Vesel trist

Dacă
soarele n-ar străluci doar ziua,
iar noaptea luna ar dormi,
dimineţile vor fi mai umede de rouă
şi pe pământ ar fi mai mulţi copii.
Dacă
pădurea ar fi un pic mai deasă
şi frunza ar fi doar de un singur verde,
copilul ce pe genunchi apasă,
prin ochii tăi copilăria el îşi vede.

poezie de Doru Lascarache (15 octombrie 2005)
Adăugat de Doru Lascarache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi să ne luăm după Biblie, Dumnezeu a creat încă din a treia zi, tot ceea ce-i verde, inclusiv pădurea. Mai constatăm că pădurea a fost creată înaintea soarelui şi a lunii(ziua a patra), înaintea vietăţilor(ziua a cincea) şi înaintea omului(ziua a şasea). Este oare întâmplătoare această ordine? Putea Dumnezeu să creeze la întâmplare? Cu siguranţă, nu! Pădurea a fost primul adăpost al omului şi are rol esenţial în menţinerea vieţii pe pământ. De aceea merită mai multă atenţie, apreciere şi protecţie.

Ionel Popa (14 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec singur

Te-am hotarat cu ochii negri,
deci fie noapte-ncercanata!

... ramas departe, printre crenge,
ma cheama gandul tau de fata.

Le-ai adunat in ochi cuvinte
nestirilor nepangarite...

Talhar hoinar, cu vaz albastru
si nins pe umeri de clipite,
ma-ntorc, fugit din munti, sa mangai
faptura umbrelor pagana,
ce-alene luna petitoare
ti-a inganat-o pe tarana

si nalucirile de sange
pe valea noptilor s-or pierde,
doinindu-ti lin un cantec singur
"Hei, frunza verde...
... frunza verde..."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitate pierdută

Soarele meu se ridică jovial
peste câmpiile pline de iarbă şi flori,
spre bucuria cerului care lăcrimează o rouă densă;
toată viaţa însetată din mine înfloreşte,
iar eu dansez fericirea supremă în iarba cu rouă.

Copilul acesta am fost eu,
am alergat desculţ pe câmpii,
am atins cu palmele mele stafii îngereşti,
iar ele mă bântuie ademenitor, în vis,
când noaptea vine.

Îmi şoptesc în urechi ritualul simplităţii:
în orice noapte senină, sub luna plină,
copile, stai întins pe spate în grădină
şi-admiră meteorii! vor trece...
sunt vise vii ce se sting în surdină, neobservate.

Simplitatea de-atunci
nu o voi mai regăsi vreodată;
voi merge pe cărări spre apus,
voi căuta cu ochii avizi în largul obscur,
în ultima clipă, un răsărit, sperând nemurirea.

Şi-n fiecare zi din câte mai sunt,
lumina cade la fel pe pământ,
doar mai mult întuneric în privirea-mi se lasă,
mai orb sunt, mai surd şi mai searbăd
şi devin mai lipsit de copilul din mine.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupe de rouă

În fiecare zi
cupe de rouă ridică pământul
închin către cer...
Gingăşia din flori
îmbrăcată-n culori,
mulţumeşte soarelui
binecuvântarea de a nu lăsa în jur
un Pământ tern!
În fiecare dimineaţă ne,, naştem "
cu ochii privind către zări,
rămânem puri,
deschişi către viaţă
dacă vedem minunea din rouă
ca darul divin ce limpezeşte adâncuri
de suflet,
acolo unde ziua si noaptea lasa în urmă...
suspin!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă în vânt
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba femeie azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar odată
o ielă dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat, ai trecut
azi nu mai strâng la piept privirea
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin tristeţi, sufletul meu arde
mă apasă
tu azi eşti tu
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
eu mor la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer, de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
tu eşti steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul e lacrimă, e blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, plâng
în obsesia unui vis ucis
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând lunii

Lună ce mă rătăceşti
şi mă zbaţi în raze reci,
ce mă-ntrebi şi mă suceşti
doar în vechile poveşti.

Sora mea cu amintiri
vii doar noaptea prin arini,
nu mă încălzeşti, să ştii,
doar mă perpeleşti prin spini.

Vii şi pleci când îţi e zi
şi mă laşi mai obosit,
roua dragă florilor
mi-o laşi lună ochilor.

Lună, draga mea din nopţi
tu ce totul luminezi,
tu eşti cea ce mă mai poţi
împăca dacă mă vezi.

Lună, lună, luna mea,
nu mai vreau în noaptea mea,
rogu-te dacă asculţi
să mă străluceşti c-o stea.

Adu-mi lună raza ei
să răzbată prin lumini,
să mă mângâie pe gând,
nu mereu, din când în când.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă pe pământ
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba vântule azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar o dată
o fată dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat pe alt meleag
azi nu mai strâng la piept privirea
nu mă vei mai aştepta iubito în prag
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin dureri, sufletul meu arde
mă apasă
tu cine eşti
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
păşind la pas pustiu cu morţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
tu mori la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
erai steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul mi-e lacrimă, blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, urlu, plâng
în obsesia unui vis ucis
dar nu mă aude decât umbra
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată o mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-aş fi crescut...

Dacă n-aş fi crescut
aş fi rămas acea copilă
veselă şi zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aş fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
şi prin podgoriile dragi
aş fi admirat şi acum macii
ce creşteau de nebuni
care înroşeau tot câmpul
şi obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiţă
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine şi ea
şi nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculţă prin prundiş
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieţii
şi nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alţi ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alţii
parcă şi iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era şi el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căuşul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolaţi
în toate părţile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu îşi vorbesc
şi nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetiţa care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aş fi fost mamă
o privesc atent şi văd cum
îmi face cu mâna
şoptindu-mi să n-o uit...
şi ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruţă
a sufletului meu
deşi ştiu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
şi zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiţi în iarbă
conştiinţa mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... şi din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

POEM PENTRU TINE (Din seria "Viaţa la ţară")

Visăm prin mai, iubiri nebune
Şi-avem iluzia că raiu-i pe pământ,
Tot cerul nopţii pare de cărbune -
Luna leagă oamenii de jurământ.

Te privesc în ochi, să-ţi văd copacii
Şi toţi salcâmii ce au dat în floare,
E verde via şi stau drepţi aracii ;
Să bem că-i ziua mea de sărbătoare!

Suveica timpului ne ţese permanent,
Clepsidrele n-ai cum să le opreşti.
Prin luna mai mereu voi fi atent
Cam cum şi cât mai stii să mă doreşti?

Ce dacă soarele coboară spre apus?
Vom şti să facem slalom printre ani,
Voi încerca să-ţi spun ce nu ţi-am spus
Si vom avea şi grijă de sărmani...

Visăm prin mai iubiri nebune,
Ne cântă cucu', zilnic, prin zăvoi,
Chitara mea mai cântă pe-a ei strune,
Pe dealuri pasc şi turme mari de oi...

Văd patima fierbinte lucind în ochii tăi...
Mai stai la pieptul meu plin de văpăi!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în mintea ta

Dacă în mintea ta
sălăşluieşte soarele,
Lasă soarele tău
să lumineze şi pe alţii!
Dacă în inima ta
sălăşluieşte un soare,
Lasă soarele tău
să încălzească pe cei înfriguraţi!
Dacă din lumina ta
dăruieşti lumină,
Cei din jurul tău
vor străluci şi ei.

poezie de Dumitru Delcă (11 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

În nopţi sclipeşte Luna
Pe Cer se aprinde noaptea
Înalţă-te la Ceruri
Învingând şi moartea.

Răsfaţă-te-n putere
Din umilinţă învie
Creând din moarte viaţa
Supusă la magie.

Crează-te din gânduri
Nu simţuri pământeşti!
Învinge-n tine noaptea
Lumina s-o primeşti.

Şi dacă vrei vreodată
Să simţi că ai existat
Întreabă, Luna, noaptea:
Cine sunt eu de fapt?

Şi un răspuns de-ndată
S-a prins în tine acum
Tot ce a fost odată
Tu vei afla de-acum.

Se ascunde în ziuă Luna
Lumina nu o vedem,
Doar când se lasă noaptea
Şi stelele pe Cer.

Deschide-ţi Cerul Lună
Transformă noaptea-n zi
Zeii îţi dau lumina
Prin stele mii şi mii.

Şi dacă ar fi vreodată
Să cânt la geamul meu
E pentru tine Lună
Ţi-aprind lumina eu.

poezie de Nicoleta Petre (28 octombrie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tău

dacă soarele n-ar fi
chipul tău n-ar străluci
fir de iarbă-n sol arid
sigur nu s-ar fi ivit

nici oceanul planetar
n-ar avea sepii şi mal
nici apus nici răsărit
nici poet îndrăgostit

soarele-ntr-o bună zi
se va stinge, va muri
dar cât arde, ard şi eu
tot privind la chipul tău.

poezie de Doina Bonescu din Cuvinte pictate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil sexualizat îşi pierde copilăria. Copilăria este prin definiţie o zonă în care copilul poate creşte şi se poate juca... Copilăria este asexuală. Iar familia are nevoie de o zonă nesexualizată. Sexul are loc între părinţi şi nicăieri altundeva în familie. Dacă această regulă cade, cade şi copilăria.

Gabriele Kuby în interviu (noiembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşor şi fără urmă voi pleca şi eu

Viaţa nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost şi eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu şi Copilăria mi-au mai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înţepenită pe umerii ei ca o durere!
Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculţ de la un capăt la altul şi soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!
Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine şi de atunci focul din sobă s-a stins...
Ziua aceea o ţin în loc de inimă şi aştept
Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de ziua copilului (dedicată copiilor mei dragi si tuturor copiilor)

Mă doare această pauză de vis
Această poezie nescrisă
Aceşti ani nepietruiţi în stele
Tu eşti adierea zorilor şi marea lumină
Te-am căutat printre copii
Dar nu erai... doar zâmbetul tău
îmi zbura prin gând şi imaginea ta mă binedispunea
Visam să fiu a ta mamă
Să nu mă-ntrebi trist dacă azi e ziua copilului
Am plecat...
Zâmbetul tău a rămas în lumină
Ochii tăi m-au eclipsat...
Lăsând loc jocului de sunete, note şi vibraţii
La mulţi ani!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşor şi fără urmă voi pleca şi eu

Viaţa nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost şi eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu şi Copilăria mi-au m-ai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înţepenită pe umerii ei ca o durere!

Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculţ de la un capăt la altul şi soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!

Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine şi de atunci focul din sobă s-a stins...

Ziua aceea o ţin în loc de inimă şi aştept

Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul Lacrimilor Tale

de un timp ochii tăi mamă
începuseră tot mai mult
să semene cu
toamna

ai strigat
în noaptea descărnată
s-au auzit doar
clopote

ultimele tale lacrimi
se topesc
pe buzele-mi arse
de atâta singurătate

nu plâng
doar căprioarele
nu vor mai bea niciodată
din palmele tale

nu plâng
doar soarele
nu va mai răsări peste luturi
ca mai-nainte

acum
poţi să închizi
ochii

acum
poţi să desfaci
aripele

lumea
încape într-o
lacrimã

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turism în siguranţă

Dacă ieşi la aer în pădurea verde,
Înapoi, acasă, sigur poţi s-ajungi:
Cât ar fi de deasă, nimeni nu se pierde,
Căci întreg traseul e marcat cu pungi.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă pădurea n-ar da coadă securei, pădurea n-ar putea fi tăiată.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele apasă pe clape

Talpa sărută un ochi de noroi
Ziua se ascunde prin stână,
Visul amiezii stăruie-n noi
Ca o ninsoare păgână.

Curge lumina pe stânci de granit
Iarba devine tot mai amară,
Poate-i amurgul neîmplinit
Ca un surâs de fecioară.

Ciobanii cântă-n fluiere de os
Cu gura înflorită-n ulcioare,
Şuieră vântul pe munte fălos
Setea se coace-n mioare.

Ploaia sărută un mugur stingher
Ochii se scaldă pe buze de rouă,
Norii-şi răsfrâng fruntea spre cer
Înfrunta lumina şi plouă.

Plâng sălciile stârnite de ape
Florile se vor crede fete mari,
Soarele apasă pe clape
Cu triluri urcate-n arţari.

Singură, din foc ai scos rugul
Sărutul mi-l stingi cu ochii lichizi
Se îmbată-n ierburi vrăjite amurgul,
Cănd porţi de lumină-mi deschizi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 martie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!