Clipă, o rămâi!

Am rămas prosternată
ca un dac la picioarele
Columnei traiane:
mal, mazăre, viezure,
îngânam nătâng...

am păşit în universul tău
tumultuos ca o cascadă,
am zărit roibi înspumaţi
zvâcnind lateral
să nu li se pună zăbala,

m-am simţit ca Zalmoxis,
sclav la Pitagora,
neînstare să cuprindă
în memoria sa
toate paradigmele
matematicii şi filosofiei...
eu am rămas contemplând
râul calm unde piroga
s-a echilibrat
continuând să alunece
spre mare...
un timp am crezut că
acest peisaj ireal
mă poate absorbi în el,
de aceea am zis:

clipă, o, rămâi!

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată am realizat că acel mic bob de mazăre, frumos şi albastru, este Pământul. Mi-am ridicat degetul mare şi am închis un ochi iar degetul eclipsa întreaga planetă. Nu m-am simţit ca un uriaş. M-am simţit foarte, foarte mic.

citat celebru din Neil Armstrong
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a pierdut memoria, dar a uitat acest lucru, continuând să-şi depene amintirile cu mare exactitate.

aforism de Mihail Mataringa (10 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Real şi ireal

Am zărit toamna în crâng,
Zgribulită, tremurând...
Am zărit toamna-n zăvoi,
Torcând un fuior de ploi.
Am zărit toamna prin frunze,
Toate triste şi ursuze...
Am zărit prin crengi uscate,
Cerul scufundat în ape.

Am zărit în depărtare,
Chipul tău pierdut în zare,
Ochii veseli cu sclipiri...
-Vin cu iarna, vin la ski.
Te îmbrac în haină albă
Cu fulgi fragezi de zăpadă,
Şi vei fi cea mai frumoasă
Zâna mea, alunecoasă!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solul o primi

neprietenos după ce şi-a luat rămas
bun de la şa
se străduise să se rostogolească
cum văzuse în filme şi
cum făcuse chiar ea de mai multe ori
când calul o arunca la pământ
privea păianjenul modificat genetic
cum păşea prin praful roşiatic
cum o privea cu primitivismul său
îşi oferise o clipă să respire
apoi o altă clipă să geamă de durere

calul se zbătea cu spume la gură
şi insectele negre rupeau carnea
cu cleştii cornoşi
cu mandibulele puternice
hăpăind repede şi zgomotos

scuipă praful din gură şi se ridică
trase să scurteze chinul calului
aşa şi-a luat rămas bun de la el

fugea de insectele negre
fugea de păianjenul modificat genetic
fugea spre clădirile din lemn
unde se fuma pe rupte în timp
ce flăcăii dădeau whisky pe gât

când a păşit pe prima treaptă
decorul din jur s-a modificat
era în prerie şi călărea calul ei
viu şi nevătămat şi plin de nerv

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un sclav şi nici un rege

Cere-mi luna de pe cer
N-am să zic că nu se poate
Zborurile noastre toate
Sunt pătrunse de mister!
Nici un sclav şi nici un rege
Poate n-a-ndrăznit să-ţi pună
Peste frunte o cunună
Fiindcă nu te înţelege!
Şi se scurge suferindă
Ziua celor ce preferă
Plânsul tău de baiaderă
Spânzurat într-o oglindă

Parc-aş fi la o-nchisoare
Ţarcul care dă fiori
Unde nu mai poţi să mori
Dacă ai iubit o floare!
Cercul nostru s-a închis
Dincolo de el, nu mai poţi trece;
Noaptea piramidele aztece
Poartă fluturi spre abis.

poezie de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

pluteam alegoric în larg, biet catarg ireal
valuri furioase se izbeau de gânduri zălude
se spărgeau dramatic la mal
pe cer ţipau pescăruşii
lacrima cade şi plânge pe ţărmul uitat
de lume, de viaţă, de toate
din zborul înalt a rămas doar o pană
albă pană, rătăcită în larg
pluteşte suav peste ape
în ţipătul dureros al timpului
uitat pe aici, pe undeva, cândva
mă strigă, mă cheamă iar marea
mă scurg în valuri înspumate, în tainic miraj
din zbor a mai rămas un biet ideal
plâng pe ţărmuri mângâiate de mare
trist pescăruş ireal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Iubirea

Cândva, într-un demult al demultelor mele
când zorii-mi seduceau primăveri
Ursa Mare s-atingă,
aici, în milimetrul universului meu,
m-am temut...
m-am temut de luceferi... de nori...
sau poate de brumele toamnei...!
M-am temut şi vroisem să fug...
să ies din propriul meu vis...
şi apoi... să m-ascund...!
Ci Tu (?) m-ai oprit...
m-ai tras înapoi şi mi-ai spus:
"Nu! Aceea e uşa din dos...
departe de Astru...
de înalt... de adânc...
departe de Calea Lactee...
aceea-i o poartă-n abis...!"
Şi-atunci, am rămas...!
Am rămas dar apoi, ne-mpăcată de însămi,
de rostiri nechemate...
de chemări nerostite...
vinovată de dor inutil risipit,
din nou am pălit...
am pălit precum floarea ce tulpina i-o rupi...
şi, cu suflet înfrânt,
am vrut să cobor de pe propriu-mi altar...
să alerg în neant...
ci Tu (?) m-ai certat:
"te-aşteptă un semen -mi-ai spus-
nu vrei să-i alini un durut?"
şi-am rămas...
Am rămas dar, în urmă, din nou m-am oprit...
m-am întors în confuz...
am fugit spre-ntuneric...
m-am dus către Stix...!
Rânduism steluţe-n cununi pentru talerul toamnei,
dar, nimic n-am mai vrut!
Ardeam de dorinţă să-mi smulg din fiinţă averea-mi
şi apoi să mă-mprăştii pe lespezi îngropate-n prihană,
jertfă să m-aduc inerţiei...
dar Tu (?) mi-ai surâs: "nu, mai rămâi, am nevoie de tine!"
Iar eu, am rămas!
Am rămas şi acum sunt aici, din nou către nimb de lumină,
din nou în zenit, din nou ocrotită de vis!
Sunt aici! Sunt Prezent şi, în zâmbet şoptit, te întreb:
cine eşti? nu eşti înger? nu eşti propriul meu cuget?
atunci ştiu, eşti mai mult de atât:
Eşti Iubirea!

poezie de Iulia Mirancea (6 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai visat...

Când m-am trezit în mine era toamnă,
Se ofileau şi crini şi trandafiri,
Dar mi-a rămas în minte-un chip de doamnă
Ce îmi zâmbeşte-n zilele pustii.

Poate-ai plecat, poate-ţi încerci norocul,
Sau poate ai găsit o nouă zi,
Şi umbra îţi mai tine acum locul,
Pe acea bancă-n serile târzii.

Poate din când în când priveşti spre stele,
Cu-n zâmbet trist renunti la orice vis,
Şi par aşa departe, când pe ele,
Cu mâna-ntinsă nu le mai atingi.

Când m-am trezit era târziu şi noapte,
Te-am căutat până în ierni târzii
Şi mi-au rămas în inimă păcate
Să le ador în fiecare zi.

Am mai rămas, zâmbind, în chip de ceară
Şi-am mai visat puţin, la răsărit,
M-am modelat în chipul tău, de vară
Şi m-am topit, pe bancă, liniştit...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit

M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă
În graba lor furtuni m-au tot cernut,
De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Am strâns mereu în pumnul meu averi,
Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,
Pe umeri aplecaţi, ducând poveri
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Si am visat, pân-au rămas doar- vise
Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut
Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară
Iubirii să-i mai facem legământ...
Nu stiu de iei, sau pui altă povară
M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul care curge

Brazii îşi arată măreţia, râul defilează printre ei,
Aburii descoperă magia pietrelor statornice-n temei.
De mult timp aici vin martor cheie, un tărâm străbunii-au făurit,
Mult răgaz şi linişte să-mi deie Creatorul Lumii, iscusit.

Timpul trece şi umple de viaţă un ţinut clădit cu dibăcie,
Plin de soare, muncă şi verdeaţă: un popor născut din hărnicie.
Se prăvale dinspre munte boarea peste deal şi rodnice vâlcele,
Unde neamul meu găsi candoarea şi-unde curge râul vieţii mele.

Prin prundiş sau grohotiş trăiră, frunţile le-au fost mereu cărunte,
Cei viteji aici se prăpădiră... iar din oase-am ridicat un munte.
Sfinţit meleag dorit de Dumnezeu... pe frunte i-am simţit vâltoarea,
Căci râul care curge sunt chiar eu, tumultuos i-am dat răcoarea.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

am adunat în palme timpul
nu a stat
m-a privit o clipă
apoi a plecat
la pas, pas cu pas
pe drumul lui
la ceasul rămas, spre alt popas
am căutat o viaţă fericirea
nu m-a cunoscut
nu a ştiut că a trecut de multe ori pe lângă mine
am strâns în braţe femeia
sărutând trupul fierbinte şi gol
o clipă m-a privit ţipând în braţele iubirii
apoi a plecat, cu alt bărbat
paşii ei se strecurau
pe nisipul umed de lacrimi
azi păşesc pe alei
de tei, de ce vrei
în faţă doar vântul mai bate
bate şi bate
pe drumuri uitate
printre frunze căzute, printre frunze uscate
de viaţă, de lume, de toate
pe aici, pe unde poate
paşii mei curg, se scurg
în cenuşa ultimului gând rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum suntem. Peste o "clipă" de timp putem dispărea. Rămâne poate doar urma trecerii noastre în memoria cuiva, şi aceea trecătoare.

Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

pe masă rătăcea o pană
a unui om ce s-a crezut odată zeu
eu adunam absenţa gândurilor toate
de pe aici, prin altă parte
îngândurat priveam pe geam
cu aparenţa gândului rămas
căutam un sens
rătăcit între ploaie şi vânt
uneori ajungeam la tine
între chemări şi rătăciri
în poartă a rămas privirea
se întuneca prin geam afară
nu ţi-aş fi scris nicioadată femeie
priveam cum se scurgeai tăcută
absenţa mea, o clipă mută
greşisem timpul, verbul rătăcea pe o coală goală
aici şi gândurile pier
tu n'ai plecat şi nici nu ai venit
ploua şi era iarnă în toate, în cetate
se scuturau în glastră crinii
loviţi de lacrima luminii
îmbătrâneam firesc la porţile tăcerii
iar clipa bate-bate, nu mai tace
şi m-am oprit în noaptea aceea
te-ai desfăcut în noapte, printre şoapte
sub un sărut mereu neînceput
eu căutam mereu femeia
în noaptea ultimului veac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O imagine din oglindă poate să vă pună mâna stangă acolo unde aveţi mâna dreaptă dar nu poate să vă pună capul acolo unde aveţi picioarele. De ce?

aforism de Cornel Stelian Popa (26 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret în a patra dimensiune

Înconjurată de luciul rămas
din retragerea ploilor spre mare,
sfera îşi lua de la inima mea
bun rămas
rostogolindu-se-n zare.
De la ochi, rombul culcat
la revedere îşi luă, zise-adio,
şi se făcu scut, se făcu zigurat,
în cinstea trufaşei de Clio.
Eu primeam toate astea cu calm,
ţeapăn şi fără mirare văzută,
deşi arsese ca de napalm
geometria intimă, ştiută
numai şi numai şi numai de mine,
când am fost şi Arhimede şi-am fost şi nisipul...
Fără sferă şi fără romb, în ruine
fumegător îmi e chipul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tao, ca un ocean, se întinde la dreapta şi la stânga şi în tot universul. Prin puterea sa nesfârşită vin în existenţă toate fiinţele; el le oferă toată libertatea fără să le domine. Veşnic, fără dorinţă, se poate numi chiar mic. Toate fiinţele se întorc în sânul său fără a-l mări. De aceea se poate numi şi mare. De aceea înţeleptul nu trebuie să se creadă mare ci să fie mare; astfel, fiind detaşat, va putea face lucruri mari.

Lao Tse în Tao Te King, 34
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa Zăpezii l-a sărutat pe Karl pe frunte, iar sărutarea ei era mai rece decât gheaţa şi îl săgeta până în inimă, şi doar inima lui era pe jumătate un bulgăr de gheaţă. O clipă a crezut că moare, dar numai o clipă, fiindcă îndată după aceea i-a fost iar bine şi n-a mai simţit frigul.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cutezat

Cum marea poartă talazuri,
la fel şi eu am purtat
multe griji. Nevoi, necazuri,
prea mult timp am îndurat.

Da. Este foarte adevărat.
Am căzut adeseori,
dar n-am rămas îngenunchiat.
Am dobândit noi valori.

Convins fiind că voi răzbi,
întotdeauna am sperat.
Oricât de mult voi suferi,
să mă ridic, am cutezat.

M-am ridicat de multe ori
şi am rămas acolo, sus.
Dar n-am umblat cu capu-n nori.
Mi l-am purtat unde-a fost pus.

Poate tocmai de aceea
azi, pe viaţă sunt stăpân.
S-a terminat epopeea
cu talazuri şi furtuni.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am desprins

M-am desprins din Cer
Precum o stea
M-am transformat în curcubeu
Şi am crezut în oameni...
Dacă n-aş fi fost
Aş fi rămas o stea
Într-o constelaţie necunoscută.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multivers...

tu ai rămas în tinereţea mea plăpândă
şi firav şi neprihănit fior
o viaţă-ntreagă te-am visat, arzândă
în universul meu interior

ai mai rămas în tinereţea mea flămândă
nesavurată apă de izvor
o viaţă-ntreagă jinduind s-aprindă
doar universul meu exterior...

poezie de Iurie Osoianu (23 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!