Neliniște
Tulburarea bruscă
a tăcerii - și iată dansatoarea
scrisul umed al corpului
când zambila alb-neagră a orchestrei
se stinge
- formă a liniștii pe fond de liniște
oglindă goală a muzicii:
dansul - ca un miros de fum
ca un gest de înțelegere
cu focul care în tăcere se agață
de tine.
poezie de Krzysztof Gasiorowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În Liniște, ceea ce oferi este Fiire, însă după ce ai oferit Fiire, nu vorbi despre ceea ce ai oferit, deoarece faci zgomot. Totul vine de la Sine, fără a fi necesar să adaugi ceva, pentru că, practic, nu poți adăuga nimic Liniștii, deoarece tot ceea ce adaugi deasupra Liniștii, este o formă de sunet, care te va separa de Liniște. Niciun sunet nu are potențialul de a vorbi limbajul Liniștii, la fel cum niciun cuvânt nu poate să vorbească limbajul tăcerii. Însă, dacă nu poți vorbi prin tăcere, cu greu o vei face prin cuvinte, căci tot ceea ce vrei să transmiți nu se află în cuvinte, ci în spațiul dintre cuvinte, care modelează forma și ordinea cuvintelor. Niciun învățător nu predă informații, ci cunoaștere, iar dacă învățăceii ascultă cunoașterea în Liniște, cunoașterea devine înțelepciune. Spațiul sacru al Liniștii se poate vedea și în privirea celui care nu face risipă de cuvinte, pentru că omul care păstrează măsura, nu își va consuma firea.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de limitele formelor, există nemărginirea Lipsei De Formă, care locuiește în adâncul Infinitului. Întoarcerea la Liniște are loc prin intermediul Liniștii, fără grăbirea pașilor, fără accelerarea procesului. Totul vine de la Sine atunci când te eliberezi de sine. Totul vine de la Liniște, atunci când devii liber de sunet - liber de sunet, continuând să exiști și să dansezi în lumea sunetului, prin intermediul Liniștii. Dansul atinge forma sa cea mai pură, când dansatorul ascultă Liniștea din spatele sunetului, iar dacă un dansator dansează fiind conștient de Liniștea transcendentă a dansului, toate privirile vor fi atinse de strălucirea dansului său, căci Liniștea vorbește prin cel ce o ascultă și ajunge în inimile celor care îl privesc pe cel ce grăiește despre Fiirea Nevăzutului.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința Pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea nu înseamnă tăcere. Tăcerea este cuprinsă în Liniște sau tăcerea poate deveni Liniște. În clipele de tăcere, încă mai pot exista războaie interioare - aceasta nu este Liniște, căci nicio urmă de război nu poate exista în Împărăția Liniștii. Tăcerea poate ascunde un vulcan interior, care poate erupe oricând și la exterior. Tocmai de aceea este necesară această conștientizare: tăcerea are potențialul de a deveni Liniște, însă, atâta timp cât încă mai există zgomot interior (conflict interior), tăcerea nu se poate integra în Liniște, căci, în Tărâmul Liniștii, tot ceea ce nu este Liniște nu își poate susține existența. Prin conștientizarea și acceptarea Liniștii de dinaintea zgomotului, conflictul își pierde din forța de existență, iar astfel are loc transcenderea zgomotului și eliberarea de sub efectul războiului interior. Această eliberare poate veni în mod spontan, dacă privirea este păstrată constant asupra fundalului în care se întâmplă ceea ce se întâmplă.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea nu poate fi înțeleasă, pentru că înțelegerea are loc în minte, iar Liniștea nu poate fi cuprinsă în gânduri, deoarece nu este o noțiune (o formă). Din acest motiv, te vei putea scufunda în Liniște doar în clipele de pauză mentală. Gândul, la fel ca oricare altă creație, este o formă de sunet care călătorește la suprafața Oceanului de Liniște. Pentru a vedea Oceanul, este necesar să privești printre gânduri, în spațiul dintre acestea, acolo unde nu există o imagine distorsionată de tendința de mișcare a sunetelor. De vei privi din Tărâmul Liniștii, vei celebra Liniștea neîncetat, însă a privi din Liniște înseamnă a trăi înrădăcinat conștient în spatele aparențelor sonore. Când creezi o conexiune conștientă cu Împărăția Liniștii, dizolvi orice blocaj sonor al realității tale, întrucât prezența Liniștii dezleagă tot ceea ce inconștiența sunetului înnoadă.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru cei care au o reală înțelegere, dansul este singura formă de artă pură.
citat din Charles Schulz
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Roi de albine
În goluri: printre
universurile teilor în floare
- un roi de albine...
bâzâie - descompus în mii
de priviri, ca un elicopter
al unei civilizații alungate
de pe tărâmul ei,
sau poate avem de-a face
cu sufletul cuiva - pornit
în căutarea dragostei...
poezie de Krzysztof Gasiorowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eliberarea totală de efectul realității presupune transcenderea ultimei unde a realității. Când realitatea este acceptată în mod total, conținutul realității se va reașeza și va intra în relație cu tine, chiar prin intermediul acceptării tale totale, dând naștere unor sunete care îți vor îmbodobi realitatea cu armonie și compasiune, pentru că acolo unde nu este război interior, pacea exterioară se așează cu blândețe. Dincolo de limitele formelor, există nemărginirea Lipsei De Formă, care locuiește în adâncul Infinitului. Întoarcerea la Liniște are loc prin intermediul Liniștii, fără grăbirea pașilor, fără accelerarea procesului. Totul vine de la Sine atunci când te eliberezi de sine. Totul vine de la Liniște, atunci când devii liber de sunet - liber de sunet, continuând să exiști și să dansezi în lumea sunetului, prin intermediul Liniștii. Dansul atinge forma sa cea mai pură, când dansatorul ascultă Liniștea din spatele sunetului, iar dacă un dansator dansează fiind conștient de Liniștea transcendentă a dansului, toate privirile vor fi atinse de strălucirea dansului său, căci Liniștea vorbește prin cel ce o ascultă și ajunge în inimile celor care îl privesc pe cel ce grăiește despre Fiirea Nevăzutului.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte de sunet, este Liniște, care slujește prezența sunetului, de multe ori, fără ca sunetul să știe că este slujit. Aceasta este virtutea Liniștii! Oceanul Liniștii poate fi ascultat (și) în privirea sunetului devenit conștient de Sine, căci odată ce sunetul se întoarce Acasă, prezența sa devine o melodie a Liniștii. La întâlnirea cu o formă de sunet - cu o manifestare - privirea determină relația cu respectivul sunet. De locul din care privești sunetul, depinde experiența pe care o vei avea cu el. A privi dincolo de sunet... A privi existența sunetului și a conștientiza Liniștea din care provine... A privi fără a analiza... A privi și a te contopi cu ceea ce era sunetul, înainte să devină sunet. Aceasta este o poartă către Liniște, iar Liniștea este o poartă către Tine, căci Tu și Liniștea sunteți Una și Aceeași.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu se pierde, pentru că nicio formă nu există cu adevărat (absolut). Fiecare creație este un avatar pentru Oceanul Esenței, prin care Viața se manifestă sub diverse forme. Când forma se raportează la formă, apare egoul - sinele fals - care ține forma departe de ceea ce nu este formă, pentru că forma este o expresie a Lipsei de Formă. Liniștea din care provine sunetul, este lipsită de formă, lipsită de orice crede omul despre Ea, pentru că o idee care pleacă în direcția Liniștii joacă rolul unui ghid către Liniște, însă o idee nu poate cuprinde niciodată Liniștea, pentru că Liniștea nu este gând, o idee, un concept. Liniștea nu este o formă, ci sursa fiecărei forme, întrucât fiecare formă este un sunet, iar sunetul provine din Liniște. Nimic nu desparte sunetul de Liniște, în afară de identificarea sunetului cu sunetul, așa cum nimic nu desparte valul de Ocean, în afară de identificarea valului cu valul. Prin conștientizarea Liniștii ce precede sunetul, sinele fals al sunetului este slăbit, iar dacă sunetul se eliberează de sinele fals, se eliberează de ceea ce îl desparte de Ceea Ce Este El Cu Adevărat. Acolo unde nu este identificarea cu "eu", nu este iluzie, iar acolo unde iluzia nu penetrează, suferința nu își poate susține existența, pentru că suferința însăși este o reflexie a iluziei.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice creație este o formă de sunet. Forma prin care te exprimi este o formă de sunet. Un gând este o formă de sunet. Un sentiment este o formă de sunet. O bară de oțel este o formă de sunet. Prin schimbarea frecvenței, reașezi dansul dansatorului, însă această schimbare poate provoca atât fericire, cât și tristețe. Acesta este motivul pentru care orice formă de sunet trebuie să fie conștientă de melodia pe care dansează. Nimeni și nimic nu poate stopa acest mecanism existențial. Chiar dacă omul se împotrivește, Liniștea continuă să rămână, indiferent de încercările omului de a face zgomot, căci Liniștea nu poate fi eliminată - Ea este De Sine Existentă. Din Liniște provine orice sunet, în Liniște se întoarce orice sunet.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut un om care încerca să stingă un foc mare cu o ceașcă de apă. N-a reușit și a tras concluzia că apa nu poate stinge focul. O ceașcă de apă nu poate stinge focul, dar multă apă îl poate stinge.
citat celebru din Confucius
Adăugat de Culincu Diana Cristina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul este foarte simplu și deosebit de practic: fiecare formă de existență, la nivelul său de bază, e un sunet. Omul este un buchet de unde (vibrații), așezate într-o ordine specifică. Spre exemplu, gândul este un buchet de unde, așezate sub forma unui gând. Așadar, orice formă este o comunitate de unde (sunete), care călătoresc în aceeași direcție. Sunetul provine din Liniște. Când o formă de sunet își amintește de Liniștea din care provine, acel sunet transcende forma și se conectează conștient la Esența sa, trăind în continuare în lumea formelor, dar prin intermediul Esenței, - trăind în lumea sunetului, prin intermediul Liniștii. Aceasta este eliberarea de suferință și iluzie. O conectare conștientă, constată, la Oceanul de Liniște din care răsare orice formă de sunet, elimină urmele de confuzie formate în urma identificării totale cu agitația lumii create.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de sunet, nu este o inexistență, ci o Prezență Intrinsecă a Liniștii, în care plutesc toate formele de sunet - toată "creația". Este spațiul infinit în care fiecare formă finită dansează. Libertate Totală și Prezență Absolută. În conectare cu Liniștea din care provii, devii liber de orice convingere și credință interioară, deoarece te afli în afara razei de acțiune a minții, căci zgomotul se transformă în Liniște când se scufundă în Oceanul Esenței. Te eliberezi atât de mintea ta, cât și de mintea colectivă. Devii un observator al formelor, fără ca Fiirea ta să fie absorbită în dansul formelor. Privești sunetul, fără a-l judeca, fără a-l analiza, fără a-l modela. Doar îl observi.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice creație este o formă de sunet, care plutește în Spațiul Infinit al Liniștii. Cel ce privește fără a vedea spațiul dintre sunete nu poate auzi Glasul Fără Formă al Liniștii. Sunetul care privește din spatele propriei forme poate vedea dincolo de formele pe care le privește.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești deja trezit, dar gândul care întreabă poate doar vedea alte gânduri la fel de zbuciumate ca și el. Pentru a recunoaște această trezie, rămâi pe senzația de "Eu-Sunt"! De fiecare dată când mintea te invită la exterior în tulburarea ei, rămâi neclintirea de A Fi din interior. Reîntoarce-te cât mai des la această pace lăuntrică netulburată de gând. Cum o diluezi cu gândul tulburarea va apărea. Repliază-te mereu și mereu pe interioritate, pe "Eu-Sunt", până la urmă liniștea noastră de A Fi va înghiți toate războaiele acestei lumi. Când rămâi pe acest fapt de A Fi și nu de a vedea sau interpreta ce îți arată mintea, totul se stinge în tăcere. Acum poți vedea că înainte de A-Fi tu erai, după ce nu vei Mai Fi tu vei rămâne! Nici o minte nu poate înțelege sau realiza asta, dar o poate interpreta, doar.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada de altădată e considerată astăzi tulburarea liniștii publice.
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Liniștea te odihnește și te menține neconsumat, liber de dansul zgomotului. Tot ceea ce este de făcut, este Întoarcerea la Liniște. La întâlnirea cu un sunet, conștientizarea Liniștii din care provine sunetul produce transcenderea sunetului, întrucât privirea unește privitorul cu elementul privit.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bulgări de zăpadă-n mâini
Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veșnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ține luna sfeșnic
când, aplecat și încordat,
în focul veșnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.
Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi și iată
sprânceana mea-i de fum acu
și fruntea încordată.
Apă și foc, gheață și fum, -
azvârl și strig, azvârl și strig:
Priviți-mă, trăiesc și sunt acum,
și mă las nins și nu mi-e frig.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prins la locul faptei, un hoț a fost condamnat pentru tulburarea liniștii publice.
aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul face apa să fiarbă, dar apa stinge focul. Nu încălzi un ingrat, curând te va stinge.
aforism clasic de Carmen Sylva din Cugetări și impresii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!