A avea şi a fi prea bătrân

Mireasa, cu părul alb, vine-ncovoiată pe baston,
Paşii ei şovăitori au mare nevoie de-un susţinător.
Pe-aleea bisericii, zâmbind c-o gură fără dinţi,
Călare pe-un scaun cu rotile, se-apropie mirele-ncetişor.

Ce-i cu acest cuplu de bătrânei, mă întrebi?
Ei, vei afla, cercetând foarte-atent acest caz aparte:
E vorba de-o pereche conservatoare, o speţă specială,
Care-a tot amânat nunta, aranjându-şi viitorul ca la carte.

poezie de Richard Willard Armour, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câţi am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii. Am şi al treilea motiv: acest om mare trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi de frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înfăţişate nu sunt de ajuns, ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, pentru că şi acest om mare a fost cândva copil. Toţi oamenii mari au fost cândva copii. (Dar puţini îşi mai aduc aminte.)

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ, Dedicaţie (1943)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândrie de tată

Fiul meu de o zi pare destul de jigărit,
gura lui e toată numai ţipete şi gâlgâit;
urechile-i sunt mai mari decât ar fi nevoie,
nasul turtit – şi i-ar trebui parcă o bărbie.

Pielea lui e foarte roşie, ca arsă-n foc,
iar păr pe cap n-are absolut deloc.
Dar eu-s mândru, mai mândru decât oricine,
Când aud spunându-se că seamănă cu mine!

poezie de Richard Willard Armour, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul de la cinci fără cinci

avem feţe frumoase: nu ştim niciodată
ce să facem cu ele! e plin
coşul de gunoi cu clişee făţoase şi e
de o adâncime aparte, ah, e
un portal din rafie împletită ca părul
tău bălai către lumile de
dincolo de feţele noastre (?!) stinghere şi plutind
în infuzii atât
de rele purtătoare ale
trăsăturilor de-o armonie aparte, cum şi
ale geloziilor cuvenite, cuminţi –
bem ceai şi simţim
strecurătoarea, petală în dinţi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă căminul din sufragerie se afla un baston uitat de vizitatorul din ajun. Era un exemplar frumos, solid şi terminat cu o măciulie, care obişnuit s-ar putea numi o ghioagă ferecată. Sub măciulie, un cerc de aur, lat de doi cm care purta inscripţia şi datele următoare: "Lui James Mortimer, amicii săi de la C. C. H. 1884." Acest baston demn, serios, asigurator, se asemăna cu acelea de care se deserveau doctorii de altă dată.

Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai carte, ai parte

Cel care-a lansat întâi
Vorba asta în popor,
Dacă vrei mata să ştii,
A fost mare... cartofor.

epigramă de Marian Cioacă (1989)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul cu o carte în mână

Trecea un înger,
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.

Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.

Primeşte-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.

Dar îngerul tăcea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legătura-i de argint, şi grea.

Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină,
abstras, divin.

Primeşte-mi, îngere, strigai,
paharul care-l beau, cu vin.
Pâinea primeşte-mi-o şi sarea...
Mi-apasă-n coastă înserarea.

Dar îngerul tăcea, trecea
prin soba din odaia mea.
Pe un scaun negru sta, citind
o carte grea cu solzi de-argint.

Când fu în dreptul meu, strigai -
o, îngere venit din rai,
mă lasă să m-atârn şi eu
de scaunul tău, de braţul tău.

Abia putui de un picior
de scaun, să m-agăţ din zbor.

Astfel prin aer şi prin ziduri
cu îngerul zburam şi eu,
la fel cum flutură în vânt
mătasa unui steag înfrint!

Şi mă răneam de-acoperişe,
de ramurile verzi, piezişe,

şi mă izbeam de stâlpii lungi,
de cabluri şi de sârme şi de dungi...

Mă desprinsei de sus căzând
în piaţa înserată, liniştită.
O, el se-ndepărta zburând,
prin aer şi prin ziduri străbătând
cu cartea-n mâini, citind cu patimă
necontenită.

O, el se-ndepărta şi eu
tot mai vroiam să-l văd, prin seară.
... Dar el s-a dus alunecând,
împins în rai ca de un vânt,
sau, poate, de-apăsarea unui gând
cu mult mai mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

cuplu

Ce este un cuplu? Renunţarea la existenţă în schimbul siguranţei, chipul fără atracţie al dragostei legitime. Acest spaţiu închis le banalizează şi pe fiinţele cele mai puţin dotate pentru banalitate, le îngreunează pe cele mai mercuriale.

definiţie de Pascal Bruckner în Luni de fiere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet în stil popular

Foaie verde salbă moale,
freamătă Piteştiu-n vale,
plângând după-o fată mare,
cum e luna când răsare.
Zorii zilei când priveşte,
lacrimi varsă şi-o topeşte
şi-ncet moartea o răpeşte.
Foaie verde iarbă mare,
lumânare, lumânare...
a-nchis ochii fata mare.
E frumoasă, logodită,
nunta fetii pregătită
şi-a închis ochii negătită.
Toată lumea lăcrimează,
plânge mirele şi-oftează,
că mireasa nu e trează.
O, pământ, pământ mănos,
te blestem, făceate-ai os,
că răpeşti un chip frumos.
De-l primeşti, opreşte-ţi apa,
nu-mi uda rogu-te fata,
că te mărunţesc cu sapa.
Drag flăcău cu ochii pară,
trage dricul mai la scară,
să scoatem mireasa afară,
ca s-o ducem cu alai,
dincolo de acest plai
ce-anghiţit mult of şi vai.
Foaie verde măr mustos,
s-a stins chipul luminos
şi-a căzut cu steaua jos.
Verde foaie de cătină,
mult ascunzi în tine tină,
lume tânără, bătrână
şi copii de-un an şi-o lună!

poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea vorbită

Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
gândurile pe care le trimit spre el se întorc mai repede ca altadată
şi-mi trec scântei şuierând în viteză prin suflet vestindu-l într-una
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
şi eu fac clădiri tot mai înalte şi turle
ca să-l întâmpin din vârful lor
şi cu acelaşi gest cu care-mi duc palma streaşină
la sprâncene aşteptându-l
gândurile mi le ridic în lume
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
primele lui valuri s-au şi amestecat cu varul, cu nisipul
ca-ntr-o plajă verticală
le simt împietrindu-mi sub tălpi
la şirul de cărămizi încă roşii pe care stau înălţat
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
zi de zi,
noapte de noapte,
soare de soare,
stele de stele.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La nunta Pirandei

Au nuntaşele pe ele
Tone de cercei, inele,
Că, privind acest tezaur
Spui că nunta e... de aur.

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2006)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

carte

Cărţile: Iată profesorii care ne instruiesc fără nuia – fără cuvinte aspre sau mânie, fără a pretinde cadouri sau bani. Dacă te apropii de ele, nu dorm, dacă întrebi ceva, îţi răspund. Dacă nu le înţelegi, nu-ţi sunt nerecunoscătoare şi nici nu se răzbună.

definiţie de Richard de Bury
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack Burden: Pentru a putea găsi ceva, orice, un mare adevăr sau o pereche pierdută de ochelari, trebuie mai întâi să ai convingerea că există un beneficiu în găsirea sa. Cu mult timp în urmă, eu am aflat ceva de care m-am ţinut cu dinţii până acum. Succesul meu se datorează acelui lucru; datorită acelui lucru sunt astăzi unde sunt. Este vorba despre acest principiu: ceea ce nu ştii, nu te răneşte. În cartea pe care am citit-o acest lucru era denumit idealism.

replici din filmul artistic Toţi oamenii regelui, scenariu de Steven Zaillian, după Robert Penn Warren
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei "frumoase": Nu există femei urâte, ci doar bărbaţi care nu ştiu să aprecieze frumuseţea...

Mare, grasă, lată-n şolduri,
Parcă-i luată de la solduri;
De-o măsori, la ea lăţimea
E mai mare ca-nălţimea.
Iar această başoldină
E un munte de slănină,

Cu picioare scurte, groase,
Aspre, dure şi păroase,
Labe mari la cea gurmandă,
Încălţări doar la comandă
Şi atârnă de-al ei trunchi
Ţâţe mari pân' la genunchi...

E atâta de umflată,
E aşa de gogonată,
Că atuncea când păşeşte
Parcă se rostogoleşte.
Când ea merge, şade vântul,
Se cutremură pământul.

Iar această balabustă,
Un morman de şunci în fustă,
Are-un creier de găină,
Minte ioc sau prea puţină,
Ifose că e savantă,
Deşi este ignorantă.

Este cam oligofrenă,
Are-o gură de balenă,
Ştirbă, fără dinţi în gură,
Chip schimonosit de ură
Şi sprâncenele stufoase,
Cât piciorul meu de groase.

Niciodată nu zâmbeşte,
Gâtul parcă îi lipseşte,
Capu-i e-nfundat în umeri,
Părul rar rapid îl numeri.
Are-o frunte mică,-ngustă,
Vorba aspră, simplă, frustă,

Şi-o bărbie ce-i atârnă,
Nasul mare ca o bârnă,
Iar de gros - cam ca pe mână,
Dar ea crede că-i o zână;
O privire de bovină,
Dar ea crede că-i divină.

De priveşte în oglindă,
Crapă sticla, sare-n grindă
Sfărâmată-n mii de cioburi,
Groaza celor două globuri.
La cât e de graţioasă,
Cum să spui că nu-i frumoasă?!...

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (13 octombrie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe băncuţa de la poartă

Gârboviţi, cu părul nins,
Bătrânei bătuţi de soartă
Îşi vorbeau cu glasul stins
Pe băncuţa de la poartă.

Dorul aprig i-a cuprins:
Îşi chemau copii-îndată,
Gârboviţi, cu părul nins,
Bătrânei bătuţi de soartă.

Tot sperau vorbind în şoaptă,
Dorinţa li s-a încins,
Au plecat încet la toartă
Şi mâine îi mai aşteaptă
Gârboviţi, cu părul nins.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind

Zâmbind cu umeri ascuţiţi,
cu părul, fără noimă încăierat la tâmple,
cu irişii albaştri-aurii
plin de tăcere, iată-te cum vii
şi te învecinezi cu mine.

Zămbind depun pe gâtul tău
sărutul înrudirii, şi mă îmbrac în seară
(în singurul veşmânt ce mi-a mai rămas)
şi tot zâmbind, tot fără glas,
întineresc a suta oară.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talent

Cum e-un tip fără pereche,
Cu multă dezinvoltură,
Tot ce-i intră pe-o ureche
Scoate-imediat pe gură!

epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui boşorog cu bani

De-o trufanda, de-o prospătură,
E boşorogu-ndrăgostit,
El nu mai are dinţi în gură,
Dar ar muşca din fruct oprit.

epigramă de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (26 aprilie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie nu îmi pare că acest fantastic, minunat univers, acest interval imens de timp şi spaţiu şi felurile diferite de animale, şi toate felurile diferite de plante, şi toţi aceşti atomi cu mişcările lor, şi tot aşa, tot acest lucru complicat poate fi doar o scenă în care Dumnezeu să poată să privească luptele fiinţelor umane pentru bine şi rău - care este părerea pe care o are religia. Scena este prea mare pentru această dramă.

citat clasic din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vânturi scuturate,
N-are să mai poată mândrul ciobănel
Înaintea ta să se arate...

Ochilor tăi tulbui pentru vecii li-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îl vadă,
Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă...

Osteneşti... O clipă numai să te-opreşti.
Odihneşte-ţi ochii în afund de zare...
Vai, pe zare-s nouri - turmele cereşti -
Şi-auzi glasul tragicei mioare...

De ce fugi pe câmpuri, după ce chemări?
Despletit ţi-i părul - albă vâlvătaie...
Vezi, de vânturi dusă, s-a topit sub zări
Mioriţa laie, bucălaie...
(...)

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Stau câteodată împietrit şi mut
Să-nţeleg o clipă neînţelesul grai
Plin de jalea unui veac trecut...

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!