
Mă simt liber, în astă lume, ca pasărea cerului. Ca pasărea cerului privită prin cătarea puștii.
aforism de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Citate similare

Prin luneta puștii, omul descoperă o planetă străină.
aforism de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai cântecul există
Cu ochii
larg deschiși
nu văd pasărea
ci numai cântecul...
Îi simt
respirația,
bătăile inimii
pasărea o aud
mereu cântând
iar trilul curge prelung
cât cerul de imens
dar pasărea n-o văd
este doar cântecul
cât întregul Univers...
poezie de Nicolae Căruntu din Nord (Antologia poeților botoșăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea s-a eliberat de pământ. De-acum, va fi captiva cerului.
aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt disponibile și traduceri în spaniolă, portugheză și turcă.
Gândul zboară ca pasărea cerului, dar e deturnat de mizeria vieții.
aforism de Constantin Enescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Constantin Enescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea piere pe limba ei, dar și pe limba ceasului.
aforism de N. Petrescu-Redi (1 ianuarie 2018)
Adăugat de N. Petrescu-Redi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa în care se oglindește cerul senin e opera cerului înnorat.
aforism de N. Petrescu-Redi din Ergo... (1999)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea este pasărea cerului care zboară când nu te aștepți.
aforism de Betty Marcovici (martie 2012)
Adăugat de Betty Marcovici

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul păzitor te însoțește doar până la marginea cerului din tine.
aforism de N. Petrescu-Redi din suplimentul "Actualitatea culturală" (20 noiembrie 2008)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea confident
Dintre pereții casei, o simt căutându-și
cuibul pe umerii tăi.
Doar tu-cel fără de nume
o vezi cum se înalță sub mirajul
ninsorilor încremenite.
E pasărea confident!
Mă caută doar în zbor, neînduplecată
arcuindu-se lângă trupul meu zvelt.
Zilnic, îi auzi rugăciunea,
o asculți cum se tânguie
după ferestrele cerului,
într-o tăcere ce mă revoltă.
Privește-o cum se hrănește
cu argintăria cuvintelor,
cum își deschide aripile
către vânătorul din oglindă
ce nu-i vorbește despre o măsură
a dragostei...
Pasăre-Cuvânt,
la ceas înalt
sărută-mi sufletul încătușat
de-atâta așteptare.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident (noiembrie 2004)
Adăugat de Violeta Pasat

Comentează! | Votează! | Copiază!

VI
Pasărea domesticită sta în colivia ei - iar pasărea liberă în pădure.
Întâmplarea le întâlni când vremea apropierii lor se născu.
Pasărea sălbatică strigă: "O! Draga mea prietenă - hai să zburăm prin largul pădurii".
Pasărea din colivie șoptea: "Vin-o aici, aici amândouă trăi-vom în astă colivie".
"Oare între zăbrele - putea-voi să-mi întind larg, larg, aripile mele?" - spunea pasărea liberă.
"Vai! - n-aș ști în ce loc să-mi fac cuib sub întinsul acestei bolte înstelate" - spunea pasărea întemnițată.
Draga mea - vino să cântăm - cântarea pădurilor.
Apropie-te de mine și te voi învăța vorbirea celor știutori.
Pasărea pădurilor răspunde: "Nu - niciodată cântecele nu se pot învăța".
Pasărea din colivie spune: "Vai! deloc nu cunosc încă al pădurii cânt".
Sunt dornice de atâta dragoste - dar niciodată în zborul lor nu-și vor putea atinge aripile.
Printre zăbrele se privesc și dorința de a se pătrunde le e zadarnică.
Își flutură aripile și neîncetat își cântă: "Vino lângă mine, dragostea mea!".
Cea cu aripile libere strigă: "Nu - nu pot - mi-e teamă de porțile zăvorâte ale coliviei tale".
Cea întemnițată rostea: "Vai! cât de vlăguite și pline de moarte-mi sunt aripile!".
poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Silvian Lorin
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea la gerunziu
Pasărea mea șchiopăta.
Păsările lor zburau.
Pasărea mea râdea
Păsările lor râdeau.
Eu plângeam într-o lacrimă
șchiopătând
Ei
mă încadrau la gerunziu
visând...
poezie de Alin Gheorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de fontă
Pasărea de fontă zboară prin conductele caloriferului
în cioc îi atârnă clopotul de la biserica din cartier
de aripile ei se încălzește vecina mea
trecută pe jumătate în lumea drepților
deși are ani buni de când cară un pat în spate.
Pasărea de fontă
bate în țevi
noi ne aruncăm mâinile în cuibul
crescut pe calorifer
și cu palmele căscate
ciugulim din clopot duminici uscate.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea se zbate să iasă din găoace. Găoacea este lumea. Cine vrea să fie născut trebuie să distrugă o lume. Pasărea zboară către Dumnezeu. Numele zeului este Abraxas.
Hermann Hesse în Demian (1919)
Adăugat de Alfred V-S

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu acesta-i adevărul
mai ușoară ca o pânză de păianjen
pe care o destramă răsuflarea dinaintea morții
ți-e inima după ce ai rostit adevărul ținut prizonier
greu ca o piatră de moară deprinsă să macine
adevărurile mici neluate în seamă
poți alerga atunci
de la frunte la tâmple și prin coșul pieptului
fără lanțuri printre zăbrele largi
liber ca pasărea cerului
în ziua ne-mâniei bolborosind
Doamne ce mă fac dacă nu acesta-i adevărul
deja i-am spus ridică-te și umblă
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
i-au ruginit ghearele
și fara nimic in plisc
pasărea asta zace
pe fundul cerului
uneori e tanara
și arunca in noi
ouăle pe care nu le stie
i se spusese doar
ca avea în ea zbor
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de cărbune
Pasărea de cărbune
se pulverizase în praf. Aerul a strâns-o
în pumn ca pe o minune.
Craterul
din pământ ascundea inima ei
într-o sirenă ce anunța
o nouă viziune.
Acum morții își dezgroapă mormintele
și stau oamenii statui
așteptând crucea să spună cuvintele
ultime
la procesiune.
Pasărea aceea de cărbune
zbura prin labirintul
de mine prăbușite deasupra târnăcoapelor
ce creșteau în loc de iarbă
lovind a pășune.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

VI
Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aș avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu știu unde m-aș putea așeza pe bolta cerească."
"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăța o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăța niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."
Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorința de a se cunoaște.
Ele bat din aripi și cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de ușa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase și moarte."
poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de George Popa
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare
Aș vrea să m-adorm,
în picuri de somn,
să văd strălucirea stelelor,
într-un decor minunat,
de neuitat.
Să plutesc unduios,
pe covorul stelar,
să caut steaua mea,
cine știe...
poate o voi afla!
Prin zarea dantelată,
să zbor, să mă strecor
printre pajiști, și dealuri,
și ape, vântul să-l simt
dansându-mi prin păr
și sărutul soarelui
tandru, mângâietor,
iar focul ce arde în mine,
cum se stinge ușor.
Să-mi încarc sufletul
cu bucurie și speranță,
să mă trezesc liberă,
fără alt gând, să zbor
ca pasărea cerului,
căutând steaua ce
va veghea, de-acum,
la viața mea!
poezie de Luci Țunea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantaneu
1 post meridiem
momentul în care mă pregătesc
de mica invazie
paradisiacă
verific tensiunea sistolică
anduranța cordului
la ravagiile fericirii
golesc 3 sferturi de lume
acolo să așez Cântecul
Sentimentul Nesfârșitului
Nefrica
Pasărea care
fără complexe
fără prejudecăți
fără de sine
va sparge
baierele
Cerului
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea
Răstignit pe cruce -
registrul grav impresionează.
Seamănă cu o pasăre.
Brațele aripi frânte.
Fața soare îndurerat
înconjurat de raze.
Din răni picură mirul
prin care suspină inima
pătrunsă de spini.
Se aud plângerile cerului,
cutremur sonor
aruncat peste lume.
Durerea e luată de vânt
Aroma ei mă sfâșie.
Mă răzvrătesc
în zbuciumul clipei ce moare.
Regret că nu am aripi să-L ajut,
am numai lacrimi.
Îmi primesc rația de înfrângere
și aștept al treilea cântat al cocoșului.
poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!