Pe acelaş drum

Ţi-am furat câteva clipe
şi le-am făcut nemuritoare,
Azi plouă intre noi.
Între cer si pamant
s-a aşternut pustiul
şi cât de mult mă doare
tacerea.
Aştept să-mi spui
măcar un cuvant.
Te văd in picăturile de ploaie,
in fugii de nea.
Te aud in orice melodie,
intr-o adiere de vânt,
în paşii trecătorilor.
Am visat ce nu trebuia,
un drum pe care privesc
şi nu mai sunt.
Ninge cu dor
si vise spulberate
de-un ceas nenorocit.
Impodobesc un brad
cu picături cristaline.
Ingenunchez si mă rog
dacă am gresit!
Dar nimeni nu m-aude!
poate aşa-i mai bine
sa nu mă ierte nimeni
pentru ce mi-am dorit.
Oare a fost prea mult?
mai am puţin
şi nu am şters cu sărutări
doi ochi ce mă privesc
cu drag.
Pe acelaş drum
din nou revin
cu-n licăr de speranţă
ma rog sa te găsesc.

poezie de Elena Habasescu (decembrie 2008)
Adăugat de Elena Habasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nimeni...

Şi nimeni nu mă vede când eu tac...
Şi nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit şi mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...

Şi nimeni nu cunoaşte ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Şi-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce ştie să ofere...

Şi nimeni nu alege să îşi tacă
Plânsul tăcut, aşa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Şi-aştept comoara să-mi culeg.

Şi nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simţăminte.
Nimeni nu vrea să-şi urce munţi, coline
Şi-au încălcat chiar proprii jurăminte.

Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poţi să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toţi ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

am rămas aici între voi
şi totuşi atât de departe de noi
lumina coboară devreme, uneori
alteori nici nu mai coboară
s-a ascuns supărată
pe unde a apucat
uitasem sa privesc răsăritul
şi am pierdut prezentul
nu'i bai
oricum nu era nimic de văzut
privesc la noi
oare mai suntem noi
fantasme obosite ce se târăsc pe drum
trăim în apusuri repetitive
pas cu pas, ceas de ceas
un drum clădit din oale
toate sparte şi mult fum
azi nu e mâine
iar mâine nu e nimic
gânduri fugare şi temeri ciudate
bântuie astăzi prin sate
prin oraşe nu s-au mai dus
oricum, erau duse de mult
am plecat
şi totuşi am rămas
aici, printre voi
căutându-ne pe noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Maria A

De ce te urci atât de sus?
Chiar vrei să nu ajung la tine?
Atâtea vorbe nu ţi-am spus,
Acum că si crăciunul vine...

Vorbesc in glumă despre tot,
Dar spune-mi Ana cum să fac?
Din minte nu pot să te scot,
Nici nu insist, să -ţi fac pe plac.

E oare chiar asa greşit,
Să te iubesc si să mai sper?
Deşi noi nu ne-am întâlnit,
Măcar cadoul să -ti ofer...

Etape grele mă sufocă,
Al doilea pas bătut pe loc,
Esti neclintită ca o rocă,
Ori tu nu mă iubesti deloc...

O oră stai azi la liceu,
Mă -ntreb de-n bancă ai coleg,
As vrea o oră să -ţi fiu eu,
Să te ascult, să te-nţeleg.

Să -mi spui ce ai făcut aseară,
Să -mi spui orice, eu să zâmbesc,
Si toate-acestea să îmi pară,
Clipe ce nu se mai sfârşesc...

Să scapi sub bancă un stilou,
Să mă aplec dintr-o miscare,
Tu să cobori... acolo eu
Să -ţi fur măcar o sărutare.

Să te privesc cu -atâta drag,
Asa cum vreau si-n viitor,
Cu-aceeaşi ochi să stau in prag,
Si-n ei să port acelasi dor.

Peste picior să mă loveşti,
Si eu să te ciupesc de mână,
Si să visez cum mă iubesti
La fel si peste-o săptămână.

Să strig in clasă "Te iubesc!",
Să -mi scadă nota la purtare,
Eu să m-asez, să îţi zâmbesc,
Din mânecă să scot o floare.

Să te-nrosesti, să mă loveşti,
Apoi să mă întrebi " te doare?",
În ochii mei sa te priveşti,
Apoi să -mi dai o-mbratisare.

Să fim doi tineri plini de vise,
Să ne dorim timpul să stea,
Luminile să stea aprinse
Să ne vegheze dragostea.

Hai să iesim putin din clasă,
Am tot visat, să ne trezim,
Eu sunt pe pat si tu acasă,
E realitatea ce-o trăim.

Nu vom putea scrie-o poveste,
Dacă eu mă opresc aici,
De mă refuzi voi trece peste,
Voi repara eu tot ce strici.

Nu-i de mirare că îmi pare,
O luptă dură să te am,
Nu te cunosc, sincer mă doare,
Si te astept zilnic la geam.

In stradă am s-astept si poate,
Am să te văd, să înţeleg,
De esti aceea dintre toate,
De care viaţa să mi -o leg.

Atât am să iti spun acum,
De tine Ana chiar îmi pasă,
Am întâlnit multe pe drum,
Si încă -mi pari cea mai frumoasă.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult

Mi-am dorit atât de mult
ca dragostea să cadă
ca o ploaie caldă de primăvară
din negura cerului sfânt
şi eu să mă ascund
să nu mă vadă nimeni
cum plâng şi spun poveşti.
Mi-am dorit atât de mult
să am trăiri reale cu sentimente
şi emoţii călătoare
care zboară prin univers
trezind plăceri trupeşti.
Mi-am dorit atât de mult
să am un înger al meu
ce să fie mut şi timid
şi să vină pe un norişor de catifea
viaţa mea împărţind-o astfel cu cineva.

poezie de Eugenia Calancea (11 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni…

Tremur, tremur, tremur…
Orice ironie
Vă rămâne vouă
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur…

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic…

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Uluitor! Cum ai făcut asta?
Stela: Nu mă întreba, ţi-am spus! E micul meu secret, deci, n-am să ţi-l dezvălui.
Lucian: Spune-mi, te rog!
Stela: Luci, asta-i meseria mea. Pricepi? Mi-am făcut doar datoria.
Lucian: De ce n-ai făcut chestia asta mai devreme? Imediat, atunci după ce ne-aţi scos din peşteră?
Stela: Nu începe cu reproşurile, frumosule! Oare cine n-a vrut deloc până acum să mă ocup de el?
Lucian: Aşa-i, doctore, eu... Nu-ţi reproşam nimic. Dar dacă ştiai că o să mă simt mult mai bine, nu trebuia să iei seama la împotrivirile mele.
Stela: Mai întâi de toate, frumosule, nu eram sigură ce ai sau dacă îţi va fi mai bine, pentru că nu mi-ai dat voie să văd despre ce este vorba, aşa că...
Lucian: Bine, am înţeles.
Stela: Te mai doare?
Lucian: Nu. Chiar deloc. Incredibil! Parcă ai fi făcut vreo magie...
Stela: Magie?! Te rog, frumosule, sunt doar medic, nu magician, sau vreun soi de vraci.
Lucian: Nu te supăra, doctore...
Stela: Nici o şansă de supărare. Şi acum, dacă nu mai ai probleme cu braţul, întinde-te!
Lucian: Cum spui tu.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsit de femeia de ploaie

Am fost părăsit de femeia de ploaie,
am aşteptat-o îndelung fără umbrelă,
n-a mai venit până am răcit.
Doresc să-i dăruiesc din temperatură
măcar câteva grade din speranţă
şi o îmbăiere în flori de fân copt
să mă ţină minte.

Noaptea m-a sfătuit să renunţ,
dar nu prea-mi convine
vreau să adorm în damf de ţuică fiartă
şi să-mi transpir părăsirea
ca un copil uitat în leagănul primăverii
cu ochii după păsări cântătoare.

Îmbrăţişat de gânduri de dragoste
m-am trezit fericit în beţia de lumină
şi privesc umbra ploii în depărtare.

Neîntâlnită de nimeni femeia de ploaie
aşteaptă şi ea clipe de răsfăţ
şi căldură de vară.

Văd pe cineva cu umbrelă de ploaie
şi femeia la braţ,
pot să fiu chiar eu neaşteptatul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul meu

Şi de vei vrea, copilul meu
Cartea vieţii să-mi citeşti
Vei înţelege ce simt eu
Acum, când şi tu părinte eşti

Doar pentru tine am existat
Şi am trăit doar pentru tine,
Din răsputeri eu am luptat,
Ca-n viaţă să-ţi fie bine.

Când somnul ţi-era tulburat,
Nu reuşeai deloc să adormi
Eu te vegheam, copile drag
Noaptea întreagă până în zori.

Şi paşii ţi i-am îndrumat
Ca tu să mergi fără să numeri,
Când ai căzut, te-am ridicat
Luând povara pe-a mei umeri.

Şi dacă crezi că ţi-am greşit,
Tu iartă-mă copile drag.
Poate prea mult te-am iubit...
Prea mult te-am aşteptat în prag.

poezie de Elena Bulancea (2014)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

Sunt auzit poate de sute,
Şi mulţi ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.

Sunt de nimic prea plin,
Şi tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Şi gândurile au făcut un carambol.

Îmi mint zilnic oglinda,
Şi îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.

Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Şi o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoşteau,
Când derapat sunt doar adevărat.

Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost aşa niciodată n-am plecat.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripă frântă

Merg prin ploaie sub soare.
Sunetul picăturilor, ce se scurg pe stradă
Seamănă cu cel al unui atac de gloanţe, zâmbind
Cred că vreau să dispar, unde nimeni nu-mi poate vorbi;de ce?
Pentru că am auzit prea multe ca să ştiu ce e adevărat....

Oare va fi curcubeu?
oare vei fi şi tu; oare vom fi noi?
Dar nu mai pot zbura ca înainte,
Şi mă blochează tot mai mult frica,
dar dacă eşti aici am tot mai multă speranţă...

poezie de Iustina Georgiana Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să-mi scrii

Să-mi scrii, să-mi spui că in grădină
La noi acasă caisele s-au copt
Că seara la fereastră e lumină
Si toate sunt aşa cum ştiu c-au fost

Aştept să-mi spui dacă la crucea veche
In iarbă-s maci sau fire de mohor
Dacă e gardul rupt si prin el vede
Ochiul tăcut al unui trecător

Aştept să-mi scrii dacă a fost aseară
O ploaie in torent nestăvilit
Si dacă tigla a rămas pe casă
Aş vrea să-mi spui că incă n-am murit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta sunt eu

Am strâns nişte ani fără prea multe patimi,
Am visat, am sperat şi-am iubit,
Deseori fericit, dar am vărsat şi lacrimi,
Multă dragoste am risipit.

Am intrat mereu pe uşa din faţă,
N-am furat şi n-am linguşit,
Suferinţă, durere, le-am făcut mereu faţă,
Nici când pierzi, jocul nu e sfârşit.

N-am fost cel mai frumos ori cel mai deştept,
Dar sunt loial şi-mpresionat de modestie,
Privesc oamenii-n ochi, răbdător şi drept
Şi mă feresc cât pot de prostie.

Bogăţiile mele le port cu mine,
În oglinzi mă privesc cu respect,
Bunul simţ cred că-mi stă cel mai bine,
Sinceritatea mi-o asum ca pe-un defect.

Acesta sunt eu, cu bune şi rele,
Muzica e-n sufletul meu,
Mai cred în iubire, mai visez la stele,
Şi-n tot ce trăiesc sunt eu.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al clipei

Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce şi-a turnat tiparul pentru năruire
Şi din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe şi ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul preţios al flinţei
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Şi nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinţei
Nu-i cer răsplată sau răsfăţ; nici bir credinţei.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Şi niciodată n-am să fiu mai bine
Puţinul din această clipă apropiindu-mă
Şi-al clipei sunt din ce în ce mult...

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calde picături ...

Picături de ploaie,
Picături de rouă...
Vorba, nu mă minte
Cerul... nu mă plouă!

Tu, copil cuminte,
Te apleci sa iei
Picături- zăpadă,
Picături-scântei,

Chiar din faţa ta,
De cum scrii, picturi
Şi cristale pure-
albe picături...

Mă aduc în gând
Pe tărâm lumesc,
Tu,... să nu mă uiţi,
Eu, să te privesc

Şi-mi citeşti din versuri
Parcă nu te-nduri,
Să-mi culegi din suflet
Calde... picături...!

poezie de Shanti Nilaya din Din trup de Femeie
Adăugat de Adrian Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre nicăieri

Circul prin mintea mea
ca un pieton desculţ
pe o stradă cu dus şi-ntors
şi nu ştiu niciodată
dacă e noapte
prea târziu
sau doar vreme bună
şi trec căutând din priviri
chipurile trecătorilor
încerc să le recunosc
le aud gândurile,
mai mult... le simt trăirile
şi mă umflu ca un burete
lăsat în ploaie...

alteori sunt singurul pieton
şi-i atât de linişte
că nu-mi aud nici paşii
nici gândurile
şi nu trece nimeni
să-mi arate încotro-ul...
înainte sau înapoi?

şi mă trezesc într-un tunel
unde întunericul
e frate cu moartea
şi frigul ţipă la oasele mele
că sunt prea obosite
iar carnea mea musteşte a renunţare

apoi vin uşile...
uşile acelea închise
în spatele cărora
simt că e ceva important...
poate cuvintele?
poate gândurile de altă dată?
poate... ceva ce va sparge
liniştea asta obositoare
ce mă face să ţip

alteori doar rătăcesc
cu visurile de mână
ca într-o poveste
căutând urmele anilor
în ridurile sufletului
până cad în vidul acela violet
ce absorbe în el orice simţământ
şi nu mă mai recunosc...

speriată încep să spun alfabetul
de teama tăcerilor
ce mă lovesc peste urechi
până ajung la numele tău
şi atunci îmi revin
şi încep să te caut
printre trecătorii grăbiţi...
ca un pieton desculţ
circulând pe o stradă imaginară

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâna pe clanţa de la uşa morţii

azi m-am gândit să-mi
provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
muşc din viaţă ca dintr-un colţ de pâine
şi alerg
între negru şi alb
ca într-un cerc
umbra mi se deşiră puţin câte puţin
respir rar
dinspre tălpi înspre creştet
urcă un frig
am început să simt durerile întunericului

nu ştiu

poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul şi mă risipesc ca
o ploaie de vară iubindu-mi
ceea ce am fost...

mă aflu la finalul repetiţiei

cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr
o clipă
în care o să-mi încui
toate amintirile
ţie ana îţi las ultimul sărut primit
la botezul copilului tău
să nu plângi pentru că eu
nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare
în care
nu ajunge nici visul
de acolo poţi privi cel mai bine
în inima oamenilor

iartă-mă iubito

Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mişcă pe cer de colo colo
şi mă cheamă...

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă...

Şi ce dacă spune lumea să m-ascund de ochii tăi,
Eu ascult şi mi-e totuna ce îmi spun cei buni, cei răi
Şi ce dacă niciodată, tu spre mine nu priveşti,
Eu rămân în urmă, raza, care tu o încălzeşti
Şi cu toate că de-odată când de mine oboseşti,
Mă goneşti cu dulcea şoaptă, eu revin, tu mă primeşti.
Ce să fac, îmi este bine din puţin, nu vreau mai mult,
Doar o clipă lângă tine mă înalţă peste vânt.
Doar o clipă rătăcită când vrei tu, eu ţi-o cuprind,
O ţin strânsă între braţe şi aştept tăcută-n gând.
Aştept să-mi rosteşti cu ochii razele ce mă recheamă,
Am răbdarea dimineţii, când ea vine fără teamă.

Şi ce dacă trece timpul, şi ce dacă am albit,
Încă pot iubi cu gândul, încă pot şi mult mai mult.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ganduri pentru ieri...

Am sperat mereu
Că ai să te întorci,
Că vom fi din nou împreună.
Dar, aştept … aştept…
Oare toate punţile de legătură s-au rupt?
Oare nu mai există nimeni
Care să-mi spună ceva despre tine
Sau să-ţi spună ceva despre mine?
În fiecare noapte mă întreb:
De ce ne-a fost dat să ne întâlnim
De ce n-am trecut unul pe lângă celălalt ca doi străini,
Fără să ne privim măcar…De ce?

Nu are rost să mă frământ:
Am fost două paralele
Care atunci, în acea clipă
Au atins infinitul
Dar, doar pentru o clipă.

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!