Cerne
Cerne cu flori de cireș în livadă
ninge cu arome savante din ceruri
bate un vânt de poeme ratate
se-învârt morișcă florile de tei
miresme domolesc vieți agitate
menta plutește în aer
învolbură iubirea fără cruțare
țârâie-n inimi cu flori de cais sângerii
lumini se-înăbușă cu uimire felină
luna scâncește vopsită
respirăm, fremătăm bucurie
parc-am fi pe estradă
sorbim incerți din pahare
în forme ciudate de scară
parfumul desfăcut în văzduh împrăștie teama
acele pinului sfâșie mugurii
șiroim -
să ne-ascundem iubito sub ram de măslin!
poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.