Amăgirea epică

Au prins de poale paradisul,
Sau cel puţin aşa au zis,
Dar s-au trezit rapid cu visul
Departe rău de Paradis.

epigramă de Ioan Hapca
Adăugat de Sandra Glorían
Comentează! | Votează! | Copiază!

AM VENIT DE DEPARTE, DIN TĂRÂMUL DE VIS
Am venit de departe, din tărâmul de vis
Ş-am crezut că am ajuns în noul paradis,
Însă m-am trezit în cloaca murdară şi hâdă,
La telurică viaţă condamnat şi închis.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aş pleca departe, departe de mine,
Ca să uit de lupta asta grea cu sine...
Aş fugi departe, de mine, departe,
Dar oriunde ajung, din mine-i o parte
Ce mă ţine-n jug, condamnat la moarte!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carmen Margean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn pentru Rapid

Sintem peste tot acasa,
Portile ni se deschid,
Nu-i echipa mai frumoasa
Si iubita ca Rapid.

Rapid, Rapid,
Lupta daca ne iubesti,
Rapid, Rapid!
Haide, hai Rapid Giulesti!
Haide, hai Rapid Giulesti!

Inima ce-n piept ne bate
La nevoie e un tun
Pentru-o singura dreptate
Sa invinga cel mai bun.

Rapid, Rapid,
Lupta daca ne iubesti,
Rapid, Rapid!
Haide, hai Rapid Giulesti!
Haide, hai Rapid Giulesti!

Nu va dati batuti o clipa
Invatati acest refren
Imnul nostru de echipa
Glasul rotilor de tren.

Rapid, Rapid,
Lupta daca ne iubesti,
Rapid, Rapid!
Haide, hai Rapid Giulesti!
Haide, hai Rapid Giulesti!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persoanele iubite îţi rămân aproape oricât de departe ar fi, pe când celelalte, îţi sunt totdeauna departe.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Elis
Comentează! | Votează! | Copiază!

împrejurare epică

S-au cunoscut, s-au bucurat,
S-au dus în lung şi-n lat, pe mare,
Dar bucuria s-a gătat
Cu epica împrejurare;
Ea într-un băţ s-a agăţat
Iar el, cu băţul scufundat
În marea baltă remuşcare.

epigramă de Ioan Hapca
Adăugat de Sandra Glorían
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unui vis

Visam ca suntem în visul de ieri,
vroiam să înmănunchiez cateva primaveri
să ţi le dăruiesc intr-o cupa de lacrimi
dar nu puteam să-l fac sa zboare spre înalţimi
... aşa ca m-am trezit.
Visam apoi ca suntem în visul unui Univers
ce de atăta învărtit epuizat s-a oprit
iar clepsidra Timpului nostru a pornit invers
pentru a ne da şansa unui nou Rasarit.
... aşa ca m-am trezit.
Visam ca sunt în visul de seară
acolo unde erai şi tu.. in sfărşit
zambeam cand chipul ţi-am zărit în oglinda de ceară
probabil asa a fost de către Destin ursit.
... aşa ca m-am trezit.
Visul meu în visul tău sunt în spirală
şi se ating doar acolo... în Infinit
ştiu ca e vis dar mă simt ca intr-o catedrală
înconjurată de iubire şi de Bine... aşa ca fericită m-am trezit.

poezie de Adela Bădulescu (2011)
Adăugat de Adela Bădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

meditaţie

Meditaţia este paradisul viselor adevărate. Aici se întâlnesc visul, visătorul şi cel ce le observă.

definiţie de Ioan Gyuri Pascu în În căutarea armoniei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul creşte odată cu noi

Vântul sapă prin nea ca o javră,
Dâră de sânge scursă-n pământ,
Miroase a fum peste iarnă,
Gerul se ascunde-n cuvânt.

Tremur în speranţa de veghe,
Sufletul se face cruce în deal,
Aleargă spre tine în noapte
Un fluture cu trupul de cal.

Tu râzi într-o floare din geam,
Luna atârnă în coşul de fum,
O mână se-ntinde s-o fure,
Visul meu o sparge în drum.

Bucăţi, cum e trenul, se-ntind
Pe calea aşteptării finale,
Intru în casă şi tu îmi arăţi
Rotundul din lună în poale.

Lasă visul pe umeri, mi-ai zis,
Destinul e rece-n zăpadă,
În pleoapa somnului meu
Învârţi a timpului roată.

Vântul sapă adânc şi grăbit,
Eu construiesc focul în doi,
O fi sau n-o fi paradisul –
Visul creşte odată cu noi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul meu din paradis

O, tu, înger care în vis îmi apari,
Aş vrea ca niciodată să nu dispari,
Să-mi spui că mă iubeşti,
Tu, frumoasa mea din poveşti.

Aş vrea să nu mă mai trezesc
Din visul acesta plăcut
Lângă tine să fiu
Şi de mii de ori trupul să ţi-l sărut!

Dar aceasta e doar un vis,
Şi tu eşti departe de mine,
Îngerul meu din paradis.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor agronomi

Nu-s de vină agronomii
Că n-au reuşit cu pomii;
Ei s-au străduit, săracii,
Dar, în schimb, s-au prins aracii.

epigramă de Ioan Mărginean din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

- Eu sunt clipa, eu sunt visul,
Infernul şi paradisul,
Eu sunt tot ce-am fost şi sunt
Frunza legănată-n vânt
Şi sunt vântul ce adie
Şoaptele precum le ştie
Repetând cu obstinaţie
Întrebarea cea de graţie
Cine-ai fost şi cine eşti
Fiinţă născută-n poveşti
Zămislite de străbuni
Când mai răi şi când mai buni

Sunt nimic, însă sunt totul,
Visul ca şi visătorul,
Cel ce doarme şi veghează
Iluzia lumii trează.
Eu sunt cel care întreabă,
Şi tot eu cel ce răspunde
Purtând visul adânc în mine
Şi sperând mereu la bine.
- Ia-mi speranţa şi ia-mi visul
Recrează-mi paradisul!

poezie de Adriana Popescu din Fiul tăcerii
Adăugat de Radu Farcasu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mai neagră ca niciodată

Când Dumnezeu, dezgustat de om,
S-a întors în Paradis,
Iar omul, dezgustat de Dumnezeu,
S-a întors spre Eva,
Lucrurile păreau că o luaseră razna.

Dar Cioara... Cioara,
Cioara i-a adunat împreună,
Legând Paradisul şi pământul unul de celălalt –

Astfel că omul a plâns, dar cu vocea lui Dumnezeu,
Iar Dumnezeu a sângerat, dar cu sângele omului.

Apoi, cerul şi pământul au plesnit la încheieturi;
Fisurile s-au transformat în cangrene şi s-au împuţit –
O oroare departe de de mântuire.

Agonia nu s-a atenuat.

Omul nu mai putea fi om, nici Dumnezeu, Dumnezeu.

Agonia
A tot crescut.

Cioara
A rânjit
Şi ţipat: " Acesta este creaţia mea,"

Fluturând drapelul cel negru al propriului ego.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte! Costă puţin, dar face mult.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de George
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Vorba multă" cântăreşte puţin dar apasă greu!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de George
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine uită de unde a plecat nu ajunge prea departe!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Machiavinski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aleile cetăţii

Pe aleile cetăţii
Trandafiri mulţi am plantat,
Însă pe parcursul vieţii
S-au înmulţit şi scaieţii
Cum era de aşteptat.
Dar plivindui fir cu fir,
Bucuros am observat
Că şi ei s-au îmbibat
Cu miros de trandafir.

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii
Adăugat de Sandra Glorían
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă din greşelile altora pentru că costă mult mai puţin şi nu doare de loc!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Alexandra Tuliscanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Lasă-ţi zâmbetul să zboare
Peste visul neîmplinit
Nu-l privi cu întristare,
Ori nu-i bun, ori n-a sosit
Încă vremea lui sub soare.

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Onisim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi soarele a scăpătat

Sonete disperate:

Frate Pituţ, iartă-mă că plâng
(în memoria lui Gheorghe Pituţ)

Şi soarele a scăpătat
Pe după dealul cu spinarea
Înfiptă-n ceruri precum marea
Învolburată pe-nserat

Şi a căzut din cer lumina
S-au stins şi stelele cernite
Şi toate par a fi silite
Să dea numai pe mine vina

Dar eu sunt umbra, nu culoarea
De ce vreţi să distrugeţi floarea
Ce străluceşte o clipită

Mai bine daţi-mi mie visul
Remodelat în paradisul
Care mă duce în ispită

sonet de Ioan Lila
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu zăcea mort în paradis

Dumnezeu zăcea mort în paradis;
Îngerii cântau imnul sfârşitului;
De pe aripile lor picurau
Pe pământ
Stropi de sânge.
Acesta, lucrul care gemea,
A devenit negru şi s-a scufundat.

Apoi, din cavernele de departe
Ale păcatelor moarte,
Au ieşit monştrii, învineţiţi de dorinţă.
Ei s-au încăierat,
S-au certat pretutindeni
Pentru o îmbucătură.

Dar, din toată povara de tristeţe, asta a fost cel mai trist –
Braţele unei femei încercau să apere
Capul unui om care dormea
De fălcile ultimei fiare.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!