Către Ceaadaev

Cu glorie, nădejdi, iubire,
Ne-ai răsfăţat, tu, amăgire,
Puţină vreme, în trecut;
Petrecerile tinereţii
Ca ceţurile dimineţii
Şi ca un vis au dispărut.
Ci-n noi dorinţa arde încă,
Sub cei mai crunţi stăpânitori
Stăm ascultând nerăbdători
A patriei chemare-adânca.
Al libertăţii ceas slăvit
Cu-ncredere nezdruncinată
Il aşteptăm, cum un iubit
O întâlnire minunată.
Cât libertatea o visăm,
Şi-onoarea-n inimi ne trăieşte,
Prieteni, ţării să-nchinăm
Speranţa care-n suflet creşte!
Tovarăşe, să crezi! Cândva
Va răsări măreaţa stea
A fericirii mult dorită.
Din somn Rusia s-o trezi!
Pe tirania năruită
Al nostru nume scris va fi

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În somn şi în nesomn

În somn şi în nesomn ne legănăm,
Ca-n mari spânzurători din cer, mai sus,
Visăm şi ne-ntrebăm ce mai visăm.
Când soarele recade la apus.
Mestecenii copilăriei versuri spun
Din cartea lui Esenin, pe de rost,
Un paznic m-a bătut lângă un prun,
Decât deştept şi bun, mai bine prost.
Viaţa-i neplăcere, prea mult chin,
Stăm pe-un vulcan viclean şi mult corupt,
Există şi dulceaţă în venin,
Tu poţi să fii un ghimpe sau un fruct.
Trăim în anarhia cu moroi,
Ca-ntr-o ficţiune fără de sfârşit,
Ne-ajută mai puţină ură-n noi,
Un început de simpatie, chiar şoptit.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea

Da.... sufletul nostru e cel care strigă în fiecare seară
Tot el ne aduce în limita unor comportamente nefondate
De crezi că ai greşit, nu ezita aţi cere iertare
De crezi că eu am greşit, află ca asta am intenţionat
Îmi place libertatea mai mult decât orice
Şi nu aş putea atinge dorul în alt mod
Şi totuşi există ramuri care încă pot lovi
Sufletul meu crescut cu iubire...
Nu încerc să-mi construiesc decât un univers al meu
La care să am acces numai eu
Şi eventual marea iubire sau actuala.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să visăm încă o dată

Hai să mergem împreună, undeva, foarte departe
Să ne pierdem pentru-o vreme în tăcerea unei şoapte
Să trăim un vis, ce poate, n-am avut, n-am îndrăznit
Tu să-mi fii veşnic iubire, eu doar să mă las iubit,

Am să-ţi curg, precum izvorul, vorbe dulci, lacrimi poeme,
Să îţi mângâie obrajii precum macii prin poiene
Şi ne-om aşeza în taină, lângă apa unui lac
Unde stele voi culege numai ca să-ţi fiu pe plac

Doar mă lasă, hai cu mine, timpul repede ne trece
Am să-l rog măcar o seară, să mai stea, să nu ne plece
Câteva secunde, numai, să ne lase liniştiţi
Să culegem fructul sacru, al iubirii, fericiţi

Aburi dulci ai dimineţii, să ne mângâie-n târziu,
Fii-mi tu răsărit de soare, lasă-mă apus să-ţi fiu,
Şi-n sărutul meu pe buze, doar iubire vei simţii,
Hai să mai visăm o dată, că îmi eşti şi că-ţi voi fi

poezie de Adi Conţu (28 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce de ceas

Simfonii de culori în balans,
Inimi scăldate-n izvor de iubire,
Aduc în răscruce de ceas
Pe Hristos, slăvit cu cinstire.

El a-nviat! Iertându-ne păcatul!
În suflet aprindem lumânări,
Credinţa străbate oraşul şi satul,
Prin ea sfinţim rătăcite cărări.

Sărbătorim cu inima smerită,
Momentul vieţii: Hristos a înviat!
Îngenuncheaţi pentru ţara iubită
S-o scoată din mormântu-ncuiat.

Culoarea ei de simfonii în balans
Să fie scăldată-n izvor de iubire,
Adânca durere, din răscruce de ceas,
Prin Hristos s-o vindecăm, cu cinstire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, Emine (scris cu ocazia celui de al 162-lea an de la naşterea sa)

din trecut, din adâncuri de cer,
ai căzut ca o stea orbitoare,
peste iarna noastră de vis,
ruptă probabil din margini de soare,
aveai chip şi nume de om
şi te-ai numit pe scurt: Emin,
voievodul limbii române,
născut din goluri de chin.

viaţa ta, un dor ancestral şi enorm
de ţărâna în care străbunii tăi dorm,
obraz lângă obraz cu dungile- amare,
prin zloata istoriei, făcându-şi cărare,
lumi lângă lumi, născute din greu,
aceasta e viaţa Eminului meu.

de ziua ta, Emine, te-am adunat din flori,
din leagăn de istorii, din dulcile candori,
din versul tău hipnotic pe care l-am iubit,
din limba ta frumoasă cu care m-am hrănit,
din dragostea păgână pentru femeia-ţi dragă
din viaţa ta amară, străină şi pribeagă.

cenuşa ta târzie arzând pe rana mea
e ca o dulce piatră de-albastră peruzea,
tu mi-ai hrănit poemul cu explozii solare
de aceea, Emine, a ta viaţă mă doare.

tu eşti Shakespeare-ul nostru pământean
ce coboarând în inimi an de an,
eşti demonul nostru iubit şi eşti înger,
ascult cum rănile tale încă mai sânger.

cu tine arde doina cântând pe frunză-n vânt,
tu ne-ai deschis cărarea dintre cer şi pământ,
cu limba ta de aur, veche şi înţeleaptă,
noi am urcat prin vremuri, aşa, treaptă cu treaptă,
paseri măiastre rotesc peste-al tău creştet
şi-ţi înfrunzesc coroana frunzişului veşted,
te-ai ridicat luceafăr pe cerul cu stele,
şi străluceşti acolo în rânduri cu ele,
eşti visul nostru şi durerea noastră,
ce-a-ncremenit în veci pe bolta albastră.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt Isus a Ta Fiinţă

Doamne eu îţi onorez
Numele şi-a Ta Fiinţă
Vreau Isus să te urmez
Dă-mi aceea biruinţă

Mă închin Isuse Ţie
Şi te laud şi îţi cânt
Fiinţa Ta din veşnicie
Cât voi fi pe acest pământ

Mesia — o Domnul meu
Îţi cânt dar a Ta Fiinţă
Domn te vreau şi Dumnezeu
Umple-mă dar de credinţă

Căci eu iată te cinstesc
Şi îţi laud al Tău Nume
Doamne vreau să te iubesc
Chiar Isus din astă lume

Fie-ţi slavă şi onoare
Glorie Isus iubit
Căci ne-ai scos de la pierzare
Pentru veci ne-ai mântuit

Doamne-ţi cânt a Ta iubire
Unic Fiu de Dumnezeu
Ce prin har — neprihănire
Ne-ai făcut poporul Tău

Azi te laud şi îţi cânt
Numele şi-a Ta Fiinţă
Şi-ţi dau cinste Mire Sfânt
Căci îmi dărui biruinţă

Cânt Isus a Ta umblare
Când ai fost pe acest pământ
Şi mai cânt a Ta-ndurare
Cânt măreţul Tău Cuvânt

Doamne-ţi cânt a Ta privire
Ochii Tăi de Dumnezeu
Prin har şi-n neprihănire
Să ne iai pe braţul Tău

Mila Ta Isus o cânt
Îndurarea Ta Divină
Mire drag — Isuse Sfânt
Umple-ne de-a Ta lumină

Îmbrăcaţi în sfinţenie
Fiinţa Ta să o cântăm
A Ta gloria să fie
Noi Isus te lăudăm

Glorie şi-n veci onoare
Ceru-ntreg acum să-ţi cânte
Şi mireasa viitoare
Înspre Tine să se avânte

Numai Tu dar ne-ai plătit
Şi greşala şi păcatul
Şi Isus ne-ai mântuit
Coborând din tot înaltul

Fie-ţi slavă şi mărire
Glorie Isus iubit
Căci prin marea Ta iubire
Ne-ai spălat ne-ai mântuit
30-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul 1855

Dup’atâţi răi secoli negri de dureri, de vijelie
Ce-au trecut fără’ncetare peste biata Românie,
Tu an nou ce ne vesteşti?
Vii s’aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire,
Pace, glorie, putere, libertate, fericire,
Îndurările cereşti?

Din noianul veşniciei eşti tu sol de mângâiere?
Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere
Să te blestem, să te-admir?
Eşti amic, sau tu faci parte din cumpliţii ani de rele
Ce-au depus în a lor treacăt peste fruntea ţării mele
O corona de martiri?

Ori ce-a fi a ta menire, voi găsi poporul tare
Înfruntând lovirea soartei cu-o puternică răbdare
Şi cu suflet de Român;
Căci Românul e întocmai precum stâncile măreţe
Care’n valurile mării furtunate şi semeţe
Neclintite’n veci rămân.
Pe aceste mândre ţărmuri santinelă ‘naintată,
Neamul nostru fără sprijin, în veghere necurmată
Stă pe loc la postul său.
El de douăzeci de secoli a trecut prin mii de lupte,
Dar acum i-a căzut braţul, i-au căzut armele rupte…
O, puternic Dumnezeu!

Sunt destule atâtea chinuri! Adă ziua mult dorită,
Zi de pace, de tărie şi de glorie iubită
Pentru acest sărman popor,
Pentr’o naţie creştină care poartă-un mare nume
Şi în sufletu-i presimte că-i chemat în astă lume
La un falnic viitor.

Fă ca anul care vine să aducă-un mândru soare
Să deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare
Pentru neamul românesc,
Căci el are din vechime o menire strălucită;
El a fost şi vrea să fie santinelă neclintită
Pe pământul strămoşesc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri din Revista Literară (1855)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să râdeţi, prieteni

Să râdeţi, prieteni şi să fiţi voioşi
Cât încă e senin şi este soare,
Să vă găsesc întruna bucuroşi
Deşi iubirea este trecătoare.

Să râdeţi prieteni şi să fiţi cuminţi,
Ne vom vedea şi-n era următoare,
Gâlcevilor ce şi-au ieşit din minţi
Le vom sădi în suflet câte o floare.

Am scris şi bune şi am scris şi rele,
S-au strecurat şi unele clişee,
V-am pus pe unii-n versurile mele,
Să mă iertaţi că sunt doar o femeie.

Încă nu plec, încă rămân puţin,
Nu mă priviţi aşa nelămuriţi,
Puneţi-mi încă un pahar de vin,
Să râdeţi, prieteni şi să fiţi iubiţi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea este un râu liniştit şi uşor, care curge murmurând dulce şi ale cărui ape nu se turbură decât numai atunci când un obiect străin vine a opri mersul pacific şi măreţ... Libertatea merge cu fruntea senină la lumina zilei şi în faţa tuturor. Niciodată din libertate nu naşte tirania, căci niciodată acei care exercită tirania n-au putut fi oameni liberi... Totdeauna când tirania se exercită asupra unor popor, se naşte libertatea, şi cu cât tirania a fost mai mare, cu atât libertatea este mai violentă.

Eugeniu Carada în ziarul "Românul", articolul "Din tiranie naşte libertate" (18 noiembrie 1859)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Sfânt te onorez

Îţi aduc cinste — onoare Dumnezeule slăvit
Căci ne-ai dat aici viaţa — Chipul Tău ne-ai dăruit
Eu te laud şi îţi cânt în veci Doamne a Ta Fiinţă
Căci ne-ai dat lumina sfântă ne-ai dat har şi biruinţă
Mă închin o Doamne Ţie şi te laud te slăvesc
Veşnic închinare Tată — eu o iată-ţi dăruiesc
Doar prin Tine în picioare toţi stăm pe acest pământ
Tu eşti Tată Arhitectul — Proiectantul nostru Sfânt
Ne-nchinăm dar astăzi Ţie şi iată îţi mulţumim
De creaţia Ta amplă noi o Tată te slăvim
Tată drag şi scump din ceruri în veci fii glorificat
Căci Însuşi Chipul Tău Sfânt — omenirii Tu ne-ai dat
Glorie în veşnicie — Tată Sfânt te onorez
Căci de-a pururi şi-n vecie Doamne-n Tine mă încrez
Şi iată a mea fiinţă Doamne-ţi cântă şi acum
Că-n Hristos Isus Iubirea ne-ai tăiat o Tată drum

Ia-ne Tu dar mai aproape ca să fim ai Tăi copii
Să-ţi cântăm gloria sfântă Doamne chiar în veşnicii
Dumnezeule Prea Înalt eu te laud şi îţi cânt
Planul Tău şi-Nţelepciunea din al Tău veşnic Cuvânt
Prin care ne-ai dat viaţa şi în ochi ne-ai pus lumină
Părtăşia şi-nchinarea pentru veci Doamne să ţină
Slavă Ţie şi mărire Tată Sfânt şi Minunat
Căci prin Fiul Tău Isus viaţă veşnică ne-ai dat
Îmbrăcaţi în mulţumire Tată noi te lăudăm
Cinste slavă şi mărire ţi-aducem — te onorăm
Şi a noastră fiinţă Doamne pentru veci noi ţi o dăm
Ţie dar în veşnicie Sfinte Tată ne-nchinăm
Prin Isus Mântuitorul vrem să fim pururi ai Tăi
Pe veci smulşi şi-n veşnicie din lumea acelor răi
Slavă Ţie — slavă Ţie căci Tu Tată ne-ai iubit
Şi prin Fiul Tău Isus pentru veci ne-ai mântuit
10 sept. 2019 balcon Mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea este o coordonată esenţială a existenţei umane. Ea înseamnă viaţa ce oferă speranţe, cerul senin al patriei în care te-ai născut şi trăieşti, ea înseamnă visul ce poate deveni realitate, prin muncă şi perseverenţă. Libertatea trebuie preţuită mult şi apărată de cei ce o au şi recâştigată de cei care din nefericire au pierdut-o, dorită intens de cei ce n-au cunoscut-o niciodată.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai puţină vreme

Mai puţină vreme Domnul va veni
Luna, mândrul soare n-or mai străluci
Mai puţină vreme, se va împlini
În ziua aceia surzii or auzii.
Orbilor vederea atunci li s-o da
Izbăvit din neguri atunci vor vedea
Săracii atuncea se vor veseli
Batjocoritorul atunci va pieri.

Mai puţină vreme şi va fi aşa
Cei nenorociţi se vor bucura
Domnu-n ziua aceia El va străluci
Lumea de păcate ea se va sfârşi.

Mai puţină vreme până vom vedea
Cum Iubirea Sfântă, Ea va triumfa
Mai puţină vreme pân' se va sfârşi
Şi neprihăniţii se vor odihni.

Mai puţină vreme pân' s-o încolona
Toată ceata sfântă şi ei vor pleca
Mai puţină vreme şi ospăţ va fi
Mireasa de astăzi se va pregăti.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa,
o speranţă năruită.
Când crezi că te simţi mai bine,
speranţa e omorâtă
de sfârşitul care vine.

poezie de Dumitru Delcă (19 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

"E scris pe tricolor unire"

"E scris pe tricolor unire "
La cea mai mare înălţime.
O fată curajoasă l-a purtat,
Un român, patriot adevărat.

Din nou, tricolorul românesc
E ridicat la înălţime,
Iar patriotismul strămoşesc,
În sufletul nostru revine.

"Pe tricolor e scris unire"
Când toţi românii îl purtăm,
În lunga noastră devenire
Şi-n faţa lui ne înclinăm.

În lupta noastră cu duşmanul
A fluturat pe front, în luptă.
Cu el am învins iataganul
Şi ţara nu ne-a fost răpită.

Drapel încărcat de glorie
Ca şi ostaşii ce-au căzut.
Împreună-au scris istorie
Şi vremuri grele am trecut.

În genunchi, la steagul ţării,
Români, să depunem jurământ,
Că tot mai sus, în largul zării,
Vom ridica drapelul sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa mea

Speranţa mea, născută-n deal sub Cruce
Când am băut din Râu de Apă Vie,
S-a avântat pe-o Cale ce străluce,
Pe-ai Jertfei lumeni, înspre veşnicie.

Speranţa mea s-a dezbrăcat de humă,
S-a înălţat ca aburul pe-ogoare,
Mai sus, mai sus, lăsând norii în urmă,
Ca o scânteie se scaldă în Soare.

Speranţa mea nu se îneacă-n tină,
Şi-a sfărâmat sinapse, lanţuri grele,
Ajunsă-n Ţara-n care nu-i străină,
Clipeşte necurmat, Stea între stele.

Speranţa mea, pe-o mare ca de sticlă,
La Tronul sfânt îmi cată mărturia,
Mă-ndeamnă iar şi iar să mai rabd încă,
Să lupt căci în curând vine Mesia.

Speranţa mea mă leagă de un Nume,
Cu firul depănat de pe orbită,
Sunt iernile mai reci, dar mai puţine
Şi voi ajunge-n Ţara mult dorită.

Speranţa-mi este o sabie de foc,
Despică norii, pâcla lumii deasă,
Scânteie pe Calea pe care mă-ntorc,
S-ajung la Ţinta Iubirii, Acasă.

Mă va cuprinde Mirele în braţe,
Nimic nu poate să fie mai frumos,
Acolo se vor Împlini Speranţe,
În Dragostea eternă, în Isus Cristos.

Amin!

poezie de Ana Haz din Aleea sufletului meu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ai convins...

Ne-ai convins că în păcat
E totală degradare
De aceea Te-am urmat
Cu elan şi consacrare.

Ne-ai vorbit cu grai duios
Să-nţelegem bine starea
De-a trăi cu mult folos
Să primim încununarea.

Te-am crezut de la-nceput
Când ne-ai arătat cărarea
Teama-n noi a dispărut
Când ne-ai dat încredinţarea.

Siguri că suntem salvaţi
Prin lucrarea jerfei sfinte
Nu suntem îngrijoraţi
Când bat vânturi prin incinte.

Acceptăm, iubit Isus
Darul Tău şi-a Ta rostire
Ţara Ta e făr-apus
Şi ne-o dai ca moştenire.

Ne-ai convins şi ne convingi
C-ai venit nu din genune
Ci de Sus ca să învingi
Ce-i cuprins de uscăciune.

Viaţa noastră nu e vis
Ci-i conecţie cu Cerul
Îţi mulţumim că ne-ai trimis
Răspuns, să-nlăturăm misterul.

poezie de George Cornici (8 mai 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia Libertăţii plânge

În S. U. A. - ţară a fericirii
s-a dezlănţuit furia.
S-a-întrerupt lanţul iubirii.
a derapat democraţia.
Statuia Libertăţii plânge,
Casa Albă s-a întunecat.
Americanii au spus, ajunge!
Prea multă fericire... le-a stricat.
O lume-întreagă n-a -înţeles
cum într-o ţară atât de mare,
s-a frânt înaintarea spre progres,
şi-încrederea în S. U. A dispare.
Tot ce s-a-întâmplat în State
stârneşte-n lume îngrijorare.
De va urma şi-n alte state,
democraţia-n lume moare.
De libertate, ce să mai vorbim,
se strânge laţul tot mai tare.
De Covid dacă nu murim,
murim de duşmănie mare.
Libertatea, fericirea
la care încă visăm,
rămâne în amintirea
celor care,
printr-o minune mai scăpăm.

poezie de Dumitru Delcă (7 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesăbuinţa se plăteşte

Se-aude din când în când un guguştiuc
Şi clopotul bisericii ne-anunţă
C-a mai trecut un ceas ca un tăvăluc
Peste oraşul, doar o aparenţă.

Tăcerea se-nalţă în strigăt acut,
Universului îi cere iertare
Pentru nesăbuinţa în absolut
A propriei autoîncântare.

Ne-ai dat Doamne timp de meditaţie,
Ne-ai izolat să ştim ce e iubirea,
Astăzi ne-ai trimis sfânta citaţie,
În faţa ta să ne-asumăm menirea.

Abia acum am înţeles cu toţii,
C-am fost şi suntem în aceeaşi barcă,
Stăm în lumină sau sub poala nopţii,
Că viaţa are drepturi şi ne-ncearcă.

Am învăţat să luăm liniştea din flori,
Pădurea s-o punem la loc de cinste,
Reconstruim acum scara de valori,
Smeriti iti spunem Doamne, bogdaproste!

Sub cerul senin să facem mătănii,
Să ieşim din păcat, să trăim cuminţi,
În pragul casei să mai stea bătrânii,
Copiii să se joace nestingheriţi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

libertate de creaţie

Libertatea de creaţie nu este ea însăşi decât partea dintr-un întreg al libertăţii, din totalul libertăţii de gândire şi exprimare. Libertatea de a crea artistic nefiind altceva, atâta vreme cât arta este viaţă, decât un sector din dreptul de a trăi, a gândi şi a produce liber.

definiţie de M.R. Paraschivescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela iubirii...

Cândva am cântat inima ta,
Am privit în ochii tăi,
Am luat din cer o stea
S-avem căldura razelor ei.

Acum, parcă-i concediu
În amintirea noastră,
Am avut incendiu
De inimă albastră?

Caut în amintire,
La capete de drum,
Măreaţa mea iubire.
Acum e praf şi scrum!

Aş vrea din depărtarea
Visului pierdut
Să găsim cărarea
Primului sărut.

În suflet să deschidem
Clipa cea târzie,
Din nou să o aprindem,
În candela iubirii,
Numită poezie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!