colo, entuziasmat,
imposibil de oprit, sare, se învârte
până când zăpada albă este scrisă
cu litere mari, exuberante –
fraze lungi, exprimând
desfătările trupului în această lume.
Oh, eu n-aş fi putut s-o fac mai bine.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mircea Geoană şi Crin Antonescu - Haraşo tovărăşie!

Când luni aţi terminat cu lauda
Şi v-am văzut uimiţi isprav(d)a,
Am vrut să ştim dacă cumva
Captaţi şi "Gavarit Maskva".

epigramă de Mike Farkas (8 decembrie 2009)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ela, ela! (Haide, haide!)

E dimineaţă acum în Santorini
Un soare-aprins încinge atmosfera
În mare zburdă graţioşi delfinii,
Iar eu îţi spun în şoaptă, kalimera!

Tu te trezeşti cu zâmbetul pe faţă
Şi-ai o privire dulce, îmbietoare,
Iar mâna mea tot trupul ţi-l răsfaţă
Necontenit, din cap până-n picioare.

Ne îmbrăţişăm şi inima palpită
Simţim iubirea cum ne curge-n vine
Eşti minunată ca o Afrodită
Ce din Olimp a coborât la mine.

Se-aude un bouzouki cum jeleşte
Cu el întreaga insulă vibrează
Sunetul lui duios te răscoleşte
Şi-ţi văd obrajii cum se îmbujorează.

Te uiţi la mine plină de dorinţă,
Stârnită mult de cântecul acela,
Mă ispiteşti cu-ntreaga ta fiinţă
Şi-mi zici în limba greacă: Ela, ela!

poezie de Octavian Cocoş (9 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul inimii

cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoţii
din dragostea pură mi-am făcut un scop
o apăr cu tărie să nu mi-o fure hoţii.

imagini senzuale curg din caleidoscop
iubirea mea bătrână trece prin echinocţii
cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoţii.

mă scufund în mare ca un periscop
la picioarele mele zburdă caşaloţii
propovăduiesc iubirea ca un episcop
icoane de lumină cumpăr la promoţii.

cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoţii.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cucul

Cântă cucul în grădină,
parcă-mi caută pricină,
deşi n-are nici o vină.
Cucu-şi umflă pântecul
şi-şi dezmiardă cântecul
slobozindu-şi sufletul.
El singur ştie ce spune,
dar nu-mi sună-a vorbe bune,
că am inima tăciune!
Poate-şi caută perechea,
îmi e chiaună urechea,
simt că mă încearcă strechea.
El tot zboară singurel,
are cântecul rebel,
dar eu nu pot fi ca el.
Zboară tot din creangă-n creangă,
n-are cine să-nţeleagă
cântarea-i un pic beteagă.
Că el doineşte cuceşte,
cântecu-i mă cucereşte,
dar eu tânjesc omeneşte.
El tot zburdă ca năuc
până-şi găseşte alt cuc,
dar în vria-i nu mă duc.
Eu, statornic găgăuţă,
am o singură mândruţă
de care m-oi despărţi
doar în ceasul de-oi muri.
Că nu-s pasăre cerească
să dau altuia să crească
puii din iubirea sfântă
care pe om îl frământă
precum scriptura cuvântă.
Cucul, pasăre divină,
nu cred că are vreo vină
în comportarea-i haină.
El aşa a fost croit,
asta i s-a hărăzit,
să fie singur mereu,
datul de la Dumnezeu,
dar asta nu suport eu!
În grădină cucul cântă,
dar pe vecini nu-i încântă
cântecu-i de supărare,
că n-au stare la mâncare,
nici odihnă la culcare
precum lor li se năzare!
Cucul cântă-n vârf de nuc
pentru neamul lui caduc:
"mai am un an şi mă duc"!
Cântă cucul în nucet,
iar eu m-apropii încet
să văd dacă e ascet.
Şi rămân în loc oftând,
purtând cel mai aspru gând,
aşteptând în iarba crudă
mândruliţa să m-audă,
precum bucuria vieţii,
trecând anii tinereţii,
să alerg spre ea grăbit
că mai avem de cosit,
să astâmpăr dor cu dor
doar otava de mohor.
Viaţa mi-a fost hărăzită
pentru mândra mea iubită
de care m-oi despărţi
doar în ceasul de-oi muri,
ori atunci, dar nici atunci,
când o face nucul cuci.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Te blestem printre toţi norii de iubire,
să-mi cazi pradă sufletului meu,
şi astfel, nemiloasa stare - rătăcire,
va fi un dulce-amar curcubeu.

Să n-ai parte de vibraţii şi de soare,
să-mi calci pe inimă cu dorul tău blestem,
mai cântă-mi o dată, acea răcoare,
de care-mi sunt părtaş de azi etern.

Visează-mi calea cea lungă şi dorită,
mai pune-n pahare vin roşu de toamnă,
nu plânge-n palma mea iubită,
şi-aminteşte-ţi cândva de mine doamnă.

poezie de Nicolae Sionescu (2 noiembrie 2008)
Adăugat de Nicolae Sionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai veche pâine a lumii e credinţa

Cu ochii către cer, cu ochii spre pământ,
Ne rugăm la Domnul cu toată fiinţa,
Nu semănăm furtună să culegem vânt:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Înflorim cu timpul trecerea-n vecie,
Îmbinăm iubirea, cu toată iscusinţa,
Cu destinul vieţii: femeie, poezie,
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Pun toată bucuria în roua dimineţii,
Nimic în cale nu are putinţa
Să răstălmăcească visul tinereţii:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Hrănim cu dânsa, în zumzet de albine,
Copiii noştri îngeri cu toată silinţa,
Recunoştinţa naltă curge-n clavecine:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Prin ea Domnul alină treptele de dor,
Frumoasele biserici ne-nalţă conştiinţa
În Grădina Maicii celui Nemuritor
Unde pâinea sfântă a fost şi e credinţa.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluieraş de soc...

Fluieraş de soc,
Cântă-mi iar cu foc,
Ca să am noroc,
Să stea Luna în loc,
Cu a ei mirare,
Când doineşti sub soare,
Dis de dimineaţă,
Cu roua pe faţă,
Sub stejari bătrăni
Lacrimi şi suspini,
Printre flori de câmp,
Amintiri în timp...
Adunate în doine,
Codrii să răsune
Inima să-mi salte
De dor fără frâne.

Doină cântec de jale şi dor,
Flacăra românilor
Pe plaiuri străbune,
Ca la noi la nimeni.

Fluieraş de soc,
Cântă-mi iar cu foc,
Căci dorul e greu,
Dar cântat mereu.

poezie de Valeria Mahok (30 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama: Uiţi cât de importantă este căsătoria... Tinerii cred că tot ce zboară...
Tatăl: Tot ce zboară... ce?! Aterizează, poate. Şi când spui "tot ce zboară" te gândeşti cumva şi la vreo stewardesă?

replici din piesa de teatru Da-ul de Crăciun, scenariu de Emil Dogaru (aprilie 2008)
Adăugat de Mirela Andi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerne

Cerne cu flori de cireş în livadă
ninge cu arome savante din ceruri
bate un vânt de poeme ratate
se-învârt morişcă florile de tei
miresme domolesc vieţi agitate
menta pluteşte în aer
învolbură iubirea fără cruţare
ţârâie-n inimi cu flori de cais sângerii
lumini se-înăbuşă cu uimire felină
luna scânceşte vopsită
respirăm, fremătăm bucurie
parc-am fi pe estradă
sorbim incerţi din pahare
în forme ciudate de scară
parfumul desfăcut în văzduh împrăştie teama
acele pinului sfâşie mugurii
şiroim -
să ne-ascundem iubito sub ram de măslin!

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!