Portret interior

La ora 9 şi 30 de minute deja părăsesc câmpul

de luptă rănit mortal inamicul verde şi periculos

împodobeşte scena ultimei confruntări din spa

tele casei acum soarele mă caută disperat prin

tre frunzele cireşului eu îi fac semne amicale cu

mâna mulţumindu-i pentru lumina şi cădura cu

care mi-a înrămat ziua o lacrimă de aur cade

şi-n acest poem o alta albastră o urmează

însă totul încremeneşte odată cu ultimul

cuvânt al copilăriei un hohot de râs

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (30 mai 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest poem soarele îşi odihneşte razele. Din ce poem a răsărit, însă?

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dio a văzut lumina zilei la ţară. Într-adevăr, aici lumina nu venea parcă de la soare, ci izvora direct din lucruri, din case, din iarba verde prezentă pretutindeni, şi care, odată cu zorile, împingea totul către cer.

Costel Zăgan în Deşertul de catifea, 2. Avertisment (28 mai 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg înrămat

În mijlocul casei copilăriei cu lut pe jos
am sădit un copac,
acum pot să mă plimb prin toată pădurea!
O pasăre cântă-ntruna o melodie de inimă îngenuncheată,
cu tot cu flăcările în care şi-au aruncat umbrele
ţigăncile s-au strâns în luminiş sub lampa cu gaz.
"Desântă-mi tu fato,
descântă-mi de dragoste învrăjbită,
orânduieşte-mi un alt destin în oglinda timpului,
vreau să-mi fac loc sub umbra florii castanului,
ca-ntr-un marsupiu să dorm,
în cântecul moale al păsărimii,
fugară din amurgul înrămat".

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe numitul George Bacovia l-am urmărit până la ultimul poem: n-a scos un cuvânt!

Costel Zăgan în Dosarul secret al lui George Bacovia (20 decembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoarea patimilor eminesciene

Doamne dă-mi melancolia oricând
lacrimi amare să-mi curgă-n cuvinte
acest Iisus Hristos se-nalţă-n cuvânt
această pagină-i doldora de morminte

Lacrimi amare îmi curg din cuvinte
o iartă-ne pre toţi care murim cântând
stele tot mai reci răsar pe bolta fierbinte
şi-i atât de-ntuneric în ultimul meu gând

O iartă-ne pre toţi care murim cântând
mereu ne ispiteşte destinul opus
acest Iisus Hristos s-a-nălţat în cuvânt
acest poem s-a-nroşit spre apus

Şi Doamne-abia-l mai suport
când ţipă că-i mort

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad pe ape

Soarele jos a picat,
Soarele, soarele,
Ca rochia ta din pat,
Soarele, soarele.
Cade o frunză din înalt,
Frunzele, frunzele,
Ca palma mea din părul tău cald,
Frunzele, frunzele.
Lunecă din cer o stea,
Stelele, stelele,
Ca lacrima pe faţa ta,
Stelele, stelele.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea către un Sfânt este cum ar fi să-ţi povesteşti necazul unui prieten şi îi ceri ajutorul. Ei sunt mijlocitori, se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu; ne mai ajută, după puterile lor, lăsate de la Dumnezeu. Noi ne rugăm două minute şi ne întoarcem la grijile noastre. Pe când, ei se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu. Am citit că există două minute, în decursul celor douăzeci şi patru de ore, în care orice cuvânt şi orice dorinţe ni se îndeplinesc. În fiecare zi, sunt acele două minute, în care orice cuvânt al nostru, gândit sau rostit, are putere. Acest cuvânt poate fi spus în rugăciune, poate fi gândit într-o dorinţă, poate fi aruncat într-o ceartă. El poate fi ca o binecuvântare, dar poate fi şi blestem. Orice cuvânt, din acele două minute, se îndeplineşte. Orice dorinţă are numai două minute. Noi însă nu ştim care sunt cele două minute.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile mele...

În ziua în care am învăţat să respir
ochii mei inocenţi
au văzut pentru prima oară lumina
în frunzele viilor am fost înfăşat
strugurii se transformaseră în sânge
imediat mama mi-a schimbat veşmintele
învelindu-mă în straie albe
m-am trezit într-un clinchet
de clopoţei şi-n ciripitul
unor mici vietăţi
în nuanţe pastelate
pe un fond verde intens
ochii mei deveniseră verzi
apoi am descoperit dogoarea soarelui
atâta căldură
atâta lumină
mama mă dezbrăcase lăsându-mă gol
să ma scald în razele lui
de atunci totul se repetă
cadru după cadru
până intr-o zi
cănd mi-am zărit mama
tremurîndă într-un ungher al casei
i-am privit orbitele întrate în os
aştepta în linişte
albul din cer...

poezie de Iuri Iulian Lorincz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi îşi arogă meritul de a fi avut ultimul cuvânt. Cum e posibil acest lucru din moment ce ultimul cuvânt nu a fost inventat!?

aforism de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezie de Florii

Iubito hai să-ţi fac ziua ca o floare Primăvara
să-ţi iasă prin toţi porii Soarele inutil să dispa
ră în epiderma-ţi translucidă Norii să ţi se-ncur
ce în părul răvăşit de taine Ochii să aspire toţi
îngerii zilei Poezia lumii să rămână cu gura
căscată până răsar toate stelele Şi eu să mă-m
piedic beat-lună de pragul dragostei tale
FRUMOASO
mai am un poem
Şi urmează
Cea mai frumoasă tăcere din lume

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (11 aprilie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem total

După ce-a tradus
aproape
totul
în verde

Iarba
s-a
impotmolit
la
prima
sintagmă
îndrăgostită

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (3 iulie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul sonor

Tu eşti cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Şi eu sunt acest copac-femeie care te priveşte
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui îşi tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Şi eu simt forţa care îi aspiră cuanta de lumină.
Aş vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care işi crapă scoarţa
Din când în când
Şi mai ales acum,
Ca la un sfârşit de timp.
Vântul este îmbrăţişarea ta
Lângă acest câmp de maci care îşi tremură hipnotic
Umbra roşie melodioasă
Şi lângă acest lan de grâu copt,
Care îşi tremură sonor galbenul.
Dansezi în jurul meu
Pe o melodie astrală,
Albastră ca un blues,
Pe care o auzim numai noi
Frunzele mele se prind de pletele tale
Ca un sărut.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cântăm împreună

Am un pian înaripat,
când cânt dragostea mă atinge cu degetele-i firave,
mă mângâie şi-mi spune:
Atât de mult mi-a fost dor de tine...
Vreau să cântăm împreună acest cântec.
Clipele primesc apoi
un sărut de fluture
rănit de capriciile primăverii
şi umbra-mi dansează
printre note de portativ,
iar pe firul de iarbă atârnă
liniştea verde,
că în anotimpul ăsta se poartă tăcerea,
ca să fim la modă cu îngerii din ceruri,
cărora din ochi le cade câte o lacrimă albastră
şi simt că oamenii i-au uitat.
Ar vrea să stea la taclale
cu firul de iarbă şi cu pomii în floare,
că azi sunt surprinşi de gesturile incoerente ale vieţii
şi tac ascultând pianul...

poezie de Eugenia Calancea (19 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

Eu sunt doar umbra unui vis,
Sunt un cuvânt rănit mortal,
O piatră stinsă de opal,
Eu îţi sunt visul interzis.

Ce este drept, ce mi-e permis,
Când cercul s-a făcut oval?
Eu sunt doar umbra unui vis,
Sunt un cuvânt rănit mortal.

Şi totuşi uşa ţi-am deschis,
Azi te invit la un regal,
Cuvintele ce ţi le-am scris
Au îmbrăcat rochii de bal,

Eu sunt doar umbra unui vis...

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de toamnă...

(ludic)

Poem simplu, de dragoste

E felul în care răsare soarele undeva lângă peretele casei
a izbit nucul şi îl umple cu raze
şi din copac ies păsări, proaspăt trezite,
mă chemi cu alt nume
razele s-au topit, deja, la tine în păr
şi mi-ai uitat
faţa de lună
chipului
şi atunci, numai atunci, îmi vine să mă joc cu degetele tale
cu mâna, printre degetele tale,
nu mă satur
ca şi cum am străpunge sunete de chitară
îmi place cum îţi aşezi părul
şi braţele
eşti poate mai frumos decât mine şi mai păcătos
cel mai drăguţ
atunci când pisica Nera ţi se încâlceşte în picioare
şi toarce
ţi se caţără pe perechea de blugi şi te sperie
te-am primit, deja, la mine în palmă
e răcoros în
filigoria păcatului
cu pisica.
în maşină, s-au topit toate razele
pe afară, pe vopseaua roşie, şi în vreme,
tu te răzgâieşti, acum, prin fotografiile mele
şi surâzi...
strugurii din mâinile tale sunt mai dulci, în toamna aceasta,
ţin, pesemne, în pulpă, aproape tot soarele molcom
îmi răsare, acum, ca un gălbenuş proaspăt, lângă peretele casei...
razele, de câteva luni,
te-au uitat -
contele vremii de mult nu mai răzbate prin anotimpuri
şi prin razele, de doar câteva luni,

c-ai plecat.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De necuprins

Bombardat de toate minunile lumii sătul
să tot audă eşti comoara mea şi-a împa
chetat aripile în ultimul vis al copilăriei
asaltat de toate femeile din lume plictisit
şi-a dat foc aripilor hărţuit de toate iluziile
de pe lume a pus şi ultima speranţă piatră
unghiulară în acest Turn Babel poetul stă la dubii
să-i permită sau nu
lui Dumnezeu să se mute la parter
Doamne ce liber am fost odată

poezie de Costel Zăgan din Poezii de trezit copilăria (10 august 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De necuprins

Bombardat de toate minunile lumii sătul
să tot audă eşti comoara mea şi-a împa
chetat aripile în ultimul vis al copilăriei
asaltat de toate femeile din lume plictisit
şi-a dat foc aripilor hărţuit de toate iluziile
de pe lume a pus şi ultima speranţă piatră
unghiulară în acest Turn Babel poetul stă la dubii
să-i permită sau nu
lui Dumnezeu să se mute la parter

Doamne ce liber am fost odată

poezie de Costel Zăgan din Poezii de trezit copilăria (31 iulie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa are ultimul cuvânt

Iar m-am spovedit la cramă
iarăşi m-a-ntrebat butoiul
hei n-auzi cum te mai cheamă
îţi zic totul dar dă-mi ţoiul

Iarăşi m-a-ntrebat butoiul
cum de n-am greşit cărarea
cum să-ţi zic aşa-i războiul
ceru-aduce duce marea

Cum de n-am greşit cărarea
hei auzi dulce mă cheamă
demonul sau apărarea
paradis pierdut reclamă

Însă eu reclam şi-n gând
să mai curgă înc-un rând

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (septembrie 2000)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne pe cer

ziua mă caută pe urme
gândul mi-o apucă înainte
şi nu se lasă supus

apele în care mă scald
dau semne de bogăţie curată
din întuneric se naşte lumina
cu ochi de vultur

nobleţea se cuprinde-n foamea cunoaşterii
cu aspiraţii înalte
pe cer se văd semne
în contur de oglinzi orbitoare

adevărul se smulge din minciună
şi cruce îi pune

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul din cuvinte

În
primul
foc
al
iubirii

Mi-a
ars
şi
manuscrisul
copilăriei

Mi-a
rămas doar
o
urnă
cu
cenuşă

Cică

Asta-i
viaţa

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (3 decembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!