Zbanţă (parodie după "Zdreanţă "de Tudor Arghezi )

Îl cunoaşteţi voi pe Zbanţă,
cel care nu dă chitanţă?
E un casier frumos
dar şi tare cărpănos.
Se bucură când lumea-i lasă
o atenţie mai grasă.
Uită să îţi dea bonul de casă.
Dacă-l ceri, el zice: lasă,
îţi dau bonul altădată.
Acum casa e stricată.
E chiar goală. Vrei să vezi?
Uită-te şi-ai să mă crezi.
Dacă-ai îndrăznit să-l crezi
nici restul nu îl mai vezi.
Îşi îngroaşă omul botul
şi îţi ia aproape totul.
Te-a înşelat la buzunar
cu cât? tu nu ai habar.
Ca un porc îţi râde în nas
şi fără bani deci ai rămas.
Ce să-i mai ceri porcului?
S-a făcut al dracului.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se zice că niciodată nu poţi să ceri unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Dacă vrei să mergi cu el, te laşi tu după el, trebuie să-i înţelegi neputinţa lui; nu­-i ceri nişte lucruri pe care nici tu nu le­-ai făcut când erai copil şi nici nu le­-ai fi putut face.

citat din Teofil Părăian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotbal şi fotbalişti

Fotbal, fotbal, ce frumos,
E un sport vijelios,
Te aleargă, te munceşte,
Dar cum te mai răsplăteşte!

Fotbalişti-s nişte zei
Plini de bani şi de idei,
Ţara toată îi iubeşte,
Dar vezi... îi mai şi bârfeşte!

Că Ilie e bogat
Şi de sport s-a săturat,
Că Balaci e cam nebun,
Vrei, nu vrei, te bate tun.

Mai ştiu eu ce fotbalist
A ajuns un finanţist
Ce cu bani uşor aruncă
Într-o noapte la speluncă.

Altul că-i cam beţivan,
Ce cuprins de-al său alean,
Sparge tot ce vede-n cale,
Chiar pe soaţa dumisale.

Cu atâtea bârfuliţe,
Nu mai ştii ce să mai crezi,
Poate totul e minciună,
Poate totul e ce vezi...!

poezie de Lia Dumitrescu
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătură de câmp

Şi încă îmi prezinţi doar un poem ce varsă azi paharul.
Prin ape te mai străduieşti să faci şi fuziuni.
Reîncărcat de drumul către Marte care vine...
Te iroseşti să nu te mişti nicicum.

Dar dacă nu e încă ştinţă ce repară totul în secundă...
Şi dacă nu e ştinţă ca să te uneşti cu Timp...
Imaginează-ţi că acestea nu există.
Şi tu chiar trebuie să faci din mic.

Şi conectarea la o modă de atenţie de şapte...
Te lasă azi să fi atent la un nimic.
Şi piatra nu îţi spune cum s-a retopit în vatră,
Pentru că ea nu a trecut prin retopit.

Cum însă adevărul vine nu cum crezi că trebuie să iasă...
Nu trebuie să crezi că eşti un orb ce vede bogăţii.
Să vezi şi iutele din punct din electron prin casă,
Nu e mirare când ai retrecut un mal de praf de magnetim.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge,copilă

Nu plânge, copilă!
Lacrima-i amară.
Căzută din pupilă
obrazul tău îl ară.
Brazdă adâncă lasă
pe rumenul obraz.
Deloc nu eşti frumoasă
când plângi la un necaz.
Când teama te-înfioară
şi-n suflet îţi pătrunde,
Roagă-te din inimioară
şi Dumnezeu te-aude.
Chiar dacă tu nu-l vezi,
El totuşi te ajută.
Continuă să crezi
şi lacrima-i pierdută.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să crezi şi să nu mai crezi

În mintea mea stau sânii tăi
Aprinşi precum două văpăi;
Poţi să te uiţi pe pieptul tău;
De nu mai sunt, îmi pare rău!

De-i vezi la locul lor cel vechi,
Să crezi că ai două perechi,
Din care una s-a mutat
În mintea mea. Nu i-am furat,

Dar i-am primit. Să vii să-i vezi;
De te-am minţit, să nu mai crezi!

poezie de Marius Robu (20 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care zice că nu mai poate

Când nu mai poţi, te duci la Drogherie
Spăşit şi trist că ţi-ai pierdut cadenţa,
"Praf de putut" să ceri, ce meserie,
s-ajungi să ceri... te-a părăsit clemenţa!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binele vine la tine

Când pe stradă întâlneşti, un om tare supărat,
e de-ajuns să îi zâmbeşti. De necazuri l-ai scăpat.
Dacă ştii că cineva locuieşte singur,
e bună vizita ta. De asta fii sigur.
Dacă vântul bate fără rost şi copaci îndoaie,
tu oferă adăpost, omului aflat în ploaie.
Unui om care nu vede, este bine să-i citeşti,
că atunci va înţelege, cât de mult tu îl iubeşti.
Pe cel rătăcit pe stradă, către casă să-l îndrepţi
Nu-l lăsa în drum să cadă. Răsplată să nu aştepţi.
Când un bătrân nu mai poate să se ridice de jos,
stai un pic şi te socoate, cum poţi să-i fii de folos.
Chiar dacă-s lucruri mărunte, au însemnătate mare,
dau iubire cât un munte şi oferă alinare.
Important este să crezi că ceea ce faci e bine.
Într-un târziu ai să vezi; Binele vine la tine.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul mă-întreabă

Astăzi sufletul mă-întreabă:
"De ce dai fără să ceri?"
I-am răspuns în mare grabă:
La fel şi tu îmi oferi.

De la tine am primit
această încredere.
Nici tu nu îmi ceri nimic
Şi nu eşti în pierdere.

poezie de Dumitru Delcă (3 mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplare

Să vedeţi ce întâmplare:
În permisie veni
Soţul... şi bătu la uşă...
Dar pe nimeni nu găsi.
Se-aşeză să mai vegheze...
Om cu grijă, ce să-i faci?!
Soaţa, îi pusese-n frunte
Nu un corn, ci mii de draci.
Şi cum nu găsi o scuză,
Cum a fost şi cum n-a fost,
Ordonanţele le puse,
Unul sus şi unul jos.
Renta stabilită-n pripă
Nu-i era îndeajuns,
Mai ales că... cotizase
Numai soldatul de sus.
Soţului deschise uşa...
Dar în prag îl şi opri.
Se făcu că-i somnoroasă,
N-are vreme de prostii...
Şi de nervi, de supărare,
Jap, o palmă...
- Mă trădezi?!
- Eu?! Să-mi fie cu iertare,
Doamna mea, drept ce mă crezi?!
Cu năduf şi-amărăciune
Înjură de sfinţi şi soartă
C-a închis ochii ca mortu
Pentr-o cutră de amantă.
- "Doamne, apără-l şi-l iartă"
Zise ea, sperând că el
Va pleca, lăsându-i renta.
Ţi-ai găsit?! Ce tip rebel...
Şi intră în casă iute,
De ruşine sau amar
Să-şi convingă soţioara
Că-i curat şi plin de har.
Şi când cheful îi pierise,
Lui, de-atâta năduşală,
Iaca, ea-i mai drăgăstoasă
I se-arată-n faţă goală...
Că e blândă mieluşica,
Oh, femeie iubitoare,
De-aia îi căzuse-n mreje
Şi-i ceru cu iscusinţă,
Ştiţi voi bine... se-nţelege...
Doamne, biet stăpân de obşte,
Nu ştia că-n casa lui
Tot femeia îl conduce.
Tot ea, dar... cu banii cui?!

- Nu am bani, îi spuse dânsa.
M-ai lăsat fără un chior
Şi mai vrei să-ţi fac, bărbate,
Şi un plod în viitor?!
Vi-n permisie cu anul,
Stai la uşă ca un prost,
Păi, în ăste situaţii
Crezi c-ar mai avea vreun rost?!
Măi, să ştii că mă omor,
Zise pe un ton mai grav,
Doamna, tare supărată,
Că mi-ai dat acum de hac.
Scoate iute caşcavalul!
Lasă bani de-nmormântare!
- "Să mai dea şi ăl de sus",
Zise omul cu sudoare.
- Ba să dea ăl de sub pat,
Că eu n-am un leu din rentă
Fiindcă doamnei toţi i-am dat
Ei! Să vezi atunci alertă!
Omul spuse hotărât:
- Este renta stabilită!
Doamna, cu un ton mai sus
Strigă tare:
- Mă irită!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povaţă ucenicului (2)

Şi te crezi tu ca ştii mai bine,
Un adevăr ce nu îl vezi...
Citind din cărţi şi pe reţele
Un adevăr ce nu-ntrevezi.

Şi te crezi mare mentor... Doamne!
E plină uliţa de proşti...!
Să-mi dai tu lecţiile-n parte,
Când nici pe sine nu-l cunoşti!

Şi ai idei fixe... ''bătrâne'',
Şi teorii varză în cap...
Te-ai rătăcit chiar şi de tine
Nici penele nu-ţi mai încap!

Refuzi să te smereşti la lume...
Smerit nu eşti la Dumnezeu,
Atunci când nu creezi un bine,
Care să dăinuie mereu!

Ia mai priveşte în oglindă!
Ia vezi-te aşa cum eşti...
Ieşi din mocirla folosită,
Şi fii curat, să înfloreşti!

Mai lasă standardele acasă!
Mai vezi ce laşi în urma ta...
Doar roadele ne sunt Mireasă,
Dar tu nu ai să intri-n Ea!

Renunţă să mai crezi ce vrei!
Mândria ştie să doboare!
Iubeşte sincer şi pe lei...
Şi-n suflet îţi va răsări o floare!

Nu pot iubi mândria ta!
Eşti un cules din întuneric...
Şi nu vrei să te rupi de ea
Şi să-ţi înfrângi spirit coleric!

Şi aş mai scrie despre tine...
În tine mulţi se regăsesc...!
Problema e... le e ruşine!
Şi de ruşine împietresc!

Revino iar la ascultare!
Revino bun şi mai curat...
Şi-atunci îţi afli o chemare,
De care sigur ai uitat!!!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, te înţeleg perfect

Cunosc durerea, am fugărit la rândul meu plăcerea.
Ştiu stresul, şi nici până azi nu i-am găsit înţelesul.
Am simţit pe pielea mea aşteptările celorlalţi, părinţilor, societăţii, strivindu-mi visele sub bocancul autorităţii.

Auto-impuse, căci eu nu ţin minte să le-o fi acordat,
Şi dacă tot suntem aici, permite-mi să mărturisesc, că nu cred în păcat.
Am sufletul spălat, curăţat de rugină,
Mă uit acum în jurul meu şi mă întreb, oare cât mai are haosul de gând să ţină?

Nu fii doar unul/una din duzină,
Priveşte dincolo de cortină
Şi vezi dacă chiar eşti, atât de limitat pe cât le place altora să crezi.
Te privezi, de tot ce e mai bun atunci când te maschiezi,
Întoarce-te la vremea în care obişnuiai să cânţi, să crezi în dragoste şi-apoi s-o desenezi.

Vreau ca tu să vezi, că eşti frumos/frumoasă peste măsură, o notă unică pe a vieţii partitură.
Să râdem împreună, de vremea în care ai crezut că viaţă chiar îţi este pe dos, fără rost, când căutai lumina soarelui în băltocile de pe jos.

Nu are sens s-o dai la-ntors, nu are sens să te ascunzi, nu de mine,
Căci te cunosc din vremuri de demult, oh da, te cunosc atât de bine.
Şi d'asta ştiu că nu mai ţine, să privezi lumea de tine,
Şi d'asta ştiu că vremea suferinţei a trecut, că a venit timpul să te ridici, acum ai alte lucruri de făcut.

Renunţă la scut, dezbracă-te la inima goală, fă-te de râs, doar aşa, că să testezi, dacă încă crezi c-o să mai doară.

Şi nu e prima oară, când te întorci la tine,
Nu e prima oară când simţi deschidere, iubire.
Ai mai trecut pe-aici, toate îţi sunt familiare.
Ţi le doreşti din nou, ti le doreşti atât de tare.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imi ceri prea mult

îmi ceri prea mult;
nu cred că am să pot vreodată
să rup din cerul meu o stea
şi-o lună, totodată.

pe cerul meul nu este lună,
a fost furată când îmi era aproape
însă am înţeles motivul,
era iarnă,... era noapte.

dar stele mii şi mii se nasc
cu fiecare clipă care trece
şi nu le vrei, nici nu îţi plac
căci era iarnă,... era rece.

îţi pot da soarele de vară
şi stele-o mie legate într-un cult,
de nu le vrei, îţi spun cu îndrăzneală,
îmi ceri prea mult.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi nevasta

I – EXPLICAŢIA

"Credeai că le ştim pe toate," a spus ea," dar nu-i aşa.
Noi spunem tot ce putem spune, mai multe nu;
Dar nici să te pierzi n-o să te las, fiindcă tu
Încă mă iubeşti. Înfruntându-ne azi soarta,
Noi vom afla-n tristeţe, cât de curând,
Preţul pe care Iubirea va hotărî să îl plătim:
Noaptea e sfârşitul fiecărei zile, cum bine ştim,
Iar tăcerea, sfârşitul fiecărui cânt.

Îmi ceri să vin cu încă o dovadă c-aş avea dreptate,
Dar eu nu pot spune decât ceea ce-nţeleg şi ştiu;
Tu vrei o minciună care să facă zi din noapte,
Însă eu doar adevărul pot mărturisi. Partea proastă:

Dumnezeu nu m-a făcut numai ca să-ţi fiu nevastă.
Iar asta, iată,-o spun!... Deşi, poate, cam târziu!"

II – ANIVERSAREA

"Spune-mi adevărul, oricare-ar fi, oricui i-ar aparţine,
Ai crezut că ştim, dar trebuie să lămureşti acum
Tot ce ţi-a scăpat, eşti chemat să-mi spui ce şi cum,
Tu eşti bărbatul, te-ai căsătorit cu mine.
Merită oare să vezi în seri ca asta, dincolo de mareea
Ceţii, mai multă căsătorie-n visul sărutului de altădată
Decât într-o mie de ani din viaţa care ne-a fost dată?
Pasiunea a închis deja uşa. Mândria păstrează cheia.

Orice am spus sau am lăsat nespus, reclamă.
Ce-am făcut sau n-am făcut, tu spune-mi, chiar dacă doare.
Spune-mi adevărul... Îţi este teamă?
Crezi că Iubirea s-a hrănit cu minciuni întotdeauna,
De vreme ce foamea-n ochii ei îşi are văgăuna?
Îmi ceri să pretind că lumina lunii palide e soare?

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dor

Mi s-a făcut un dor nebun
De-o dragoste curată, nu oricum,
De-una adevărată şi de bunătate,
Crezi, Doamne, oare că se poate?

Mi-e dor, aşa, de-o caldă-mbrăţişare,
De-o mângâiere şi de-o sărutare,
Or fi prea multe, oare, astea toate?
Tu ce spui, Doamne? Crezi că se mai poate?

Tare mi-e dor ca seara să aştept
Să-i stau iubitului, acolo, lângă piept,
Ca inima bătând să i-o ascult,
Tu ce zici, Doamne? Oare cer prea mult?

Mi-e tare dor să simt că mă-nfioară
O dragoste, precum aceea de fecioară:
Curată, blândă şi adevărată,
Crezi, Doamne, c-o să se mai poată?

Mi-e dor de omu-acela bun şi iubitor,
De omul demn, şi cald şi răbdător,
Ştiu, Doamne, Tu eşti înţelept!
Dacă există, ce zici? Oare să-l aştept?

Mi-e dor să vină omul meu cuminte,
Un om care iubeşte, ce nu mă minte,
Tu ce zici doamne? Ce spui? Îmi promiţi
Că dacă-l merit, o să mi-l trimiţi?

04.02.2017

poezie de Florentina Mitrică (4 februarie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dificilul

DIFICILUL

Deseori el te întreabă,

Ai făcut cutare treaba?,

Desi nu ţi-a spus s-o faci,

Uita ca zis, de te baga iute-n draci.

Zice, hai să facem treaba aia,

Nestabilind clar linia,

Spune una, face alta,

Pleacă iute ca săgeată.

Mereu zice, stai un pic nu te grăbi,

Asta mereu mă scârbi,

Las', c-o facem altădată,

Şi o lasă suspendata.

Zice, de ce n-ai făcut aşa?,

Te lasă şi-n închide uşa,

Nu-n înţelegi ce vrea să spună,

Parca are prune-n gura.

Greu e să lucrezi cu el,

Nu-l poţi avea de model,

De fapt este un ciufut,

Fară pic de conţinut.

Daca-i ceri o lămurire,

Începe să gangure,

Şi îi suna telefonul,

Vorbeşte un ceas, pan' se strica microfonul.

La el, nu-ţi vine să te duci,

Mai bine-ţi faci zece cruci,

Laşi pe mai tărziu când poţi,

O lămurire să-i scoţi.

Meticulos, de nu se poate,

Vrea să fie ca la carte,

De fapt e delăsător,

Şi deloc încântător.

Ce faci, nimic nu e bun,

Lasă!, nu-i acuma oportun,

Nu-şi asuma, ce greşeşte,

Dar pe altul îl pedepseşte.

Vrea ca totul să se facă,

Mai repede şi mai degrabă,

Trebuie să faci ca el,

Că se supară de-altfel.

Iniţiativă, nu poţi avea,

Tot ce faci, poate cădea,

De-ai făcut, de ce-ai făcut,

Te pune la desfăcut.

Ori ce faci, nimic nu-i place,

Caută să te provoace,

Tot ce face el e bine,

Să faci aşa, cum dispune.

Te lasă vorbind şi pleacă,

Lasă timpul ca să treacă,

Şi când intra în impas,

Atunci, cam avem de tras.

Greu, lucrezi cu dificiliul,

N-ai ce face asta-i stilul,

De vrei, îl abandonezi,

Dar cu cu cine mai lucrezi?.

Nu ştie a explica,

La el nu-n înţelegi nimica,

De vrei să-n înţelegi ce vrea,

Te-apuca nervii şi sudoarea.

Zice des, ai răbdare, stai un pic,

Pleacă şi nu zice nimic,

Ramai singur şi vorbeşti,

De ajungi, să te scârbeşti.

Oare la şapte luni s-a născut?,

De parca-i în spatiu pierdut,

Ori ce-ai zice, ori ce-ai face,

Toate faptele-i displace.

Mai bine-n viaţă, trage chilul,

Nu lucra cu dificilul,

El păru-n cap ţi-l albeşte,

Moartea încet, el ţi-o grăbeşte.

Angelin Leru

23.10 2018

poezie de Angelin Leru din compozitie proprie (23 octombrie 2018)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta Lumină

Dragi cititori... "S-a întâmplat"
Aşa-n... "Mass-media", au relatat;
S-a întâmplat... Sfânta Lumină
Foarte-adevărat... să vină.

Aşa e omul păcătos
Nu crede în Iisus Hristos;
Te duci... cu ochii tăi să vezi
Apoi, văzând, pe loc să crezi?

Lumina Sfântă care vine
Uimeşte fiinţa din tine;
Mormântul Domnului e sfânt
Iisus, a fost pe-aceast pământ!

-N-am crezut şi am venit
Aici... din Târnăveni - privit
Şi-ntradevăr... Sfânta Lumină
A coborât – este Divină!

Privind spre cer, aşa a spus
O tânără, despre Iisus
Golgota, este-adevărată
O vizitează: lumea toată.

Ridică-ţi ochii om spre cer
Acest Mormânt nu-i un mister;
Te rog din: "Suflet", tu, să vezi
Divinitatea să o crezi.

Iisus Hristos a înviat!
Nume lui Dumnezeu a dat;
Căci, Dumnezeu, este "Cuvânt"
El ne-a Creat pe-acest pământ!

Ridică-ţi ochii şi-ai să-L crezi
Unde vei merge ai să-L vezi;
Ridică-ţi ochii cât mai Sus
Iubindu,-L pe Domnul Iisus.

Hristos a înviat!

poezie de Paul Preda Păvălache (15 aprilie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre fericire

Pentru fiecare om
fericirea e un vis.
Un ideal de neatins.
Unii cred că sunt fericiţi
dacă sunt bogaţi.
Complet greşit.
Sunt înşelaţi.
Fericirea e o trăire falsă.
Când crezi că a venit,
te lasă.
Ba chiar mai mult decât atât,
îşi pun şi laţul de gât.
O astfel de fericire
nu-i decât o amăgire.
Când crezi că eşti în Olimp,
s-a terminat al tău timp.
Fericirea mult visată
n-ai avut-o niciodată.

poezie de Dumitru Delcă (5 august 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe, de ce treci?

Tinereţe, de ce treci?
De la mine, unde pleci?
Încotro vrei să apuci?
La cine vrei să te duci?
Crezi că vei găsi mai bine
Ca în inimă la mine?
Eu în suflet te-am primit,
Şi acum tu mai părăsit.
Dacă rămâi, eu te-aş ţine
Optzeci de ani şi mai bine.
Te rog nu mă părăsi!
Frumuseţea nu-mi păli!
După cum vezi, te iubesc.
De rămâi, îţi mulţumesc!

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcând

Nu-mi dai voie să-ţi mărturisesc,
Nici deschis, nici foarte voalat,
Cât de fără umbră te iubesc
Şi consideri că e un păcat

Să vorbim despre ce nu se spune,
Dacă-i adevăr şi doar se face,
Vino, dar, şi degetul ţi-l pune
Drept pe gura mea, să vezi cum tace...

Vei vedea ce nu vrei să auzi,
Auzind ce nici nu vrei să crezi,
Încetând cu vorba să m-acuzi,
Începând cu inima să vezi...

Vei vedeauzi, auzvăzând
Inima-ţi văzândauzbătând.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (20 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce dispari ca un ecou
De ce nu eşti ceea ce ai fost
De ce nu mai sunt eu acel erou
Care cândva în viaţa ta avea un rost.

De ce nu mă mai iubeşti cum m-ai iubit
De ce nu mai sunt în vis al tău erou
De ce mă laşi în lacrimi plângând şi trist
De ce mă vezi în tunet doar ecou

De ce nu crezi că totul e etern
De ce nu crezi că dragostea e fără sfârşit
De ce nu crezi că şi eu pot fi demn
Să iubesc zi de zi în infinit

Chiar mă întreb de ce nu vrei să înţelegi
Că nimic în viaţă nu este întâmplător
Iar tu în fiecare zi poţi să alegi
De vrei să fii doar vis sau îndrumător

Decizia nu este bătută cui în cui
Zilnic tot te zbaţi şi tot alegi
Rămâi fidel doar drumului
Şi soarte grele le culegi şi le alegi

Şi zilnic vei fi bătut, dezamăgit
Nu este soarta simplu sunteţi voi
Şi chiar cu zeci de ani dacă ai slujit
Vei fi întâmpinat dar cu noroi

poezie de Robert Botsch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!