Testament

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu săricile pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapă-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni,
Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Şi izbăveşte-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din pădure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestament

Nu veţi lăsa drept ţară, după moarte,
Decât un nume adunat pe-o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Printre ruine de fabrici furate
Pe brânci de străbuni mei lucrate
Din care, tânăr, să furi te-ai apucat se ştie
Din ţara mea ai făcut hoţule o colonie.
V-aţi aşezat mafia căpătâi,
Minciuna e hrişovul vostru cel dintâi.
Aţi furat tot, fără ruşine
Păduri şi fabrici şi uzine
Şi glia toată strămoşească
Şi chiar mormintele eroilor din brazdă
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate pentru tine.

Ca să schimbaţi, acum, ultima oară
Ţara-n mişei şi brazda-n altă ţară
Serviciile au furat, dintre sclavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul tău cu-ndemnuri pentru vite
Tu am ivit sloganuri potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, jefuite mii de săptămâni

Pe draci ţi i-ai făcut icoane,
Făcuşi din oameni lacrimi şi coroane.
Mierea ai preschimbat-o în venin
Furând puterea ei puţin câte puţin.

Ai luat o turmă, şi furând uşure
Ai pus-o când să-mbie, când să-njure.
Ai luat cenuşa morţilor din vatră
Şi ai făcut-o voturi de răsplată
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Minţind prin pliscul datoriei tale.

Corupţii sunt ca lupii nesătui
Puterea lor stă-n haita fără căpătâi.
Corupţii-s ca hienele nesăţioase
Ce-nfulecă totul de pe oase.

Durerea ţării surdă şi amară
Nu mai răsună pe nici o vioară,
Căci ascultând-o ar mai fi jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.

Din fabrici şi uzine pentru noi
Ai refăcut iar bube şi noroi
Iscat-ai datorii şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveste-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor
Căci nedreptatea se suceşte în morminte.

Te-ai făcut frate cu dracu
... Ca să iei caimacu.
De frate cu dracu te-ai făcut
Inima la draci ţi-ai vândut
Din frăţia dracilor faci acum parte
Fugi diavole în pustietate

Nedreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la-ntuneric din pădure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Duhoarea hoţiilor de ani întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Ţara suferă în cartea mea.
E plină ţara de presă cumpărată
Până şi libertatea azi e o privată
Se scriu multe, dar prea multe degeaba
Şi nu-nţelegem unde este graba
Sunteţi mânaţi prin circul pandemiei
Spre lagărul conştiinţei şi-al mâniei
Slova de foc şi bărbăţia aiurită
Împerechiate-n ţară se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte
Omul a scris-o, hoţul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.

E atât de multă nedreptate
Că aş mai scrie înc-o carte
Dară mai bine lăsăm boala
Şi începem mai 'nainte cu răscoala.

pamflet de Ciprian Dragne, după Tudor Arghezi
Adăugat de ciprian_dragne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argheziana

Nu-ţi voi lăsa, nepoate, alte bunuri,
Decât tutun şi patru ori cinci tunuri,
Uitate din rezbelul celălalt,
Dar eu voi un altul, tu un alt.
Se răzvrăteşte seara, marea,
Când plânge-n ţărmuri toată ţara,
Mă-mpac eu cu străbunii mei,
Dar nu am pax cu unii, azi mişei.
Cu fiecare carte nu am parte,
m-apropii blând de moarte, de ne-moarte,
nu sunt morbid, fudul, credul,,
încerc să fiu, s-ar zice, very cool,
ce să schimbăm? Vezi bine, drag vecine,
în Rai un mărăcine cum se ţine.
Se-ntinde, se ridică fără frică,
Nerefuzat, înţeapă doar şi strică.
Sudoarea muncii sutelor de ani
Se duce pe pustiu printre plăvani.
Din cântec şi picturi kitchioase,
Noi arte, sume grandioase,
Să nu punem coroane, doar butelci,
Nu sunt otrăvuri, lacrimi sunt, de melci.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost în capul

poetului să lase doar un nume
adunat pe o carte (?)
l-am întrebat pe chuck palahniuk
la un pahar de whisky
când priveam humorul de sus
aruncam cuburile de gheaţă
în moldova şi apa gângurea
de fericire că o bagă în seamă
doi scriitori importanţi
nimeni nu ştia la ce s-a gândit
poetul care făcea frumuseţi
şi preţuri noi din bube
mucegaiuri şi noroi
ne gândeam mai mult la beckett
cu paharul pătrăţos în mână

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament (argheziană)

NU-ŢI VOI LĂSA DREP BUNURI DUPĂ MOARTE
DECÂT UN NUME ADUNAT PE-O CARTE,
Sperând că n-o să-i rupi autograful
Şi s-o arunci la tomberon cu vraful!

epigramă de Mihai Haivas din Seminţe din... dovleacul meu (2015)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poezie tristă

Se face seară-n viaţa mea
Şi încurând e noapte.
Inima mi-e tot mai grea,
Iar vorbele-mi sunt şoapte.

Întunericul pândeşte
Mai rău ca un scorpion.
Boala multă mă slăbeşte,
Mă face din om, neom.

Dumnezeu la el mă cheamă.
Am să merg ca să-l slujesc.
De moarte nu-mi este teamă.
Nu vreau să mai chinuiesc.

O viaţă-ntreagă am muncit
Ca să vă las moştenire,
Averile ce-am dobândit,
Întru pomenire.

Cuvintele pline de har
Le-am aşternut într-o carte.
Vouă vi le las în dar
Să le duceţi mai departe.

Cuvinte de-nvăţătură
În versuri am adunat.
Fără pizmă, fără ură,
Vouă vi le-am dedicat.

Când o fi la despărţire,
În piatră voi să sculptaţi
O carte, drept amintire.
Citind-o, nu mă uitaţi.

Iar pe file să-ncrustaţi
Următoarele cuvinte:
"A trăit pentru Carpaţi
Şi s-a dus la cele sfinte".

poezie de Dumitru Delcă (16 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot omul se naşte cu cartea lui în sân... Nu o lăsa niciodată, căci se întunecă lumea şi nu mai poţi cunoaşte slova. Cauţi cartea altuia, şi a ta îţi rămâne străină. Răsfoieşte-o la timp, înainte ca limba ei să treacă şi să o uiţi.

citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea de citire

O carte de citire e vatra strămoşească,
În care dorm de veacuri strămoşii, în morminte,
Citind, tot nu mă satur de slova românească,
În care-s încrustate aducerile-aminte.

Din Sarmisegetusa ajunge pânʼ la mine,
Emoţia întreagă a Daciei ferice,
Cu slovele de sânge, din vale de Rovine
Şi din Vaslui, din Putna, un clopot vorba zice.

Şi-au scris mereu viaţa cu fapte vitejeşti,
Strămoşii mei de veacuri, cei păstrători de vatră,
Ei sunt Călugărenii şi zid la Mărăşeşti,
Erau ciopliţi de vremuri, în amintiri şi-n piatră.

O carte de citire e vatra strămoşească,
În care dorm de veacuri străbunii în morminte,
Ce-aduc până la mine, prin slova-i românească,
Îndemnuri şi temeiuri, aducerile-aminte.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nume adunat pe-o carte

Poate vi se par poveşti -
Dar e clar că fără carte
Este greu să (mai) trăieşti
... După moarte.

epigramă de Alexandru D. Funduianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

carte

Ce este o carte? O trebuinţă de singurătate a omului neliniştit şi curios, însuşirile insului militant. Înainte de a deveni o filozofică amărăciune, cartea e o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi.

definiţie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul unei cărţi asupra noastră este real doar atunci când simţim nevoia să-i împărtăşim intriga: să iubim când personajele iubesc, să plângem când eroii suferă sau mor.
Practic, dacă nu simţim toate acestea, poveştile rămân în starea lor latentă, adică litere moarte.
Cartea nu aparţine nimănui. Nici celui care a scris-o, nici celui care o citeşte sau o cântă.
Desigur că Cioran este Cioran. Apoi devine Camelia când Camelia îl citeşte. Ioan, Tudor sau Filip când este citit de aceştia.
Noi suntem povestea cărţii. Cartea suntem noi!
Când cineva îmi spune că îi place cartea mea şi mă întreabă dacă o poate cânta, este uimitor pentru mine. Un scriitor scrie pentru ca alţii să citească şi să lase o moştenire.

Tot ceea ce scriu aparţine oamenilor, eu sunt doar curatorul!

finalul de la Insomnii în alb-negru de Camelia Opriţa (2007)
Adăugat de Catalin Angelo Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigraf pentru o carte osândită

Tu, cititor, tăcut, bucolic,
Naiv şi sobru om de munci,
Această carte s-o arunci,
Cu tot desfrâu-i melancolic.

De nu ştii slova şi vorbirea
De la dibaciul mag, Satan,
Arunc-o! Vei citi-o-n van
Sau îmi vei crede slută firea.

Dar dacă vrednic scormoneşti
Cu ochiu-n râpi adânci, de freamăt,
Citeşte şi-ai să mă iubeşti

Tu, suflet, iscodind c-un geamăt
Un rai ce deopotrivă-l vrem,
Mă plânge!... Altfel te blestem!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta carte

Sfânta Carte, Cartea legii
De tine n-o depărta
Caută tu zi şi noaptea
Să faci ce e scris în ea.
De Domnul e insuflată
Şi ea este de folos
Să înveţe şi să-ndrepte
Omul ce e păcătos.

Nu te îngrozi pe cale
Când Domnul e însoţitor
Căci în toate ce vei face
Vei ieşii biruitor.

Slovele ce-s scrise-n Carte
Abat ochii de la rău
Ele dau înţelepciune
Sunt Cuvânt din Dumnezeu.

Martoră-i cartea aceasta
Martora-mpotriva ta
Ea este spre bucurie
Sau ea te va condamna.

Nu te abate de la calea
Care ţie ţi-o arată
Zi şi noaptea-n orice vreme
Suflete pe ea o cată.

Har şi pace de la Domnul
Curge din Cuvântul sfânt
Flacără-i, iubire sfântă,
Călăuză-i pe pământ.

Odihnă şi mângâiere
Pentru suflet ostenit
Alinare-n suferinţă
Pentru omul necăjit.

Te îndemn la Domnul vieţii
Să păzeşti porunca Lui
Să citeşti în Sfânta carte
Şi ca îndrumar s-o pui.

Te îndemn să te apropii
De lumină, fericire
Ea, frate, să te conducă
Până sus în nemurire.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) viaţa nu se repetă. Detest repetiţiile! Restul se află din carte. Nu să justific, nu să conciliez, ci să explic. Dacă pot. Şi cei de bună credinţă care vor citi cartea, sper că mă vor înţelege. Da am scris această carte şi pentru mine, pentru clarificarea mea. Am scris-o pentru a clarifica, în general, o epocă despre care tinerii de astăzi ştiu prea puţin: acel aşa-numit "obsedant deceniu". Am considerat această carte o datorie de conştiinţă. A trebuit s-o scriu.

Nina Cassian în revista 22, nr 721
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Printre atâţi telefantastici şi prolifici scriitori
Care astăzi sunt la modă pomeniţi până departe,
Iată vin eu păcătosul şi smeritul cu o carte
În speranţa c-o să placă la vreo câţiva cititori.
... Una simplă din cuvinte mai puţin sofisticate
Pentru suflete frumoase purtătoare de Cuvânt
Şi credinţă absolută în iubiri fără de moarte,
Ce vor dăinui de-a pururi şi în Cer şi pe Pământ

Cand a înflorit sărutul într-o zi la ceas de toamnă,
Prematur în slova scrisă a unui,, poet din flori"
... Cum a zis odinioară cea mai de cuvinte doamnă,
Astăzi dărui poezie pentru simpli muritori,
Iar de veţi găsi vreodată printre griji cotidiene
Acest mic volum de versuri odihnind pe noptieră
Sau pierdut printre bagaje pe meleaguri marţiene,
Veţi vedea că-n timp şi spaţiu veşnicia-i efemeră...
Numai dragostea-i perenă printre alte fenomene.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

scriitor

Fiecare scriitor este un constructor de cuvinte, de catapitesme de cuvinte, de turle şi de sarcofagii de cuvinte. Cuvântul construit poate să aibă gust şi mireasmă; poate oglindi în interiorul lui profunzimi imense pe-o singură latură construită; el dă impresii de pipăit aspru sau catifelat, după cum sapă-n lespezi sau se strecoară prin frunze.

definiţie celebră de Tudor Arghezi în Ars poetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fărâma de atom

Am adunat atâtea-n viaţă
că mă întreb unde au loc.
Ca şi câmpul cu verdeaţă,
am adunat în suflet tot.
Am adunat prietenie,
speranţă şi simpatie.
Iubire, bunăvoinţă,
le-am adunat cu credinţă.
Cu generozitate aleasă
le-am închis la mine-n casă.
În suflet şi-n inimioară,
să-mi fie în viitor comoară.
Cu mult curaj şi cu putere
am strâns în timp ceva avere.
Cu bună dispoziţie,
dăruire şi ambiţie,
am adăugat şi toleranţa
şi-am echilibrat balanţa.
Astfel am dat vieţii nou sens
şi contez în Univers.
Sunt fărâma de atom
care se numeşte OM.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o singură carte, care se numeşte "Gânduri". Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aştepta ca fiul lui Noica să scrie o carte. Şi când a deschis această carte, prima pagină era albă, a doua era albă şi toate celelalte la fel. Acum, la sfârşitul vieţii mele, mă gândesc să scriu altă carte care s-ar numi "Memorii", fiindcă aşa scriu toţi oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, această carte va fi asemenea celei dintâi!

Rafail Noica în Celălalt Noica - Mărturii ale monahului Rafail Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele sufletului

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lanţ,
Adeseori din cuşca lui l-am scos
Şi l-am târât până la şanţ,
Până la şanţul întăririi mele,
Ca să-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lanţul şi lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cuşcă
Şi mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă
Şi i se plimbă ca un foc pe piele
Rănile lui sunt şi-ale mele.

Câine mişel, tu mârâi numai biciul
Şi urmele şi pragul mi le lingi!
Căci te târăşti ca să-ţi păstrezi şoriciul
Şi dând din coadă voia mi-o învingi.
Pe toată viaţa înnădit cu tine,
Nedespăţit de coadă şi de bot,
Sunt supărat că, strânşi atât de bine,
Să te alung din bătătura mea nu pot.

Însă mă jur, când voi cădea de moarte,
Hoitul meu gol nu-ţi va spori ospăţul,
Căci de aproape, ca şi de departe,
Te voi croi şi din mormânt cu băţul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea şi ceasul

Cartea asta groasă citeşte o carte subţire.
Ceasul acela întoarce o mână lăsată!
Cu câtă uimire oglinda toarce
o fire subţire şi fermecată!
Sună ceasul cărţii
paginile rupte
se-oglindesc în mâna
ce le-a scris odată.
Litera îşi lasă semnul pe secundă
în oglinzi poeţii se îmbrăţişează
şi mai ies din ea doar cât să se-ascundă
după cartea care
citeşte o carte subţire
iar ceasul oftează!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!