Copilul păstor

În satul de la miazăzi băiatul care are grijă de vite,
Cu picioarele goale, vine călare pe un bivol.

Prin hainele lui găurite se strecoară vântul;
Prin pălăria ruptă se strecoară stropii ploii.
Pe digul lung al râului el pare foarte, foarte departe;

Băiatul e acasă şi bivolul în grajdul lui;
Un fum negru se ridică prin acoperişul de trestie.

poezie de Lu Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arpegiu de vară

se răcoreşte vara în izvoare limpezi
şi se strecoară prin susur de argint
soarele încălzeşte recile lespezi
linişte presară cu stări de alint.

pădurea răsună de cântece repezi
trec şi prin mine în şiruri succint
se răcoreşte vara în izvoare limpezi
şi se strecoară prin susur de argint.

greierii în scenă spectaculoşi arpezi
acordează viori cu trup de hiacint
departe e iarna cu alai de zăpezi
şi timpul vesel are aromă de absint.

se răcoreşte vara în izvoare limpezi
şi se strecoară prin susur de argint.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletele încâlcite

printre nouri fire lungi de ploaie
rătăcind pe la hornurile de case
se ridică spre luna mereu galbenă
prea lacomă de povestiri horror
merg sau zboară prin salcâmii
înfloriţi până la vară revin
în corpurile lăsate la încărcat acasă

unele se aşează-n noroi şi sporovăiesc
cu vântul care le strecoară fake-uri
despre libertatea din alt univers

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată demult, pe când pământul era încă foarte tânăr şi pe el umblau numai copiii Marelui Spirit, doi vânători mergeau prin pădure. De două zile urmăreau o căprioară, aşa că erau foarte departe de satul în care trăiau. Se făcuse noapte deja, dar pe cerul dinspre apus apăru o lumină puternică.

începutul de la Legenda păsării Colibri născută din foc de Florence Holbrook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

faliment

Falimentul înseamnă închiderea mai mult sau mai puţin ermetică a unei case în care jaful a lăsat totuşi câţiva saci de bani. Fericit negustorul care se strecoară pe fereastră, prin acoperiş, prin pivniţă, prin orice gaură, ia un sac şi-şi măreşte astfel partea!

definiţie celebră de Balzac în Istoria măririi şi decăderii lui Cesar Birotteau
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedenia

... din semiîntunericul de şist
te-ai strecurat cu-o graţie neclară
aşa cum doar vedenii se strecoară
din umbre în veridicul laxist

m-ai strâns la pieptu-ţi străveziu şi fin
alunecând prin mine că prin ceară
să nu cumva să uit că se strecoară
vedenii, nu aluzii la destin

castelul dormita cu ochi deschişi
iar noi dansam un vals uşor în noapte
şi melodii ca merele răscoapte
cădeau prin spartul lui acoperiş

ce fericit eu mă simţeam şi ce buimac
mă fulgerau scântei cu gând de fugă
dar nici o urmă de lacheu ori slugă
să sfarme-n mine stopul cardiac

spre semiîntunericul de şist
ne strecurăm prin sălile pustii
cu paşi grăbiţi, pe undeva zglobii
şi conştienţi că încă mai exist...

poezie de Iurie Osoianu (20 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu ziduri...

Anişoara lui Manole
Parcă-i sarea lui Bertollet
Se strecoară prin perete
Nu ase da pe-ndelete...

Anişoara lui Manole
câte veacuri se strecoară
cu măligă şi fasole
a ajuns din nou fecioară...

da Manole... ce Manole
pe cuprinsul României
zace-n luturi benevole
mângâiat de veşnicie...

poezie de Iurie Osoianu (1 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Previziune

Se făcuse seară în cuvintele şoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneşi alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
şi noaptea îşi căuta caii sălbatici.

Dar cum voi păşi prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în dimineţile în care şi izvoarele cântă,
iar ziua mă aşteaptă acasă
cu nesfârşitul dincolo de lume.

Deschide porţile închise de alţii,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin oraşe necunoscute
pe unde strălucirea aşteaptă musafiri.

Născut cu linia vieţii
atât de profundă şi clară,

prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieţii
fructul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prin mine absenţa ta

a trecut prin mine absenţa ta
ca o aripă prin aerul rece al nopţii
şi acum
sentimentele se reîntorc
la sanctuarele distruse de poemele
nescrise
care stau în sertarul inimii.

poetul n-a fost acasă,
o beţie sub cerul liber
pe malul râului
nimeni nu-i mai purta de grijă,
obscuritatea serii
îl copleşise,
natura toată colcăia de sunete
ca-n muzica lui Vivaldi,
ieşiseră ghioceii cu albul lor pur
şi primăvara râdea la el
ca o curvă pe centură
care aşteptă să fie îmbrăţişată.

meteoriţii cădeau în apă,
luna dansa un tangou languros
şi căprioarele din vis
se lăsau la râu să sorbă
văzduhul albastru al apei.

aripa aceea a nopţii fâlfâia
pe deasupra lui
ca un înger de pază
străjuind nevrotice miraje
pâna când
hainele lui de hlamindă
s-au topit în întunericul nopţii.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vin este foarte bun atunci când răsfaţă toate cele 5 simţuri clasice ale omului: văzul (prin ochi), mirosul (prin nas), gustul (prin gură), tactil (prin buze) şi auzul (prin urechi, care recepţionează laudele aduse vinului).

aforism de George Budoi din Elogii vinului şi viei (14 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Satul meu - gură de rai,
Satul meu - cuib de dor.
Eşti un picior de plai,
Eu sunt al tău mândru fecior.

Viaţa e grea, e şi uşoară,
Satul meu - meleag sfânt.
Dar când mă întorc la tine iară,
Îmi pare că m-am născut din nou pe pământ.

Vremea trece, vremea vine.
Sunt cărunt şi eu deja.
Dar tu, satul meu, veşnic tânăr vei rămâne,
Prin tine tânăr şi eu voi rămânea.

poezie de Vladimir Potlog (23 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Am dat un telefon la mine acasă
Am spus "Alo!" şi-apoi am aşteptat
Şi mi-a răspuns o voce-aproape groasă
O voce sugrumată, de bărbat.

Şi am închis şi-am mai format o dată
Şi-aceeaşi voce mi-a răspuns, abrupt
Şi-n mine ca-ntr-o mină inundată
Ceva s-a luminat şi-apoi s-a rupt.

Era băiatul meu, o, doamne sfinte,
Şi eu care uitasem că-s bătrân,
Că am ajuns şi eu un biet părinte
Şi-o amintire, doar, am să rămân.

"Alo, băiatul tatii, masa-i gata?"
Şi el mi-a zis să vin cât mai curând
Şi l-am simţit în trupul meu pe tata
Cu o cazma de purpură săpând.

Aşa ne îngropăm la noi în oase
Pe-naintaşii ce se sting mereu
Şi încă sun la telefon acasă:
"Tu, spune-mi ce mai faci, băiatul meu?"

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El îi privea cu luare-aminte. Un piţigoi veni deasupra capului lui acoperit cu pălăria pleoştită, scârţâindu-şi necontenit cântecul. - Tu eşti bucuros şi fără grijă... îi murmura, ca o mustrare, băiatul. Şi ofta, ca un om năcăjit şi plin de griji ce se afla...

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presupun că sunt băiatul care a stat pe puntea în flăcări. Problema e că nu ştiu dacă băiatul a fost un erou sau un idiot.

citat din Lindsay Anderson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dimineaţă

Dimineaţa. Crăpătura prin care se strecoară lumina zilei.

definiţie aforistică de Elena Malec
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul meu ar fi cam aşa: foarte ciolănos; cu nişte copite d-alea de cal de regiment, să plesnească pe rumân, să-i sară băiatului nasturii. Bătăios. Cu coarne ca de bivol pus pe fapte mari. Cam scârbos. Deschizând întotdeauna uşa cu umărul, nu cu mâna. Sau cu genunchiul. Dând din coate când trece pe lângă ţipi simandicoşi, dar dând din coate în aşa fel încât să le rupă nasul. Fumând mult şi în scârbă. Mergând spre cârciumă la braţ cu dracul lui Nichita şi cu dracul lui Tomozei. Foarte amic cu stewardesele, plimbându-se pe lângă aeroport. Din când în când, coborând spre Rucăr ajungând până la Braşov. Mai mult n-ar urca, pentru că e o oboseală să urci pe munţi, iar în oraş e răcoare. Ar mirosi foarte mult a cramă. I-ar plăcea să se culce toamna pe frunze şi nu ar intra în oraş decât cu pălăria trasă pe ochi şi foarte rar, numai pe ploaie. Ar sta foarte mult pe Dunăre, creanga. Un tip necuviincios prin însăşi existenţa lui.

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsătoriile sunt de trei feluri: foarte reuşite, care se despart doar prin moarte; foarte proaste, care se despart prin tribunal; mediocre - cele mai durabile.

Ileana Vulpescu în De-amor, de-amar, de inimă albastră (2005)
Adăugat de roxănel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu furie şi mânie

Cu furie şi mânie acuz demagogul
Şi capitalismul lui de vorbe

El ar fi trebuit să ştie că pretudindeni cuvântul este sacru
Că a fost adus de foarte foarte departe de un popor
Şi că pe el s-a sprijinit sufletul acestuia

De foarte departe şi de la începuturi
Omul s-a descoperit pe sine prin cuvinte
Şi a dat nume pietrei florii apei
Şi toate au ieşit la lumină pentru ca el le-a numit

Cu furie şi mânie acuz demagogul
Care se umflă pe sine prin vorbe
Şi care-şi face din cuvinte puterea şi jocurile
Şi transformă cuvintele în bani
Aşa cum a făcut cu grânele şi cu pământul

poezie de Sophia de Mello Breyner Andresen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se pare că, în privinţa EXIMBANK, prin Acordul comercial aceste lucruri au fost oarecum clarificate. Mă refeream la faptul că Statele Unite au o practică – care nu este rea câteodată de a acorda credite cu dobânzi foarte mici, pe termen lung.

Nicolae Ceauşescu în Convorbiri, Nicolae Ceauşescu - Gerald Ford 2-3 august 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex şi Nistor sosiseră încă de la ora 07.00 în Institut, venind de acasă, în timp ce colegul lor, Lucian, nu mai dăduse pe acasă de aproximativ o săptămână. El dormise din nou în camera pe care directorul, cu amabilitate, i-o pusese la dispoziţie; în mod ciudat, băiatul nu se simţea deloc ca un străin în acea încăpere, dimpotrivă, se simţea în largul lui, ca acasă, fără să-şi dea seama de ce... Poate din cauză că mai dormise de foarte multe ori în acea cămăruţă, de aceea i se părea atât de familiară şi tot din această cauză se putuse odihni în voie, deci, nu era obosit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!