
Iubirea mi-i fragilă
Iubirea mea-i frumoasă, dar fragilă, deschisă ca un zâmbet de copil...
De multe ori îmi pare inutilă în jocul vieții noastre, inutil.
Privind-o, ți se pare că-i un munte. Dar un izvor îl poate sfărâma.
Mi-e barba albă, tâmplele cărunte. Din suflet, Doamne, n-o pot alunga!
Fiorii-i mă pătrund precum izvorul... Atât de reci, sub sărutări de stânci!
Și către cer un clopot, urcă dorul și-i penetrează rănile adânci.
Doar un surâs din Soarele-apune, se-ntoarce-n adieri în gândul meu.
Iubirea mea-i atâta de fragilă! Am s-o hrănesc cu dragoste mereu...
Ți-s buzele cu gust de cianură și doar cu un sărut m-ai otrăvit.
Mi-ai dat un vis și-o palmă de cultură și în cuvinte mi-ai înmugurit.
Un gest având urmări adiacente, m-a transformat degrabă-n bisectoare
Și sunt "X" rezultate concludente. Doar unul spune că iubirea doare.
E prea târziu, sau poate-i prea devreme... Iubirea nu se poate împărți,
Căci e impară și e prea fragilă. Și ce ușor ne poate părăsi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Între târziu și prea devreme
De-i prea târziu, sau prea devreme
Și totuși ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simți împlinirea,
Primește-o-n suflet, nu te teme!
Gustată ea se vrea pesemne
Și mpărtășită cu simțirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Și totuși ai găsit iubirea.
Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăși fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei și amintirea,
De-i prea târziu, sau prea devreme.
poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi
Dacă n-am fi pierdut speranța
Poate că ne-am iubi din nou
Am regusta din nou esența
Sărutului făcut cadou
Pe buzele ce doritoare
Ar soarbe dulcele sărut
În mângâierile în care
Atâta ne-am iubit și vrut
Ne-ar străluci în ochi privirea
Și gene, lacrimi, nu ar știi
Ți-aș fi în noapte fericirea
La care tu vei vrea să vii
Nu ne-ar mai trebui nimica
Din tot ce nu ar mai conta
Iubirea, ar învinge frica,
Și-acum în brațe tu mi-ai sta
Aș asculta a tale șoapte
Atât de beat de tine-aș fi!
Mi-ai fi și zi, mi-ai fi și noapte,
Precum o stea eu te-aș privi
Aș scrie ne-ncetat poeme
În ele-aș pune tot ce-i sfânt
Ți-aș fi târziu, ți-aș fi devreme,
Ți-aș fi iubirea pe pământ
Dar ne-am pierdut în amănunte
Cât îmi doresc să le uităm
Sunt mult prea mici, mult prea mărunte,
Aș vrea de ele să scăpăm
Să fim din nou amurg sălbatic
Și răsărit îmbietor
Să-ți văd surâsul enigmatic
Mi-e dor de noi... mi-e tare dor
poezie de Adi Conțu (24 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar iubirea...
"Isus este iubire."
(Goethe)
Cea mai mare frumusețe pe pământ
Țelul cel mai strălucit și sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.
Glas pururea dulce și plăcut
Bunătate strălucită și sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.
Orizonturi largi și orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.
Și furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag și pur
Nimenea, nimenea ca și iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orișicui.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea noastră
Te ascund printre picăturile de ploaie
Ești dorul ce mă macină ușor,
Fragilă este iubirea, ca o floare
Te chem în suflet cu mult dor.
Dä-mi mâna și hai să alergăm
Așa cum făceam când eram copii,
Și un sărut ștrengar, să mai furăm
Pe veci iubirea mea să rămâi.
Mă chemi mereu când ti-e dor
Și spre tine pași mă poartă,
As vrea să mă pot împotrivi
Dar tu ești iubirea mea curată.
Sentimentele sunt mai mult decât noi
Inimile știu că noi suntem un întreg,
Îți vreau iubirea, și sărutul înapoi
Doar eu te iubesc, și te înțeleg.
autor Georgescu Elena
poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubește-mă așa cum sunt
Nu te uita că sunt săracă,
nu mă-ntreba ce m-a durut!
Am stat pe-aici, fără să-mi placă,
să rostuiesc timpul pierdut.
Nu te uita că nu am haine
de firmă sau de museline!
Am doar un garderobe de taine
și mângâieri ce știu s-aline!
Nu te uita că nu-s frumoasă,
podoabe-am anii strânși la tâmple!
IUBIREA mea-i contagioasă
și-o să-ți dorești să ți se-ntâmple.
Nu te uita că sunt tăcută,
când mă-ntrebi despre viața mea!
Nu prea știu să mă fac plăcută,
dar știu că nu mă vei uita!
Nu te gândi că vreau, vreodată,
mai multe decât îmi poți da!
Am o simțire demodată,
vreau doar să-mi dai IUBIREA ta!
Nu te uita că sunt prea bună,
când oamenii cu pietre-aruncă!
Dacă în suflet mi-e furtună,
află că mă preschimb în stâncă!
Dacă te uiți... poate greșești...
"Și-ai să mă uiți, că și uitarea
e scrisă-n legile-omenești"!...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
M-ai înviat ca să mă stingi
Cu vocea susurând
mi-ai scos din inimă
venin,
m-ai înviat cu tine
când m-ai găsit
pe vânt,
eram frunză uscată,
eram mormânt
sub crin,
m-ai strâns la piept
și mi-ai șoptit
că eu îți sunt descânt.
M-ai înviat cu viață
mi-ai curs ușor
prin vene,
luceafărul iubirii
tu
mi-ai aprins cu tine,
- e prea târziu...
dar tu mi-ai spus că mai e vreme,
că flacăra iubirii,
iubirea
o menține.
M-ai înviat,
mi-ai strâns cenușa-n legământ,
m-ai desenat femeie,
mi-ai spus:
- Să nu mai plângi!
m-ai îmbrăcat în zâmbet,
dar
azi
sunt iar mormânt,
căci tu m-ai înviat
ca iarăși
să mă stingi.
poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ascunzi?
De ce te-ascunzi? În frunze și în lacrimi
Te regăsesc... Și-n fiecare ceas.
Iubirea ta, privirea ta și marea
Din ochii tăi, e tot ce mi-a rămas.
O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat ești. Și vei fii...
Vei fii mereu o dulce adiere,
Lumină și căldură, pace, zi.
Furtună ești când valul se răzbună
Și risipindu-se, se-ntoarce-n mare.
Din alge împletitu-ți-am cunună
Și-am strâns în noapte perlele din mare...
Te-aștept să vii! Calea poate-i prea lungă,
Ori soarele la tine n-a ajuns.
Oh, eu te voi purta mereu în suflet,
Privirea ta iubite m-a sedus!
Doar eu sunt Sfinxul tău săpat în stâncă,
Prin labirintlu vieții de-ai să treci,
Mă vei vedea. Tăcerea mă alungă,
Mi-s umbrele de jar, tâmplele reci...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr rupt în cuvinte
Iubirea poate întreabă
iubirea poate răspunde
bunica firului de iarbă
zăpada îmi spune du-te
Iubirea poate răspunde
iubirea poate încearcă
dintre zările profunde
soarele-i o altă barcă
Iubirea poate încearcă
bunica firului de iarbă
cerul atât drept cască
iubirea poate întreabă
Iubirea poate răspunde
- poezie pe unde scurte-
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Veșnicul meu
Nu doar mi-ai fost, iubirea mea,
Tu încă-mi ești și îmi vei fi,
Mi-ești infinit pe cer și-o stea,
Chiar dacă eu nu te-oi mai ști.
Iubirea mea de veșnicii,
Azi, pașii mi-i îngenunchez
Să-ți las privirea mea, când vii
Pe ea să calci când înnoptezi.
Iubirea mea, am doruri mii
Și-abia aștept să te revăd,
Ieri te-a luat, dar azi să-mi vii,
Că-n suflet mi-a rămas prăpăd.
Iubirea mea, imensul meu,
Plâns de vioara răvășit,
Te-ntoarce azi, că mâine, eu,
Te-oi lua în veșnicu-mi sfârșit.
Iubirea mea, dor ne-mplinit,
Tu rază-n viață mi-ai rămas,
Mi-ești veșnic dar de negăsit,
Căci te-a furat un lung popas.
Iubirea mea, tu, dragul meu,
Azi te aștept ca niciodat',
E acel timp când Dumnezeu
Mi te dăduse altadat'.
Iubirea mea cu glas duios,
Destinul meu dulce-amar,
Tu, mi-ai rămas visul frumos,
Chiar dacă-mi ești peste hotar.
Iubitul meu, eu cred acum
Că-ți este mult prea dor de noi,
Te rog, alege-același drum
Și vino astăzi înapoi.
Am să te-aștept, iubirea mea,
Sau tu, cel ce m-aștepți, să fii,
Iubirea noastră-n fir de stea
S-o țesem printre veșnicii.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd în toate doar pe tine...
A fost un "zbor de triolete" sau amăgirea unui vis,
Când sărătându-mă cu sete, tu fericirea mi-ai promis?
Sau poate că era o joacă, iubirea ta cu flori de Rai,
Din care am ieșit săracă cu-n suflet plin de mucegai.
Și mă întreb acum retoric, de-a meritat să te ador,
Când gândurile-mi spun ironic: -Erai precum un cerșetor,
Care cerșea seară de seară, o vorbă doar sau un surâs,
De la un prinț croit din ceară care ți-a luat iubirea-n râs.
Mi-e inima mult prea bolnavă și nu mai am cum s-o repar.
Când ți-am donat-o pe o tavă de care tu, nu ai habar.
Te văd în toate doar pe tine, și-n gură am, un gust amar.
Și iar mi-e dor și mi-e rușine, că te iubesc dar în zadar.
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră n-o să știe
Orb de aș fi tot aș vedea
Cu ochii sufletului care,
De mine te-ar apropia,
Să-ți simt iubirea în suflare.
Mut de aș fi, ți-aș recita,
Doar din atingeri peste piele,
Tu le-ai primi și ai ofta,
Cuprinsă de brațele mele.
Chiar dacă nu aș auzi,
Îmi ești mereu alin de șoapte,
Să mi le faci cadou când vii,
Ca să-mi devii o stea în noapte.
Oricum nu mai speram nimic,
Atunci când mi-ai ieșit în cale,
Eram un trup prea chinuit
Ce aștepta visele tale.
Așa că lasă-mă să-ți fiu
Sărutul tandru pe vecie,
Ce dacă pare prea târziu?
Iubirea noastră n-o să știe.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire și pământ
Orice om poate a scrie,
Un cuvânt, un gând, un fapt,
Orice simț uitat în zile,
Fără inima și leac.
Eu sunt unul, tu esti toate,
Toate cele ce trecură,
Pe lângă a mea gândire,
Peste urma mea flamandă,
Orice om poate a scrie
Când iubirea te frământă,
Și te leagă în neștire,
De-a iei inimă blândă,
Tu călăuză, pierdut mă simt,
Pierdut de toți și toate,
Căci pe al meu pământ,
Se oglindesc păsări călătoare,
Și nu-mi lasă iubirea,
Să mă m-ai bucur de ea,
Căci iubirea e doar viața
Căci iubirea e doar ea
poezie de Andrei Zamfir din Umanitate, 1
Adăugat de Andrei Zamfir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Divine senzații
Dacă iubirea este-n aer, că altfel n-are un' să fie,
cum poate ea, așa cum ploaie
în picuri, ce udă pe alese, cum poate să nu crească
în toți,
de atât ocean, imensa sursă, cum de nu-i vie,
cum de se poate să nu înmoaie
și splendid să se oglindească
în orice fire... Doamne poți?
Și dacă dragoste nu doare, că nu e un lucru ce perimă,
doar naște din nimic, un vid
și se înfiripă în fire ramuri,
semințe dând...
ce o oprimă?...
ce spirit, sau ce individ
orbit de doi pereți, plini geamuri...
de ce-i lași Doamne, le spărgând?
Și-i una, ori sunt amândouă,
cum este aer, dar și apă;
dragostea, foc stins de licoare
unind chimii nestudiate...
iubirea, aer fiind din rouă,
topind și stânci cu cald, ce crapă,
pătrunsă, se înfiltrând cu spin de floare...
Doamne ne iartă, de-s uitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te-am uitat
Când primăvara ghioceii își mângâia,
Tu ai plecat și mi-ai lăsat iubirea ta,
Iar dorul tău n-a vrut să fie un simplu trecător,
Se-nvârte în jurul meu și-acum ocrotitor.
Nu te-am uitat iubirea mea, nu te-am uitat,
Că floarea dragostei pe suflet mi-ai brodat,
Nu ți-am uitat surâsul cald copilăresc,
Cel mai aud și-acum și încă îl mai iubesc.
Nu ți-am uitat buchetele de armonii,
Ce le sădeai mărinimos din zori de zi,
Eram doi tineri prea frumoși și fericiți,
Destinul vieții nemilos ne-a despărțit.
Dar nu-i nimic că-n suflet port icoana ta,
Ce nimeni n-o poate lua oricât ar vrea
Șio țin la pieptul meu ca pe-un Sfânt talisman,
Cu care înving ușor în lume orice dușman.
Că dragostea nu e lăsată orișicui,
Decât acelora cu suflet cald și bun
Și poate o dată timpul ne va reîntâlni,
Să-ți mulțumesc că viața tu mi-ai ocrotit.
poezie de Valeria Mahok (5 februarie 2012)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te-am uitat
Când primăvara ghioceii își mângâia,
Tu ai plecat și mi-ai lăsat iubirea ta,
Iar dorul tău n-a vrut să fie un simplu trecător,
Se-nvârte în jurul meu și-acum ocrotitor.
Nu te-am uitat iubirea mea, nu te-am uitat,
Că floarea dragostei pe suflet mi-ai brodat,
Nu ți-am uitat surâsul cald copilăresc,
Cel mai aud și-acum și încă îl mai iubesc.
Nu ți-am uitat buchetele de armonii,
Ce le sădeai mărinimos din zori de zi,
Eram doi tineri prea frumoși și fericiți,
Destinul vieții nemilos ne-a despărțit.
Dar nu-i nimic că-n suflet port icoana ta,
Ce nimeni n-o poate lua oricât ar vrea
Șio țin la pieptul meu ca pe-un sfânt talisman,
Cu care înving ușor în lumea orice dușman.
Că dragostea nu e lăsată orișicui,
Decât acelora cu suflet cald și bun
Și poate o dată timpul ne va reîntâlni,
Să-ți mulțumesc că viața tu mi-ai ocrotit.
cântec, versuri de Valeria Mahok (5 februarie 2012)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață-mă tu
Învață-mă tu!
Poate anii mi-s dușmani
Și mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai știu să privesc
Și doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiți,
Cum taci...
Învață-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Și mi-am uitat simplitatea frumosului
În pașii prea mulți,
Poate nu mai știu să fiu
Și doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...
Învață-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Și mi-am ucis cuvintele calde
În așteptarea prea lungă,
Poate nu mai știu să vorbesc,
Și doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...
Învață-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Și mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai știu să merg
Și doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...
Învață-mă tu!
Poate viața mi-e joc
Și mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai știu să iubesc
Și doar vreau:
Cum simți, cum vrei, cum spui,
Cum simți...
poezie de Gabriela Chișcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea
Dacă lumea pe noi pică,
Lâng-o margine de drum,
Doar iubirea ne ridică,
Dăltuindu-ne în fum.
Dacă nimeni nu oprește
Mersul către nicăieri,
Doar iubirea îndraznește,
Să mai caute-n tăceri.
Dacă-n clipa asta rece,
Cerul se va sparge-n două,
Doar iubirea poate trece
Puntea clipelor de rouă.
Dacă mâine-nspre amiază,
Vânturi... vor a ne răpi,
Doar iubirea mai cutează,
Negrii nori... a risipi.
Și topiți ca lumânarea
În orgolii și-n dureri,
Poate vom găsi iertarea,
În răcoarea blândei seri.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am să îți fac jocul
Am făcut greșeala, să te întâlnesc,
Când puteam prea bine, să te ocolesc.
Tu mi-ai furat mintea, m-ai dus în extaz,
Acum fugi de mine și-mi faci în necaz.
Cu gândul la tine, simt că-înnebunesc,
În ghearele morții, rău mă zvârcolesc.
Prea ești fără milă, prea mă umilești,
Prea mult vrei copilă, să mă prăpădești.
N-am să îți fac jocul, nu voi renunța,
Am să-ți iau iubirea, fără voia ta.
poezie de Dumitru Delcă (22 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis... demult
Poate ploaia cade când prea multă-i secetă și
de atâta arșiță nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simțim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!
Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea șubrede, cine poate știe,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!
Nu știu, nimeni nu poate a ști când cad din
temeli... visele ori viețile, cât am decăzut și nu,
nu am reușit a ne iubi, nu știu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înțeleg, chiar...
Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aș fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!
Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încrețită, tremuri
inimi, bați în piept, suflet de oțel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...
Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu știi de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai ești demult... Lună!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragere la sorți
Și simt că a pleca e prea devreme
Iar a mă transforma e prea târziu,
Constat prea multă iarnă în poeme
Și ghiocei puțini în tot ce scriu,
Dar cum... când pentru bine dăm cu zarul
Și tragem pentru dragoste la sorți?
Am dărâmat iubirilor altarul
Și-al urii chip l-am încrustat pe porți.
Îmi pare existența o cocotă
Ce ne înșeală-n fiece apus,
Plătim cu-a lacrimei din ochi bancnotă
Iar zâmbetul e socotit intrus,
Se-aprind (din întâmplare?) catedrale,
Se trage în rafale-n zi de paști,
Miroase omenirea a fecale
Încât îți este greață să te naști.
O gașcă de nebuni țin frâu-n mână,
Ceilalți, cei mulți sunt doar actori ori slugi,
E teama peste toți și tot stăpână
Și-ai vrea, dar nu ai unde să mai fugi.
O singură alternativă este
Și totuși... ni se pare prea banal:
IUBIREA... Nu, iubirea nu-i poveste,
E lucrul cel mai nobil și real.
Și simt că a pleca e prea devreme
Și disperat mai bat la-nchise porți...
Mă-nchid precum un schimnic în poeme
Și plâng... Și pentru mâine trag la sorți...
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!