De ce...

N-am vrut să uiţi de-acele clipe,
Căci am uitat eu.
Şi nu îmi cere
Să-ţi spun de ce...

Verdictul ferm nu îl mai cere,
Ce e demult uitat în timp,
Şi-n negură lăsat să cadă,
Puţini ce ştiu de ce...

Să las vorbele să curgă din trecut?
Dar vorbele tot uitate au fost,
Şi tot abisul în cădere l-au simţit,
Şi nimeni nu ştie de ce...

poezie de Alina Sclifos (27 decembrie 2008)
Adăugat de Alina Sclifos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai uitat...

Am mai uitat din când în când să trec
Prin universul ce te înconjoară,
Am tot uitat şi astăzi iarăşi plec
Şi-i frig şi ninge în a noastră vară.

Am mai uitat să-mi fii în amintire
Şi încercând din când în când să vin
M-atinge clandestin a ta iubire
Şi-n fiecare zi mai mor puţin.

Tot rătăcind prin dorul ce ne leagă
Doar am crezut că am şi bucurii,
Şi-am mai uitat să-ţi spun că îmi eşti dragă
Şi nopţile ţi-au devenit pustii.

Am mai uitat să-ţi dăruiesc o floare
În lacrimi ţi-am lăsat nuanţe gri,
Şi-n inimă rămâne-un dor ce doare
Uitând să uit de tine-n orice zi.

Am mai uitat şi poate-am fost departe
Gândind că în uitare îmi revin,
Cu inima rămasă jumătate
Am şi uitat... să mai trăiesc puţin...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Azi, când totul a luat sfârşit
N-ai voce să mi-o spui
Laş, te-ai întors privind spre geam
Cautând ochii nimănui
Iar n-ai văzut nimic în zare
Decât ce-ai vrut să vezi
O seară plină de păcate
Iertări şi împăcări
Tu-n resemnarea mea vedeai
Drept cale de izbândă
Dar sufletul şi lacrima
Le-ai părăsit, lasându-le
În apa mării fără fund
Sa cadă şi tacă
Iar strigătul încet fiind,
Deci nimeni n-o să-l creadă.
Tu m-ai răpus şi ai plecat
Cu gânduri împăcate
Eu mâinile pe ochi mi-am pus
Nici ei să nu mai vadă
Toţi paşii tăi ce urmăreau
Ieşirea s-o găsească
Dar nici cărările n-au vrut
Iertarea să-ţi ivească
Toţi au uitat ce-ai vrut să spui
Nici n-au ştiut cu toţii
Mi-ai spus în gând
Ce-ai vrut să spui
Şi m-ai lăsat, acolo
Cu intrebări, fără răspuns...
N-ai avut curajul să declari
Sentinţa pentru moarte,
Dar ai şoptit încet, pe-ascuns
Sugestii de departe
Nu te-ai sfiit să te desprinzi
De adevărul nostru
Şi i-ai lăsat pe mulţi confuzi
Cu întrebări şi şoapte
Şi ai uitat să te pronunţi
Că ştii şi tu Răspunsuri.
Şi doar în treceri printre vii
Tu mai auzi ecoul,
Dar care moartea l-a trmis
Ca sol de adevăruri...
Şi martori vii, şi martori morţi
n-au ispitit destinul
Ei doar au dat de inţeles:
Deci cine e de vină?
Răspunsuri vechi, răspunsuri noi -
Le-am îngropat aievea
Lumânărilor de sărbători...
Ce au murit -
Ştiind doar adevarul

poezie de Alina Sclifos (2008)
Adăugat de Alina Sclifos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu de ce zăbrelele-ai tăiat
Şi ai dezlănţuit atâtea Furii
Din adâncimea-ntunecată -a urii
De care, de o viaţă, am uitat.

Ce-ai vrut să schimbi? Era mai alb ceva
Decât un zbor de înger pelegrin
Pe cerul încărcat de-atât senin
Încât iubirea de sub el cânta?

A fost o răbufnire-a unui vânt
Ce-şi amintea corolele plecate
Şi setea din petalele uitate
De ploi ascunse-n margini de pământ?

Ce-a fost? Ce s-a-ntâmplat? Ce-a fost apoi?
Un trai intens? Atât? Niciun regret?
O foaie albă, cu un alt antet,
Sub care-aceleaşi versuri par mai noi?

Nu ştiu ce-ai încercat, ce-ai vrut să ai
Mai mult decât în mine ai avut
Şi-am şters orice întoarcere-n trecut,
Căci timpul înapoi n-ai cum să-l dai.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre deosebire de proză, al cărei ambitus temporal este mai larg, poezia se savurează în doze scurte, homeopatice. Ea nu ne solicită timp, nu cere sacrificiu, se mulţumeşte cu puţin din imensa desfăşurare a clipelor, ea nu cere niciodată mai mult decât poate oferi. Oferă clipe de emoţie şi cere în schimb câteva clipe de atenţie.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Ce e azi nu este mâine
Şi ce a fost nu mai revine
Viaţa merge înainte
Cu ce-i rău sau ce e bine.

De când este omenirea
Viaţa-i clipă de trăire
Ea rămâne amintire
Un mormânt şi o umbrire.

Când ai trecut în veşnicie
Eşti uitat de soră, frate
Că nimic nu se mai ştie
Şi uitate rămân toate.

Omule! Ia bine aminte
Când dispari din astă lume
Nu mai eşti cel dinainte
Ci un străin cu-n searbăd nume.

În rest totul e uitare
Aşternută în mormânt
Fără a cere amânare
Pentru al tău suflet dispărut.

E minune când vreun frate
Îţi aprinde o lumânare
Memorându-ţi mai departe
Scurta-ţi viaţă călătoare.

Ce eşi omule în viaţă?
Decât colbul trecător
Visător, plin de speranţă
Şi un suflet călător.

Uiţi de azi, uiţi şi de mâine
Ca şi de celelalte zile
Care înseamnă renunţare...
Un mormânt şi o uitare.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că am uitat ceva, dar am uitat ce. Deci n-am uitat nimic.

aforism de Cristinel Mortici (5 ianuarie 2020)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele mele sunt uşor de-nţeles şi uşor de urmat însă în Subceresc nimeni nu poate să le-nţeleagă şi nimeni nu poate să le urmeze. Vorbele mele au un strămoş, faptele mele au un stăpân, însă oamenii nu ştiu acest lucru şi deci nu mă cunosc nici pe mine: cei care mă cunosc sunt puţini şi tocmai de aceea sunt vrednic de preţuire. Prin urmare Înţeleptul haine grosolane îmbracă dar în sân ţine jadul.

Lao Tse în Cartea despre Dao şi Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu

Eminescu, a fost bogat,
În urmă, ceva a lăsat.
Nu a stăpânit un Imperiu,
Dar a fost un mare geniu.

Ale sale bogăţii
Au fost frumoasele poezii.
Opere consacrate,
Ce nu pot fi uitate.

Această avere,
Niciodată nu piere.
Ce scrii, rămâne pe vecie,
Toată lumea o ştie.

Vorbele sunt purtate de vânt,
Sau rămân doar în gând.
Ce e scris pe foaie,
Niciodată nu dispare.

Elevii, nu-l uită niciodată,
La bac, mai cade câteodată.
Unora le dă bătăi de cap,
Cand la română, au picat.

Acum 166 de ani, te năşteai.
În această lume rea, păşeai.
Luceafărul poeziei româneşti,
Pe veci o să străluceşti.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (14 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am uitat să-ţi mai spun că tristeţea mi-e soră de cruce,
Încă din clipa naşterii mele am primit ceea ce alţii s-ar îngrozi să cunoască,
Unii au crezut că pe umeri m-apăsa nenorocul,
Ori blesteme adânci mi-au atins inima,
Nimeni n-a ştiut câtă luptă m-a încăput în tăcere,
Cât cer s-a sfârşit pentru mine într-un timp fără margini,
Aş fi vrut să-ţi repet filmul durerii din pelicula căreia
Răstignirea se zbătea să nu piară,
Îmi privisem retrospectiv carnea înecată de spaime,
Dar pe tine nu te-am mai găsit în pridvorul
Cu îngeri de-o zi...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimie existenţială

ţi-aş cere iertare de tot ce nu sunt.
e-n mine o rană ce urlă la lună
şi-un ochi către haos mereu stă deschis
iar eu îl contemplu c-o spaimă nebună.
ţi-aş cere iertare că nu ştiu să-ţi scutur
tristeţea din pleoapă, povara din gând
şi cerul când mi-l aduci mai aproape
ţi-aş cere iertare că respir tot pământ.
că-s tristă adesea de mine, de tine,
că las îndoiala să surpe şi doare,
că n-am răsărituri destule să-ţi dau
şi că-s risipită, ţi-aş cere iertare.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să mă-ntrebi, demult, de la un timp
De te mai vreau cum ziua-n fiecare zi;
Cu dimineaţa-n roua-ţi să mă scald, să fii
Cum primăvara-n flori, un singur anotimp!?

Ai uitat să mă-ntrebi de mai am prinsă Luna
Să-ţi dau, să stai ascunsă pe faţa-i nevăzută,
Să te implor 'n amurg, lumină să-m faci rută;
S-o am să te-ntâlnesc, numai pe tine, una!?

Ai uitat să mă-ntrebi de te vreau noapte-adâncă,
Doar tu să-mi fi un gând, cum firul licăririi
Ce numai tu-l deznozi te pătimind iubirii...
Mă prăvălind 'n abis, din poale-n vârf de stâncă!?

Ai uitat să mă-ntrebi de-mi mai eşti sus pe cer,
În val de puf de nori pe bleul sidefat,
Cu soare, lună, stele, în palme... ce mi-ai luat
Să n-am, de vei pleca, de nu-ţi păstrez mister!?

Ai uitat să mă-ntrebi de câte ori te caut
În zbucium epileptic, cerşindu-ţi zâmbet, gură,
În spasmul crizei pierderii de-o unică aventură...
Renăscut pur la glasu-ţi catifelat de flaut!?

Ai uitat să mă-ntrebi de unde vii candidă
Să-mpodobeşti pământ şi ape, gheţuri, dune;
Căci toate ţi se-nchin, topite-n rugăciune,
La frumuseţea ce-ai, de-o clipă... Efemeridă!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere înainte

Când repriveşti fost în imagini şi doar din retrăiri trăieşti,
E timp când ancoră-i mai grea, la fund te ţine, nu mai eşti!
Aluneci parcă, crezi himere ce din adâncuri gând salvează
Şi uiţi că-not retur sufocă răsuflu, gânduri îţi retează!
Nu poate un trup, ce-i loc de corp şi d-energie neinfinită,
Să urce iar din ou bătrân, matur copil; toate-s ispită!
Iar implacabil timp se scurge, permis ne cerând să marcheze
Piele-n definitiv traiecte... Vise căpoase rămân treze!
Cât încă-i termenul înscris un neştiut şi-o zi-i din altă,
Să-ţi smulgi din frâie neputinţa, trenul ţinut uitat în haltă,
Să-ţi porţi gând nărăvaş cu "eul", bagaj de tine în vagoane
Din ieri, mâine să laşi trecut, să înfrunţi un viitor cu toane!...
Că doar parcursu-i hărăzit, cum lumea o ştie, nu te minte
Şi întoarcerea să-ţi faci elan de zbor, spre abisul înainte!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te ating, n-am îndrăznit... (poezie adamică)

Mă detaşez cu greu de tine, frumoasa mea, cu ochi de cer-
Mi te-au pictat poeţii-n versuri şi între colţi de rinocer,
Agonizând în poezie, pe câte-un vers, vânat uşor
Ai lăsat aripa să-ţi cadă pe munţi de lacrimă şi dor.

Te-am căutat prin mări, oceane, într-o lagună te-am găsit-
M-aş fi apropiat de tine, iubito, dar n-am îndrăznit,
Să-ţi tulbur liniştea albastră în care mă visai (mi-ai spus)
Abia acum, când stă iubirea ca o statuie la apus.

Te-aş fi privit în ochi şi poate, o lacrimă de aş fi fost,
Sub gene aş fi stat cuminte-n albastrul tău, ca-n adăpost.
Şi nici n-ai fi simţit iubito, cum te iubesc, te-aş fi iubit,
Ca pe un înger de zăpadă, dar să te-ating, n-am îndrăznit.

Şi te-am privit ca pe-o morgană, într-un deşert prea-ndepărtat-
Fugeai şi dispăreai ca timpul, dar de uitat, nu te-am uitat.
Am fost şi oază pentru tine, ca la nevoie să te-adun,
Din fire de nisip şi sare şi ploi pe frunte să îţi pun.

Mă detaşez cu greu de tine, te-au nins clepsidrele firesc,
Într-un album cu flori de gheaţă, din altă eră te privesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să-ţi spun aseară

voiam să-ţi spun aseară că Marte s-a însurat
că oaia care mănîncă floarea a mai făcut nişte oi
că cei mai proşti sunt deştepţii şi că nimeni
nu mai are nevoie de noi

voiam să-ţi spun aseară că mi-am luat de băut
şi-am băut singură numai eu şi pisica
şi nimeni nu s-a-ntrebat de ce s-a-nsurat prostul
acela de Marte şi de ce l-au înţeles înţelepţii

voiam să-ţi spun aseară c-am obţinut un rang
de floare dispărută-n băşica unei oi că i-am
vîndut o sticlă de conţinut lui Marte care-a avut
curaj să schimbe-o duminică-a la carte

pe-o simplă zi de joi dar nu ţi-am spus aseară
c-am fost şi eu la nuntă şi ea era frumoasă
dar nu era a lui se şuşoteau mesenii mai strîmbii
şi mai drepţii c-ar fi numai amanta lui Pluto

sau Mercur şi a ajuns la Marte din greşeală
sau supărare nu ştiu căci ce ţi-am spus aseară
nu are legătură (din aia cauzală) cu ce am vrut să
spun – prostia-i generală şi fără de cusur

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii.

Trăirile minţii
să treci te învaţă,
prin labirintul vieţii,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii.

Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul,
biet singuratic,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
în gând se-nfiripă,
cu greu stăpânite,
trăirile minţii.

Trăirile minţii
în vise se schimbă,
la apusul cel dulce,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii.

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să-ţi spun

N-am să-ţi spun, pădure,
cum m-au încălzit ramurile tale,
în iernile de piatră îngheţată
când luna-n oglinda nopţii
îmi aşeza pietrele pe suflet şi râdea.
Am vrut să le rostogolesc pe drumuri
dar nu purtau nici un nume.

N-am să-ţi spun, iubire,
cum ţi-am verificat polii magnetici
lipiţi pe inima cuvâtului.
Am să incep să-mi sculptez dorul
pe porţile templelor.

N-am să-ţi spun, moarte,
bucuria pământului în care prefaci totul
şi-mi opreşti inima la clipa
în care o pasăre vine la geam
şi-mi fură singurătatea.

Numai tu, viaţă smintită,
cu ghimpi şi flori,
faci în fântâni ziduri,
construieşti cetăţi
pe care vrei să-ţi rămână însemnele,
şi ele se vor dărâma.

N-ai putea să mă păstrezi
cu certificat de războinic ne-nvins?
Nu în cuvinte scrise pe undeva,
necunoscute ori şterse,
ci uitat pe pământ, într-un timp
pe care acele ceasurilor
îl măsoară rotindu-se invers.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (22 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu ştiu pedagogii şi ştie bunul-simţ românesc: "Nu da povaţă celui ce nu ţi-o cere, căci nu te ascultă!". Însetează-l întâi. Pune-l în situaţia de a ţi-o cere. Şi pe urmă spune-i - dacă ai de spus ceva.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu ştiu pedagogii şi ştie bunul-simţ românesc: "Nu da povaţă celui ce nu ţi-o cere, căci nu te ascultă". Însetează-l întâi. Pune-l în situaţia de a ţi-o cere. Şi pe urmă spune-i - dacă ai de spus ceva.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Dyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!