Blestem ne leagă şi minuni (glosă)

Purtăm în noi şi iad şi rai,
Blestem ne leagă şi minuni,
Ne-ngroapă-al cărnii putregai
Cu adevăruri şi minciuni.
E greu să nu i te supui —
Al vieţii gust este divin.
Cu cât suntem mai nesătui,
Cu-atât suntem mai plini de chin.

Ne rătăcim şi revenim,
Murim şi înviem, din nou...
Biet suflet, îl nesocotim,
Dar este singurul erou,
Care ne sare-n ajutor,
Când sorţii-i devenim cobai
Şi împietririi viitor.
Purtăm în noi şi iad şi rai.

E grea povara de-a fi om,
Căci crucii ce o-ngreunăm,
Îi suntem singurul simptom,
Chiar şi aşa, tot nu cedăm.
Tânjind al fericirii miez,
Ne ridicăm peste genuni
În timp ce ne-agăţăm de crez.
Blestem ne leagă şi minuni.

Iluzii vin ca un potop
Peste al eului consens,
Nemailăsându-i niciun strop
Din ceea ce-i oferă sens.
Ne pierdem capul ne'ntrerupt.
Nu poţi să-i spui inimii "stai",
Cât timp în sinele corupt
Ne-ngroapă-al cărnii putregai.

Ne facem că nu auzim
Durerea care ţipă-n piept —
Şi refuzăm să ne trezim,
Considerând că e nedrept.
Privim în ochi doar ce-i curat,
Ne spânzurăm doar de minuni.
Hrănim esenţa ne'ncetat
Cu adevăruri şi minciuni.

"Avem o scuză": existăm.
Nu am cerut să fie-aşa.
Nu am ştiut c-o să luptăm
Încălecând a lumii şa.
Nu am ţinut a ne hrăni
Din patimile amărui,
Când viaţa-ţi cere să îi fii,
E greu să nu i te supui.

Şi, totuşi, oricât ar părea
De-apăsător acest război,
Nu viaţa-n sine este rea.
Adevăratul rău e-n noi.
Nu-i ca şi cum nu poţi s-alegi
Să scapi de jale şi suspin.
De ştii din Ea ce să culegi —
Al vieţii gust este divin.

Ne poartă pe-aripile ei
Natura ce ne e duşman.
Sfidăm orice, ne credem zei,
Uităm de moarte şi uman.
Se pierd pe drum frumos şi sens,
Când pofta nu cunoaşte cui.
Cu-atât e golul mai imens,
Cu cât suntem mai nesătui.

Ne naştem liberi şi sfârşim
Cu veşnicia pusă-n lanţ.
Trezirea-i grea, nu ne oprim
Din a săpa în suflet şanţ.
Suntem prea mici. Privind de sus,
Doar sabotăm firav destin.
Cu cât ne credem mai presus,
Cu-atât suntem mai plini de chin.

Cu-atât suntem mai plini de chin,
Cu cât suntem mai nesătui.
Al vieţii gust este divin —
E greu să nu i te supui.
Cu adevăruri şi minciuni
Ne-ngroapă-al cărnii putregai,
Blestem ne leagă şi minuni,
Purtăm în noi şi iad şi rai.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pe tine te-ai uitat

Eu te ştiu... poate mai bine decât vrei să îmi arăţi,
Nu eşti tot ceea ce pare, nu eşti tot ceea ce poţi,
Şi nu caut explicaţii, definiţii n-am să-ţi dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?

Eşti doar tu, aceea care, zămisleşte tot ce-i pur
Fără tine frumuseţea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naşte niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează paşii, ca să devenim mai buni

Aş putea să-ţi spun iubire, aş putea să-ţi spun destin,
Eşti în toate şi eşti totul, eşti şi dragoste şi chin,
Lacrimile tale udă tot ce creşte-n jurul tău,
Eşti lumina infinită care vindecă ce-i rău

Noi suntem doar prunci pe care tu îi creşti şi îi păzeşti
De păcatele umane, de durerile lumeşti,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toţi bucăţi din tine, suntem toţi fiice şi fii

Eu te ştiu, te simt şi-n suflet te voi ţine talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o şoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un bulgăr de nimic

Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.

Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Şi cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat să sorb
şi pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tindem

Tind să vorbesc mai mult despre greşeli –
Despre greşeli pe care le tot repetăm!
Atât eu, cât şi tu, ce să mai discutăm?
E evident că suntem plini de îndoieli!

Tinzi să vorbeşti mai mult despre tristeţe,
Iar eu, tind să te contrazic când spui:
Că viaţa-i grea şi că suntem ai nimănui,
Că nu există fericire după tinereţe!

Eu tind să cred că, de fapt, după tinereţe,
Nu există doar fericire, ci şi nemurire!
Cât despre viaţă – este vorba de gândire...
Normal că-i grea, când ai mai multe feţe!

Nu toţi ştim ce vrem de la viaţă,-i cert,
E mai uşor să spunem că-i nedreaptă!
Nu că ar fi uşor să mai urcăm o treaptă,
Spre ceea ce, unii, numim "concret"!

Tindem să avansăm mai lent, ce-i drept –
Nu-i de mirare că ne place amânarea!
Neştiind că suntem precum lumânarea
Şi că, de multe ori, ne stingem pe nedrept!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea este o noţiune foarte complicată. Ea îţi cere să ştii multă filozofie. Suntem liberi, absolut liberi? Avem liberul arbitru? Aici răspunsul teologic este acesta: adevărata libertate este în Dumnezeu, în sensul că ne-a lăsat liberi ca să alegem binele de rău, să-L alegem pe El. Deci, suntem şi nu suntem liberi. Suntem liberi atâta timp cât respectăm legile, normele, poruncile lui Dumnezeu până la urmă. Deci nu suntem chiar aşa, de capul nostru, în sensul că nu ne vede nimeni. Asta este o idee greşită. Nu ne vede nimeni, pot să trec pe roşu. Nu, nu e corect.

Aurel Romila în ziarul Lumina, interviu (20 august 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

Suntem doar
tina lui Dumnezeu
suflata
cu duh,
framintata
cu apa si sudoarea lui,
modelata in semnul crucii
pe care o ducem in spate!

Suntem creatia divinului etern,
mai efemeri
ca fericirea,
mai chirciti
ca durerea!

Suntem buni si rai
in acelasi timp,
aici si acolo,
pretutindeni si nicaieri!

Suntem,
fara a fi nimic!

poezie de Mihaela Nicolau
Adăugat de Eliana Doru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Avem proprietatea a ceea ce suntem...
Şi nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii ştiu, după ierni, că sunt verzi
Şi dragostea, cum că, doar noi o inducem.

Existăm prin credinţa de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar să existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm...
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!

Decizia, veşnic, pe treptele fiinţei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale ştiiinţei...

E sigur ceva ce nu merge-n substanţă,
Căci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp când să luăm o vacanţă
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?

Misterul e deci că de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabileşte sfârşitul...
E fals ce se-ntâmplă -impune Zenitul-
Un straniu ascuns, fără drept să ne-opunem!...

De naştem noi singuri prin propriile forţe,
Şi clarul de zile şi nopţi îl avem,
Aşa şi pe moarte s-o-nvingem putem...
Ne-aprindem, ne ardem... Eternele torţe!!!

Ne pierdem milenii-n prostii fără sens,
Când spaţiul nesaţ ne aşteaptă coloni;
Chiriaşii să-i fim, infimi cum atomi...
Să-l facem aproapele nostru, mai dens.

Sortirea ne e clară dar n-am înţeles
Că naşterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar fiinţa ne-o vindem!
Universul ne vrea, unicaţi în progres!

Început, ca şi cale, sfârşit, ne sunt proprii,
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem...
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem sau le dăm pierderi gropii...

... E totu-o psihoză indusă... cu popii...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest moment "acum-ul", nu este al minţii pentru "A face" ci al Conştiinţei pentru "A fi"! Când graţia apasă butonul mintea sau ceea ce te numeşti ca fiind "tu" ai dispărut. Noi suntem viaţa eternă plecată în călătoria propriei recunoaşteri dar credem că suntem un simplu om rupt de întreg care caută viata eternă. Când adevărul nostru lăuntric este mai presus decât ataşamentul unei persoane ataşamentul nu apare. Noi suntem deja Sinele, suntem Acela care îl caută pe Acela...

Atmaji Maharaj în De unde ştii că nu eşti deja Sinele?, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice atacator nu este conştient de Sine. Noi suntem părţi din Dumnezeu, suntem muguri Divini. Aceasta este Esenţa Noastră. Dumnezeu nu este nici atacator, nici victimă. Doar când pierdem contactul cu Cine Suntem putem deveni atacatori sau victime.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtu-i veşnicia noastră?

Câtu-i veşnicia noastră?
Nu-i nici clipă-n Univers,
Erele-s mostră albastră
Cum e rima pentru vers.

Câtu-i iubirea de mamă,
De copii şi de femeie?
Cât în "codrii de aramă"
Iarna-n fulgi pune scânteie.

Câtu-i dragostea de ţară
Şi de pace pe pământ?
Cât pe cer soarele-i pară
Înflorind cuvântul sfânt.

Multe-s semne de-ntrebare,
Multe răscolesc minuni,
Suntem demni de soartă oare
Sau trăim doar din minciuni?

Clipa noastră-i veşnicia,
Dragostea-i visul frumos,
Doar trăind în România
Dăm sens vieţii cu prinos!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

Noi suntem toţi aşa precum e zis
În stânci de piatră şi pe vechi izvoade:
Avem strămoşi, o limbă şi un scris
Şi un trecut de viitor ne leagă.

Să ne cunoaştem drumul înainte -
Pe urme de istorie păşim,
Prin tainicele şiruri de cuvinte
Cu drag de Ţară şi popor trăim.

Noi suntem ai istoriei copii,
Purtăm cu toţii românescul nume,
Aşternem clipe dragi pentru vecii
Şi-un vis ne ţine demni pe astă lume.

poezie de Crina Popescu din Gânduri din gânduri
Adăugat de Amurg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubire!

Dacă nu există început;
Nu există sfârşit;
Nu există timp;
Poate nici spaţiu;
Noi existăm de când....
De când avem conştiinţa de..
Sine; de Noi?
Dacă suntem doar transformare;
Perpetuare; rostogolire!
Atunci suntem nemurire!
Suntem întru tot;
Un infinit!
Un Dumnezeu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Nu cred, n-am cum să am credinţă,
Când nu de crez destin depinde
Nici pentru mâine s-ai merinde...
Nici făcut bine-i elocinţă.

N-am cum să cred nicicum minuni
Că sunt doar spuse, prefăcute
Din adevăruri în minciuni
De Guri... cu însemne ca de mute.

Nu pot să cred "de necrezut",
Căci niciun crez nu se explică
Doar să iau tot ce-i nevăzut
De evident... că e, se aplică.

Nu poate fi loc de crezare
Când promotori ce-o promovează
Fac din credinţă o arătare...
Pe crezul meu, se exersează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem trei prieteni

Suntem trei prieteni
De soartă încercaţi.
Dar luptăm cu ea,
Că suntem bărbaţi.
Avem şi noi o cale,
Cum are orice om, şi nişte vise.
Să creştem un copil,
Să sădim un pom.
Lumea ne iubeşte,
Lumea ne vorbeşte.
Tot ea ne uneşte
La bine şi la greu.
Căci aşa e lumea lăsată de Dumnezeu.
Doar suntem trei prieteni
Şi aşa vom rămâne în fiecare zi,
Căci viaţa e frumoasă orice ar fi.

poezie de Vladimir Potlog (26 octombrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în noi toate dramele, abuzurile, rănile şi experienţele familiei noastre, fără ca măcar să fi asistat la ele. Suntem o carte de istorie a familiei din care facem parte. Nu suntem doar o parte a arborelui genealogic, ci suntem însuşi arborele.

citat din Raluca Rusu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem mici atunci când credem că suntem mari şi suntem mari când recunoaştem că suntem mici.

Andrei Bledea
Adăugat de Andrei Bledea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Când pe cer soarele răsare,
Sau zorile zilei destramă al nopţii mister,
Noi ne trezim din somnul nostru dulce
Şi ne bucurăm că oameni mai suntem.

Şi iarăşi ne luăm crucea în spinare,
Şi ne pornim din nou pe al vieţii drum,
Mai avem o bucurie mare
Că mai suntem vii şi nu suntem scrum!

Înaintăm încet spre golgota...
Golgota mea, a ta, a tuturor,
Şi nimeni nu ne întreabă
De avem nevoe de ajutor.

Căci nimeni nu ne aşteaptă la o răscruce,
La o răscruce cum îl aştepta pe Hristos cândva, demult,
Căci noi ducem în spate doar o cruce
fără început, fără sfârăşit

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Ne năştem, pe-o carte, cu paginile albe,
Crezånd, că e uşor s-atingi piscurile dalbe,
Începem a urca, sperând, în orice clipă,
Chiar, şi, când destinul, ne frânge o aripă.

Plini de speranţă umplem fiecare filă,
Cu vise aprobate de-a cerurilor milă.
Credem, doar, în viaţa ce-i plină de soare,
Nemuritori ne vrem, uităm că se şi moare.

Credem, că-i uşor a urca "urcuşul",
Nu-nţelegem greul când atingi arcuşul,
Simfonia vieţi-i de vânt zbuciumată,
Lacrima din noi, de soartă-i ancorată.

Soarta şi destinul susţin câte-o aripă,
Lumina se prelinge din ceruri peste clipă,
Glasul, gând ne pare strigăt peste culme,
Toţi visam o viaţă, dar, e-n altă lume.

Credem într-o viaţa, dintr-o altă lume!
Dar avem o carte (a vieţii), ce poartă un nume,
Viaţa pământeană-i de vânturi deformată,
Veşnici, nu suntem, tot se moare odată.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!